![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Invers, fără Împărtășanie creștinul ar fi nedeplin. Deplinătatea omului fiind prin îngemănarea lui cu Hristos. Dar cum să te repezi direct la Hristos, să te împreunezi cu El, dacă în prelabil nu ai o pregătire sufletească în acest sens? De aceea în vechime catehumenii nu erau primiți nici măcar în lăcașul de cult când avea loc această Taină. De aici a rămas cuvântul preoțesc "Ușile!, Ușile!...", ca un semn al cerinței acelei condiții de curăție interioară și înnoire duhovnicească pe care o presupune Taina Împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Hainele curate nu sunt doar pentru a arăta că Îl respectăm pe Hristos. El este mult prea desăvârșit în bunătate, în iubire, ca să se încurce în "respectul" nostru. Dacă a plâns pentru cei care L-au hulit, scuipat, pălmuit și răstignit - oare va suferi pentru lipsa noastră de respect? Domnul nu este "boier", nu e nici din clanul Mafiei ca să prețuiască "respektul", iertat să fiu de formulare... Nu, nu de asta e vorba (deși firește Împăratului i Se cuvine respect) ci mai degrabă despre faptul că NOUĂ ne e de folos să fim în starea corespunzătoare, să fim străpunși la inimă și înnoiți în cuget, să fim pătrunși de dorul după Dumnezeu și de măreția Tainei înfricoșate... Tot ce face Domnul e doar pentru noi, pentru mântuirea și fericirea noastră, întrucât ne iubește cu dragoste părintească și frățească desăvârșite. Iar de nu suntem în așezarea potrivită ratăm Întâlnirea și, încă mai grav, Dumnezeu devine "foc mistuitor"... Căci împărtășirea fără vrednicie vatămă pe necugetat, se întoarce împotriva lui. Treaba asta e extrem de serioasă, e de-a dreptul înfricoșătoare. Nimeni nu are "totul de-a gata". Ci doar acela care s-a străduit să participe după toate puterile sufletului său la Taină. E, iarăși, împreună-lucrarea dintre Dumnezeu și om fără de care nu se poate concepe și practica viețuirea în Biserică. Last edited by Ioan_Cezar; 15.09.2014 at 00:38:39. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Cezar
Hai ca incepem sa ne apropiem :) Eram gata sa fiu exasperat de primul tau mesaj ca tot nu sunt inteles si se observa doar lucruri secundare in ce scriu , dar m-am bucurat ca am asteptat ,si al 2 lea tau mesaj se apropie de intrebarile mele Sunt de acord cu ce ai scris, sustin totusi idea ca forma daruirii prin paine are un caracter de usurare a eforturilor noastre ,intr-o anumita privinta . Pentru ca nu trebuie decat sa o mancam ,atat ,nu ne trebuie o suta de ganduri si cautari ,acestea le-a rezolvat Hristos dinainte . Cred ca de aceea a ales aceasta forma pasnica si hranitoare si plina de bucurie a painii , pentru a ne da cea mai usoara forma prin care sa putem ajunge la El. Aveti nevoie de Mine? Sunt aici,stau la usa si bat. Va e foame? Luati,mancati. A-ti obosit ? Luati odihna. Te rog sa nu imi contrazici deocamdata aceasta opinie, ca am ajuns greu la ea :) Bineinteles ca efortul ramane ,si este la fel de mare ,dar in alta directie. Nu mai este un efort mental de a il gasi pe Hristos,caci acesta vine El singur la noi. Efortul devine acum ,cum sa il primim pe Hristos. Facem eforturi inainte de a il primi ,ca sa scapam de pacate ,dar si aceste eforturi ,nu le putem face fara El . De aceea e necesar in permanenta ciclul -impartasire-trasnfigurare si schimbare -iarasi impartasire -iarasi desavarisrea starii noastre Si tot asa .... Este ca o hrana de care vesnic avem nevoie,dar care , cu cat o mancam ne ajuta sa vedem si mai mult ca avem nevoie de ea |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Sunt în asentimentul tău!
(Deocamdată te las să te bucuri de descoperire și fac mai încolo o mică precizare completivă.) |
|