![]() |
![]() |
|
#91
|
||||
|
||||
![]()
Adeseori se face confuzie între "a fi Cristos în noi" după creație și "a fi Cristos în noi" după adopție. După creație, toți oamenii, fără excepție, sunt copiii lui Cristos. Chemați la existență prin simpla Lui voință, generați și ciopliți de dalta Lui, rânduiți de El, care are cu fiecare un plan de realizare și un plan de salvare, putem spune că toți oamenii Îl au pe Cristos în ei după cum spunem că opera îl are în ea pe artist. Sau, așa cum s-a mai spuns, că toți oamenii sunt "icoane ale lui Cristos".
Desigur, aceasta nu înseamnă că toți oamenii, frați între ei fiindcă au același părinte "biologic", sunt frați fiindcă ar avea același părinte adoptiv. Așa cum se întâmplă cu acei copii care, întrucât au împlinit 10 ani și au destulă maturitate, sunt întrebați ("iată, eu stau la ușă și bat"). Unii se lasă adoptați, iar alții nu se lasă adoptați. Cu alte cuvinte, unii deschid ușa inimii lor și sunt cuceriți de asemenea musafir, care curând ajunge să le împodobească toată casa, iar alții nu deschid ușa, ori o deschid și o închid repede la loc de teamă, zicând: "cine este acesta care mă vrea al Lui cu totul, care mă scoate din ale mele, care vrea ca cealaltă parte a vieții mele, Lui să o dau ?!".
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 12.01.2012 at 16:13:40. |
#92
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Nu, pentru ca ei vorbesc de Hristos cel intrupat in noi prin Duhul. Si eu m-as bucura la fel de mult, dar mi-e teama ca noi suntem mai mult carturari, decat purtatori de Hristos. E o teama a mea, n-o luati in seama, cam asa cum la unii e teama de ecumenism sau de iubirism. La mine e cea de fariseism si de carturarism. Citat:
De altfel, atunci cand nu doriti sa convingeti pe cineva aveti niste postari minunate, de care eu, cel putin, ma folosesc din plin. Au si multa adancime si simt si caldura in ele. Uneori, insa, incercati sa convingeti prea repede si atunci puneti un pic mai mult patos, ceea ce face sa para presant punctul de vedere. Convingerile se nasc in timp si le trebuie ragaz de germinare si incoltire. Rabdare, rabdare, rabdare ... In rest aveti calitati deosebite si se observa o adancire a problemelor pe care le abordati. Pace in Domnul si bunavoire intre noi, oamenii! Iertare daca v-am suparat cu ceva. Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#93
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Exprimarile de ordin general ale lui Iustin de genul: toti oamenii sunt Hristos, Dumnezeu este iubire , bucurie, deci sentiment, sau Hristos este sufletul omului, nu sunt deloc ortodoxe si de fapt nici nu sunt Adevar. Aceasta este o filosofie orientala influientata de cateva scrieri ale Sfintilor Parinti. Dl. Mihnea a remarcat bine cand a spus "dupa creatie si dupa adoptie". toti oamenii poarta chipul lui Hristos. insa asemanarea....... noi am cam schimonosit chipul lui Hristos cu pacatele noastre. nu vorbesc acum de firea cea dintai inainte de caderea in pacat si de firea cea cazuta ca e mult de spus. Sigur ca trebuie sa vedem aproapele nostru ca pe Hristos si sa gandim ca tot ce facem facem - ca si cum am face lui Hristos - .Insa nu trebuie sa identificam oamenii ca persoane, cu persoana lui Hristos. Pentru ca Hristos este persoana, ce se lasa descoperit si cunoscut de noi in masura in care ne invrednicim. Ca sa putem ajunge cu adevarat la intelesurile adanci , trebuie traire crestina, practica. foarte multi oameni sunt filosofi, insa nu practica catusi de putin trairea ortodoxa. Fara trairea crestina, fara metanii si rugaciune, fara ascultare, niciodata nu vor ajunge la intelesurile adanci ale ortodoxiei. Rugaciune, si planset, si umilire, si cainta pentru pacatele savarsite si atunci Dumnezeu dezleaga si mintea prostului si mintea filosofului. Cu Dumnezeu trebuie sa vorbim sincer, pentru ca Dumnezeu este persoana. Asta trebuie sa facem in rugaciune, sa vorbim sincer cu Dumnezeu, sa il rugam sa ne invete si sa ne lumineze. Atunci vom simti Duhul Sfant cum ne invata si ne lumineaza.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#94
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Iertare de divagatie. Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#95
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Multi dintre noi avem si idei si conceptii gresite, de multe ori preluate din afara ortodoxiei. Parintele Dumitru Staniloae a numit ecumenismul panerezia secolului, dupa sfantul Iustin Popovici. E vorba de conceptiile ecumeniste, nu de intalnirile ecumeniste. Practic din ce am observat ecumenismul e un fel de noua religie care apare in toate cultele, are noi dogme. Desi se spune in viziunea ecumenista ca dogmele nu conteaza are propriile dogme, invataturi, diferite de crestinism si ortodoxie. Cuviosul Paisie Aghioritul a remarcat ca toti ecumenistii vorbesc de iubire ca si cum doar ei ar avea si ceilalti nu. Uite aici o invatatura gresita pe care ai preluat-o de la altii, Iisus ne spune sa iubim pe Dumnezeu mai presus si apoi pe altii la fel ca pe noi, nu invers. Asta cu omul inainte e de fapt o conceptie umanista, cam aceeasi cu filozofia lui Voltaire, de aici provin neintelegerile. Nu stiu daca atunci cand ai spus ca Hristos este in toti oamenii te-ai referit la sensul figurat, altfel este o idee preluata din panteism, adusa in vest de filozofii panteisti si new-age. Asta afirma o parte din curentul new-age ca toti suntem divini. Indumnezeirea de care se vorbeste in ortodoxie e prin har, noi prin Sfintele Taine luam har, nu luam nici pe Iisus in noi, nici pe Duhul Sfant, ca altfel am deveni parte a Sfintei Treimi. Si astfel ne putem asemana cu Hristos si sa ii urmam prin fapte. Dar nu toti oamenii, doar cei ce au parte de har in Biserica. Pentru toti oamenii e o alta invatatura, toti suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Asemanarea ma pierdut-o prin Adam, dar unii au recapatat-o prin har, cu ajutorul lui Iisus. Chipul a ramas in toti oamenii, doar ca ceva degradat, iar chipul nu e asemanarea, ci e vointa, ratiunea, liberul arbitru, etc., ceea ce ne difenetiaza si de animale. De aceea oamenii sunt capabili de fapte bune si rele, si din proprie vointa. Altfel nu ar mai fi fapte rele, doar Calvin a invatat ca firea umana a cazut de tot prin Adam si oamenii pot face fapte doar prin divinitate. Un lucru bun, crezi ce spune Biserica si sfintii, mai ramane doar sa intelegem si ce spune Biserica. Cum ti-am spus, si eu am idei din acestea straine pe care nu le constientizez, le mai observ la un moment dat si incerc sa le indrept. Noi nu putem observa care ortodocsi au mai multa iubire, care nu, asta doar Dumnezeu stie. Asa erau si unii sfinti, unii erau mai asprii, altii mai blanzi, dar toti la fel in iubire, mult mai multa decat noi. Bland nu insemna sa creada tot ce aude sau i se spune, toti sfintii erau hotarati si tari. |
#96
|
|||
|
|||
![]() Citat:
MariS, am incredere ca o sa reusesti sa gasesti adevarul intreg. |
#97
|
||||
|
||||
![]()
Pentru MariS
Vedeti dvs, lucrurile sunt mai profunde decat o simpla exprimare. uneori pot fi chiar si "gauri" dogmatice. Mintea omului poate fi si inteleapta dar poate fi si pierzatoare. depinde de cine asculta. Noi oamenii acestia plini de pacate vedem in tot omul pe Hristos atata timp cat nu ne face rau sau sunt obiectul nostru de satisfacere de iubire de semeni "divina". in clipa in care ne lezeaza cu ceva, nu il mai vedem ca pe Hristos. Gata se termina, devine raul, si uratul. Atunci nu hulim noi pe Dumnezeu cu asta? in acest context fireste? Sa nu va grabiti sa imi raspundeti, ganditi-va bine la ce va spun acum. o exprimare gresita unora le este exact ca o intelegere gresita, altora le este doar exprimare gresita. Eu sper din tot sufletul ca exprimarea gresita sa fie doar exprimare gresita si atat. Si va justific asta. A spune ca ne permitem sa nu ascultam cu nonsalanta de invatatura unui sfant, pentru ca credem noi ca spune sa nu iubim toti oamenii cand spune ca fara credinta nu se vor mantui nu mai este o exprimare gresita ci o intelegere gresita. in fine..
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca Last edited by dobrin7m; 12.01.2012 at 22:58:41. |
#98
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 )" De exemplu ascultarea lui Avraam este fapta credintei. Dar si paganii isi omorau copii ascultand de zeii lor, aceea nu era fapta buna. Milostenia este fapta credintei, dar si ateii fac actiuni de caritate. Rugaciunea este fapta credintei, spovedania, impartasania, postul, etc. Sfantul Serafim de Sarov arata cate ceva cum putem acumula harul prin faptele credintei. In legatura cu scrierile Sfintilor parinti, se gasesc de toate pe internet. Daca stii engleza se gasesc in engleza multe din ele. Dar eu am citit la inceput din vietile sfintilor si tot la acelea am ramas, pentru ca nu cred ca sunt atat de avansat sa inteleg scrierile mai profunde. Vietile sfintilor le putem gasi aici: http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html Restul se gasesc pe internet, depinde ce te intereseaza, de exemplu pt. sf. Ioan Gura de Aur exista si un site cu scrierile lui. |
#99
|
||||
|
||||
![]() Citat:
va multumesc. Obosisem deja.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#100
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu pot pur si simplu sa ma rog sau sa intru intr-o adunare de sectari . Mi se pare trist si rece . Si pentru ca in continuare cred ca ortodoxia e lucrarea Duhului in oameni ,pentru desavarsirea lucrarii mantuitoare a lui Hristos. DUHUL A DESAVARSIT INVATATURA LUI HRISTOS,NU A INLOCUITO . Tot ce am zis eu ,daca recititi sunt insusi poruncile lui Hristos.El ne-a invatat sa iubim pe oameni ,nu eu iustin,nu vreun alt curent cultural. El a spus ca totul trebuie sa vina din inima. El a spus ca nu a venit sa I se slujeasca ,ci ca sa ne invete sa slujim altora. El a pus pe primul plan omul,nu eu. Eu sunt de parerea psalmistului : "Ce e omul inaintea ta ,si fiul omului ca sa iti amintesti de el.Un fir de praf ,a suflat vantul,si numai e" . Hristos insa a iubit asa mult oamenii ,incat El este cel ce a inaltat cinstirea aproapelui nostru ,ASEMENEA cu cinstirea cuvenita lui Dumnezeu. Si inca odata afirm : lasati aspiratiile inalte,lasati rugaciunile daca sunt cu program,lasati mataniile ,lasati cartile daca va obosesc,lasati comparatiile cu sfintii . Deschideti-va inima : faceti bine celui de langa voi ,spuneti un cuvant bun celui cazut ,aveti mila de cel singur , inviorati pe cel trist,ascultati pe cel necajit ,si atunci Domul Dumnezeul vostru va merge ca un stalp de foc inaintea voastra,asa cum a facut oarecand cu poporul Sau cand l-a calauzit in pustie. Rugativa,dar cu lacrimi in ochi,macar de fericire daca nu de pocainta ,postiti ,dar pentru ca uitati sa mai mancati ,in fata maretiei privelistei bunatatii Dumnezeului cel atotmilostiv. Facetile toate din toata inima ,dar mai intai de toate faceti doar acest mic fapt care v-a mai ramas : incercati sa il iubiti pe aproapele pe langa care a-ti trecut azi ,indiferenti sau chiar simtind repulsie fata de el. Va spun eu,ca acela, erati chiar voi. Last edited by iustin10; 12.01.2012 at 23:47:35. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Casatoria in afara Bisericii Ortodoxe, recunoscuta sau nu? | Marius22 | Nunta | 168 | 26.06.2025 00:02:34 |
Tainele savarsite in afara Bisericii | morfix333 | Intrebari utilizatori | 141 | 16.05.2011 12:01:10 |
Cum masuram moralul unui crestin in viata din afara bisericii? | patinina34 | Generalitati | 31 | 01.04.2011 08:51:56 |
Preot (paroh) si enoriasi - comunicare in afara bisericii(?) | sophia | Preotul | 31 | 19.07.2009 22:28:59 |
Botezul in afara Bisericii | maggie | Botezul | 8 | 03.12.2008 14:43:57 |
|