Mantuirea in afara Bisericii

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Sau chiar Domnul nostru spune ca cine nu se va Boteza nu va mosteni Imparatia, la fel cine nu se va Impartasi. Pentru ca va avea pacatul stramosesc al firii cazute si nu se va impartasi de har. Dar vor fi judecati in functie de legea firii, astfel ca si in Iad nu toti vor avea parte de munci. La fel si in Rai, sunt mai multe locasuri, fiecare in functie de ce a facut pe pamant si cat s-a nevoit.

În primul rând, nu cred să scrie sau cel puţin eu nu am văzut că după ce Hristos a zdrobit porţile iadului sau ale locuinţei morţilor ar mai intra toţi oamenii acolo, anume toţi cei care ar fi lipsiţi de har. Nu am văzut să fie scris aşa ceva nici în Scripturi şi nici în Catehism. Dar poate ne arată cătălin2 că asta este altceva decât propria sa învăţătură.

În al doilea rând, sper să ne arate cătălin2 de unde a luat presupusa învăţătură ortodoxă că în iad ar fi multe locaşuri, dintre care în unele cică nu ar fi parte de muncile iadului. Nu am văzut nici prin Scripturi şi nici prin catehism vreo astfel de învăţătură, dar poate ne va lumina cătălin2.

În prealabil postat de catalin2

Citeste te rog la Sfantul Serafim de Sarov, acolo explica mai pe indelete despre faptele credintei. Doar faptele facute din dragoste de Hristos sunt mantuitoare, adica faptele credintei. Celelalte sunt si ele fapte bune, chiar facute de pagani, si ca rasplata pot primi luminarea cunostintei adevarului si sa vina in Biserica. Doar asa vor deveni faptele mantuitoare.

Extrem de interesantă învăţătura lui cătălin2, aşa cum spuneam şi mai sus. Ce ne spune mai precis domnul cătălin2: că faptele bune, autentic bune, ale păgânilor pot avea ca răsplată luminarea cunoştinţei adevărului; dar posibilitatea nu înseamnă necesitate. Cu alte cuvinte, păgânii respectivi sunt aruncaţi, după părerea lui cătălin2, într-un joc al hazardului, în care deşi mulţi pot face aceleaşi fapte, cu aceeaşi inimă să zicem, cu aceeaşi râvnă pentru adevăr, unii ar putea primi iar alţii ar putea să nu primească harul chemător, şi asta pentru că totul se reduce la un joc al hazardului posibilităţilor; pentru unii se poate da chemarea, pentru unii se poate să nu se dea, neexistând niciun criteriu pentru care nu ar beneficia toţi de vreo necesitate, ci doar de vreo posibilitate, Dumnezeu ajungând în acest context un aruncător la zaruri cu destinele oamenilor, care alege într-un mod foarte capricios şi lipsit de obiectivitate pentru mântuire dintre oameni care ar fi la aceeaşi "linie de start".

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Dreptii din Vechiul Testament nu erau supusi la munci in Iad. Sau pruncii care nu au facut pacate. De exemplu un mare criminal cum ar putea sa aiba acelasi tratament cu cineva care a facut un pacat mai mic? Tocmai de aceea se spune ca vor fi judecati in functie de constiinta si faptele pe care le-au facut. la fel si in Rai sunt mai multe locasuri, ca si in Iad.

Referitor la perioada Vechiului Testament, este de menţionat că felul în care văd creştinii iadul şi felul în care vedeau vechii evrei şeolul este diferit. Şeolul este Locuinţa morţilor, locul unde se duceau sufletele tuturor morţilor. Dar Şeolul nu este Iadul de care vorbeşte creştinismul, adică nu este iadul aşa cum este el descoperit prin revelaţia noului testament. Deci este evident prin urmare că nu este o surpriză că drepţii vechiului testament nu erau supuşi la chinuri sau la munci în şeol; de fapt, nu doar drepţii, ci toţi oamenii care treceau în "împărăţia umbrelor" erau lipsiţi de chinuri, de munci, şi asta pentru că şeolul era un fel de loc de odihnă, nu o odihnă mântuitoare, dar o odihnă a morţii. Asta era şeolul, iadul însă, şi mai ales în felul în care este descris în Apocalipsă, acel "iaz de foc", nu poate să fie lipsit de chinuri. Cine ajunge acolo în foc va fi în vecii vecilor. Teoria asta cu multe locaşuri în iad nu am mai auzit-o până acum, după cum am mai spus, şi oricum nu în varianta în care ar exista locaşuri în iad, în focul iadului, în care să fie o lipsă de chinuri.

[Decebal]

Învăţătura sfântului Ignatie Briancianinov trebuie luată cu discernământ. Ea este adevărată în esenţă şi ortodoxă, în felul în care vede şi a văzut mereu Ortodoxia mântuirea, anume ca viaţă în Hristos şi în Duhul Sfânt. Însă obiecţiile pe care le face trebuie tratate cu mare grijă. Atunci când vorbeşte de eretici, lucrurile stau clar, dar trebuie să vedem cine sunt ereticii sau cine sunt eretici cu adevărat. Ereticii sunt cei care leapădă făţiş adevărul, sunt capii ereziilor, însă nu acelaşi lucru îl putem spune despre cei care urmează aceste erezii, spre exemplu cum e cazul unora care se nasc în ereziile acelea şi nu iau cunoştinţă de adevărul mântuitor. Aceştia din urmă nu pot fi numiţi cu adevărat eretici, nefiind nişte împotrivitori obstinaţi ai adevărului, atât în gândire şi simţire cât şi în fapte, însă nici nu trebuie în mod necesar să îi punem la acelaşi nivel cu binecredincioşii. Aş zice că mai degrabă sunt nişte victime, pe care noi nu le putem condamna sau culpabiliza prea mult atâta timp cât noi înşine nu oferim o alternativă sănătoasă, în chip suficient de seducător şi autentic aşa încât Duhul să lucreze în sufletele lor şi să intuiască sau să vadă calea adevărului. La astfel de cazuri sfântul Ignatie nu se referă şi de aceea cred că trebuie să fim cu discernământ şi să nu luăm lucrurile chiar aşa cum vor unii să ni le livreze.

În ceea ce îi priveşte pe aceia cu privire la care Biserica Ortodoxă nu recunoaşte sau nu are o poziţie foarte clară asupra validităţii sacramentelor, cum sunt spre exemplu papistaşii, aici trebuie să fim şi mai cu luare aminte, pentru că este clar că nu îi putem pune pe acelaşi plan pe papistaşi cu protestanţii, şi nici pe acestea două cu talmudiştii, islamiştii, cei din religiile indiene sau cu păgânii. Eu personal nu pot să mă pronunţ în astfel de lucruri, mai ales pentru că există această controversă cu privire la validitatea sacramentelor aşa zişilor catolici. Am alte critici la adresa felului în care abordează ei sacramentele, deşi astfel de critici am şi la adresa ortodocşilor, dar cu privire la validitatea lor e o problemă foarte delicată. Şi pe lângă asta, mai este de despărţit între validitatea acelor sacramente şi recunoaşterea lor de către Biserica Ortodoxă; faptul că Biserica Ortodoxă nu recunoaşte oficial validitatea acelor sacramente asta nu cred că înseamnă în mod necesar invaliditatea lor obiectivă. Şi din câte am observat cam în sensul acesta merg lucrurile chiar şi la nivel oficial şi înalt, adică la nivel de conducere bisericească.

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

În al doilea rând, sper să ne arate cătălin2 de unde a luat presupusa învăţătură ortodoxă că în iad ar fi multe locaşuri, dintre care în unele cică nu ar fi parte de muncile iadului. Nu am văzut nici prin Scripturi şi nici prin catehism vreo astfel de învăţătură, dar poate ne va lumina cătălin2.

Chiar cu cateva zile inainte am scris un mesaj pe tema asta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...9&postcount=65
http://www.ziarullumina.ro/societate...ta-de-dumnezeu
IPS. Ciprian Campineanu: "După Sfinţii Părinţi, aceşti copii nu suferă chinurile iadului...
Aşa au trăit şi drepţii Vechiului Testament, care nu s-au împărtăşit de lumina dumnezeiască, până nu a coborât la iad Domnul nostru Iisus Hristos. Drepţii Vechiului Testament nu au suferit de chinurile iadului (înţelese ca stare de întristare, de singurătate), dar nu s-au împărtăşit de lumină, în schimb, s-au împărtăşit de o pace, de o linişte sufletească. Abia în momentul în care Mântuitorul Hristos a coborât la iad, a introdus starea de lumină, Lumina Învierii, şi astfel s-a făcut începutul Raiului."