Mantuirea in afara Bisericii

faptul ca, de fiecare data, fratele Erethorn demosntreaza niste adevaruri, unele de bun-simt evident, si tot d-l Catalin2 se indarjeste sa eternizeze niste rani in pieptul firav al logicii. Acum, serios, nu vede chiar nimeni subiectivismul de-a dreptul politic si partinic implicit din ideologiile personale, unele de-a dreptul paracrestine, ale unor personalitati, unele chiar sfinti?! Se pare ca e o chestie de psihologia religiilor: doar pentru ca e asezat cuvantul "sfant" in fata numelui unei persoane, automat devine demn de incredere, mai ales in indrumarile implicite din opera sa scrisa si in efectele postume ale acelor indrumari. Si mai este psihologia organizatiei: cand zice cineva ceva care intareste pozitia organizatiei X, fie ea Biserica (de exemplu "doar ai nostri se mantuiesc", sau ceva de genul asta), sau oricare alta mai de anvegura, automat are loc o "strangere a randurilor" in plan mental, ceva precum "da, are dreptate, ai nostri au adevarul". Trebuie sa spun, cu tot regretul si raspunderea, ca etologia gaseste radacinile acestui comportament, de-a dreptul tribal, in lumea necuvantatoarelor. Cautati pe internet si/sau in bilioteci, si veti gasi; nu risc sa fac afirmati gratuite, care mi-ar putea atrage banarea.
Asa ca, d-le Catalin2, nu este, in nici un caz, un impuls cu intemeiere in credinta, ortodoxa sau nu, ceea ce aparati, aproape identificand frumoasa credinta a fratilor dvs. ortodocsi cu aceste deviatii regretabile, cu aceste tumori de subiectivism organizational.