Mantuirea in afara Bisericii

[Mihnea Dragomir]

Adeseori se face confuzie între "a fi Cristos în noi" după creaţie şi "a fi Cristos în noi" după adopţie. După creaţie, toţi oamenii, fără excepţie, sunt copiii lui Cristos. Chemaţi la existenţă prin simpla Lui voinţă, generaţi şi ciopliţi de dalta Lui, rânduiţi de El, care are cu fiecare un plan de realizare şi un plan de salvare, putem spune că toţi oamenii Îl au pe Cristos în ei după cum spunem că opera îl are în ea pe artist. Sau, aşa cum s-a mai spuns, că toţi oamenii sunt "icoane ale lui Cristos".

Desigur, aceasta nu înseamnă că toţi oamenii, fraţi între ei fiindcă au acelaşi părinte "biologic", sunt fraţi fiindcă ar avea acelaşi părinte adoptiv. Aşa cum se întâmplă cu acei copii care, întrucât au împlinit 10 ani şi au destulă maturitate, sunt întrebaţi ("iată, eu stau la uşă şi bat"). Unii se lasă adoptaţi, iar alţii nu se lasă adoptaţi. Cu alte cuvinte, unii deschid uşa inimii lor şi sunt cuceriţi de asemenea musafir, care curând ajunge să le împodobească toată casa, iar alţii nu deschid uşa, ori o deschid şi o închid repede la loc de teamă, zicând: "cine este acesta care mă vrea al Lui cu totul, care mă scoate din ale mele, care vrea ca cealaltă parte a vieţii mele, Lui să o dau ?!".