![]() |
![]() |
|
#241
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Atunci cum ramane cu rugaciunile dinainte de impartasanie care sunt foarte importante ,daca ne impartasim imediat? E adevarat ca se poate si asa ,dar si rugaciunile sunt importante si recomandate de sfintii parinti. |
#242
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Poate tu o ai dar altii nu si aceeia pot avea ceva neplaceri. La parastasul de an al unui parinte de la o manastire un domn povestea ca stie pe cineva care se imparataseste des si care are tot felul de probleme .Pentru ca sufletul omului e o taina si nu stim daca e pregatit pentru o impartasanie deasa.Ai vazut ca un medicament nu poate fi luat in orice conditii ,cu atat mai mult impartasania. |
#243
|
||||
|
||||
![]()
Dar duhovnicul său ar trebui să știe dacă este pregătit sau nu. Este bine ca noi să dorim a ne împărtăși des și să ne și pregătim pentru întâlnirea cu Hristos, însă trebuie ca și duhovnicul să dorească același lucru și să ne cunoască starea sufletului.
Și mai este un aspect, apropo de cum se împărtășeau la început creștinii. Atunci se împărtășeau toți, formând o comunitate. Oamenii nu se limitau la a primi Sfânta Împărtășanie individual, căutând o comuniune doar cu Hristos; erau în comuniune și unii cu alții, pentru că Hristos era în comuniune cu toți. Acum noi mergem și ne întoarcem singuri de la biserică, ne împărtășim singuri, căutând o mântuire individuală sau dorind sănătatea proprie, sau să nu ne găsească moartea nepregătiți. Nu-L mai vedem pe Hristos în ceilalți, nu-i mai vedem pe ceilalți credincioși ca frați, nu ne cunoaștem nevoile, necazurile și bucuriile unii altora, nu ne ajutăm. Nu putem spune că Hristos este viu în noi, în comunitatea noastră, dacă ea nu este vie. De aceea este bine să se revină la împărtășirea tuturor credincioșilor, pentru a renaște comunitatea și comuniunea. Chiar și așa, această comuniune nu va veni de la sine, ci din conștiința oamenilor că sunt, toți, parte a Trupului lui Hristos. Și mai trebuie și un oarecare timp petrecut împreună, unii cu alții, în afara slujbelor, pentru a ne cunoaște. |
#244
|
||||
|
||||
![]()
Ca tot vorbim de impartasanie deasa, daca tot am dori sa ne impartasim des (sa zicem o data la 1-2-3 saptamani, dupa putinta fiecaruia), nu am putea sa ne si spovedim la fel de des? Asa nu cred ca ar mai fi o problema impartsaitul des.
__________________
Zambeste, maine poate fi mai rau. Iarta, maine poate ai tu nevoie de iertare. Iubeste si nu astepta nimic in schimb. Daruieste si vei primi la randul tau. Traieste ca si cum ar fi ultima ta zi de viata. |
#245
|
|||
|
|||
![]()
De cugetăm cantitativ, mecaniscist, materialist, așa am putea să credem, din păcate: că într-o zi se adună (altă exprimare materialistă, obiectualistă, de parcă păcatul ar fi o cantitate care se adună la alta, un obiect care se alătură altuia) mai multe păcate decât într-o lună.
Ei bine, cred că suntem de acord că se poate ca într-o zi să "se adune" mai multe și, mai ales, mai crunte păcate decât într-o sută de ani! Cu siguranță eu păcătuiesc într-o oră mai semnificativ decât gheron Iosif într-o viață! Precum într-o clipă omul poate păcătui mai mult decât a păcătuit în mii de ani o omenire întreagă. Dacă nu mă înșel, protopărinții noștri nu au avut nevoie de o lună ca să păcătuiască (atât de semnificativ încât și astăzi noi murim și păcătuim, ba până și Dumnezeu Cel Întrupat a murit - umilit, chinuit, batjocorit și răstignit pentru ștergerea pricinei ăsteia). Într-o singură clipă a intrat moartea în om; nu într-o lună! O mușcătură din neascultare nu durează o lună, ci o clipă. Într-o clipită a păcătuit și Iuda. Într-o clipă a păcătuit și David. Într-o clipă, Pavel ș.a.m.d. Păcatele nu se măsoară după intervalul de timp, nici după mulțime, nici după alte însușiri materiale, obiectualiste, concrete. Păcatul e un eveniment duhovnicesc, natura lui e spirituală. Așadar se cere cugetat și evaluat ca atare. Lungimea o măsor cu (centi)metrul, greutatea o măsor cu (kilo)gramul, intensitatea curentului electric cu amperul. Dar păcatul nu are unități de măsură din lumea aceasta, nu depinde de secunde și adunări, ci e cântărit cu măsurile din instrumentarul Veșniciei. Care e unul duhovnicesc. Așadar, răspunsul la întrebare este: depinde! Uneori da, uneori nu, deși nu contează atât "numărul păcatelor" (expresia păcătuiește prin concretismul intuitiv) cât gradul rupturii omului de Dumnezeu și consecințele acesteia. Pe care, cred, numai Dumnezeu le cunoaște deplin. |
#246
|
|||
|
|||
![]()
Ne putem spovedi des, dar la mulți enoriași doritori, cred că preotul ar fi foarte solicitat. După ce au împlinit copilașii mei 7 ani, obișnuiți și dorindu-și să se împărtășească săptămânal, i-am trimis să se spovedească. La un moment dat, după mai multe spovedanii săptămânale, părintele le-a permis să se spovedească mai rar și să se impărtășească de câteva ori, după o singură spovedanie. Primesc și un canon, după puterile lor. Dar și ispitele se înmulțesc. La adulți, cred că aspectele devin și mai complicate.
Doamne ajută!
__________________
"Fiți întelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii" (Matei 10, 16-22) |
#247
|
|||
|
|||
![]()
Bineînțeles că poți să te spovedești cât de des dorești, nu e o normă, nu e o rețetă unică pentru toate sufletele. Însă a te împărtăși ține și de hotărârea duhovnicului, dar mai ales și de voința și dorința noastră de a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate. Și cum Îi mulțumim noi? Printr-un simplu amin când preotul spune "luați, mâncați, acesta este trupul Meu...beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu"? Nu! Ci pregătindu-mă temeinic, zi de de zi, adică prin felul cum îmi trăiesc viața. Nu militez pentru o împărtășire deasă, dar iresposabilă cum unii greșit au înțeles, ci tocmai pentru a trăi Liturghia și în afara bisericii, pentru a face din Liturghie un mod de viață și nu doar un simplu ritual.
Last edited by ovidiu b.; 21.01.2015 at 11:29:11. |
#248
|
|||
|
|||
![]()
Asta spueam și eu, care mai sensul rugăciunilor înainte de împărtășire care nu fac altceva decât să te transpună într-o stare de pocăință (de a cere iertare de păcatele făcute), de nevrednicie în a primi Trupul și Sângele lui Hristos. Asta nu înseamnă că minimalizăm Taina spovedaniei sau că o excludem cum greșit s-a înțeles. Apoi mai sunt și restul rugăciunilor zilnice (de dimineața și seara) în care cerem iertare de păcate. Așa cum au fost ele interpretate reiese că nu are sens să le mai spunem.
|
#249
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Să nu uităm că creștinii primelor veacuri au fost și ei oameni ca și noi cu păcate, și în acele vremuri erau ispite, poate mai mari ca acum, dar nouă ne place să credem că trăim vremuri grele pentru a ne motiva starea. Păi nu vrea divolul să ne dezbine? Cu atât mai mult ar trebui să ne străduim să fim uniți cu și prin Hristos. Citat:
|
#250
|
|||
|
|||
![]() Citat:
P.S. nu e dupa cum cred eu sunt cum crede el, asta e la protestanti, e dupa cum spune Biserica. |
|