Am nevoie de un sfat

[anita]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cătălin, nu are sens să mai continuăm. Răstălmăceşti idei doar pentru a demonstra ceea ce tu vezi mereu: ecumenism şi infleunţă catolică. Dacă nici acel cuvânt despre sensul adânc al Sfintei Liturghii nu te-a mişcat, e clar că îmi pierd timpul degeaba. Îţi recomand să citeşti cărţi care explică Sfânta Liturghie şi apoi să încerci să fii atent la fiecare moment, la fiecare cuvânt din Liturghie, numai aşa, poate, vei înţelege.

Este interesant faptul că o încercare de revenire la Tradiţia ortodoxă autentică este interpretată drept o influenţă catolică.

Ca sa revenim la traditia ortodoxa autentica ar trebui sa avem trairea crestinilor de acum 2000 ani .Avem noi trairea aceea ?
Poate tu o ai dar altii nu si aceeia pot avea ceva neplaceri.
La parastasul de an al unui parinte de la o manastire un domn povestea ca stie pe cineva care se imparataseste des si care are tot felul de probleme .Pentru ca sufletul omului e o taina si nu stim daca e pregatit pentru o impartasanie deasa.Ai vazut ca un medicament nu poate fi luat in orice conditii ,cu atat mai mult impartasania.

[CristianR]

Dar duhovnicul său ar trebui să știe dacă este pregătit sau nu. Este bine ca noi să dorim a ne împărtăși des și să ne și pregătim pentru întâlnirea cu Hristos, însă trebuie ca și duhovnicul să dorească același lucru și să ne cunoască starea sufletului.

Și mai este un aspect, apropo de cum se împărtășeau la început creștinii. Atunci se împărtășeau toți, formând o comunitate. Oamenii nu se limitau la a primi Sfânta Împărtășanie individual, căutând o comuniune doar cu Hristos; erau în comuniune și unii cu alții, pentru că Hristos era în comuniune cu toți. Acum noi mergem și ne întoarcem singuri de la biserică, ne împărtășim singuri, căutând o mântuire individuală sau dorind sănătatea proprie, sau să nu ne găsească moartea nepregătiți. Nu-L mai vedem pe Hristos în ceilalți, nu-i mai vedem pe ceilalți credincioși ca frați, nu ne cunoaștem nevoile, necazurile și bucuriile unii altora, nu ne ajutăm. Nu putem spune că Hristos este viu în noi, în comunitatea noastră, dacă ea nu este vie.

De aceea este bine să se revină la împărtășirea tuturor credincioșilor, pentru a renaște comunitatea și comuniunea. Chiar și așa, această comuniune nu va veni de la sine, ci din conștiința oamenilor că sunt, toți, parte a Trupului lui Hristos.

Și mai trebuie și un oarecare timp petrecut împreună, unii cu alții, în afara slujbelor, pentru a ne cunoaște.

[Corinusha]

Ca tot vorbim de impartasanie deasa, daca tot am dori sa ne impartasim des (sa zicem o data la 1-2-3 saptamani, dupa putinta fiecaruia), nu am putea sa ne si spovedim la fel de des? Asa nu cred ca ar mai fi o problema impartsaitul des.

[Monnis]

Ne putem spovedi des, dar la mulţi enoriaşi doritori, cred că preotul ar fi foarte solicitat. După ce au împlinit copilaşii mei 7 ani, obişnuiţi şi dorindu-şi să se împărtăşească săptămânal, i-am trimis să se spovedească. La un moment dat, după mai multe spovedanii săptămânale, părintele le-a permis să se spovedească mai rar şi să se impărtăşească de câteva ori, după o singură spovedanie. Primesc şi un canon, după puterile lor. Dar şi ispitele se înmulţesc. La adulţi, cred că aspectele devin şi mai complicate.
Doamne ajută!

În prealabil postat de Corinusha

Ca tot vorbim de impartasanie deasa, daca tot am dori sa ne impartasim des (sa zicem o data la 1-2-3 saptamani, dupa putinta fiecaruia), nu am putea sa ne si spovedim la fel de des? Asa nu cred ca ar mai fi o problema impartsaitul des.

Bineînţeles că poţi să te spovedeşti cât de des doreşti, nu e o normă, nu e o reţetă unică pentru toate sufletele. Însă a te împărtăşi ţine şi de hotărârea duhovnicului, dar mai ales şi de voinţa şi dorinţa noastră de a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate. Şi cum Îi mulţumim noi? Printr-un simplu amin când preotul spune "luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu...beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu"? Nu! Ci pregătindu-mă temeinic, zi de de zi, adică prin felul cum îmi trăiesc viaţa. Nu militez pentru o împărtăşire deasă, dar iresposabilă cum unii greşit au înţeles, ci tocmai pentru a trăi Liturghia şi în afara bisericii, pentru a face din Liturghie un mod de viaţă şi nu doar un simplu ritual.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Ci pregătindu-mă temeinic, zi de de zi, adică prin felul cum îmi trăiesc viaţa. Nu militez pentru o împărtăşire deasă, dar iresposabilă cum unii greşit au înţeles, ci tocmai pentru a trăi Liturghia şi în afara bisericii, pentru a face din Liturghie un mod de viaţă şi nu doar un simplu ritual.

De acord, asta sustin si articolele parintilor si sfintilor date pe topic. Problema este tocmai ca majoritatea crestinilor nu sunt asa. Ucenicul sf. Grigorie Palama le spunea calugarilor din acel secol ca nu sunt la acelasi nivel cu crestinii din primele secole, cu atat mai mult credinciosii din zilele noastre.

În prealabil postat de catalin2

De acord, asta sustin si articolele parintilor si sfintilor date pe topic. Problema este tocmai ca majoritatea crestinilor nu sunt asa. Ucenicul sf. Grigorie Palama le spunea calugarilor din acel secol ca nu sunt la acelasi nivel cu crestinii din primele secole, cu atat mai mult credinciosii din zilele noastre.

Cee ce tu nu înţelegi este că nimeni nu s-a pus pe picior de egalitate cu creştinii primelor veacuri care se împărtăşeau zilnic sau oricum foarte des. Nu cred că cineva a adus în discuţie aşa ceva, ci doar se încearcă o resuscitare, o revenire la conştiinţa de altă dată, aceea a unităţii, a comuniunii (vezi mai sus pr. Porfirie). Evident că lucrurile nu se vor schimba peste nopate şi nici scimbri majore nu vor avea loc, dar asta nu din cauza celor care ne învaţă, ci a nostră, a celor care nu facem nimic şi mereu arătăm cu degetul spre celălat. Mereu dăm vina pe vremurile grele prin care trecem de parcă primii creştini au trăit vremuri mai uşoare. Tind să cred că pe vreamea lor era mult mai greu: din punct de vedere religios, social, material etc şi totuşi, trăiau raiul.

[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu cred că cineva a adus în discuţie aşa ceva, ci doar se încearcă o resuscitare, o revenire la conştiinţa de altă dată, aceea a unităţii, a comuniunii (vezi mai sus pr. Porfirie).

Ti-am scris ca tocmai asta e marea problema, greseala de la care se porneste (inclusiv in privinta icoanelor). Intoarcerea la Biserica Primara, la primele secole crestine, este o conceptie strict protestanta. Toate conceptiile protestante vin astazi prin invatatura ecumenista, dar capata un ambalaj ortodox, ca sa para ortodoxe si cei ce nu cunosc bine invatatura nu le pot deosebi.
Asta e si argumentul pe care il dadeam neoprotestantilor pe forum, ca Hristos a spus ca Biserica nu va fi biruita niciodata. Biserica este infailibila, nu poate avea erori pe termen lung. Deci nu se poate ca din sec. IV pana in sec. XX sa adopte o practica gresita in privinta spovedirii inainte de impartasire cum spun Par. Schmemann si cei ce au adoptat ce a scris in acea carte. Acelea sunt exact ideile catolicilor, adoptate si ele inainte de Vatican II, in conformitate cu protestantismul ecumenit, cum spune si Par. Calciu. Si ca noi ar trebui sa ne intoarcem la adevarata Traditie, cea din primele secole. Biserica a stiut de ce a adoptat aceasta practica, stie Capul Hristos cum conduce Biserica, nu trebuie sa dea cineva lectii.
Nu Biserica trebuie reformata, invatatura si practicile ei sunt fara cusur, ci noi trebuie sa ne pocaim. E o actiune din interior, nu din afara (reformatii stim cine sunt). Adica dreapta credinta, reducerea pacatelor, rugaciune, etc. In primul rand dreapta credinta, ca in zilele noastre s-a infiltrat o invatatura straina, care e erezie. Fara dreapta credinta faptele sunt degeaba, harul se pierde.

[Ioan_Cezar]

De cugetăm cantitativ, mecaniscist, materialist, aşa am putea să credem, din păcate: că într-o zi se adună (altă exprimare materialistă, obiectualistă, de parcă păcatul ar fi o cantitate care se adună la alta, un obiect care se alătură altuia) mai multe păcate decât într-o lună.

Ei bine, cred că suntem de acord că se poate ca într-o zi să "se adune" mai multe şi, mai ales, mai crunte păcate decât într-o sută de ani! Cu siguranţă eu păcătuiesc într-o oră mai semnificativ decât gheron Iosif într-o viaţă!
Precum într-o clipă omul poate păcătui mai mult decât a păcătuit în mii de ani o omenire întreagă.

Dacă nu mă înşel, protopărinţii noştri nu au avut nevoie de o lună ca să păcătuiască (atât de semnificativ încât şi astăzi noi murim şi păcătuim, ba până şi Dumnezeu Cel Întrupat a murit - umilit, chinuit, batjocorit şi răstignit pentru ştergerea pricinei ăsteia).
Într-o singură clipă a intrat moartea în om; nu într-o lună! O muşcătură din neascultare nu durează o lună, ci o clipă.
Într-o clipită a păcătuit şi Iuda. Într-o clipă a păcătuit şi David. Într-o clipă, Pavel ş.a.m.d.

Păcatele nu se măsoară după intervalul de timp, nici după mulţime, nici după alte însuşiri materiale, obiectualiste, concrete.
Păcatul e un eveniment duhovnicesc, natura lui e spirituală. Aşadar se cere cugetat şi evaluat ca atare.

Lungimea o măsor cu (centi)metrul, greutatea o măsor cu (kilo)gramul, intensitatea curentului electric cu amperul. Dar păcatul nu are unităţi de măsură din lumea aceasta, nu depinde de secunde şi adunări, ci e cântărit cu măsurile din instrumentarul Veşniciei. Care e unul duhovnicesc.

Aşadar, răspunsul la întrebare este: depinde! Uneori da, uneori nu, deşi nu contează atât "numărul păcatelor" (expresia păcătuieşte prin concretismul intuitiv) cât gradul rupturii omului de Dumnezeu şi consecinţele acesteia. Pe care, cred, numai Dumnezeu le cunoaşte deplin.

[catalin2]

În prealabil postat de CristianR

Atunci se împărtășeau toți, formând o comunitate.

Se impartaseau toti pentru ca erau aproape la fel ca sfintii. De aceea formau o comuntiate si se deosebeau de ceilalti. Si era acea comunitate pentru ca toti isi puneau averile in comun si totul aveau in comun (observam ca si comunismul se luase dupa aceste idei). La inceput toti vorbeau in limbi dupa ce se botezau. Unii prooroceau sau faceau alte minuni. Se faceau mari minuni de sfintii martiri. Nu faceau pacate mari aproape niciodata, in cazul in care faceau erau opriti o lunga perioada de la impartasire. Am citit ca au inceput sa para calugarii pentru ca incepusera crestinii sa nu mai fie la fel ca la inceput.

În prealabil postat de CristianR

De aceea este bine să se revină la împărtășirea tuturor credincioșilor, pentru a renaște comunitatea și comuniunea.

Impartasirea se da celor curatiti, altfel este foc care arde. La fel cum se spune ca slava lui Dumnezeu ii arde pe cei pacatosi. Autorii care sustin impartasirea dara spovedire au o conceptie deformata despre impartasire si spovedire, cu influente din afara ortodoxiei (a se vedea, de exemplu, articolul Par. Calciu ci celelalte). De aceea, un minim cerut este spovedirea si cateva zile de post. De aceea exista obiceiul de spovedit in timpul postului, pentru a se tine si post.
Dar Taina Spovedaniei da si har, odata cu iertarea pacatelor.