Ce este moartea(exista sau nu)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Corect. Nu poate fi demonstrată existența lui. Ține de credință.

Aici ma cam indoiesc...
Intrucat tine de experienta vie, personala.
Am suflet si nu am nevoie de demonstratie si nici de credinta pentru a cunoaste aceasta intrucat sufletul meu se manifesta in insasi existenta mea.
Nu am nevoie de demonstratii suplimentare ca sa ma incredintez de pilda ca am memorie, intrucat constat imediat ca am memorie (vorbind, amintindu-mi cuvintele, de exemplu). La fel e si cu vazul si cu toate simturile, precum si cu vointa si cu gandirea si cu toate stihiile. Le sesizez existenta si manifestarea in mod direct, i-mediat.

O discutie mai aparte ar fi, insa, cea despre insusirile acestor stihii. De pilda, imi e mai greu sa cunosc direct din experienta o anumita insusire a gandirii mele, sa zicem flexibilitatea. S-ar putea sa fie nevoie de anumiti indicatori si repere comparative pentru a ajunge la cunoasterea acestei insusiri relative. Ca am insa capacitatea de a gandi, asta e un dat al cunostintei, in mod absolut.

În prealabil postat de cezar_ioan

La fel e si cu vazul si cu toate simturile, precum si cu vointa si cu gandirea si cu toate stihiile. Le sesizez existenta si manifestarea in mod direct, i-mediat.

Da, bineînțeles. Nu trebuie să numim știință numai pe cea pozitivă, empirică, ce se ocupă cu obiectele (pe care am avut-o în vedere când am formulat mai sus). Și cea care se ocupă cu subiectele tot știință este.

Pe lângă nevoia de sens aș mai adăuga nevoia de absolut, relativitatea lumii nefiindu-ne mulțumitoare. Sufletul are nevoile lui, mai mari decât ale trupului. El vrea să trăiască veșnic, vrea să iubească total, vrea desăvârșirea. Astea nu pot fi împlinite de cele materiale, într-o lume care se descompune pentru fiecare dintre noi poate chiar mâine.

[cezar_ioan]

Sau, poate, chiar azi.
Acum!...:)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Pe lângă nevoia de sens aș mai adăuga nevoia de absolut, relativitatea lumii nefiindu-ne mulțumitoare. Sufletul are nevoile lui, mai mari decât ale trupului. El vrea să trăiască veșnic, vrea să iubească total, vrea desăvârșirea. Astea nu pot fi împlinite de cele materiale, într-o lume care se descompune pentru fiecare dintre noi poate chiar mâine.

Nevoia de sens o vad ca pe o intrare in turma. In suvoiul de lumina.
Traim acte percepute fara sens deoarece sunt iesiri ale duhului nostru, rataciri, revarsari peste albie...

Nevoia de absolut o vad mai degraba ca pe o destinatie. Limanul cel ravnit de om in adincul sufletului sau, adica in strafundurile mintii, in inima.
Altminteri, sensul si/ar pierde rodul, fructul, Pacea.
Cum ar fi o turma etern calatoare?...
In definitiv, in tot ce-i omenesc survine, pana la coada, si ...oboseala. Nu glumesc!

Ne intoarcem acasa Noiembrie,iarna se intoarce in toamna si parul nostru alb incepe sa-si spele tristetea zapezilor gandurilor trecute,apoi toamna se intoarce in vara si suntem iar tineri si viata freamata in noi,si lumea ne imbratiseaza iar cu toata frumusetea si nebunia ei iar apoi,la final,precum natura isi renaste mereu samanta,vara se opreste din fuga ei de om si observa ca a venit primavara si ca omul a devenit iar copil,fara tristetea finalului si zbuciumul drumului,ci doar un copil cu inocenta si bucuria descoperirii miracolului numit viata.Si apoi copilul se intinde pe pamant si florile si pasarile il imbratiseaza si devine tot mai mic si mai mic,pana se intoarce in pantecul mamei sale,ferit de rau si cunoscand taina vietii pe care Dumnezeu o pune in noi.Si apoi din acel copil mai ramine o scanteie,frumoasa,curata,luminoasa,care se intoarce fericita acasa,de unde a plecat in lungul ei drum si unde stia ca se va intoarce.Ne intoarcem acasa Noiembrie,liberi in dragostea fara de sfarsit care ne-a creat,alergand ca niste copii primordiali printr-un lan de grau al unei lumi noi si a unui cer nou.Asa este,moartea nu exista,ne intoarcem acasa si chiar daca vom trece prin valea umbrei mortii nu ne va fi frica de nici un rau,caci EL este mereu alaturi de toti copii sai,care se intorc acasa.Dupa cum spunea Pavel ,,Bucurati-va !".

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase, cel putin pe cea crestina pe care o cunoastem cu totii.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iliegh

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase.

In aceasta postare pot identificate mai multe erori de rationament.

Cel putin trei.

În prealabil postat de iliegh

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase, cel putin pe cea crestina pe care o cunoastem cu totii.

Între viața aceasta, biologică, și cea adevărată, veșnică, duhovnicească, este nu numai o diferență, ci și un conflict. Viața biologică tinde să se autoconserve, să fugă de moarte, să se mențină cât mai mult în materia de care depinde. Cea duhovnicească trece prin moartea biologică învingând-o, cu putere de la Hristos.
Dacă dorința de a supraviețui imaginează viața veșnică explicația nu poate fi decât că moartea e ceva cu totul nefiresc, fără sens, un accident al ființei. Însă în natură toate lucrurile au un sens. Dăruit, consideră credincioșii, de Dumnezeu, creatorul a toate.

Viața umană nu este ceva rău, avându-și rostul ei. Nu ea ne desparte de Lumină, ci ne este lăsată poate tocmai ca să cunoaștem și să ne familiarizăm cu Lumina-Hristos. E o vreme de gestație, trebuie să creștem în Duh până vom trece pragul spre veșnicie.
Viața cea adevărată a venit în lume, s-a amestecat cu viața obișnuită și nu așteaptă decât să fie cunoscută.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de iliegh

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase, cel putin pe cea crestina pe care o cunoastem cu totii.

Are dreptate Florin, in aceasta postare ai facut cel putin 3 mari erori.
Prima si cea mai grava este ca ai scris Cezar si NPriceputu, cand de fapt ordinea e inversa. Intrucat ceea ce fac eu, adeseori pe forum, este a urma firul presarat inaintea mea de cativa frati si surori care imi dau din nobletea sufletului lor variate lectii de viata crestina, printre ei numarindu-se, ca preferat al meu, fratele mai mare N.Priceputu. (Ca de multe ori o dau in bara, asta e alta poveste.)

Apoi, ca sa faci parte din lumina nu trebuie sa te sinucizi. Ci doar sa iti smeresti mintea, pana dai de adincul ei cel mai inalt (da!), inima, care la noi crestinii e imbracata in Hristos prin Sfantul Botez. Pe masura ce arunci balastul multor infantilisme si narcisisme care urla "eu! eu!", pe masura ce le pui pe acestea in surdina si te orientezi (te decentrezi de pe propriul ego) catre Hristos, capeti treptat constiinta unui Cosmos Hristocentric.
Asa vin si sensul si absolutul si toate bunurile...

Iluziile autocreate pentru propriul confort psihic sunt mai degraba: eu-eu-eu!, eu sunt mare si tare, eu stiu-eupot-eucunosc-cu de la mine putere, eu centrez eu dau cu capul, sus e in sus (cand de fapt e in jos...) etc.

O schimbare a perspectivei, insa, nu pica din pom. E nevoie, daca nu s-au ivit zorii pana acum, de un mare cutremur. Pregateste-te pentru durere multa.
Apoi va fi bine!