Ce este moartea(exista sau nu)

Ne intoarcem acasa Noiembrie,iarna se intoarce in toamna si parul nostru alb incepe sa-si spele tristetea zapezilor gandurilor trecute,apoi toamna se intoarce in vara si suntem iar tineri si viata freamata in noi,si lumea ne imbratiseaza iar cu toata frumusetea si nebunia ei iar apoi,la final,precum natura isi renaste mereu samanta,vara se opreste din fuga ei de om si observa ca a venit primavara si ca omul a devenit iar copil,fara tristetea finalului si zbuciumul drumului,ci doar un copil cu inocenta si bucuria descoperirii miracolului numit viata.Si apoi copilul se intinde pe pamant si florile si pasarile il imbratiseaza si devine tot mai mic si mai mic,pana se intoarce in pantecul mamei sale,ferit de rau si cunoscand taina vietii pe care Dumnezeu o pune in noi.Si apoi din acel copil mai ramine o scanteie,frumoasa,curata,luminoasa,care se intoarce fericita acasa,de unde a plecat in lungul ei drum si unde stia ca se va intoarce.Ne intoarcem acasa Noiembrie,liberi in dragostea fara de sfarsit care ne-a creat,alergand ca niste copii primordiali printr-un lan de grau al unei lumi noi si a unui cer nou.Asa este,moartea nu exista,ne intoarcem acasa si chiar daca vom trece prin valea umbrei mortii nu ne va fi frica de nici un rau,caci EL este mereu alaturi de toti copii sai,care se intorc acasa.Dupa cum spunea Pavel ,,Bucurati-va !".

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase, cel putin pe cea crestina pe care o cunoastem cu totii.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iliegh

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase.

In aceasta postare pot identificate mai multe erori de rationament.

Cel putin trei.

[Noiembrie]

În prealabil postat de florin.oltean75

In aceasta postare pot identificate mai multe erori de rationament.

Cel putin trei.

Am postat textul tocmai pentru a va cunoaste opiniile! Nu a fost nimic ce sa imi apartina ca idee! Iar dialogurile trebuie sa fie constructive, nu-i asa?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Noiembrie

Am postat textul tocmai pentru a va cunoaste opiniile! Nu a fost nimic ce sa imi apartina ca idee! Iar dialogurile trebuie sa fie constructive, nu-i asa?

Evaluarea respectiva a vizat postarea lui iliegh.

În prealabil postat de iliegh

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase, cel putin pe cea crestina pe care o cunoastem cu totii.

Între viața aceasta, biologică, și cea adevărată, veșnică, duhovnicească, este nu numai o diferență, ci și un conflict. Viața biologică tinde să se autoconserve, să fugă de moarte, să se mențină cât mai mult în materia de care depinde. Cea duhovnicească trece prin moartea biologică învingând-o, cu putere de la Hristos.
Dacă dorința de a supraviețui imaginează viața veșnică explicația nu poate fi decât că moartea e ceva cu totul nefiresc, fără sens, un accident al ființei. Însă în natură toate lucrurile au un sens. Dăruit, consideră credincioșii, de Dumnezeu, creatorul a toate.

Viața umană nu este ceva rău, avându-și rostul ei. Nu ea ne desparte de Lumină, ci ne este lăsată poate tocmai ca să cunoaștem și să ne familiarizăm cu Lumina-Hristos. E o vreme de gestație, trebuie să creștem în Duh până vom trece pragul spre veșnicie.
Viața cea adevărată a venit în lume, s-a amestecat cu viața obișnuită și nu așteaptă decât să fie cunoscută.

În prealabil postat de N.Priceputu

Viața umană nu este ceva rău, avându-și rostul ei. Nu ea ne desparte de Lumină, ci ne este lăsată poate tocmai ca să cunoaștem și să ne familiarizăm cu Lumina-Hristos. E o vreme de gestație, trebuie să creștem în Duh până vom trece pragul spre veșnicie.
Viața cea adevărată a venit în lume, s-a amestecat cu viața obișnuită și nu așteaptă decât să fie cunoscută.

Ideea ca viata pe pamant este doar o forma de perfectionare a spiritului pentru a obtine in final viata vesnica este foarte raspandita in randul spiritistilor care cred in reincarnare.

Pentru ortodocsi, care nu cred in reincarnare, mie mi se pare cel putin absurd ca in numai 100 de ani sa ajungi sa te perfectionezi intr-atat incat sa fi eligibil de viata vesnica.

Nu cred ca un om poate in 80-100 de ani sa lepede toate patimile sufletului, astfel incat sa poata parcurge toate treptele scarii asa cum sunt ele descrise in Scara lui Ioan Scararul.

Practic 99,9999 la suta din locuitorii Pamantului sunt condamnati la iad, nici multi dintre cei mai buni crestini nu se pot califica in finale, intr-o viata de 80 de ani.

Nu ni se cere atingerea perfecțiunii în viața asta. Aici doar ni se dă germenele vieții veșnice, prin Botez. Cât creștem până ce Domnul ne va chema depinde de cât lucrăm pământul inimii ca să beneficieze de ploaia harului, de cât de mult ne deschidem luminii dumnezeiești, ca să creștem, să înflorim, să rodim.

Ortodoxia despre asta este: Trecerea de la viața obișnuită, lumească, la viața cea adevărată, în Hristos.

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu ni se cere atingerea perfecțiunii în viața asta. Aici doar ni se dă germenele vieții veșnice, prin Botez. Cât creștem până ce Domnul ne va chema depinde de cât lucrăm pământul inimii ca să beneficieze de ploaia harului, de cât de mult ne deschidem luminii dumnezeiești, ca să creștem, să înflorim, să rodim.

Ortodoxia despre asta este: Trecerea de la viața obișnuită, lumească, la viața cea adevărată, în Hristos.

Stai putin. Poate ce stiu eu e gresit, dar in toate cartile sfintilor se spune in general ca, calea catre mantuire e foarte stramta, si ca trebuie sa treci prin multe purificari ale spiritului inainte ca macar sa te gandesti ca vei fi mantuit. Nu se refera la calea din viata pamanteasca ? Poate gresesc eu.

În prealabil postat de iliegh

Stai putin. Poate ce stiu eu e gresit, dar in toate cartile sfintilor se spune in general ca, calea catre mantuire e foarte stramta, si ca trebuie sa treci prin multe purificari ale spiritului inainte ca macar sa te gandesti ca vei fi mantuit. Nu se refera la calea din viata pamanteasca ? Poate gresesc eu.

Adevărat, calea este strâmtă și Domnul ne cheamă la desăvârșire: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel ceresc”. Dar nu ne spune și că aceasta este condiția mântuirii, căci oricât ne-am strădui, nu ne putem desăvârși (unii, puțini, poate ajung și la desăvârșire, cu harul Domnului). Esențial este să primim darul și să-l lucrăm, sporind în cunoașterea și dragostea de Hristos, înmulțind, în felul ăsta, Viața în inimile noastre.

Probabil când ne vom „naște” în viața veșnică (trecând prin moarte) vom vedea clar cât am crescut, dacă am ajuns la vârsta pruncului sau ne vom fi născut (să nu fie!) înainte de termen, incapabili de a respira aerul tare al Duhului.