![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Da, avem și al doilea înțeles al spiritului, atunci când ne referim, de fapt, la urmele pe care spiritul său le-a lăsat în lume, nu efectiv la sufletul său. Totuși, s-ar putea ca cele două să nu fie atât de separate, s-ar putea ca omul să nu fie despărțit de opera sa în timp. N-aș vrea să speculăm prea mult. Mai bine să căutăm să înțelegem ce ne învață credința, pentru că ne învață multe. Apoi le vom putea pune și față în față cu ce spune știința, și cred că ar ieși ceva deosebit de pasionant. Însă pentru asta, eu, unul, nu sunt pregătit. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Asta ar fi o definitie buna a sufletului de la care am putea porni de abia acum o discutie. Cel putin nu e ambigua si nu amesteca notiunile de materie cu imaterie. Numai ca are o mare problema. E doar o chestiune de credinta. Cum poti demonstra existenta a ceva imaterial. Nu poti. Deci ramane doar o credinta, o presupunere, o chestiune luata ca atare pe cuvant. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Corect. Nu poate fi demonstrată existența lui. Ține de credință.
Asta încercam să spun: că demonstrațiile pe care le-ai menționat nu atestă de fapt existența sufletului. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Ok, nu vreau sa stric credinta nimanui, dar totusi prin natura mea, eu mi-as pune intrebarea cum ai ajuns la aceasta credinta ? Nu sunt suficient de bune teoriile stiintifice care explica creierul uman sau alte fenomene fizice ? Probabil ca nu sunt foarte bune, dar ele avanseaza. Apropo, tu crezi in existenta unui zeu al tunetului sau al soarelui, sau stii ca tunetul este un efect fizic si soarele un corp ceresc ca oricare altul.
|
#5
|
|||
|
|||
![]()
Că avansează este bine, însă nu vor fi niciodată suficiente teoriile științifice, atâta vreme cât se vor ocupa doar de palpabil. Pentru că lumea asta supusă simțurilor și cognoscibilă prin ele este insuficientă nevoii noastre de sens.
Iar nevoia de sens există, cred eu, pentru că sensul există. Și dacă toate trec și merg de la o alcătuire la un moment dat uimitoare către descompunere și neant, atunci cum am putea găsi sens în asta? Dacă ajungi la întrebarea asta, intri într-o stare de receptivitate, îți ridici antenele, deschizi urechile, îți speli ochii și, căutând, vei afla, pentru că răspunsurile sunt date și abia așteaptă să fie cunoscute. Last edited by N.Priceputu; 02.02.2013 at 14:51:52. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Oamenii de stiinta fac o teologie mult mai serioasa decat majoritatea asazisilor credinciosi. Din pacate ei nu stiu ca fac asta - teologie. Multi insa si-au dat deja seama ca studiaza creatia lui Dumnezeu Care Se vrea cunoscut, mai intai prin efectele prezentei Sale in Creatie. Problema este a atribuirii: unii atribuie totul acestui zeu ciudat care este Natura. Altii, cei credinciosi, adica oamenii lucizi, atribuie lui Dumnezeu paternitatea si interventia permanenta care sustine viata, Cosmosul, totul.... Mai este inca o deosebire: unii sunt imbatati de cunostintele lor si se petrece un ciudat proces de innebunire a lor, simtindu.se mici dumnezei. Altii dimpotriva, multumesc Domnului pentru partasia la cunoastere si se fac tot mai mici, mai smeriti inaintea minunilor Creatiei. Cu totul recunoscatori si ...fericiti. |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Intrucat tine de experienta vie, personala. Am suflet si nu am nevoie de demonstratie si nici de credinta pentru a cunoaste aceasta intrucat sufletul meu se manifesta in insasi existenta mea. Nu am nevoie de demonstratii suplimentare ca sa ma incredintez de pilda ca am memorie, intrucat constat imediat ca am memorie (vorbind, amintindu-mi cuvintele, de exemplu). La fel e si cu vazul si cu toate simturile, precum si cu vointa si cu gandirea si cu toate stihiile. Le sesizez existenta si manifestarea in mod direct, i-mediat. O discutie mai aparte ar fi, insa, cea despre insusirile acestor stihii. De pilda, imi e mai greu sa cunosc direct din experienta o anumita insusire a gandirii mele, sa zicem flexibilitatea. S-ar putea sa fie nevoie de anumiti indicatori si repere comparative pentru a ajunge la cunoasterea acestei insusiri relative. Ca am insa capacitatea de a gandi, asta e un dat al cunostintei, in mod absolut. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Da, bineînțeles. Nu trebuie să numim știință numai pe cea pozitivă, empirică, ce se ocupă cu obiectele (pe care am avut-o în vedere când am formulat mai sus). Și cea care se ocupă cu subiectele tot știință este.
|
#9
|
|||
|
|||
![]()
Pe lângă nevoia de sens aș mai adăuga nevoia de absolut, relativitatea lumii nefiindu-ne mulțumitoare. Sufletul are nevoile lui, mai mari decât ale trupului. El vrea să trăiască veșnic, vrea să iubească total, vrea desăvârșirea. Astea nu pot fi împlinite de cele materiale, într-o lume care se descompune pentru fiecare dintre noi poate chiar mâine.
|
#10
|
|||
|
|||
![]()
Sau, poate, chiar azi.
Acum!...:) |
|