desfranarea in casatorie

[Fani71]

Revenim mereu la acelasi lucru pe diverse fire: casatoria nu este numai pentru nasterea copiilor. Relatia sexuala in cadrul casatoriei nu este numai pentru conceptie, ci si pentru unirea celor doi dupa modelul 'Hristos cu Biserica'. A refuza in mod categoric de a o deschide catre nastere este poate egoist (desi si aici exista cred exceptii, ca bolile genetice si alte probleme pe care nu vrem sa le impunem eventualilor copii), insa a vrea sa limitezi dupa intelepciunea data de Dumnezeu numarul copiilor tine de dreapta socotinta.
Mi se pare un lucru mai mult decat evident.
Ca te poti insela si opri conceptia mai multor copii dintr=o teama neintemeiata sau din egoism sau mai stiu eu, este adevarat. Dar de aia ne=a dat Dumnezeu libertate, ca sa ne asumam si riscul de a gresi. Fiecare sa se cerceteze pe sine, sa se roage si sa ceara sfatul duhovnicului.
Greseala poate sa fie insa si in directia cealalta: sa ai mai multi copii decat poti duce si sa nu reusesti sa ii educi cu dragoste si rabdare, sau casnicia sa se strice din cauza asta (mai ales cand numai unul isi doreste mai multi copii).

Acum, chiar daca sa zicem cazul ideal este sa ai o credinta atat de puternica (mai exact, sa aiba amandoi) incat sa te lasi in voia naturii si sa accepti sa ai atiatia copii cati vin, nu toti suntem la acest nivel duhovnicesc. A nu tine seama de nivelul duhovnicesc la care ne aflam tine de o lipsa de dreapta socotinta si ne indearteaza de Dumnezeu = deci este pacat.
Acelasi lucru este valabil si pentru solutia abstinentei totale daca nu mai vrei copii.

“Iar asupra femeilor trebuie să se facă o mare cercetare şi precizare. Căci ele ajung repede până la vrăjitorii şi otrăviri şi la alte fapte ruşinoase, pe care e înfricoşător chiar şi să le pomeneşti, cu atât mai mult să le
faci[...] Femeile ajung la crimă până şi împotriva zămislirii, ba chiar şi împotriva zămislirilor deja împlinite. Căci unele dintre ele ucid lună de lună cu o iarbă, precum eu, nevrednicul, şi acest lucru vrednic de plâns l-am luat asupra mea, laolaltă cu cele scrise înainte. Şi astfel, trebuie să înaintăm cercetând toate: câţi copii au ucis, şi mai ales cele necăsătorite, şi prin care metode au ucis. Căci una este a bea o poţiune şi a nu mai zămisli, ceea ce este mai grav dintre toate, şi alta este a ucide prin băuturi fătul deja purtat în pântece. A lepăda lună de lună prin ierburi embrionul este cea mai mârşavă dintre toate crimele, care de altfel şi are epitimia până la moarte. Chiar dacă ar înceta (lepădarea), să nu se împărtăşească. Femeile, când sunt tăiate de la Biserică, să facă numai închinăciuni, fără metanii. Totuşi, femeile nu sunt la fel de slabe ca şi bărbaţii; unele îşi păzesc fecioria şi nu cunosc de loc unirea cu un bărbat nici în minte. Acestea sunt cu privire la cercetarea riguroasă şi la deosebirea celor ce se mărturisesc." (PG 88, 1904 B-C)
http://teologiesibiu.files.wordpress...le-canoane.pdf

Se stie fiecare pe sine cum si in ce masura a gresit in acest fel. Dar noi aici nu luam in discutie pe fiecare in parte, ci discutam principiul. Si este necesar acest lucru, caci multi au crescut de acasa in obiceiul de a indeparta mai degraba sarcina, de a o impiedica daca se poate, decat de a o duce la bun sfarsit. Ori in asemena cazuri trebuie trezita si tamaduita constiinta, aflata acum in adormire.

[vsovivi]

Voi ați auzit de desfrânarea care vine din lupta tiranică cu desfrânarea?


Soluția este să nu dați soluții, căci orice soluție vine de la cel rău... și iată că eu am dat soluție, iar Domnul ne-a chemat ca din 2 heruvimi cu 2 aripi să formăm un singur heruvim cu 4 aripi... dar fără dragoste curată și haină sfântă primită de sus și păstrată ca pe ochii curați din cap și ca pe urechea din inimă foarte curată nu se poate, fără nemulțumiri și cârtiri și fără să cauți să-ți închipui ca să te asemeni cu joaca de-a păcatele altora, ca să ști și tu cum e... deci fără paza bună care păzește bostăneii... adică pe îngerași, de rușinea care o să cadă peste ei... nu se poate o căsnicie... deci problema este că voi în loc să primiți pe Domnul îl primiți pe gLumeail ca mare „preot” să consfințească... și el vă educă cum să vă satisfaceți cât mai mult și cât mai bine... iar cine seamănă „vânturiuri” va culege furfurtună și fulgeră... pe cineva de pe centură.

De aia zice să păstrezi patul curat... adică în el să nu vezi nimic necurat, și nici să simți, și nici să închipui, să nu te visezi vrednic și puternic...

că defapt nici nu ești... iar căsătoria este din dragoste pentru dragoste și nu pentru prunci... nesilit de nimeni...

Deci dacă nu vei ucide dragostea curată atunci cu siguranță nu vei desfrâna lepădând ouăle sau copiii nenăscuți că dragostea nu se bucură de pofte rele și plăceri deșarte sau de mângâieri după cum se mângâie omul ce este trup și suflet sub ascultare de gLumeail... și-l ascultă pe gLumeail doar pentru că e mai ușor ca să asculte de credința ce a crezut minciuna aia decât să lupte cu ea ca să o scoată afară din inima sa...

Deci pentru împăcarea cu credința din tine și din gLume ce a crezut bârfa răutății, împăcare nebună, de aia ai pofta aia rea care oridecâte ori îți amintești de ea, te readuce pe calea părăsirii Lui Dumnezeu, fugi de Domnul... că ți se pare mai ușor să crezi ceea ce ai crezut și ieri deși era o minciună venită din bârfă, care te-a și învins și ți-a plăcut, ți-a fost mai ușor atunci ca s-o crezi și mai ușor acum ca amintindu-ți să urăști la fel deși ești conștient că era o minciună... dar defapt nu e mai ușor ci drumul tău devine infernal astfel... deci greutatea din cârcă devine de o tonă sau un kintal... kintal roial.

Și asta vine din faptul că memoria de animal își reamintește și de frică vrea să scape de ceva, și crede mereu minciuna doar că nu știe cum să n-o mai creadă...

Păi e simplu, minciuna e minciună, și credința în minciună nu este bună chiar dacă te îngâmfă cu slavă de la oameni că ai fi un viteaz că doar tu îți zici că iată că ai luptat cu desfrânarea... dar nu vezi că defapt te-ai desfrânat ca un tiran... cu lupta? Și pentru ce luptă omul dacă nu ca să se desfrâneze? Păi știe omul lupta ca Domnul?

Deci e greu... dar nu imposibil...


Domnul ajută dar nu te obligă cu bâta sau cu pulanul sau cu parul ci te lasă să ajungi în groapă și să slujești la turma de porci și să mănânci lăturile cu care se hrănesc ele... așteptându-te cu dragoste că poate te vei rușina și te vei căi de dorința de a-ți lua partea și de a pleca să te distrzi cu desfrânatele... cu cele cinci fecioare nebune... care nu și-au luat undelemn în candelele lor... dar ce reprezintă undelemnul, feștila, flacăra, și candela în sine? E o taină la care dacă nu știi răspunsul... nu te amărâ... te va Lumina Dumnezeu... dar numai dacă mergi pe Cale... că altfel pune farul pe tine câte un fariseu... așa ca mine..., un far de rîs... dar nu e de râs ci e de comă.

[Menephta]

În prealabil postat de vsovivi

Voi ați auzit de desfrânarea care vine din lupta tiranică cu desfrânarea?


Soluția este să nu dați soluții, căci orice soluție vine de la cel rău... și iată că eu am dat soluție, iar Domnul ne-a chemat ca din 2 heruvimi cu 2 aripi să formăm un singur heruvim cu 4 aripi... dar fără dragoste curată și haină sfântă primită de sus și păstrată ca pe ochii curați din cap și ca pe urechea din inimă foarte curată nu se poate, fără nemulțumiri și cârtiri și fără să cauți să-ți închipui ca să te asemeni cu joaca de-a păcatele altora, ca să ști și tu cum e... deci fără paza bună care păzește bostăneii... adică pe îngerași, de rușinea care o să cadă peste ei... nu se poate o căsnicie... deci problema este că voi în loc să primiți pe Domnul îl primiți pe gLumeail ca mare „preot” să consfințească... și el vă educă cum să vă satisfaceți cât mai mult și cât mai bine... iar cine seamănă „vânturiuri” va culege furfurtună și fulgeră... pe cineva de pe centură.

De aia zice să păstrezi patul curat... adică în el să nu vezi nimic necurat, și nici să simți, și nici să închipui, să nu te visezi vrednic și puternic...

că defapt nici nu ești... iar căsătoria este din dragoste pentru dragoste și nu pentru prunci... nesilit de nimeni...

Deci dacă nu vei ucide dragostea curată atunci cu siguranță nu vei desfrâna lepădând ouăle sau copiii nenăscuți că dragostea nu se bucură de pofte rele și plăceri deșarte sau de mângâieri după cum se mângâie omul ce este trup și suflet sub ascultare de gLumeail... și-l ascultă pe gLumeail doar pentru că e mai ușor ca să asculte de credința ce a crezut minciuna aia decât să lupte cu ea ca să o scoată afară din inima sa...

Deci pentru împăcarea cu credința din tine și din gLume ce a crezut bârfa răutății, împăcare nebună, de aia ai pofta aia rea care oridecâte ori îți amintești de ea, te readuce pe calea părăsirii Lui Dumnezeu, fugi de Domnul... că ți se pare mai ușor să crezi ceea ce ai crezut și ieri deși era o minciună venită din bârfă, care te-a și învins și ți-a plăcut, ți-a fost mai ușor atunci ca s-o crezi și mai ușor acum ca amintindu-ți să urăști la fel deși ești conștient că era o minciună... dar defapt nu e mai ușor ci drumul tău devine infernal astfel... deci greutatea din cârcă devine de o tonă sau un kintal... kintal roial.

Și asta vine din faptul că memoria de animal își reamintește și de frică vrea să scape de ceva, și crede mereu minciuna doar că nu știe cum să n-o mai creadă...

Păi e simplu, minciuna e minciună, și credința în minciună nu este bună chiar dacă te îngâmfă cu slavă de la oameni că ai fi un viteaz că doar tu îți zici că iată că ai luptat cu desfrânarea... dar nu vezi că defapt te-ai desfrânat ca un tiran... cu lupta? Și pentru ce luptă omul dacă nu ca să se desfrâneze? Păi știe omul lupta ca Domnul?

Deci e greu... dar nu imposibil...


Domnul ajută dar nu te obligă cu bâta sau cu pulanul sau cu parul ci te lasă să ajungi în groapă și să slujești la turma de porci și să mănânci lăturile cu care se hrănesc ele... așteptându-te cu dragoste că poate te vei rușina și te vei căi de dorința de a-ți lua partea și de a pleca să te distrzi cu desfrânatele... cu cele cinci fecioare nebune... care nu și-au luat undelemn în candelele lor... dar ce reprezintă undelemnul, feștila, flacăra, și candela în sine? E o taină la care dacă nu știi răspunsul... nu te amărâ... te va Lumina Dumnezeu... dar numai dacă mergi pe Cale... că altfel pune farul pe tine câte un fariseu... așa ca mine..., un far de rîs... dar nu e de râs ci e de comă.

Totul confuz...n-am inteles nimic ce vrei sa spui

[vsovivi]

În prealabil postat de Menephta

Totul confuz...n-am inteles nimic ce vrei sa spui

Atunci poate o să te ajute videoclipul ăsta cu reclamă...

Ca să nu mai fie atât de confuz totul.

[Rodica50]

Zorica Latcu

Epitalam

Iata, fecioare din Chios, rasare Luceafarul serii.
Marea e lina, vazduhul e greu de miresmele verii.
Tortele ard luminos si rasuna de cantece casa;
Doris, frumosul pescar, in iatac isi asteapta mireasa.

Vantul suspina prin ierburi, si murmura marea carunta,
Mandre fecioare din Chios, sa ziceti cantarea de nunta.

Tu erai cea mai frumoasa din hora fecioarelor noastre.
Multi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre,
Multi au dorit trupul alb si buzele dulci ca o floare,
O, Kalliroe; tu stii ca pe multi azi in suflet ii doare.

Vantul suspina prin ierburi, si murmura marea carunta,
Mandre fecioare din Chios, sa ziceti cantarea de nunta.

Doris, frumosul pescar, are-o luntre cu zece vintrele
Albe + si mrejele lui totdeauna de peste sunt grele.
Glasul lui dulce in noapte departe pe apa rasuna,
Parul lui moale luceste, cand trece sub raza de luna.

Vantul suspina prin ierburi, si murmura marea carunta,
Mandre fecioare din Chios, sa ziceti cantarea de nunta.

Doris, deschide, deschide, sa intre mireasa in casa.
Tu ai sa-i smulgi de pe fata frumosul ei val de matasa.
Noi o sa ducem la temple miresme curate si miere,
Pentru Hymen Hymenaios, Athene si vajnica Here.

Vantul suspina prin ierburi, si murmura marea carunta,
Mandre fecioare din Chios, sa ziceti cantarea de nunta.

Zeus, stapanul cel drept, sa va dea din belsug fericire.
Zile senine de munca sa cereti, si nopti de iubire.
Bratele albe sa fie un leagan de dulce-alintare,
Pentru micutul ce vine ca pret al durerii amare.

Vantul suspina prin ierburi, si murmura marea carunta,
Mandre fecioare din Chios, sa ziceti cantarea de nunta.

Nu vei mai merge cu noi in campiile ude de roua,
O, Kalliroe, de-acum vei intra in viata cea noua.
Buzele noastre surad, dar de lacrimi ni-s genele pline,
Cand va uram cu iubire un ultim: ramaneti cu bine.

Tace si vantul in ierburi si tace si marea carunta.
Haideti, fecioare din Chios, sfarsit-am cantarea de nunta.

[cristina2012]

M-a incantat sa ma reintalnesc cu poezia aceasta. Prima data am auzit-o rostita de pr. Teofil Paraian la una din conferintele ASCOR-ului de la Facultatea de Drept.

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Acum, chiar daca sa zicem cazul ideal este sa ai o credinta atat de puternica (mai exact, sa aiba amandoi) incat sa te lasi in voia naturii si sa accepti sa ai atiatia copii cati vin, nu toti suntem la acest nivel duhovnicesc. A nu tine seama de nivelul duhovnicesc la care ne aflam tine de o lipsa de dreapta socotinta si ne indearteaza de Dumnezeu = deci este pacat.
Acelasi lucru este valabil si pentru solutia abstinentei totale daca nu mai vrei copii.

Ma refer la ceea ce ai ingrosat.
Uite acesta este unul din lucrurile care ma preocupa astazi: nivelul duhovnicesc (scazut) indreptateste cumva pacatul?
(Pt mine este o intrebare f serioasa, desi suna a ironie).
Adica stiu ca gresesc dar totusi persist deoarece nu ma pot ridica la un alt nivel de traire.. (nu ma pot lepada de patimi, mai exact). Si tot aman.
Ma indoiesc ca este o conduita corecta.
Eu cred ca cu fiecare pacat care-l faci iti intuneci mai mult discernamantul duhovnicesc.
Cred ca un singur act de curaj cand stii ca nivelul tau duhovnicesc este modesc - un singur act de curaj aduce mari castiguri. Cred ca efectiv Dumnezeu ne-ar prinde de mana sa nu cadem.
(curaj in sensul bun. curajul de a te impotrivi pacatului chiar daca el pare in limitele moralitatii si toata lumea il accepta)

Dar persistenta in a fi caldicei.. eh, stii ce este scris despre caldicei.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Ma refer la ceea ce ai ingrosat.
Uite acesta este unul din lucrurile care ma preocupa astazi: nivelul duhovnicesc (scazut) indreptateste cumva pacatul?
(Pt mine este o intrebare f serioasa, desi suna a ironie).
Adica stiu ca gresesc dar totusi persist deoarece nu ma pot ridica la un alt nivel de traire.. (nu ma pot lepada de patimi, mai exact). Si tot aman.
Ma indoiesc ca este o conduita corecta.
Eu cred ca cu fiecare pacat care-l faci iti intuneci mai mult discernamantul duhovnicesc.
Cred ca un singur act de curaj cand stii ca nivelul tau duhovnicesc este modesc - un singur act de curaj aduce mari castiguri. Cred ca efectiv Dumnezeu ne-ar prinde de mana sa nu cadem.
(curaj in sensul bun. curajul de a te impotrivi pacatului chiar daca el pare in limitele moralitatii si toata lumea il accepta)

Dar persistenta in a fi caldicei.. eh, stii ce este scris despre caldicei.

Cu ceea ce scriai mai sus sunt intru totul de acord. In afara de ideea ca ferirea de a avea copii ar fi intotdeauna pacat.

Da, sigur ca putem sa ne indreptatim in slabiciunea noastra neincercand sa ne depasim nivelul.
Pacatul, cum spui si tu in alta parte de altfel, nu este nerespectarea unui set de reguli care ne-ar indreptati in fata lui Dumnezeu. Este departarea de Dumnezeu. Iar calea catre El nu este pur si simplu ridicarea brusca a stachetei dupa un numar de legi, din cauza ca ne stim slabi si vrem sa facem ascultare.
Orice duhovnic isi sfatuieste copii duhovnicesti sa nu isi impuna de la inceput unele lucruri pe care nu le-ar putea duce. De ex: sa nu isi propuna de la inceput sa se roage ore in sir pe zi, ci sa inceapa cu mai putin. Tine si de smerenie pana la urma.
Revenind la problema noastra, cred ca fiecare ar trebui sa se cerceteze pe sine, impreuna cu sotul sau sotia si cu sfatul duhovnicului, cati copii poate sa creasca. Si nu exista un standard de sfintenie pentru cei casatoriti definit: sa ai cati mai multi copii. Mai sus am scris ca idealul ar fi sa te lasi in voia lui Dumnezeu si sa ai cati copii ar veni natural, dar as adauga: idealul este si sa cresti copii multi sau putiniii cu dragoste si in credinta. Sa ii ajuti sa devina oameni adevarati. Daca te lasi sa ai zece copii si pe urma ii neglijezi, nu mi se pare prea aproape de idealul de sfintenie crestin..
Or, daca nu ai forta fizica si psihica, sau sprijinul partenerului, necesare, nu ar fi o greseala sa ai prea multi copii? Nu ar fi o depasire inconstienta a nivelului pe care il ai, nu numai duhovnicesc, dar si fizic si psihic?
Adaug ca bineinteles, avortul este un pacat in sine pentru ca este omorul unei fiinte nevinovate. Nu de asta vorbesc, ci de mijloacele de 'ferire' neabortive. Ele nu sunt pacat in sine. Asta reiese din conceptia ortodoxa despre casatorie descrisa si de tine, si de mine mai sus.

Uneori, acest nivel pe care il avem (duhovnicesc, psihic si fizic) poate creste si de unde la inceput te feresti sa ai inca un copil, Dumnezeu te ajuta sa capeti curaj si sa ai inca unul, sau inca doi, si sa reusesti sa ii cresti. Dar uneori nu.. Sau ai depasit momentul (esti deja nefertil(a) din cauza varstei). Dumnezeu ne cheama poate sa ne oprim si sa incercam sa daruim cat putem celor pe care ni i-a dat deja.
Eu asa vad lucrurile, din tot ce am citit si invatat despre credinta ortodoxa.

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Cu ceea ce scriai mai sus sunt intru totul de acord. In afara de ideea ca ferirea de a avea copii ar fi intotdeauna pacat.

Da, sigur ca putem sa ne indreptatim in slabiciunea noastra neincercand sa ne depasim nivelul.
Pacatul, cum spui si tu in alta parte de altfel, nu este nerespectarea unui set de reguli care ne-ar indreptati in fata lui Dumnezeu. Este departarea de Dumnezeu. Iar calea catre El nu este pur si simplu ridicarea brusca a stachetei dupa un numar de legi, din cauza ca ne stim slabi si vrem sa facem ascultare.
Orice duhovnic isi sfatuieste copii duhovnicesti sa nu isi impuna de la inceput unele lucruri pe care nu le-ar putea duce. De ex: sa nu isi propuna de la inceput sa se roage ore in sir pe zi, ci sa inceapa cu mai putin. Tine si de smerenie pana la urma.
Revenind la problema noastra, cred ca fiecare ar trebui sa se cerceteze pe sine, impreuna cu sotul sau sotia si cu sfatul duhovnicului, cati copii poate sa creasca. Si nu exista un standard de sfintenie pentru cei casatoriti definit: sa ai cati mai multi copii. Mai sus am scris ca idealul ar fi sa te lasi in voia lui Dumnezeu si sa ai cati copii ar veni natural, dar as adauga: idealul este si sa cresti copii multi sau putiniii cu dragoste si in credinta. Sa ii ajuti sa devina oameni adevarati. Daca te lasi sa ai zece copii si pe urma ii neglijezi, nu mi se pare prea aproape de idealul de sfintenie crestin..
Or, daca nu ai forta fizica si psihica, sau sprijinul partenerului, necesare, nu ar fi o greseala sa ai prea multi copii? Nu ar fi o depasire inconstienta a nivelului pe care il ai, nu numai duhovnicesc, dar si fizic si psihic?
Adaug ca bineinteles, avortul este un pacat in sine pentru ca este omorul unei fiinte nevinovate. Nu de asta vorbesc, ci de mijloacele de 'ferire' neabortive. Ele nu sunt pacat in sine. Asta reiese din conceptia ortodoxa despre casatorie descrisa si de tine, si de mine mai sus.

Uneori, acest nivel pe care il avem (duhovnicesc, psihic si fizic) poate creste si de unde la inceput te feresti sa ai inca un copil, Dumnezeu te ajuta sa capeti curaj si sa ai inca unul, sau inca doi, si sa reusesti sa ii cresti. Dar uneori nu.. Sau ai depasit momentul (esti deja nefertil(a) din cauza varstei). Dumnezeu ne cheama poate sa ne oprim si sa incercam sa daruim cat putem celor pe care ni i-a dat deja.
Eu asa vad lucrurile, din tot ce am citit si invatat despre credinta ortodoxa.

Fani, nu vrei copiii.. e foarte clar: traiesti in curatenie. Nu poti separa placerea de responsabilitate.
Pana la urma totul se reduce la un singur lucru: pentru ce traiesti? Pentru a ajunge la cunoasterea Dumnezeului celui viu? Sau pt placerea proprie?
Copiii aceia 1, 2 sau 10, cati da Dumnezeu, nu-i creste nimeni singur, ci tot cu ajutorul lui Dumnezeu cresc.
Este un punct de vedere arogant si necrestin sa crezi ca-i cresc doar parintii. Nu. Dumnezeu este foarte prezent: El ii tine sanatosi, El tine parintii in stare sa munceasca, El creaza oportunitati si fericite coincidente in viata fiecaruia, El ne ghideaza si ne indreapta cu dragoste.. El este adevaratul parinte.
In ce priveste a ajuta copiii sa ajunga oameni adevarati.. la fel, asta nu tine de nr de copii. Eu cunosc o familie cu 12 copii, tatal era croitor. Sunt oameni extraordinari, este o bucurie sa-i cunosti.

Nu-ti impune nimeni sa faci 10 copii. Dar daca nu vrei sa ai copii, mi se pare firesc sa nu te ascunzi dupa cuvinte pretinzand ca ai alte scopuri si nu placerea. Cautarea placerii nu este o cale catre mantuire. Doar sacrificiul. Un sacrificiu este sa faci copii (te sacrifici pe tine). Alt sacrificiu este abstinenta.
Dar mantuire fara sacrificiu eu nu cred ca exista.