Cine este Mos Craciun?

[cristiboss56]

Diaconul D. Aniculoae :
Moş Crăciun. Un sfânt, o legendă, un mit, o credinţă sau doar un produs al minţii umane? Poate mulţi ne-am pus întrebarea aceasta sau pur şi simplu ne-am bucurat că el se află în mintea noastră, în inimile copiilor sau în cărţile cu poveşti. Ştim că este bătrân, bun, darnic, iubitor, plin de cadouri şi împăciuitor al oamenilor. Am putea spune că are foarte multe din calităţile unui bun creştin. Dar este creştin Moş Crăciun? Sau doar vrea să înlocuiască pe un alt moş, Moş (Sfântul) Nicolae? Sau poate vrea să-i îndepărteze pe creştini de însuşi Izvorul bunătăţii, iubirii - Dumnezeu-Pruncul, născut în ieslea dobitoacelor din Bethleem? Moşul cu barba albă ca neaua care zboară prin văzduh cu sania sa trasă de reni şi mereu cu tolba plină de cadouri a devenit pentru marea majoritate a oamenilor de pe întinsul globului pământesc personajul central a celei mai mari sărbători a iernii, Crăciunul. În lumea largă nu toţi ştiu că, de fapt, la 25 decembrie serbăm Naşterea Celui care ne-a făcut cel mai mare dar posibil, primirea firii omeneşti în persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.
De la bucuria îngerească a naşterii Fiului lui Dumnezeu în ieslea din Bethleemul Iudeii s-a trecut acum la bucuria pământească a darurilor şi a mesei îmbelşugate. De la unicul Dumnezeu venit printre noi pentru a ne aduce daruri cereşti şi veşnice s-a trecut la un semizeu, care nu vine decât cu daruri lumeşti şi trecătoare. E adevărat că „moşul cel bun“ îi răsplăteşte pe copii cu bucurii, aproprie şi împacă familii, scoate la iveală iubirea şi puritatea din sufletele oamenilor, dar cu toate acestea ele sunt trecătoare şi nu duc la Dumnezeu. Abia atunci când această sărbătoare este pusă în legătură cu ieslea bethleemică şi cu darurile aduse de magi Pruncului divin, putem recunoaşte Crăciunul ca moment al păcii, al înţelegerii între oameni şi al bucuriei de a oferi cadouri materiale, dar şi spirituale.
Crăciun - zeu al soarelui
Pentru a afla de unde a pornit şi cum s-a dezvoltat legenda lui Moş Crăciun, vă propunem o scurtă sinteză a tradiţiilor care s-au împletit în jurul binecunoscutului personaj.
Pe teritoriul ţării noastre s-au descoperit mai multe obiceiuri şi tradiţii care au dus la concluzia existenţei unui zeu solar, Crăciun, de origine indo-europeană, specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Determinativul de „moş“ s-a folosit pentru a indica vârsta zeului adorat, care trebuia să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou. Astfel, divinitatea se năştea împreună cu timpul la 25 decembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea pentru a renaşte la începutul anului următor. Crăciun, făptura sacră care simboliza la romani timpul creator, în mitologia geto-dacă e posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoş care aducea echilibrul elementelor în stadiul facerii lor. Cultul lui Crăciun este mult mai vechi decât cel al lui Mithra şi coboară sub era noastră.
Moş Ajun şi Moş Crăciun, doi fraţi gemeni cu bărbile lungi şi albe
Poporul român care a devenit creştin odată cu naşterea şi formarea lui ca neam a personificat zilele săptămânii: Sfânta Luni, Sf. Vineri, Sf. Sâmbătă etc., care sunt fiinţe reale pentru popor, cu oarecare puteri. Tot aşa a făcut din zilele Ajunului şi Crăciunului două persoane, Moş Ajun şi Moş Crăciun, având la bază mitul zeului Crăciun. Ei sunt moşi pentru că se arată întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi apoi sunt şi bătrâni pentru că se trag din vremuri uitate, de când lumea şi pământul.
Moş Ajun şi Moş Crăciun sunt ca doi fraţi gemeni cu bărbile lungi până la pământ, stufoase şi albe ca zăpăda, buni şi darnici, cutreieră lumea de la un capăt la altul şi răspândesc veselia în jur prin darurile lor, mai ales pentru copii. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinţi, prăjituri şi bomboane. Iar Moş Crăciun le aduce haine, încălţăminte, jucării, cârnaţi şi şorici de purcel, spune tradiţia orală a strămoşilor noştri.
În Banat şi Transilvania ziua de 1 ianuarie poartă denumirea de Crăciunul Mic, nu Anul Nou, deoarece mai mult de un mileniu creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun, în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă; la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Crăciun şi Crăciuneasa au fost gazdele Pruncului Iisus
Cea mai cunoscută şi întâlnită legendă din ţara noastră în legătură cu Moş Crăciun este cea în legătură cu Naşterea Domnului. Conform tradiţiei, Maica Domnului şi Dreptul Iosif atunci când îşi căutau adăpost, au bătut la poarta lui Moş Ajun, dar acesta nu i-a primit pentru că era sărac, însă i-a îndrumat spre fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun. Acesta era stăpânul satului unde au găzduit Iosif şi Maria, pe când Moş Ajun era doar paznic la vite. Unele povestiri spun că după ce a aflat că Fecioara Maria trebuia să nască, Crăciun şi-a trimis nevasta, Crăciuneasa, să o moşească. După naştere, el L-a aşezat pe Iisus sub un măr şi, de bucurie, merele luate din pom le-a dăruit tuturor copiilor care treceau pe acolo. Tot sub acest pom l-a îngropat şi pe Moş Ajun după ce a murit.
Alţi autori sunţin că sub influenţa creştinismului, Crăciun apare şi ca figură apocrifă. S-a născut înaintea tuturor sfinţilor şi este mai mare peste ciobani. Când Crăciun află că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind primul creştin, sfântul cel mai bătrân.
Altă legendă spune că atunci când S-a născut Hristos, baba lui Moş Crăciun, Crăciuneasa, a moşit-o pe Maica Domnului. Când a auzit Moş Crăciun că femeia sa a lucrat de ziua lui, i-a tăiat mâinile pe loc. Atunci Crăciuneasa s-a dus la Maica Precista şi, plângând, i-a spus ce a păţit. Maica Domnului a suflat peste mâinile ei şi îndată i s-au pus la loc şi s-au făcut frumoase şi nu zbârcite cum erau până atunci. De aceea, în Transilvania, de Crăciun, fiecare creştin face câte un colac sub forma unei mâini cu degetele-întinse şi uns pe deasupra cu gălbenuş de ou, ca să sclipească întocmai ca mâinile Crăciunesei.
De bucurie că nevasta sa a scăpat, Crăciun împarte Fecioarei Maria daruri păstoresti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici, transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt care aduce în ziua Naşterii Domnului daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, potrivit Evangheliei, le-au adus regii-magi. Deci Moş Crăciun de azi simbolizează pe cei trei magi.
Un pastor, un caricaturist şi Coca Cola au conturat mitul Moş Crăciun
De la zeu la cioban şi apoi la moşul care moare la sfârşitul anului şi reînvie la începutul următorului, s-a ajuns la moşul care merge pe sania sa trasă de reni printre nori şi împarte cadouri copiilor, abia la începutul secolului al XIX-lea. Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, care, într-un poem, l-a prezentat pe Sfântul Nicolae ca un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul „Sentinel“, din New York, pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar şi tradus şi publicat în întreaga lume. Şi numele folosit în SUA, Santa Claus (Moş Crăciun), provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfântul Nicolae.
În 1860, cotidianul „Harperâs Illustrated Weekly“ a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, a ilustrat prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun. Nast este şi cel care a „stabilit“ în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord.
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola a difuzat astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Putem spune că această companie este autorul moral al conturării mitului actual despre Moş Crăciun.
Deci merită să scoatem în evidenţă mai mult pe Moş Crăciun decât bucuria Naşterii lui Hristos exprimată atât de frumos în colinde? Merită oare copiii noştri să creadă într-o creaţie a oamenilor sau în adevăratul Moş Crăciun, Sfântul Nicolae? Crăciunul nu trebuie limitat doar la sărbătoarea cadourilor, ci întărit cu bucuria de a cânta alături de îngeri colindele divine închinate Naşterii Fiului lui Omului, Fiului lui Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Hristos.

[cristiboss56]

▲ „Colindul este mult mai vechi la noi decât apariţia bradului şi a lui Moş Crăciun“
Renumitul etnolog Şerban Anghelescu, cercetător ştiinţific la Muzeul Ţăranului Român, ne-a vorbit despre darul la români. Domnia sa a punctat că darurile erau făcute în circumstanţe rituale. Şi anume: darurile mamei şi a noului născut, darurile primite la nuntă sau cu alte ocazii din viaţa omului. „Darurile erau înregistrate de fiecare locuitor al satului. Într-o comunitate închisă, până la urmă se realizează un echilibru, fiecare ajunge să ofere cuiva un dar, pentru că ajunge să fie şi gazdă, dar şi invitat la rândul lui. În orice caz, se ţineau socoteli foarte clare în legătură cu acestea“, a mai spus etnologul care a constatat că darurile erau mai mult de ordin alimentar.
În cadrul sărbătorilor de iarnă, românul oferea colindătorilor de asemenea daruri rituale. „Colacul care este obligatoriu după vechea datină, vinul, bucata de carne de porc, rareori bani, nuci, mere, covrigi. Colindul este mult mai vechi la noi decât apariţia bradului şi a lui Moş Crăciun“, a mai spus domnul Şerban Anghelescu, care susţine că bradul de Crăciun posibil să fi apărut la noi pe vremea regelui Carol I.
▲ De ce credem în Moş Crăciun
La Universitatea din Montreal, Canada, o echipă de cercetători a efectuat un studiu sistematic despre credinţa în Moş Crăciun. Studiul a fost făcut pe copii cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, deoarece la 7 ani este pragul când copiii pot distinge realitatea de ficţiune. De la această vârstă ei îşi dau seama că este imposibil ca Moş Crăciun să ofere cadouri copiilor din întreaga lume într-o singură noapte.
Cercetătorii au descoperit că atunci când află că Moş Crăciun nu există, copiii îşi încurajează fraţii mai mici să creadă mai departe. Echipa de cercetători pune acest fapt pe seama prezenţei unor principii fundamentale despre gândirea umană. Tot aceştia cred că acest sentiment stă şi la baza credinţei în Dumnezeu, pentru că toţi oamenii încetează să creadă în puterile lui Moş Crăciun, dar aproximativ jumătate nu încetează niciodată în a crede în puterile supranaturale ale lui Dumnezeu.

[Ioan_Cezar]

Una dintre etapele de dezvoltare a copilului, mai precis a inteligenţei copilului (a capacităţii lui de a cunoaşte, de a îşi da seama de sine şi de lume, de a înţelege şi de a rezolva tot felul de probleme) este etapa numită de cunoscători "a gândirii magice".
Orice copil normal din orice ţară şi din orice cultură trece prin această etapă de dezvoltare. Este un stadiu universal, dincolo de culoare, sex, religie sau veniturile familiei.
Unii copii nu ajung să experimenteze această etapă, întrucât sunt idioţi. Idiotul nu are imaginaţie, nu posedă mecanisme psihice cât de cât funcţionale. Idioţii rămân toată viaţa la stadiile primare ale dezvoltării psihice. (folosesc termenul de idiot nicidecum în sens peiorativ ci în sensul clasificărilor din scala inteligenţei care se foloseşte în psihopedagogia specială şi în medicina infantilă - idiot, imbecil, debil etc., până la normal, apoi supradotat şi, în fine, geniu.)
Pentru idioţi nu există Moş Crăciun. Nici în copilărie nici mai târziu.
*
Întrucât copiii normali trec cu toţii prin stadiul gândirii magice (pe care apoi îl depăşesc, gândirea devenind mai realistă şi mai înţelegătoare/cuprinzătoare şi decentrată de pe dorinţele proprii), învăţătorii din toate timpurile s-or fi gândit, îmi place să cred, să fructifice această etapă pentru a construi la copii primele noţiuni şi conduite etice şi pentru a îi ajuta să achiziţioneze elementele de început ale iubirii şi bunei convieţuiri sociale. Aşa vor fi apărut în toate culturile lumii basmele, poveştile, legendele şi toate câte se împărtăşesc copiilor. Din poveşti, copiii, aşa cu gândire magică precum sunt, pot desprinde primele lecţii despre compasiune, bunătate, curaj, sacrificiu, onestitate, bine, frumos şi opusele lor. În poveşti sunt şi personaje bune şi personaje rele. Este şi iubire şi ură. E şi Dumnezeu şi dracul. Fix ca în realitatea cea mai reală a oamenilor dintotdeauna.
*
Moş Crăciun face parte din imaginarul colectiv al copiilor, acest imaginar unde fantezia ţine locul realităţii, adeseori, într-un mod cu totul specific copilăriei. Adultul nu mai poate pricepe ce înseamnă un personaj imaginar pentru un copil, adultul a pierdut modul de funcţionare al copilului şi, dacă nu îşi cenzurează curiozitatea măgărească, reuşeşte cel mult să reducă, pocind-o, realitatea copilului la realitatea adultului.
Adultrismul este tocmai această acţiune zdrobitoare a adultului nesimţit şi stupid, grosolan şi înfumurat, de a considera un copil ca fiind un adult în miniatură, de a sfida realitatea ireductibilă a minţii şi comportamentului copilului, de a nu se obosi să recunoască faptul simplu că el, ca adult, e depăşit şi exclus de la festinul copilăriei şi de a dicta copiilor sub teroarea pumnului şi a variatelor pedepse, inclusiv răgete şi ochi bulbucaţi, înroşiţi de furie, astfel încât universul copilăriei să piară iar lumea lui, a adultului nesănătos şi pocit, să triumfe.
*
Adulţii mutilanţi, foşti copii mutilaţi de alţi adulţi mutilanţi, nu respectă tainele copilăriei.
Pentru acest individ nu există decât lumea lui, a adultului. Celelalte să piară!
Acest nebun nu vede nuanţe, etape, gradaţii. Nu distinge griurile, în infinitatea paletei lor, nu are nici îngăduinţă reală nici (auto)compătimire. El e soldat, are o misiune de executat, apără şi ucide în numele apărării lui sfinte, se vede pe sine un deţinător inefabil al cunoaşterii şi, cică, al adevărului. El militează! Nu îşi cere iertare când greşeşte, nu acceptă că uneori sunt alţii mai buni ca el, nu are nimic de dezbătut cu adevărat în chestiuni de credinţă ci doar impune formule auzite sau citite prin cărţi care îl depăşesc, credinţa lui e tare ca o bară de oţel (nu e un proces viu, cu înălţări şi dezastre, cu eşecuri şi victorii, nu e o aventură totală, o uimire), intransigenţa lui e desăvârşită.
Pentru acest biet măscărici nu există Moş Crăciun. Deşi toţi copiii lumii iubesc pe Moşul, pe Făt-Frumos, pe Albă ca Zăpada, pe Ileana Cosânzeana, pe Elsa şi pe alţi eroi ai poveştilor copilăriei.
Căzut în patima adevărului, acest nebun este beneficiarul unor organizaţii uneori cumplite, cum a fost Inchiziţia în Evul Mediu sau cum sunt sectele de azi ori unele dintre grupările extremiste din diverse comunităţi religioase.
Dacă i s-ar permite, acest torţionar funest, mereu încrâncenat şi sumbru, ar arde pe rug pe toţi copiii care cred în Moş Crăciun. În definitiv, cine este acest personaj burtos şi hohotitor dacă nu un pericol pentru imaginea lui Hristos, pe care noi avem datoria s-o apărăm (ce S-ar face, nu-i aşa, Hristos, fără soldaţii aceştia vajnici?), ce să fie ipocritul moş dacă nu o nălucire satanică şi o minciună diavolească - ne va asigura nebunul.
*
Biserica, însă, din iubire faţă de oameni şi faţă de copii, a îngăduit cum era şi firesc poveştile copilăriei, cunoscînd că Dumnezeu a lăsat cugetul omenesc să treacă şi prin această etapă şi căutînd să folosească prilejul pentru a educa pe copii în duhul creştin, în duhul valorilor pe care ni le-a transmis Domnul. Şi în privinţa Bradului, Biserica a ales să nu respingă obiceiul ci să îl preia şi să îl înalţe, să îl înnobileze, găsind prilej să ne amintească de Hristos şi de demnităţile Sale, prin chiar culorile bradului de Crăciun.
Nebunul însă, strecurat în Biserică pentru a distruge şi boicota, nu vede cu ochi buni ci, asemenea unor posedaţi care îţi trimit mesaje cu ochelari negri pe chip, vede cu ochi răi aceste gesturi fireşti venite din iubirea lui Hristos şi a Bisericii Sale pentru oameni, pentru copii.
*
Copiii au tot mai multă nevoie de Moş Crăciun, pe măsură ce adulţii reali devin, sub talpa ideologiei lor bicisnice, tot mai dăunători şi otrăvitori pentru copii. Într-o lume a adulţilor care, pe zi ce trece devine tot mai dezbinată şi mai înfierbîntată de patimi, uitînd cu totul de tainele vieţii copiilor, de iubire şi compasiune, de libertate şi bucurie, de dreptul de a greşi pentru a învăţa, de dreptul sănătos de a experimenta nenumărate ipostaze ale omenescului, eu cred că micuţii se vor agăţa tot mai mult de Moş Crăciun şi de lumea poveştilor, pur şi simplu pentru a supravieţui ca oameni şi pentru a nu deveni brute separatiste şi absolutiste.

[CristianR]

Frumoasă și folositoare pledoarie pentru Moș Crăciun. Cu atât mai mult cu cât eu însumi mă număram printre cei gata să ridice piatra împotriva lui. Totuși, să nu-i vedem atât de negri pe cei care îl vor „mort”. Tu ai arătat, foarte frumos, rostul poveștii pentru copii și nu doar pentru ei. Cei care au o problemă cu Moșul o au nu pentru că resping poveștile în general, zic eu, ci pentru că, mai ales în vremea noastră, atât de îmbibată de marketing, Moșul este mai degrabă un agent comercial extrem de activ, care aduce, cu zgomot, un spirit ce înăbușă duhul liniștit, blând și atât de discret al Sărbătorii.

Pe bunul Moș Crăciun al copilăriei, simbol al generozității, nedesfigurat de consumerism, îl putem iubi și îi putem găsi locul sub brăduț, fără teama că Îl va alunga pe Hristos.

După ce te-am citit am înțeles mai bine de ce fostul meu duhovnic îi asigura pe copii că Moș Crăciun există.

[florin.oltean75]

Craciun Fericit tuturor forumistilor!!

[CristianR]

Întrebare: Cum calificați mesajul de mai sus al lui Ioan Cezar? Este jignitor, menit să rănească? Este doar critic? Ar fi putut sau ar fi trebuit formulat altfel? Vă întreb asta pentru că eu am niște probleme de discernământ, cred. Poate răspunde chiar și autorul.

[catalin2]

În prealabil postat de CristianR

Frumoasă și folositoare pledoarie pentru Moș Crăciun.

De fapt explicatia arata chiar unde e problema, evidentiind confuzia intre spiritualitatea crestina si spiritualitatea de genul new-age. Toti oamenii au nevoie de spiritualitate, dar de spiritualitatea buna. Pentru ca de spiritualitate tine si paganismul, sau ce face o ghicitoare de la noi. Sincretismul religios propune un amestec din toate acestea, fara deosebire intre ele.
La fel e si nevoia de magie si spiritualitate a copilului. Depinde de parinte cu care spiritualitate o umple. De aceea nu-i va da carti despre vrajitorie sau paganism pana nu e capabil sa distinga adevarul. E adevarat ce spun? Povestea cu Mos Craciun a aparut intr-un spatiu desacralizat, in care lipsesc minunile si in care era nevoie de astfel de povestiri magice. Toate vietile sfintilor, minunile contin o gramada de povestiri magice, nu doar una. Cum am mai scris, basmele nu au nicio comparatie cu Mos Craciun.
Problema cea mai mare e cand copilul afla ca totul e o minciuna, asadar aceasta portiune de spirtualitate creata de parinti si ceilalti se darama brusc. Cine nu avea si partea de spirtualitate adevarata, crestina (poate are parinti nepracticanti), aceasta era singura parte de spiritualitate pe care si-o crease iar credinta o avea intr-o mai mica intensitate. E posibil sa devina necredincios? Sau un copil care a primit si o educatie crestina in paralel, e posibil sa i se zdruncine credinta, macar in parte?
Si cum se impaca minciuna e amuzant daca parintele trebuie sa spuna la spovedanie sau nu.
Povestea e facuta de adulti, nu de copii. De fapt e invers, cei ce sustin inversunati aceasta poveste nu mai stiu cum e sa fii copil, el crede ca si un copil gandeste ca un adult. Nu intelege ca acel copil isi creaza o lume intreaga si e afectat cand aceasta se prabuseste. Adultul crede ca si copilul gandeste tot logic si ca un adult. E normal ca daca ii dai cadouri unui copil o sa-i placa orice legat de acest fapt.

[catalin2]

Din pacate userul Cezar nu se dezminte si a ales sa scrie in prima zi de Craciun un mesaj jignitor. Nu doar ca ii jigneste in ultimul hal pe toti cei ce si-au exprimat rezervele fata de poveste cu Mos Craciun, dar eu cred ca mesajul ma are pe mine in vizor. De altfel nici nu-i greu de observat ca am ramas cam singurul care mai sustin asta, Unii si-au sters si mesajele (de teama probabil).
Lupul isi schimba parul dar naravul ba, de cand a reintrat pe forum am vazut ca incearca tot timpul sa ma sicaneze, fara sa deranjez. O sa cer si adminului sa se uite pe mesaj.

[Ioan_Cezar]

Nu Cătălin, nu e aşa cum spui. Nu te şicanez ci, pornind într-adevăr şi de la unele afirmaţii ale tale, concordante cu întreaga ta aşezare faţă de subiectele pe care le dezbatem, mi-am exprimat poziţia faţă de o stare de lucruri. Nu despre tine e vorba, în mod special, în postările mele. De ce crezi că mă preocupi tu mai mult decât lumea în care trăim cu toţii?
Când scriu am de obicei în vedere atitudini şi concepţii pe care le-am găsit mereu în lume, inclusiv în lumea creştină (iar asta mă doare cel mai tare, ca unul care am rătăcit mulţi ani în afara Bisericii tocmai pentru că înlăuntru lucrau oameni ca aceştia pe care îi regăsesc şi azi). Sunt realităţi faţă de care nu pot avea înţelegere în sens de acceptare. Că tu te apropii de acestea, uneori, e altă treabă. Că te-ai simţit atacat şi iarăşi şicanat, e din nou altă poveste. Povestea ta personală.
Şi îţi atrag atenţia că nu e frumos să îmi confecţionezi o imagine care nu îmi corespunde, doar pentru că îţi face ţie bine pentru ale tale. Mai bine ai citi ceva mai detaşat ce scriu şi, poate, găseşti unele lucruri de folos. Cum ţi s-a mai întâmplat şi în trecut.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de CristianR

După ce te-am citit am înțeles mai bine de ce fostul meu duhovnic îi asigura pe copii că Moș Crăciun există.

Cristian, cred că fostul tău duhovnic înţelesese foarte bine că pe copii nu îi ajuţi cu brutalitatea (fie ea şi a sincerităţii adultului) ci, respectînd specificul lumii lor, îi ajuţi să îşi depăşească limitele oferindu-le noi temeiuri şi noi orizonturi, mai cuprinzătoare.
Nici Hristos nu a desfiinţat pe toate cele vechi ci, lăsîndu-le acolo unde erau, a deschis o perspectivă de care unii s-au folosit. Domnul a trecut pe om la alt nivel fără a zdrobi omul.
Poate că şi noi vom începe să pricepem că un copil nu va creşte mare omorînd în el însuşi pe cel mic. Ci depăşindu-l, cu răbdare şi cu ajutor potrivit.

P.S. Mi s-a întâmplat de mai multe ori în ultimii ani să văd diferenţa între două feluri de profesori, antrenori, medici şi duhovnici. Am avut câteva experienţe repetate, pe aceeaşi linie.
Iată ce am constatat:
a) cei competenţi şi cu adevărat folositori nu critică pe cei dinaintea lor (antrenorul nou nu critică pe cel vechi, de exemplu) ci, preluînd ce funcţionează din ce s-a lucrat deja, construiesc mai departe depăşind achiziţiile precedente şi orientînd spre niveluri superioare ca nobleţe şi eficienţă;
b) incompetenţii au ca prim gest, unul care îi clasifică de la sine, tocmai criticarea predecesorilor. Un medic prost se va repezi să spună că medicul dinainte a stricat totul şi că ar fi trebuit să vii de la început la el, la aşazisul medic bun.
Raportat acum la copilărie şi la miturile ei, eu cred că un bun educator, cu atât mai mult unul creştin, nu se va repezi să desfiinţeze lumea copilului ci, introducîndu-l treptat în alt fel de activităţi şi semnificaţii, va orienta treptat pe copil într-o lume sufletească mai nobilă şi cât mai apropiată de Dumnezeu. Eu aşa cred că funcţionează o dezvrăjire şi o maturizare firească, fără spasme şi noduri.