Biserica si Psihologia

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

"Unde Il gaseste pe Hristos si cum Il cauta pe Hristos?"
În Sf. Euharistie,
în Biserică, în general,
în fiecare dintre semeni,
în Sfânta Scriptură,
în noi înşine,
în cele mai mici şi, aparent, neînsemnate dintre făpturile lui Dumnezeu,
în zâmbetul curat şi sincer al copilaşilor,
în cântecul păsărelelor,
în flori, în întreaga natură,
în întregul univers,
pretutindeni.
Şi unde-L mai putem găsi pe Hristos?
În fiecare carte bună, ziditoare de suflet, pe care o citim,
în fiecare gând, privire, cuvânt sau gest frumos pe care-l primim sau, mai ales, pe care-l dăruim cu naturaleţe şi iubire,
în orice act de bucurie, libertate, curaj, sinceritate şi dragoste neprefăcută,
în tot ce e frumos, adevărat şi bun în lume, în noi şi-n jurul nostru.
Îl mai putem găsi undeva pe Domnul?
Da:
în teologie,
în filosofie,
în ştiinţe (inclusiv în psihologie, da, cu siguranţă că da!),
în artă,
în literatură,
în tot ceea ce poate fi, pentru inimile noastre însetate de adevăr şi de frumos, un pedagog către El (aşa cum Legea lui Moise a fost pentru iudei, iar filosofia şi mitologia antică pentru păgâni).
Dar unde nu-L putem găsi?
În păcat.
Căci scris este-n Sfânta Evanghelie: "pentru ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?".
Unde este Domnul nostru Iisus Hristos, Lumina inimilor noastre?
În aparenţă, nicăieri;
în adevăr, pretutindeni.
Atunci, de ce ne pare atât de greu să-L găsim?...
Voi posta, în acest sens, răspunsul unui copil de 12 ani... un cuvânt desprins, parcă, din Pateric, dintr-un pateric al copiilor:
- "De ce mulţi oameni nu-L pot găsi pe Dumnezeu?"
- "Pentru că-L caută din interes".

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
P. S. De ce să fim exclusivişti? De ce să ne-nchidem în noi înşine, respingând ştiinţa?...
Într-adevăr, Biserica este singurul loc unde Hristos poate fi, cu adevărat, găsit;
fiindcă întregul univers este biserica şi templul Celui preaînalt şi binecuvântat în veci!
Acesta este, cred, secretul înţelegerii corecte a uimitoarei afirmaţii din "Păstorul" lui Herma:
"Biserica există mai înainte decât toate şi pentru Biserică a fost creată lumea".
Hristos în mijlocul nostru!

Frumoasă postare, Laura!
În stilul inegalabil, delicat, al liricii feminine...:)

Cât priveşte căutarea lui Dumnezeu din interes, aici mă cam scarpin în cap....
Fac niţel pe prostul, închipuindu-mi că n-aş fi deloc, şi cuget cam aşa:
Îmi vine să zic, apăsat, că aşa şi trebuie căutat Dumnezeu! Din interes. Aşa şi trebuie păstrat!
Din cel mai pur interes, cu a mai hotărâtă dintre intenţii, din spirit pur de bussiness nalt, divino-uman.
Tocmai, că fără acest gând al afacerii cu Dumnezeu, al târguielii chiar, fără priceperea măiastră a afacerii cu Dumnezeu, riscăm să eşuăm în derizoriu, în chestii de timpul liber, în hobby, în turism, în mondenisme, în mode, în lipsă de responsabilitate pentru partea ce-o purtăm în afacere.
Şi mai voim, atunci, prosperitate? Demnitate? Recunoaştere şi putere? Urmaşi? Glorie?....

Dar care este interesul pur al omului în bussinessul cu Dumnezeu?
Şi care e contractul? Obligaţiile contractuale?
Voi spicui câteva repere din Scriptură în postarea următoare. Momment, please!...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cezar_ioan

Frumoasă postare, Laura!
În stilul inegalabil, delicat, al liricii feminine...:)

Cât priveşte căutarea lui Dumnezeu din interes, aici mă cam scarpin în cap....
Fac niţel pe prostul, închipuindu-mi că n-aş fi deloc, şi cuget cam aşa:
Îmi vine să zic, apăsat, că aşa şi trebuie căutat Dumnezeu! Din interes. Aşa şi trebuie păstrat!
Din cel mai pur interes, cu a mai hotărâtă dintre intenţii, din spirit pur de bussiness nalt, divino-uman.
Tocmai, că fără acest gând al afacerii cu Dumnezeu, al târguielii chiar, fără priceperea măiastră a afacerii cu Dumnezeu, riscăm să eşuăm în derizoriu, în chestii de timpul liber, în hobby, în turism, în mondenisme, în mode, în lipsă de responsabilitate pentru partea ce-o purtăm în afacere.
Şi mai voim, atunci, prosperitate? Demnitate? Recunoaştere şi putere? Urmaşi? Glorie?....

Dar care este interesul pur al omului în bussinessul cu Dumnezeu?
Şi care e contractul? Obligaţiile contractuale?
Voi spicui câteva repere din Scriptură în postarea următoare. Momment, please!...

"Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor.
......
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri..." (Mt 5, 3-12)


"Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă." (Mt 6,33)

"Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea." (Mt 11,12)

"...şi cine nu adună cu Mine risipeşte" (Mt12,30)

"Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.
Şi cine va da de băut unuia din aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: Nu va pierde plata sa." (Mt 10, 41-42)

"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru ei înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri." (Mt 10, 32)

"Până acum nu aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină." (Mt 16,24)

[cezar_ioan]

Sigur, Laura, că Domnul e pretutindeni, cum spuneai, participînd la viaţa tuturor celor zidite de El.
El insuflă tot ce fiinţează. El face ca în lucruri să bată adierea Fiinţei.
El aduce tot ce e bun, frumos, adevărat în întreaga zidire şi în orice colţişor al ei.

Altminteri, dacă ar fi vreun locşor, cât de mic, unde să nu fie Dumnezeu (Doamne, iartă-mă!), cum ar mai fi El Nelimitat, Necuprins, Atotţiitor şi Atotcuprinzător?
Ar însemna că mintea care Îl cugetă aşa pe Dumnezeu, absent din vreun lucru cât de mic, Îi aduce Domnului ştirbire, făcîndu-L limitat. Parte, astfel, din zidire (care e limitată).

Dar Domnul, fiind Necuprins şi Veşnic Viu şi Milostiv foarte, are înţelegere şi compasiune şi pentru minţile mai puţin înţelegătoare. Le-ar lărgi şi pe ele în cunoaşterea Lui, dacă nu şi-ar micşora singure inima, prin mândrie şi suficienţă de sine.

Smerită, aşadar, îmi pare că a fost cugetarea ta, încât micşorîndu-te tu, prin harul Domnului iată L-ai văzut pretutindeni:
de la cele mai mici, mai firave şi gingaşe pulsaţii ale firii până la cele mai cutremurătoare şi de necuprins cu mintea, tării...
Exceptînd păcatul - ai spus. Tipic ortodox!

Trăim în Dumnezeu, viem prin Duhul Lui, trup şi suflet, poezie şi ştiinţă, dinozaur şi râmă, atom şi Univers, trecut-prezent-viitor, carne-piatră-apă-foc şi duh.
Domnul e pretutindeni! AMIN+

P.S. Psihologia zice că atunci când un om Îl cugetă pe Dumnezeu ca fiind limitat, persoana în cauză prezintă o curioasă hipertrofie a sinelui propriu, o inflaţie a Eului în detrimentul altor realităţi sufleteşti şi, ca urmare, proiectează însuşirile sale omeneşti limitate asupra Persoanelor Dumnezeirii. Simte nevoia să se extindă atât de mult, omul acesta dornic să cuprindă totul, fără limite şi frâne, încât până şi pe Bunul Dumnezeu Îl bagă-n buzunar. Cică! Îl face după chipul şi asemănarea sa, a omului. După această logică proiectivă şi inversată în raport cu realitatea (o logică răsturnată, aşadar răzvrătită), Dumnezeu apare în mintea unora dintre oameni incapsulat într-un profil omenesc, aşa încât de fapt nu mai vorbim despre Dumnezeu-Omul ci despre omul-dumnezeu. Analog, păstrînd aceeaşi logică, şi porcuşorii ar putea, nu-i aşa, să spună că Dumnezeu e un fel de porcuşor, elefănţeii că Dumnezeu e un fel de elefănţel, licuricii că Domnul e un licurici ceva mai special ş.a.m.d.
Sunt jocuri ale minţii incapabile să îşi sesizeze cu adevărat limitele şi mersul propriu. De aceea, noi psihologii, încercăm prin varii procedee să susţinem o lucrare de oarecare importanţă: antrenăm pe oameni să se decentreze de pe sine şi să îşi perceapă, cât mai acurat şi detaliat, propriile mişcări ale minţii, sesizîndu-i erorile. Mintea se priveşte pe sine însăşi, se cercetează critic, se amuză ori deplânge de ea însăşi etc. E un mugure începător de pocăinţă, aici, în cercetarea psihologică de sine... Eu numesc asta "a avea muşchi analitic" şi "oglindă".
Asta o spune psihologia; de Teologie nici nu mai amintesc, că o ştim prea bine....:)

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Sigur, Laura, că Domnul e pretutindeni, cum spuneai, participînd la viaţa tuturor celor zidite de El.
El insuflă tot ce fiinţează. El face ca în lucruri să bată adierea Fiinţei.
El aduce tot ce e bun, frumos, adevărat în întreaga zidire şi în orice colţişor al ei.

Altminteri, dacă ar fi vreun locşor, cât de mic, unde să nu fie Dumnezeu (Doamne, iartă-mă!), cum ar mai fi El Nelimitat, Necuprins, Atotţiitor şi Atotcuprinzător?
Ar însemna că mintea care Îl cugetă aşa pe Dumnezeu, absent din vreun lucru cât de mic, Îi aduce Domnului ştirbire, făcîndu-L limitat. Parte, astfel, din zidire (care e limitată).

Dar Domnul, fiind Necuprins şi Veşnic Viu şi Milostiv foarte, are înţelegere şi compasiune şi pentru minţile mai puţin înţelegătoare. Le-ar lărgi şi pe ele în cunoaşterea Lui, dacă nu şi-ar micşora singure inima, prin mândrie şi suficienţă de sine.

Smerită, aşadar, îmi pare că a fost cugetarea ta, încât micşorîndu-te tu, prin harul Domnului iată L-ai văzut pretutindeni:
de la cele mai mici, mai firave şi gingaşe pulsaţii ale firii până la cele mai cutremurătoare şi de necuprins cu mintea, tării...
Exceptînd păcatul - ai spus. Tipic ortodox!

Trăim în Dumnezeu, viem prin Duhul Lui, trup şi suflet, poezie şi ştiinţă, dinozaur şi râmă, atom şi Univers, trecut-prezent-viitor, carne-piatră-apă-foc şi duh.
Domnul e pretutindeni! AMIN+

P.S. Psihologia zice că atunci când un om Îl cugetă pe Dumnezeu ca fiind limitat, persoana în cauză prezintă o curioasă hipertrofie a sinelui propriu, o inflaţie a Eului în detrimentul altor realităţi sufleteşti şi, ca urmare, proiectează însuşirile sale omeneşti limitate asupra Persoanelor Dumnezeirii. Simte nevoia să se extindă atât de mult, omul acesta dornic să cuprindă totul, fără limite şi frâne, încât până şi pe Bunul Dumnezeu Îl bagă-n buzunar. Cică! Îl face după chipul şi asemănarea sa, a omului. După această logică proiectivă şi inversată în raport cu realitatea (o logică răsturnată, aşadar răzvrătită), Dumnezeu apare în mintea unora dintre oameni incapsulat într-un profil omenesc, aşa încât de fapt nu mai vorbim despre Dumnezeu-Omul ci despre omul-dumnezeu. Analog, păstrînd aceeaşi logică, şi porcuşorii ar putea, nu-i aşa, să spună că Dumnezeu e un fel de porcuşor, elefănţeii că Dumnezeu e un fel de elefănţel, licuricii că Domnul e un licurici ceva mai special ş.a.m.d.
Sunt jocuri ale minţii incapabile să îşi sesizeze cu adevărat limitele şi mersul propriu. De aceea, noi psihologii, încercăm prin varii procedee să susţinem o lucrare de oarecare importanţă: antrenăm pe oameni să se decentreze de pe sine şi să îşi perceapă, cât mai acurat şi detaliat, propriile mişcări ale minţii, sesizîndu-i erorile. Mintea se priveşte pe sine însăşi, se cercetează critic, se amuză ori deplânge de ea însăşi etc. E un mugure începător de pocăinţă, aici, în cercetarea psihologică de sine... Eu numesc asta "a avea muşchi analitic" şi "oglindă".
Asta o spune psihologia; de Teologie nici nu mai amintesc, că o ştim prea bine....:)

Foarte interesant!
Şi mi-aţi amintit de un cuvânt al Sfântului Siluan, un cuvânt pe cât de simplu în exprimare, pe atât de profund în conţinut: "Dumnezeu nu e ca noi (...) Ce fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi! Ce Dumnezeu avem!".
Cu doar 2 clase primare, a reuşit să exprime un adevăr atât de evident: Dumnezeu nu poate fi antropomorfizat, pentru că El "nu e ca noi". :)
Doamne ajută!
P. S. Compatibilitatea dintre credinţă şi psihologie se observă atât de uşor în acest pasaj din mesajul dvs:
"Psihologia zice că atunci când un om Îl cugetă pe Dumnezeu ca fiind limitat, persoana în cauză prezintă o curioasă hipertrofie a sinelui propriu, o inflaţie a Eului în detrimentul altor realităţi sufleteşti şi, ca urmare, proiectează însuşirile sale omeneşti limitate asupra Persoanelor Dumnezeirii. Simte nevoia să se extindă atât de mult, omul acesta dornic să cuprindă totul, fără limite şi frâne, încât până şi pe Bunul Dumnezeu Îl bagă-n buzunar. Cică! Îl face după chipul şi asemănarea sa, a omului. După această logică proiectivă şi inversată în raport cu realitatea (o logică răsturnată, aşadar răzvrătită), Dumnezeu apare în mintea unora dintre oameni incapsulat într-un profil omenesc, aşa încât de fapt nu mai vorbim despre Dumnezeu-Omul ci despre omul-dumnezeu. Analog, păstrînd aceeaşi logică, şi porcuşorii ar putea, nu-i aşa, să spună că Dumnezeu e un fel de porcuşor, elefănţeii că Dumnezeu e un fel de elefănţel, licuricii că Domnul e un licurici ceva mai special ş.a.m.d.
Sunt jocuri ale minţii incapabile să îşi sesizeze cu adevărat limitele şi mersul propriu. De aceea, noi psihologii, încercăm prin varii procedee să susţinem o lucrare de oarecare importanţă: antrenăm pe oameni să se decentreze de pe sine şi să îşi perceapă, cât mai acurat şi detaliat, propriile mişcări ale minţii, sesizîndu-i erorile. Mintea se priveşte pe sine însăşi, se cercetează critic, se amuză ori deplânge de ea însăşi etc. E un mugure începător de pocăinţă, aici, în cercetarea psihologică de sine..."
P. S. 2. A avea "muşchi analitic" şi "oglindă", foarte simpatic şi sugestiv. :)

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Frumoasă postare, Laura!
În stilul inegalabil, delicat, al liricii feminine...:)

Cât priveşte căutarea lui Dumnezeu din interes, aici mă cam scarpin în cap....
Fac niţel pe prostul, închipuindu-mi că n-aş fi deloc, şi cuget cam aşa:
Îmi vine să zic, apăsat, că aşa şi trebuie căutat Dumnezeu! Din interes. Aşa şi trebuie păstrat!
Din cel mai pur interes, cu a mai hotărâtă dintre intenţii, din spirit pur de bussiness nalt, divino-uman.
Tocmai, că fără acest gând al afacerii cu Dumnezeu, al târguielii chiar, fără priceperea măiastră a afacerii cu Dumnezeu, riscăm să eşuăm în derizoriu, în chestii de timpul liber, în hobby, în turism, în mondenisme, în mode, în lipsă de responsabilitate pentru partea ce-o purtăm în afacere.
Şi mai voim, atunci, prosperitate? Demnitate? Recunoaştere şi putere? Urmaşi? Glorie?....

Dar care este interesul pur al omului în bussinessul cu Dumnezeu?
Şi care e contractul? Obligaţiile contractuale?
Voi spicui câteva repere din Scriptură în postarea următoare. Momment, please!...

Domnule profesor, vă mulţumesc mult pentru aprecieri!
În privinţa afirmaţiei că unele persoane Îl caută pe Dumnezeu din interes, vă înţeleg punctul de vedere şi-mi pare deosebit de interesant şi frumos exprimat.
Personal am înţeles afirmaţia în sensul că Dumnezeu poate fi căutat şi din interese pur lumeşti, telurice, de o importanţă relativă.
Nu m-am referit la "interesul" de a rămâne în veşnicie cu El, fiindcă o astfel de "afacere" este, într-adevăr, scopul suprem al creştinului! :)
Când eram în anul I de facultate, am publicat, în ziarul Lumina, un foarte scurt articol pe această temă, a motivaţiei noastre în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sunt doar câteva gânduri... Voi posta link-ul într-un mesaj viitor. :)
Hristos în mijlocul nostru!

[laurastifter]

În prealabil postat de laurastifter

Domnule profesor, vă mulţumesc mult pentru aprecieri!
În privinţa afirmaţiei că unele persoane Îl caută pe Dumnezeu din interes, vă înţeleg punctul de vedere şi-mi pare deosebit de interesant şi frumos exprimat.
Personal am înţeles afirmaţia în sensul că Dumnezeu poate fi căutat şi din interese pur lumeşti, telurice, de o importanţă relativă.
Nu m-am referit la "interesul" de a rămâne în veşnicie cu El, fiindcă o astfel de "afacere" este, într-adevăr, scopul suprem al creştinului! :)
Când eram în anul I de facultate, am publicat, în ziarul Lumina, un foarte scurt articol pe această temă, a motivaţiei noastre în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sunt doar câteva gânduri... Voi posta link-ul într-un mesaj viitor. :)
Hristos în mijlocul nostru!

http://ziarullumina.ro/calendarul-zi...ii-lui-hristos