Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[cezar_ioan]

Frumos cuvânt, frate MariS_!
Îmi zic acum aşa: dragostea, iubirea sunt în noi dintru început, după Chip. Dar aici, în viaţa noastră concretă de urmaşi ai primilor căzuţi, iubirea trece din potenţă în act (iar asta cred că-i cea mai mare aventură a omului sub soare) şi e tare important prin cine, prin ce, cum anume se actualizează ea.
Şuvoiul acesta al iubirii (însămânţate-n fiecare om, de la concepţie) poate fi şi taifun, poate fi şi mânie, poate fi şi lascivitate, poate fi orice lucru omenesc. Domnul, însă, din marea Lui Iubire şi Credincioşie, cred că ne-a dat fermentul şi reperele folositoare pentru ca iubirea noastră cea după Chip să fie şi după asemănare, în trepte/feluri/grade ale fiecăruia. Prin Duhul.

Pentru ca această iubire să nu se "întrupeze" în chipuri fade ori monstruoase, în orice caz rătăcitoare, efemere, sterile ori zadarnice, Domnul ne-a lăsat şi dogmele în/prin Biserică, sub mângâierea Duhului Sfânt.

Deşi mai întâi este iubirea (a bebeluşului pentru sânul, mângâierea, vocea mamei, de pildă), cred că e nevoie, printre altele, de ajutorul neasemuit al dogmelor.
Fără de care, precum viţa de vie creşte strâmb şi nu rodeşte deplin dacă nu are un ţăruş întru îndreptare, iubirea ar fi bălărie. Şi sunt, vai nouă, multe bălării pe ogorul nostru omenesc. Dar este şi Altoi!
Îndreptat şi condus de dogme, creştinul trece treptat de la iubire la apropierea tot mai mare de Iubire. Cultura BIsericii tocmai această funcţie nobilă cred că are.

Aşadar, deşi iubirea e temeiul tuturor pornirilor noastre, datorită însă căderii şi celorlalte (cunoscute din Scriptură şi Tradiţie) ordinea rămâne: credinţă, apoi nădejde, iar la final ca o cunună, Iubirea.
Iubirea încălzeşte şi credinţa şi nădejdea. Iar pe umerii lor ea se înalţă, într-un sfârşit, ca îngemănată cu Iubirea. Participă la celelalte două pentru a se înălţa pe ea însăşi, prin harul lui Dumnezeu în efortul ei de creştere/dezvoltare, la nivelul cel mai apropiat de Dumnezeire. Fără credinţă şi nădejde eu cred că iubirea nu se poate îngemăna cu Iubirea.

Altminteri, cred că Jertfa Lui Hristos ar fi fost zadarnică. Iar noi neant.