Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

În prealabil postat de Parascheva16

Daca chiar ii iubiti pe heterodocsi si vreti sa se mantuiasca, luati exemplu de la Parintele Daniil Sâsoev. El a facut o minsiune cu adevarat ortodoxa si a adus multi la drepta credinta. Sentimentalismul nu este dragoste. Nu schimbam Biserica Ortodoxa pentru a nu supara pe x sau pe y, ci ii aducem la dreapta credinta ptr. a fi in comuniune adevarata.

In rest, merg pe mana Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa si a altor parinti din generatia sa.

Nu oricine poate face misiune. Sau putem face toți, la o scară mică, însemnând familiile, prietenii și colegii noștri, iar asta nu atât prin vorbe multe, cât printr-o viață împărtășită de Hristos. Laura face această misiune, după părerea mea, inclusiv aici, pe forum. Eu așa o simt.
Iar chemarea pe care o face, la acceptarea perspectivelor diferite ale fiecăruia, la deschidere, nu cred că trebuie să ne îngrijoreze. Asta nu va însemna niciodată schimbarea adevărului de credință, pentru că nu poți crede decât ceea ce știi că este adevărat.
Există, însă, un spațiu al întâlnirii cu toți ceilalți, dincolo de dogmă. Poți să-ți dai, de exemplu (și cred că asta o fac chiar și cei care țin foarte mult la corectitudinea exprimării credinței) mâna cu un catolic, ba chiar și cu un musulman, într-o faptă bună (de exemplu, ajutorul dat unor copii somalezi).
Îți dai seama atunci, că și el, chiar necreștin fiind, își descoperă într-o astfel de faptă chipul lui Dumnezeu, ca și tine, și înțelegi că ești frate cu el, având același Tată.
Iar asta nu înseamnă că tu renunți la Hristos, pe Care L-ai cunoscut, iar el (încă) nu.

[catalin2]

Din pacate nu cred ca se va ajunge la vreun consens sau macar intelegere. Ar fi putut fi macar un dialog amiabil, cum de multe ori am avut cu cateva persoane care sustin ceva diferit fata de ce cred eu (N.Priceputu, Iustin si altii), dar intotdeauna apare cam aceeasi persoana care te ataca daca nu accepti ce se propaga ca fiind ortodox.
S-a spus ca noi am crede toti acelasi lucru, atunci nu ar mai fi degeaba divergente. Avem si unele conceptii comune, dar si unele diferite. Eu scriu impotriva acelor conceptii, cum sa le si cred? Si catolicii au sa spunem 80% aceesi invatatura ca cea ortoodxa, Arie avea chiar peste 90%, spunea doar o invatatura diferita.
Subiectul topicului era despre faptul ca toate cultele sunt la fel si toti sunt crestini ca si ortodocsii, adica nicio legatura cu ecumenismul, nu stiu de ce au scris unii despre ecumenism. Daca sunt propagate conceptiile ecumeniste nu ar trebui sa scrie si cineva care sunt cele ortodoxe?
Am observat la unii ca asociaza ecumensimul cu un fel de amestecare a invataturii, dar asta tine mai mult de new-age decat de ecumensim. Sau cum numesc eu ecumenism radical, au fost putini pe forum care afirmau asta (Adriana3). Aceste gen de ecumenism este destul de putin raspandit in ortodoxie, este in primul rand vorba de conceptiile care spun ca ortodoxia e adevarata credinta, dar si celelate culte sunt la fel de bune, adica nu prea conteaza invatatura adevarata, nu conteaza Biserica, important e sa creada cineva in Hristos. Adica exact ce sustine topicul acesta si despre ceea ce scriu tot timpul.
Fiecare incearca sa marturiseasca ceea ce crede, de aceea aceste conceptii ecumensite sunt propovaduite ca si ortodoxe. Si daca eu sau altii spunem ca nu sunt incep sa fiu atacat sau ironizat.
Putem avea intelegere in orice domeniu, dar in privinta asta nu putem avea intelegere, pentru ca cei ce au conceptiile acestea cred ca sunt ortodoxe si vor ca si ceilalti sa le adopte. Cum asta nu se va intampla, consens nu are cum sa fie in aceasta privinta. Exista o singura solutie, ca toti sa marturiseasca invatatura ortodoxa, dar am vazut ca asta nu se poate, cei care au adoptat aceste conceptii nu vor sa renunte nicicum la ele si le vor propaga tot timpul.
Daca nimeni nu ar mai propaga ideile ecumeniste nu s-ar mai scrie despre ecumensim. la fel cum nu se scrie ceva despre arianism sau alte invataturi pe care nu le marturiseste nimeni pe forum. Macar sa avem discutii amiabile, chiar daca avem conceptii diferite, dar se pare ca Cezar nu va putea face asta si chiar Laura afirma ca cei ce nu sustin aceste conceptii gresite sunt limitati, au mintea stramba si sunt cel putin fundamentalisti (desi asta e ceva de bine). Eu o sa incerc sa scriu aceleasi lucruri pe care le-am scris si pana acum, atunci cand sunt afirmate invataturi gresite ca fiind ortodoxe.

[Parascheva16]

În prealabil postat de catalin2

Din pacate nu cred ca se va ajunge la vreun consens sau macar intelegere. Ar fi putut fi macar un dialog amiabil, cum de multe ori am avut cu cateva persoane care sustin ceva diferit fata de ce cred eu (N.Priceputu, Iustin si altii), dar intotdeauna apare cam aceeasi persoana care te ataca daca nu accepti ce se propaga ca fiind ortodox.
S-a spus ca noi am crede toti acelasi lucru, atunci nu ar mai fi degeaba divergente. Avem si unele conceptii comune, dar si unele diferite. Eu scriu impotriva acelor conceptii, cum sa le si cred? Si catolicii au sa spunem 80% aceesi invatatura ca cea ortoodxa, Arie avea chiar peste 90%, spunea doar o invatatura diferita.
Subiectul topicului era despre faptul ca toate cultele sunt la fel si toti sunt crestini ca si ortodocsii, adica nicio legatura cu ecumenismul, nu stiu de ce au scris unii despre ecumenism. Daca sunt propagate conceptiile ecumeniste nu ar trebui sa scrie si cineva care sunt cele ortodoxe?
Am observat la unii ca asociaza ecumensimul cu un fel de amestecare a invataturii, dar asta tine mai mult de new-age decat de ecumensim. Sau cum numesc eu ecumenism radical, au fost putini pe forum care afirmau asta (Adriana3). Aceste gen de ecumenism este destul de putin raspandit in ortodoxie, este in primul rand vorba de conceptiile care spun ca ortodoxia e adevarata credinta, dar si celelate culte sunt la fel de bune, adica nu prea conteaza invatatura adevarata, nu conteaza Biserica, important e sa creada cineva in Hristos. Adica exact ce sustine topicul acesta si despre ceea ce scriu tot timpul.
Fiecare incearca sa marturiseasca ceea ce crede, de aceea aceste conceptii ecumensite sunt propovaduite ca si ortodoxe. Si daca eu sau altii spunem ca nu sunt incep sa fiu atacat sau ironizat.
Putem avea intelegere in orice domeniu, dar in privinta asta nu putem avea intelegere, pentru ca cei ce au conceptiile acestea cred ca sunt ortodoxe si vor ca si ceilalti sa le adopte. Cum asta nu se va intampla, consens nu are cum sa fie in aceasta privinta. Exista o singura solutie, ca toti sa marturiseasca invatatura ortodoxa, dar am vazut ca asta nu se poate, cei care au adoptat aceste conceptii nu vor sa renunte nicicum la ele si le vor propaga tot timpul.
Daca nimeni nu ar mai propaga ideile ecumeniste nu s-ar mai scrie despre ecumensim. la fel cum nu se scrie ceva despre arianism sau alte invataturi pe care nu le marturiseste nimeni pe forum. Macar sa avem discutii amiabile, chiar daca avem conceptii diferite, dar se pare ca Cezar nu va putea face asta si chiar Laura afirma ca cei ce nu sustin aceste conceptii gresite sunt limitati, au mintea stramba si sunt cel putin fundamentalisti (desi asta e ceva de bine). Eu o sa incerc sa scriu aceleasi lucruri pe care le-am scris si pana acum, atunci cand sunt afirmate invataturi gresite ca fiind ortodoxe.

Ce chestiune. Se doreste ca noi sa iubim pe toti si sa nu mai spunem ca iehovistii sunt eretici caci e lipsa de dragoste, dar nu avem dragoste si intelegere ptr. fratele ortodox.

O fi si Pr.Arsenie Papacioc cu "Singur Ortodoxia" limitat si fundamentalist.

Nu inteleg chestiunea asta de fundamantalist si alte etichete. Ortodoxia este doar una, are doar un Duh, nu 50. Ori esti crestin-ortodox ori nu esti. Etichetele astea sunt preluate tot de la protestanti, caci ei au grupulete: reformati, fundamentalisti, modernisti etc. Sau se bazeaza pe gandire modernista. Asa cum zic si homosexualii: daca nu esti de acord cu ei, pac esti homofob.
Canoanele nu sunt invechite si perimate. Canoanele sunt ale Bisericii si nu se invechesc canoanele asa cum nici Capul Bisericii, Hristos, nu se invecheste. In Biserica totul este nou.
*
Sa stii ca in vest ecumenismul este destul de extrem. Poate la noi nu este asa ptr. ca majoritari sunt ortodocsii, insa in spatiile unde ortodocsii sunt minoritari, gen SUA, ecumenismul este destul de extrem, mai ales in mass-media si in mentalitate. Sunt foarte relativisti.

Sigur, sunt de acord sa avem un dialog, sa discutam, sa fim prieteni, dar una e sa dialogezi cu scopul de ai aduce la credinta cea adevarata si eventulal ptr. a tine un echilibru, alta e sa faci compromisuri in Biserica de dragul falsei iubiri si sa marturisesti invataturi straine.

[eliza-georgiana]

În prealabil postat de Parascheva16

Ce chestiune. Se doreste ca noi sa iubim pe toti si sa nu mai spunem ca iehovistii sunt eretici caci e lipsa de dragoste, dar nu avem dragoste si intelegere ptr. fratele ortodox.

O fi si Pr.Arsenie Papacioc cu "Singur Ortodoxia" limitat si fundamentalist.

Nu inteleg chestiunea asta de fundamantalist si alte etichete. Ortodoxia este doar una, are doar un Duh, nu 50. Ori esti crestin-ortodox ori nu esti. Etichetele astea sunt preluate tot de la protestanti, caci ei au grupulete: reformati, fundamentalisti, modernisti etc. Sau se bazeaza pe gandire modernista. Asa cum zic si homosexualii: daca nu esti de acord cu ei, pac esti homofob.
Canoanele nu sunt invechite si perimate. Canoanele sunt ale Bisericii si nu se invechesc canoanele asa cum nici Capul Bisericii, Hristos, nu se invecheste. In Biserica totul este nou.
*
Sa stii ca in vest ecumenismul este destul de extrem. Poate la noi nu este asa ptr. ca majoritari sunt ortodocsii, insa in spatiile unde ortodocsii sunt minoritari, gen SUA, ecumenismul este destul de extrem, mai ales in mass-media si in mentalitate. Sunt foarte relativisti.

Sigur, sunt de acord sa avem un dialog, sa discutam, sa fim prieteni, dar una e sa dialogezi cu scopul de ai aduce la credinta cea adevarata si eventulal ptr. a tine un echilibru, alta e sa faci compromisuri in Biserica de dragul falsei iubiri si sa marturisesti invataturi straine.

citesc cu placere postarile tale si in sprijinul celor ce afirmi adaug si eu un fragment care-mi reprezinta convingerile si prin care mai mult ca sigur se vor limpezi multe priviri intr-ale "acceptarii/ tolerarii" celor de alte... culte:

Martirii primelor secole nu au considerat că şi zeii sunt buni, dacă totul se termină cu bine pentru ei, deşi unii puternici ai vremurilor mergeau exact pe un „politically correct“ concretizat într-o propunere cunoscută şi nouă: jertfiţi şi voi zeilor de ochii lumii, şi treaba voastră cum vă rugaţi în taină, la voi acasă.
Ni se cere exact la fel: puteţi fi creştini, dar să nu ziceţi că aia e păcat, să nu arboraţi însemnele voastre de credinţă, să nu-i învăţaţi pe copii credinţa voastră. În rest, credeţi ce vreţi, acolo, la voi în camere, în catacombe.

Poţi să crezi, dar să nu mărturiseşti. Sau, dacă mărturiseşti, să nu o faci în văzul lumii, că nu e democratic. Să nu afirmi hotărât, ci doar să-ţi dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, să-i laşi lui dracul loc de bună-ziua, n-ai decât să te şi eutanasiezi dacă te doare piciorul, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i frumos!

Se vrea un creştinism cuminte, eventual care să nu facă noi adepţi, soft, fără hotărâri de viaţă şi de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres. Să laşi loc de alţi dumnezei, că doar oameni suntem. Nimic nou sub soare!!!
http://www.ziarullumina.ro/repere-si...de-2000-de-ani

or, noi suntem cuminti, nu? uite de exemplu cum e apostrofat Dragos pentru un simplu (momentan) salut adresat la el in tara.... functioneaza reeducarea asta!!! (nu e vorba ca spui servus in loc de buna ziua, ci ca tre' sa-nghiti galusca - nemestecata - ca sa nu devii incomod, marturisind Adevarul)...

În prealabil postat de catalin2

Exista o singura solutie, ca toti sa marturiseasca invatatura ortodoxa, dar am vazut ca asta nu se poate, cei care au adoptat aceste conceptii nu vor sa renunte nicicum la ele si le vor propaga tot timpul.
Daca nimeni nu ar mai propaga ideile ecumeniste nu s-ar mai scrie despre ecumensim. la fel cum nu se scrie ceva despre arianism sau alte invataturi pe care nu le marturiseste nimeni pe forum.

Eu văd o diferență de abordare a creștinsmului, a vieții în Hristos. Pentru mine nu este atât de importantă lupta de idei pentru că viața în Hristos este mult mai mult de atât. Ortodoxia nu trebuie să fie o luptă pentru păstrarea unei concepții integre, nici (și aici nu mă refer la tine) să fie doar o expresie a conservatorismului în opoziție cu modernismul. Ea nu poate fi decât Calea care ne duce la Hristos.

Din cauza asta cred că mă situez nu pe o poziție contrară celei pe care o adopți, ci doar prefer ca discuțiile să se mute într-un alt plan; accentele pe care le pun în privința credinței sunt altele decât cele pe care le pui tu. MariS a ilustrat destul de bine în postarea de la povești cu tâlc diferențele. Poate nu-ți place povestea lui, însă esențial este că ucenicii care au căutat iubirea au căutat-o în aceleași cărți ca și cei care căutau adevărul. Nu este vorba de un iubirism prost, neluminat de dreaptă credință. Toți ortodocșii spun: și (dreaptă) credință, și iubire, în lumină. Un lucru, însă, cred că ne diferențiază: felul în care abordăm corectitudinea mărturisirii; în timp ce pentru unii exprimarea fără greș a învățăturii de credință este esențială, pentru alții (între care mă număr), „corectitudinea” ar fi o bună așezare duhovnicească, o inimă curată (și o minte luminată, totodată). Nu pot fi un creștin bun (deci corect) atâta vreme cât n-am scos păcatul din mine, iar ochii (minții și ai inimii) îmi sunt întunecați. Nu sunt un creștin bun dacă nu am o viață vie în Hristos, dacă nu trăiesc viața Lui.

Iar până nu cunosc mă curățesc, până nu dobândesc Viața, nici Adevărul nu-L voi cunoaște. De aceea nu țin neapărat să-L exprim, corect, înainte de a-L fi cunoscut în viul vieții mele.
Dacă Adevărul este Hristos, Îl vom putea, oare, exprima în formule dogmatice?
A nu se înțelege că resping dogma. Însă ea nu este decât dreptarul credinței, pe care putem sui ca o plantă spre Lumină.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Iar până nu cunosc mă curățesc, până nu dobândesc Viața, nici Adevărul nu-L voi cunoaște. De aceea nu țin neapărat să-L exprim, corect, înainte de a-L fi cunoscut în viul vieții mele.
Dacă Adevărul este Hristos, Îl vom putea, oare, exprima în formule dogmatice?
A nu se înțelege că resping dogma. Însă ea nu este decât dreptarul credinței, pe care putem sui ca o plantă spre Lumină.

Frate, e sonor cuvântul tău, dar mă bate gândul că până să dobândim Viaţa avem oarecare acces la Adevăr... De pildă prin Sfânta Împărtăşanie.
Iar dacă aştept să dobândesc mai întâi Viaţa şi năzuiesc la tot Adevărul, oare nu-mi va trece vremea vieţii cu gânduri înalte şi nobile?

Ştii, uneori mă liniştesc cu gândul că în orice om creştin care ţine o cât de mică legătură cu Dumnezeu (să zicem că zice un Doamne ajută! din când în când) se petrece o anume dobândire a Vieţii şi o anume cunoaştere a Adevărului. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, acesta cred că e modul obişnuit de împreună-lucrare dintre om şi Dumnezeu pentru tot păcătosul. Şi sunt mulţi oameni păcătoşi din aceştia, mulţi de tot...

Cât priveşte dogma ca dreptar al credinţei, frumos icon mi-ai desenat în minte spre urcuş. Numai că nu mă hotărăsc la care plantă să mă opresc!...:)

Da, de acord. Îl cunoaștem în parte, chiar așa păcătoși cum suntem, pentru că El ni se dăruiește, cum ai spus, și în Sfânta Împărtășanie. Nu mă gândeam la desăvârșire, chiar dacă știu că păcatul ne este obstacol în calea cunoașterii. Însă o cunoaștere deplină cred că nu au nici cei desăvârșiți; poate o împărtășire continuă din dumnezeire; însă nu știu dacă este posibilă în veacul acesta.
Cu privire la plantă, evident, una agățătoare. Eu aveam în minte banala fasole atunci când am formulat; însă e valabil doar pentru mine.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Eu văd o diferență de abordare a creștinsmului, a vieții în Hristos. Pentru mine nu este atât de importantă lupta de idei pentru că viața în Hristos este mult mai mult de atât. Ortodoxia nu trebuie să fie o luptă pentru păstrarea unei concepții integre, nici (și aici nu mă refer la tine) să fie doar o expresie a conservatorismului în opoziție cu modernismul. Ea nu poate fi decât Calea care ne duce la Hristos...

Iar până nu cunosc mă curățesc, până nu dobândesc Viața, nici Adevărul nu-L voi cunoaște. De aceea nu țin neapărat să-L exprim, corect, înainte de a-L fi cunoscut în viul vieții mele.
Dacă Adevărul este Hristos, Îl vom putea, oare, exprima în formule dogmatice?
A nu se înțelege că resping dogma. Însă ea nu este decât dreptarul credinței, pe care putem sui ca o plantă spre Lumină.

Adrian, dogmele sunt adevarurile de credinta, nu depind de noi. Dogmele sunt o explicare a Sfintei Scripturi. Noi vorbim de adevaruri independente de noi, sunt de fapt cuvintele spuse de Mantuitor. Ca o comparatie, e ca si cum am discuta despre ce oras e capitala Romaniei si unde se afla. Acestea sunt adevaruri absolute, nu relative. Daca cineva crede ca Bucurestiul e in Modova nu inseamna ca are si el dreptate. Divergentele sunt datorate faptului ca se spune ca dogmele sunt adevaruri relative sau care nu au importanta. Daca vrea cineva sa ajunga in Bucuresti si crede ca e in Moldova mai ajunge in Bucuresti?
Modernismul asta incearca sa faca, sa discrediteze dogmele, credinta. Pentru ca ce desparte cultele sunt dogmele, de aceea ele trebuie facute sa para fara importanta, importanta e doar credinta in Hristos si iubirea. Si paganii au ravna, dar fara credinta dreapta este ceva gresit, vedem cat de condamnata era idolatria.
Adevarurile de credinta trebuie sa le insuseasca un catehumen inainte sa intre in Biserica, nu are cum sa spuna ca mai intai capata sfintenie, n-o sa fie primit in Biserica daca nu marturiseste credinta ortodoxa. Si tu te-ai convertit, probabil ai facut si o scurta catehizare, ei bine, alea erau dogmele. Aportul tau a fost ca a trebuie sa le marturisesti, sa crezi in ele. Dupa ce a crezut catehumenul e Botezat si intra in Biserica. La inceput trebuie sa creada, nu are cum sa fie botezat daca nu stie despre ce e vorba, sau ii place ca oamenii sunt politicosi. Crestinismul este credinta, nu doar fapte de caritate.
Acesta e ajutorul dat de Domnul noua, harul, pentru ca doar cu faptele si chiar credinta noastra nu puteam face nimic sa ne mantuim. Exista si o situatie interesanta, cineva care a facut pacate gramada si se spovedeste si impartaseste inainte de moarte, desi se spune ca nu a facut canon si probabil nu ajunge in Rai, rugaciunile Bisericii il aduc in Rai. Doar pentru ca s-a spovedit si Impartasit inainte sa moara, pentru ca astea sunt importante. Unii spun ca ii urmeaza pe sfinti in traire, dar vor s-o faca dintr-o data si fara sa faca si ce faceau sfintii. Majoritatea sfintilor au scris multime de carti despre invatatura dreapta si impotriva invataturii gresite. Daca eliminam credinta nu mai avem nimic, doar o suma de fapte.

E frumos și Adrian, însă mă cheamă Cristian :)
Îmi pare că iar discutăm paralel. Pentru că nu era vorba despre relativizarea dogmelor.
Este vorba despre limite. Din punctul ăsta de vedere, există o viziune care, pornind de la dogme și aplicând o înțelegere mecanicistă limitează foarte mult accesul oamenilor la dumnezeire, și mai există una care, văzând în dogme un izvor nesfârșit de cunoaștere, nu limitează, ci deschide, considerând că limitele nu sunt proprii dumnezeirii.

În ce privește relativizarea, m-aș bucura să observi exprimările teologice ale Părintelui Stăniloae, care folosește o grămadă de adverbe relative având în vedere tocmai taina de nepătruns și inepuizabilă a Sfintei Treimi.

În cartea „7 dimineți cu părintele Stăniloae”, Sorin Dumitrescu spune, la un moment dat:

Părinte, vă dați seama ce inflație de adverbe există în limbajul dumneavoastră teologic? Ca de exemplu: oarecum, într-un anume fel, într-atât, totuși, cât de cât, orișicât, întrucâtva. Asta, cel puțin lingvistic, califică teologia dumneavoastră ca o teologie a nuanțelor.

La care Părintele răspunde:

Cred că este aceeași legătură între unitate și diversitate. Oricum nu poți să reduci totul la o unitate uniformă, monotonă, dar într-un anume fel nici nu le poți dezbina. Această folosire a adverbelor este poate și datorită tainei lucrurilor care, antinomic vorbind, sunt și unite, și deosebite. În sensul meu, nuanța are scopul de a sugera, de a circumscrie taina. Niciodată nu pot ajunge să exprim perfect, fără rabat, o taină. De aceea sunt mereu pe drum spre ea și caut să nuanțez.

Diferențele pe care le constatăm și aici, pe forum, între noi, sunt de fapt diferențele de abordare ale părinților, teologilor de care sufletul fiecăruia dintre noi s-a simțit atras. Există teologi cu o viziune sistematică, pentru care Biserica este un sistem al mântuirii, și singurul unde există har, singurul unde suflă Duhul Sfânt. Există și alții, cărora nu li se pare în regulă limitarea asta a dumnezeirii, neconformă cu infinitatea bunătății și cuprinderii Sfintei Treimi.

Fiecare i-am ales după sufletul nostru, și de aceea cred că este și o componentă subiectivă, care ține de structura lăuntrică a fiecăruia, de disponibilitățile de deschidere sau de închidere pe care le avem.

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

Diferențele pe care le constatăm și aici, pe forum, între noi, sunt de fapt diferențele de abordare ale părinților, teologilor de care sufletul fiecăruia dintre noi s-a simțit atras. Există teologi cu o viziune sistematică, pentru care Biserica este un sistem al mântuirii, și singurul unde există har, singurul unde suflă Duhul Sfânt. Există și alții, cărora nu li se pare în regulă limitarea asta a dumnezeirii, neconformă cu infinitatea bunătății și cuprinderii Sfintei Treimi.

Pentru ca ei confunda Duhul Sfant cu lucrarile Sale. Categoric lucreaza (intr-un anumit mod, specific) si in afara Bisericii, insa nu oriunde isi savarseste lucrarea este Biserica.

Dar de multe ori problema se dezbate in termeni mult mai ..concreti ca de ex. unde este Biserica.
Romano-Catolicul zice "la noi este, voi sunteti cei iliciti". Noi, spun unii, din dragoste, ar trebui sa le dam dreptate.

Fiecare i-am ales după sufletul nostru, și de aceea cred că este și o componentă subiectivă, care ține de structura lăuntrică a fiecăruia, de disponibilitățile de deschidere sau de închidere pe care le avem.

E interesanta folosirea notiunilor de "disponibilitățile" "deschidere" "închidere" pentru a evita transare problemei intre bine si rau.
Pentru ca in ultima instanta, nu poti evita asta, mai ales daca vorbesti de crestinism.

Poate intr-un context oriental, ar fi fost altceva.
Aveti afinitati cumva?