Impotriva razboaielor si uciderilor

[cezar_ioan]

Aşadar vrei să fii sfânt. Slavă Domnului! Harul Duhului lucrează în tine.
Dar, precum bine ştim, de cum adastă Duhul peste noi, iaca şi vrăşmaşul! Unde vine lumina, iaca şi umbra! Unde ghiocelul, iaca şi buretele! Îndată ne îmboldeşte în rătăciri, cu meşteşugul lui, vicleanul meşter al răutăţii, sulemenitorul şi îmbârligătorul cel dintâi. De la-nceput mult urâtorul de oameni...

Păi bine, Daniel, aşa ai făcut tu când erai mucos de ţâţă? Ai fugit înainte să mergi de-a buşilea? Ai scris ode înainte să buchiseşti liniuţe şi bastonaşe?
Tu vrei să fii sfânt înainte de a fi om?
Vrei să fii sfânt înainte de a fi mai întâi om român?
Vrei să fii sfânt, înainte să fii om, român, creştin?

Ce uşor ar fi aşa... ce uşor... Şi cât de nefiresc, de necreştin, cât de lipsit de măreţie, cât de înşelător, cât de meschin, în fond, câtă micime.
Iată însă firescul şi sfinţitorul drum: înainte de a fi sfânt, tu eşti deja om, eşti deja bărbat român, eşti deja bărbat creştin.

Duhul nu ne cere să des-fiinţăm omul, românul, creştinul care suntem. Ci, prin Harul Lui, în Sfânta Biserică, să le plinim. Or, e limpede că nu vom plini niciodată ceea ce am des-fiinţat în prealabil. Întrucât nu mai avem "obiect", nu mai avem "materie". Ce să sfinţim, dacă în prealabil am des-fiinţat? Vrei să sfinţeşti omul, familia, patria? Ai grijă, atunci, de ele! Nu le omorî mai întâi, nu ne îndemna şi pe noi să venim sub masca "iubirii" tale, care e cealaltă faţă a urii şi morţii. Morţii nu se sfinţesc, se iartă, bre! Sfinţirea, dacă vrei să lămurim asta, eu am înţeles că se face în contextul vieţii, nu al morţii. Prin pocăinţă, prin învăţătură şi slujire dreaptă, iar nu prin eresuri fanatice care invită la desfiinţarea neamului, prin pasivitate pseudo-creştină.

E o chestiune de ordine a priorităţilor.
O ordine vitală, vitalizatoare: păstrăm ce-a pus Domnul în noi! Şi în aceste condiţii ale păstrării, avem tot timpul din lume să ne îndeletnicim, ca sfântă vieţuire creştină, de spălare, de curăţie, de metanoia, de îndreptare, de sfinţire. Prin lacrimi de pocăinţă, prin dreaptă învăţătură, prin fapte bune, prin har. AMIN+


P.S. Poziţia ta îmi aminteşte de bietul Nietzsche. Şi el credea că mai întâi trebuie să omoare şi să moară, ca să trăiască. Speculat-au naziştii pata asta întunecată a lui şi ştim cu toţii ce-a ieşit. Până şi depre Dumnezeu, mintea lui rătăcită/înşelată (şi ce minte genială a avut omul acesta, cel mai frumos dintre filosofi, cred eu) credea că "deja a murit". Şi ai văzut ce-a păţit? Domnul a arătat, la final, că ... Nietzsche a murit. Ce crezi, cine a avut adevărul?

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Cezar-Ioan. Unde ghiocelul şi buretele? Dar bureţii sunt buni de mîncat, măi frate drag. Hai că glumesc.
Ioane, frate, scrii frumos, cu suflet, dar scrii rău, dragul meu.
Înseamnă că e răutate multă pe lîngă sufletul tău, cu care te lupţi puternic, ca noi toţi de altfel. Biruieşte, în Hristos!

Da, vreau, şi ca mine îndemn pe toţii oamenii pămîntului, înainte de-a fi orice, repet, înainte de-a fi orice, şi de-a dori orice, să vrea să fie creştini. Să dorească sfinţenia, înainte de-a dori orice, să dorească pe Dumnezeu.
Da, ai dreptate. E micime. Nu e meschinărie. Doar micime. Aşa şi trebuie să fie micime. Altfel nu ajungi la sfinţenie. Decît prin micime şi jertfă. Nu înviem cu Hristos, dacă nu ne răstignim cu Hristos. Hristos a luat micimea. De la Dumnezeu, la trup omenesc. Chenoza.

Sunt bărbat creştin, înainte de a fi bărbat romîn. Iar dacă a fi bărbat romîn mă împiedică a fi bărbat creştin, nici nu îmi mai pasă vreodată, nici nu voi vrea să mai aud de a fi bărbat romîn.

Niciodată, niciunde, Duhul lui Dumnezeu nu cere şi nu face, nu des-fiinţează omul, ci îl în-fiinţează, îl in-formează, îl formează înăuntru, aşa să facem şi noi, cu ajutorul Duhului Sfînt Dumnezeu.
Duhul Sfînt nu ţine doar de obiect şi de materie. Ci de mult mai mult. De fiinţă, ousia, de esenţă, de duh, de suflet, nu doar de materie. Trebuie să formeze pe mulţi şi să lucreze în armonie cu toate, spre a mîntui pe om. Pe fiecare. La măsura care o doreşte fiecare. La împreună lucrarea fiecăruia.

Nu trebuie să vrem să sfinţim patria. Nu trebuie să existe cuvîntul de patrie, la creştini. Patria noastră e Împărăţia Cerurilor. Aici, pe pămînt, nu avem patrie. Întreg pămîntul de sub cer e locul de luptă cu forţele întunericului, al oricărui creştin. Dacă vrei o patrie temporară, care e gazdă doar pentru a duce lupta, la fel ca trupul stricăcios. Nicidecum mai mult.

Ba da, morţii se şi sfinţenesc nu numai se iartă, binecuvîntatule.
De aceea se roagă Biserica pentru cei adormiţi, de aceea Biserica creştină poate uşura din muncile celor din iad, sau îi pot trimite în Rai, aminteşteţi cînd sfîntul Grigorie de Nazians, s-a rugat pentru Împăratul Traian, păgîn, nesfinţit, şi Dumnezeu l-a sfinţit, l-a pus în Rai dar i-a spus lui Grigorie să nu se mai roage pentru păgîni. Asta, cînd încă era aici pe pămînt, în Biserica Luptătoare. Biserica Biruitoare, face însă mult mai mult.

Foarte adevărat, să ne ferim de eresuri fanatice, şi să nu ucidem niciun om, în nici un fel, niciunde, în nici o circumstanţă.
Şi să ne ferim de toată învăţătura mincinoasă a filosofiei, a lui Nietzsche, a lui Platon, a lui Aristotel, a lui Spinoza, a lui Marx, a lui Hengel, a lui Freud, a lui Kant şi a altora ca ei, după cuvîntul care spune: "Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos." (Coloseni 2, 8)

Bucurii.