Despre bioterapie

Lipsa originalitatii in demersul spiritual denota sau, invers, duce si la alte lipsuri. Ce se poate spune? Si eu gasesc ideea de stigmate infricosatoare; pozele ma sperie cumva, dar nici vorba sa judec pe cei care le au. Cum era citatul ala din epistolele nu stiu carui apostol, despre cei care judeca aiurea pe altii?... Sunteti cyborg-ul perfect, human&photocopying machine. Ia sa vedem daca puteti scrie ceva. Din inima si minte, NU din clipboard...

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Lipsa originalitatii ; sa judec ; NU din clipboard...

Mi-era dor de tine drăguţule, bine ai revenit. Era o tristeţe postarea fără contradicţie.
Ai revenit dar când ai de gând să-ţi revi?
După cum pisica din poza ta, deşi acum o mângâie pe răţuşcă în mod ecumenist, când se va face mare o va păpa dacă nu o va apăra stăpânul, aşa şi ideile tale dacă le-ai face mari adică dacă le-ai cugeta până la capăt ţi-ar arăta contradicţia între ele şi posibilitatea de a te păpa, fiindcă stai cu papa (numit aşa fiindcă papă fiind lupul cel gânditor, ce s-a instalat la locul lupoaicei cu Romulus şi Remus, deşi nu este roman, şi vrea să înghită lumea ca pe un imperiu roman al său) dacă nu te-ar apăra Stăpânul, îndepărtându-le de falsul tău vicar de stăpân.
Dar pentru asta trebuie să te supui Lui iar nu micilor pisici colecţionate din lumea duhurilor-idei.

Dragul meu originalitatea are următoarea definiţie:

ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité.
Sursa: DEX '98

ORIGINALITÁTE s. 1. inedit, noutate. (~ unei teorii.) 2. v. personalitate. 3. v. extravaganță.
Sursa: Sinonime

Este o proprietate a mândriei. Noi vrem să fim chiar ai Originii (iar nu doar nişte bieţi originali ordinari, învechiţi în dorinţa mândră de a fi originali, cum şi lucifer a fost fără să fie, fiind de fapt doar o maimuţă a lui Dumnezeu) adică ascultători şi următori ai Credinţei lui Hristos numită şi Predanie sau Ortodoxie. El este Originea şi singurul cu advărat nou (restul Ecc 1:9 Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. ), Dumnezeu smerit şi al celor smeriţi.

Pentru ideea originalităţi şi de ce fug ca de drac de ea, ţi-am răspuns mai sus:

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

[b]ARHIMANDRITUL SOFRONIE
CUVIOSUL
SILUAN ATHONITUL

A judeca pe cineva înseamnă a considera că este în vreun fel. Noi aici însă nu judecăm oamenii ci păcatul care trebuie nu numai judecat cu discernământ şi osândit ci şi urât din toată inima. După cum spunea Fericitul Augustin, noi trebuie să urâm păcatul şi să iubim pe păcătoşi. Faptul că dăm exemple de oameni nu înseamnă că le vădim păcatele fiindcă exemplele date de noi sunt publice şi lăudate ca virtuţi. Noi doar arătăm greşeala în care au fost prinşi sărmanii eretici, cinstiţi şi cinstitori, pentru a ne feri de ea şi a înţelege cât de subtilă şi vătămătoare este medicina demonică chiar şi atunci când este lăudată şi pare a face bine trupului.

Vezi bine că aici suntem pe un forum ortodox pentru ortodocşi.

Sigur că tu nu eşti atâta catolic cât de ecumenist şi din ambele sensuri vrei unire fără adevăr ori sub papă ori sub papucul noii ordini mondiale, pace cu orice sacrificiu, inclusiv dacă omorâm adevărul este deviza ta. Şi asta pentru că ai fugit de zelotism care voia moarte pentru un adevăr fără de iubire.
Pentru noi ortodocşii însă Adevărul este plin de iubire şi fără El nu se poate iubire adevărată căci El este Hristos. De aceea, deşi iarăşi te voi exaspera cu citatele, fiindcă pentru mine şi ceilalţi ortodocşi sunt mici lumini din Marea Lumină a lumii Hristos îţi voi răspunde cu un cuvânt al Sfântului Nicodim Aghioritul, din Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel:

«Rom 12:18 Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii».

Bine a zis Apostolul aici: "de este cu putința", fiindcă de multe ori nu putem avea pace eu toți, atunci cînd pricina este pentru buna-cinstire de Dumnezeu si credința, sau pentru porunca lui Dumnezeu si pentru ajutorul celor ce sînt nedreptățiți. Deci zice: Tu, frate, fa ceea ce poți din partea ta, şi nu da nimănui pricina şi prilej de gâlcevi si de tulburări. Iar daca vei vedea ca bunacinstire de Dumnezeu se vatămă şi se războiește de cei potrivnici, sau ca porunca lui Dumnezeu este defăimata şi călcata învederat, stai si lupta-te vitejește pentru adevăr, vrăjmăşuind nu omul, ci păgânătatea şi răutatea lui! Iar de om sa-li fie mila şi sa porți grija de mântuirea lui! Astfel, lucrul acesta, ce pare a fi cu neputința, se poate face, daca din partea ta vei fi in pace cu oamenii si te vei lupta numai împotriva păgânătății si a nedreptății lor.


Noi vrem aici doar să arătăm că fie iei o patimă ajungi negreşit la erezie dacă vrei să ţi-o justifici că nu e păcat, fie iei o erezie şi atunci negreşit ajungi la o viaţă spurcată. Acest demers îl facem pentru a arăta mai clar lucrul foarte important de care nu ţin cont cei ce vor vindecare cu orice preţ, că fie iei o idee greşită în medicină ajungi la o boală fie de vrei să scapi cu orice preţ de boală ajungi la o falsă medicină eretică:

«Rom 1:28 Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. »
Din zicerea aceasta a Apostolului tragem încheierea ca dogmele rele şi păgânătatea şi necredința nasc viața rea si stricata, Caci, de vreme ce Elinii nu au cere at a cunoaște pe Dumnezeu şi a crede In El, din necunoștința si necredința aceasta au făcut cele necuvenite si au viețuit o viața plina de toate păcatele, De aceea a zis Fericitul Teodorit: . Păgânătatea s-a făcut temelie nelegiuirii.' Precum si dimpotrivă, viața cea rea şi stricată naşte dogme rele şi ~stricate si face pe oameni necredincioși şi ~necinstitori de Dumnezeu, Si aceasta iarăși se arata in cuvintele Apostolului însuși, când el a .zis către Timotei: ,,(... ) avînd conștiința buna, pe care unii, , , . - lepădând-o, s-au primejduit intru credința' (1 Timotei ,1:19); si iarăși: .Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, pe care poftind-o, unii au rătăcit din credința' (1 Timotei 6: 10) . . Așadar, un rău la fel de mare sînt dogmele rele şi viața cea rea, si, de asemenea, viața rea şi dogmele cele rele, pentru ca una este născătoarea celeilalte şi cel ce o are pe una ajunge şi la cealaltă. Despre aceasta, prea-înțelepțește a zis Teologul Grigorie: "Mie întocmai rele îmi sînt viața rea si basmul străin (dogma mincinoasa); ori pe care o iei din amândouă, pe amândouă le câștigi." (n. aut.)


Desigur că mai rămâne a-ţi răspunde de ce citez şi nu vorbesc din inima şi mintea mea. Dragul meu dar tu de ce citezi din Ginghis Han iar nu din Sfinţii Părinţi? Nu cumva eşti atras mai mult de el care a avut putere politică, fiind influenţat de iubirea de politică a papei?
Pe lângă capcana ideii tale că anume nu ar fi în inima şi mintea mea cuvintele Ortodoxiei, pe care iată îţi mărturisesc că doresc a le iubi şi al gândi în toată vremea şi cu toată tăria mea căci sunt cuvintele lui Dumnezeu (spuse prin cei mai dragi oameni ai Lui) şi vreau să fie aşadar ale mele, ale inimii mele, ale minţii mele, ale cuvântului meu, să-ţi dau şi o altă explicaţie, aşa, pe gustul tău.

Ascultă deci:
Aici este o dezbatere publică unde nu participă doar cei ce sunt preocupaţi de Adevăr (ortodocşii) ci şi cei ce vin să ne iscodească:


Gal 2:4 Din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească,
Gal 2:5 Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.


Acestora nu se cuvine a le deschide inimile şi mintea noastră prin discuţii deşarte, fără roade, după cum spune Sf. Teofilact al Bulgariei:


«Rom 16:17 Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. :18 Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile celor fără de răutate.»
Frații mei, fugiți si depărtați-va - zice - de ereticii de acest fel si nu Ie stați împotrivă prin cuvinte! Caci, daca ar cugeta si ar grai aceste eresuri din neştiinţă si din rătăcirea mintii lor, ar trebui sa-i îndreptați; dar, de vreme ce păcătuiesc intru cunoștința, fugiți de dânşii.


Iar pentru a nu le fi judecători, arătându-ne gata să le dăm răspuns pentru nădejdea noastră, le dăm trimiteri la cărţi adevărate pentru a le citi, nepunând nădejdea în noi ci în sfinţii Bisericii, deci în Hristos, pentru a nu cârti ei că îi chemăm să ne urmeze nouă ca unor oameni ca şi ei ci ca să dorească să urmeze lui Dumnezeu şi oamenilor Lui. Dacă aşa de mult cârteşti cînd vezi ce spun sfinţii de mii de ori ai cârti dacă ţi-aş spune aceleaşi lucruri cu sărmanele mele cuvinte. Aşa aţi făcut nu de demult cu bietul Cătălin care atât de mult vă iubea că vă dorea din toată inima să ajungeţi la singurul liman Ortodoxia. Şi-a deschis inima lui caldă şi frumoasă şi v-aţi bătut joc de el. Dar dacă totuşi tu nu faci parte din ceata iscoditorilor şi m-aş bucura mult de aceasta, ci eşti sincer interesat de Adevăr aştept să-mi trimiţi adresa ta de email pe mesageria privată iar eu îţi voi da telefonul meu şi îmi voi deschide inima cu toată lărgimea înaintea ta. Am stat de vorbă ore în şir cu cei din Martorii lui Iehova, anglicani, budişti dar toţi interesaţi sincer de Ortodoxie iar nu având doar duh de curiozitate şi dorinţa de a-şi pierde vremea şi a lor şi a noastră. Eu am încercat să-ţi scriu pe forum din inimă şi ţie şi scoţianului şi lui topcat, şi lui heaven dar amândoi m-aţi refuzat şi nu a folosit nimănui. Şi ce este mai interesant că toţi susţineau că vor deschiderea inimii dar toţi îşi ascundeau şi adevăratul lor nume iar când le-am vorbit din inimă ori au dispărut ori au schimbat subiectul lăsându-l neterminat iar pe noi cu atâtea şi atâtea paranteze.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Nu pot să nu-ţi mărturisesc că-mi eşti foarte simpatic, dar prietenia ca să fie adevărată nu poate veni decât numai când ne vom împărtăşi amândoi din acelaşi Potir, ca să ne dăm viaţa împreună pentru Adevăr.
Te invit până atunci la potirul inimii mele, dar nu public pe forum căci inima e intima. Ureche la ureche şi inimă la inimă şi apoi, cine ştie poate vei veni şi la biserica mea.
Parcă tu nu erai de acord cu discuţia din clipboard?

Te aştept cu drag, Alexandru


PS Ai grijă, pisicuţa aia a ta






se poate preface împotriva ta cam aşa:




Cred că ai auzit cum e cu furnicoleul...

[ALEXANDRU ANASTASIU]

X. CE SPUN ORTODOCŞII DESPRE STIGMATE?
A. VARIANTA ŞTIINŢIFICĂ A AUTOSUGESTIEI
Parintele Teofil Paraian despre stigmate (nu putem a nu remarca politeţea ironică a Pr. Teofil de a numi sfinţi pe cei care, sărmanii, nici măcar nu sunt în Sfânta Biserică ca să se poată mântui)
-Ce parere aveti despre stigmatele care apar la unii catolici?
-Sunt niste realitati, noi nu negam lucrul acesta, pentru ca in Catolicism se pune mare accent pe tragedia suferintei, spre deosebire de Ortodoxie, unde se pune accent pe depasirea suferintei si a mortii prin Inviere. Deci noi avem sfinti traitori ai Invierii, cum a fost Sf Seradim de Sarov, pe cand ei au sfinti traitori ai tragismului suferintei si de aici dorinta lor de a purta stigmatele, urmele ranilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe trupul lor, Lucru pe care in Ortodoxie nu se insista, pentru ca noi stim ca suferinta a fost ducatoare la Inviere si ca ultimul cuvant nu-i al suferintei, ci al preamaririi lui Dumnezeu prin Inviere.

În prealabil postat de monica.miholca

Am citit asta in cartea OSPATUL CREDINTEI, care cuprinde conferinte tinute de Parintele la Craiova in perioada 1994-2006; Ed Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006,pag 149.

La fel Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie spunea că ele vin din autosugestie, dar că nicidecum nu sunt sfinţenie, folosind aceeaşi diplomaţie duhovnicească pentru a nu jigni pe ecumenişti, dar cu discernământ evident faţă de lucrarea de amăgire.
Să încercăm să argumentăm opinia sfinţiei sale printr-un cuvânt din Sfânta Scriptură

E adevărat că şi în Sfânta Scriptură este prezentat un asemenea fenomen:
„Fac 30:37 După aceea şi-a luat Iacov nuiele verzi de plop, de migdal şi de paltin, şi a crestat pe ele dungi albe, luând de pe nuiele fâşii de coajă până la albeaţa nuielelor.
Fac 30:38 Apoi punea nuielele crestate în jgheaburile de adăpat, ca, venind să bea, oile să zămislească înaintea nuielelor din adăpători.
Fac 30:39 Şi zămisleau oile cum erau nuielele şi fătau oile miei pestriţi, tărcaţi şi negri.
Fac 30:40 Iar mieii aceştia îi alegea Iacov şi punea înaintea oilor lui Laban numai tot ce era pestriţ şi tot ce era negru; dar turmele sale le ţinea despărţite şi nu le amesteca cu oile lui Laban.
Fac 30:41 Afară de aceasta Iacov, când zămisleau oile cele bune, punea nuiele pestriţe în adăpători înaintea lor, ca să zămislească ele cum erau nuielele;
Fac 30:42 Iar când zămisleau cele rele, nu le punea nuielele şi aşa cele ce se cuveneau lui Laban erau slabe, iar cele ce se cuveneau lui Iacov erau voinice.
Fac 30:43 De aceea s-a îmbogăţit omul acesta foarte, foarte tare, şi avea mulţime de vite mărunte şi vite mari, roabe şi robi, cămile şi asini. "

Dar fiindcă nu este un fenomen reproductibil sau explicabil ştiinţific, noi credem că cea de sus este o minune dumnezeiască pentru sporirea lui Iacov iar stigmatele sunt o minune demonică, copie a ei, îngăduită de Dumnezeu pentru a ne lămuri credinţa:

Deu 13:1
De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune,
Deu 13:2 Şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora,
Deu 13:3 Să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
Deu 13:4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi.
Deu 13:5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

Adică lămurirea credinţei constă în aceea că:
- cei înşelaţi îşi vădesc înşelarea înaintea tuturor prin iubirea lor de înşelare, pentru a ne feri de ei şi învăţăturile lor mincinoase;
- cei încercaţi au un semn concret al faptului că răutatea demonică a înşelării poate merge până la trup şi astfel să nu se bazeze nici pe minunile trupeşti care îi pot ispiti în căutarea şi în alegerea adevărului:

1Co 11:19 Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.

2Co 11:13 Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
2Co 11:14 Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
2Co 11:15 Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.


Dar chiar dacă ar fi vorba de autosugestie psihică este evident că nu este vorba de sfinţenie fiindcă spune Sfântul Apostol Pavel că omul psihic (sufletesc, animalic, natural, firesc) nu poate primi cele duhovniceşti:

„(GNT) ψυχικὸς [psihicos] δὲ ἄνθρωπος οὐ δέχεται τὰ τοῦ Πνεύματος τοῦ Θεοῦˇ μωρία γὰρ αὐτῷ ἐστι, καὶ οὐ δύναται γνῶναι, ὅτι πνευματικῶς ἀνακρίνεται.

(ESV) The natural person does not accept the things of the Spirit of God, for they are folly to him, and he is not able to understand them because they are spiritually discerned.
(ROB1914) Iar omul cei sufletesc nu primeşte cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, şi nu le poate înţelege; căci duhovniceşte se judecă.

(ROB 2008) Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.

(Vulgate) animalis autem homo non percipit ea quae sunt Spiritus Dei stultitia est enim illi et non potest intellegere quia spiritaliter examinatur ”


Aşadar nici omul cu stigmate nu poate primi cele ale Sfântului Duh, neavând judecată duhovnicească ci trupească asupra duhovniciei. Cum ar putea să înţeleagă el că tocmai în ascunderea faţă de toţi a evlaviei stă asemănarea cu patimile lui Hristos, care cel mai mult nu a suferit din găurirea cu piroanele cele sfâşietoare şi boante ci din ocări (după cum spune Sf. Nicodim Aghioritul) pentru a ne vindeca de slava deşartă cel mai des păcat de pe la noi, oamenii, şi astfel că ne-a poruncit cu iubire:

Mat 6:16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
Mat 6:17 Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
Mat 6:18 Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.


Ce ar fi spus Domnul Hristos dacă i-ar fi cerut ucenicii să-i lase nu numai să-şi smolească feţele prin tristeţe dar să şi le şi perforeze, să şi le umple cu spini şi sânge, sau să-şi perforeze mâinile cu piroane, ca să arate tuturor că sunt evlavioşi, pentru a fi lăudaţi şi cinstiţi ca sfinţi de toată lumea? Nu e mai evident rău şi slăvit în deşert unul care arată cum arată Thérese Neumann (1898-1962) decât unul smolit prin tristeţe?
Că patimile lui Hristos pe cât erau atunci de ocărâte, pe atât sunt astăzi cinstite şi slăvite printre creştini. Şi dacă pe vremuri, în timpurile păgâne, ca să fii slăvit de oameni trebuia să te ascunzi că eşti creştin, pe vremea stigmaticilor, când împărăţea papa în toată lumea cu forţa sabiei şi a banilor, erau lăudaţi de toţi că purtau aşa zisele "răni ale lui Hristos".
Deci din semne de ocară primită şi apoi slăvită prin smerenia lui Hristos au devenit semne de slavă deşartă şi apoi respinsă pentru mândria stigmaticului de Hristos cel smerit.

Sfinţenia de circ este, după cum am văzut mai sus, negreşit a satanei.

Aşadar chiar dacă nu prin fraudă (cum zic mulţi că au făcut-o pio şi alţii) ci doar prin dor nebunesc după patimi văzute, au ajuns la o aşa înşelare, cum să fie sfinţenie? Este o înfricoşată patimă a iubirii de sine prin suferinţă (masochism duhovnicesc, fiindcă noi creştinii suntem îndemnaţi a mărturisi doar dacă suntem siliţi, fugind până atunci dintr-o cetate în alta, pentru a nu ne mândri cu mucenicie inventată de capul nostru iar nu după voia lui Dumnezeu şi nicidecum a ne provoca singuri chinuri şi apoi a ne lăuda cu ele, în noi sau în faţa altora).

Este o boală a sărmanilor înşelaţi ce se ostenesc şi suferă pentru o minciună.

Este o vădită nebunie, dar nu după Hristos ci după mândrie, ca a celor ce-şi mănâncă cărnurile în furia lor, dar mai rău că dau vina pe Dumnezeu pentru nesocotinţa lor şi lucrarea satanei.

Va urma cu
B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNŞELARE?

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Am făcut şi legătura cu ultima postare despre stigmate pentru ca cel interesat să poată citi cu uşurinţă începutul şi urmarea

B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNŞELARE?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Până o să treacă sărbătorile nu mai am timp de postat dar, fiindcă până pe 25 mai se poate face înscrierea la transferul celor 2% din venituri, iată o cale de a-i sfinţi:


http://www.construimcatedrala.ro/red...anelor-fizice/

http://www.construimcatedrala.ro/Formular%20230.pdf

http://www.construimcatedrala.ro/Formular%20200.pdf

Patimile Domnului nostru Iisus Hristos să ne umple pe toţi e dorul Lui şi aşa să ne luminăm cu slăvita Înviere, a cărei lumină lină să ne înnoiască viaţa în asemănarea nesfârşită a Sfintei Treimi.

Cu dragoste, Alexandru

[antiecumenism]

Părintele Rodion: OAMENI ŞI DEMONI
Senzitivii: provenienta şi natura lor după conceptia ortodoxă

“ În ultimul timp multi oameni au început să manifeste aptitudini neobişnuite: tratamente cu ajutorul
câmpului energetic, telepatie şi telechinezie, clarviziune. Toate acestea fac parte din viata contemporană şi
de aceea este necesară o interpretare religioasă şi o atitudine clară şi convingătoare asupra acestor
fenomene.
Oare acest lucru e bun sau e rău? Cum ar trebui să procedeze un creştin ortodox întâlnind asemenea
persoane, şi poate el oare să recurgă la ajutorul lor? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări. Dar
mai întâi să încercăm să apelăm la traditie, la experienta Sfintilor Părinti purtători de duh.
În Faptele Apostolilor, care evocă activitatea de propovăduire a apostolilor după Înăltarea lui Iisus
Hristos, citim despre un anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,
la care luau aminte toti, de la mic până la mare, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu, numită cea
mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui îi uimise (Fapte 8, 9-11).
Sfântul Iustin Martirul, comentând acest text, scrie că Simon era un vrăjitor care prin vrăjile sale
atrăgea poporul neştiutor, „care vedea în el o mare putere de la Dumnezeu”. Cu ce minuni îi cucerea
Simon magul pe oameni? Cu aceleaşi pe care le fac şi senzitivii de astăzi - tămăduiri, telepatie,
telechinezie, clarviziune, levitatie. În afară de aceasta, Simon, după cum afirmă Sfântul Teofilact, „îi
îmblânzea pe cei îndrăciti”, adică, făcând uz de mijloace magice, îl convingea pe demon să-l lase în pace
pentru un timp pe cel posedat, ceea ce crea iluzia vindecării. Mai târziu însă necuratul intra din nou în
bolnav. (Martori ai unei asemenea „minuni” au fost nu demult şi numeroşi telespectatori, când în una din
emisiunile televizate din 1990 au putut urmări cum un vrăjitor „a izgonit dracul” dintr-o femeie).
Magul Simon credea sincer că şi apostolii, asemenea lui, posedă aceeaşi artă. S-a întâlnit însă cu
apostolul Filip. Puterea predicii acestui cuvios şi minunile lui erau atât de extraordinare încât au surprins
nu numai norodul adunat, ci şi pe Simon însuşi. Credinta oamenilor în Simon a cedat locul credintei în
Hristos, se boteza norodul, s-a botezat şi Simon însuşi. Magul a suferit înfrângere în fata apostolului care
lucra cu Duhul Sfânt (aşa cum s-a întâmplat pe timpuri cu magii egipteni, care s-au opus lui Moise prin
fermecătoriile lor, însă au fost înfrânti de puterea lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 7-8).
În aceeaşi Carte a Faptelor Apostolilor citim: ...ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc
şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, Tinându-se după Pavel şi după noi, striga,
zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Prea Înalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi
aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui
Iisus Hristos îti poruncesc să ieşi din ea. Şi în acelaşi ceas a ieşit (Fapte 16, 16-18).
Iată deci care este pozitia Apostolului Pavel fată de acest duh: deşi acesta spunea adevărul,
Apostolul nu dorea ca adevărul să fie rostit de gura necurată a demonului, dând astfel exemplu de
atitudine fată de duhurile rele, chiar dacă ele vestesc uneori cu dreptate. Căci toate acestea nu ascund
decât o singură dorintă - de a-l atrage pe om în contact pentru a-i câştiga încrederea şi pentru a-l duce mai
târziu la pierzanie.
În Patericul de la Pecerska citim despre un călugăr Nichita, viitor ierarh şi făcător de minuni, care
din pricina mândriei şi a îngâmfării sale, făcându-se de timpuriu sihastru, a fost cucerit de necurat, care l-a
înzestrat cu darul clarviziunii şi cunoaşterii pe de rost a întregului Vechi Testament. Aşa încât „...stătea
îndelung de vorbă cu cei care veneau la el, citind din Scriptură despre folosul pentru suflet, a început să
proorocească, şi o mare slavă a ajuns să se răspândească despre el, ... toată lumea se minuna de împlinirea
cu adevărat a proorocirilor lui”. Atunci însă, când prin rugăciunile sfintilor părinti de la Lavra Kievo-
Pecerska demonul a fost izgonit din el, s-a dovedit că nu tine minte nimic pe de rost, ba s-a dezvătat şi să
citească.
În acelaşi Pateric de la Pecerska aflăm, din Viata preacuviosului Lavrentie schimnicul, despre un om
îndrăcit, care vorbea - ajutat de necurat - evreieşte, latineşte, greceşte şi în alte limbi ale lumii, despre care
posedatul niciodată nu auzise, proorocea şi vorbea despre lucruri şi oameni de care nu avusese ştiintă mai
înainte.
În Viata Sfântului Mucenic Ciprian citim cum, pe timpul când era mag, el „îşi însuşise toate
şiretlicurile diavoleşti, diferitele metamorfoze proprii necuratului (învătase să zboare prin văzduh, să
meargă pe ape), să schimbe însuşirile văzduhului, să pornească vânturile, să facă cerul să tune şi să plouă,
să salte marea în valuri, să pricinuiască pagube livezilor, viilor şi culturilor câmpului, să trimită boli şi
molime asupra oamenilor - cu alte cuvinte, a învătat întelepciunea păgubitoare şi meşteşugul aducător de
rele al diavolului”.
Am putea invoca o multime de exemple de acest fel, credem însă că şi fără ele concluzia este clară:
fortele demonice sunt în măsură să doteze şi dotează pe unii oameni cu facultăti suprasenzoriale
neordinare.
Acum să cercetăm cum Sfintii Părinti tratează concret aceste capacităti extrasenzoriale. Să apelăm
la staretul Siluan.
În capitolul despre clarviziune citim că se întâlnesc trei feluri ale acesteia: „...unul se datorează
intuitiei fireşti a unor oameni, sporită prin postire, altul este cel dat prin lucrarea demonică; al treilea - cel
dat de la Dumnezeu.”
La ce fel de clarviziune am raporta clarviziunea unui senzitiv?
Numai la primele două, căci al treilea este un har al Domnului ce se dă doar celor aleşi după multi
ani de viată ascetică întru Hristos, „iar celui trufaş el nu i se dă deloc”.
Să cercetăm mai atent primele două feluri de clarviziune.
„Primul fel, după părerea staretului Siluan, pentru omul smerit şi cu gânduri curate poate fi folositor
şi îndreptat spre bine, deoarece ajută la cinstirea fără ştirbire a poruncilor lui Hristos fată de aproapele său.
Celui trufaş şi plin de patimă el îi va dăuna, căci îi înmulteşte prilejurile pentru patimi şi îi deschide mai
multe posibilităti pentru satisfacerea lor”.
Al doilea fel este extrem de păgubitor pentru cei care îl acceptă, fiindcă mai devreme sau mai târziu
va duce la dezechilibrarea tuturor fortelor sufleteşti şi duhovniceşti ale omului, denaturându-i chiar şi
înfătişarea... În cazul acestui fel de clarviziune, chiar dacă îti apare uneori capacitatea de a „citi” gândurile
cuiva, totuşi omul adânc dinlăuntru îti rămâne inaccesibil. Această capacitate se manifestă uneori cu o
autenticitate întrucâtva mai mare fată de nişte evenimente de natură exterioară. Celor care nu i se opun ea
le dă prilejuri de a se complace în îngâmfare... şi datorită naturii îndeobşte destructive, demoralizatoare a
actiunilor demonice, pricinuieşte suferinte celor care o posedă, lucru care devine evident abia după un
timp îndelungat.
La multi oameni calitătile de senzitiv apar ca urmare a practicării yoga sau altor religii orientale. Un
exemplu elocvent în acest sens este activitatea cunoscutului senzitiv cehoslovac Frantişek Fierd. La una
din şedintele societătii „Popov” din Moscova, în timpul căreia Frantişek stabilea diagnostice bolnavilor la
distantă, reproducându-le viata şi istoricul bolii, la întrebarea academicianului A. J. Spirkin, cum a
realizat asemenea performante, senzitivul a răspuns: „Este rezultatul unui intens antrenament yoghin, în
procesul căruia omul învată să se destindă, deconectându-şi ratiunea şi intelectul. Cu alte cuvinte, fluxul de
informatie trece la nivelul subconştientului”.
Aici sursa „talentului” este absolut clară. Subtiind corpul cu ajutorul unei diete speciale, făcând
anumite exercitii din hatha-yoga, pătrunzând doctrina filozofică a acesteia, meditând adesea, repetând
mantrele, omul se expune actiunii directe a unor forte cosmice, se racordează la „ierarhia” lor, dobândind
initierea şi „aptitudinile” respective. În yoga este pusă la punct o metodică riguroasă: dacă faci asta şi asta
vei dobândi aptitudini paranormale. Şi într-adevăr le dobândeşti. De unde însă şi cu ce pret? În această
privintă învătătorii orientali preferă să nu vorbească mult, şi de regulă, invocă o energie cosmică
impersonală şi potentialul lăuntric al omului. (Eu pot face totul de unul singur, cu propriile forte, altfel
spus - eu sunt Însuşi Dumnezeu). Este tocmai gândul pentru care Lucifer, cel ce se încrezuse în sine, a
căzut din cer şi a devenit satana (cf. Isaia, 14, 12).
Un alt mijloc de a dobândi facultăti paranormale este initierea cu ajutorul direct al unui învătător,
inclus deja în ierarhia demonică. Asemenea unei molime, ce se transmite omului sănătos în urma
contactului cu cel bolnav, se produce şi posedarea, dacă omul a crezut şi s-a deschis unui yoghin, vrăjitor
sau senzitiv. În functie de puterea ultimului şi de împătimirea primului cresc şi se dezvoltă şi aceste
„aptitudini”. Mai cu seamă că initierea se poate face şi în afara vointei subiectului, fiind suficiente doar
atentia sporită şi încrederea lui.

[antiecumenism]

Ca exemplu putem da meditatia transcendentală (M.T.), care căpătase o foarte largă răspândire în
SUA pe la mijlocul deceniului opt al secolului nostru. Datorită exercitiilor de M.T., omul, potrivit
reclamei fondatorilor ei, este înzestrat cu uriaşe forte vitale, cu o veselie permanentă, cu tihnă şi sănătate.
Cei ce doresc să se înscrie la acest curs trebuie să îi aducă gurului (învătătorului), într-o odaie specială
pentru initiere, un coşulet cu fructe şi flori. Acest dar se aşează în fata portretului altui guru, defunct, de la
care primise initierea învătătorul. Tot aici arde o lumânare şi se aprind substante aromate. Ceremonia în
fata portretului durează o jumătate de oră, cuprinzând intonarea unei cântări în sanscrită (al cărei sens nu
este cunoscut celui care se initiază) şi intonarea numelui învătătorilor de yoga anteriori. În finalul
ceremoniei initiatului i se transmite mantra (un cuvânt secret în sanscrită), pe care el trebuie să-l repete
încontinuu în timpul meditatiei. Initiatului niciodată nu i se dezvăluie interpretarea acestei ceremonii,
semnificatia ei fiind accesibilă numai învătătorilor.
Între altele, această ceremonie nu este altceva decât o închinare zeilor „puja”, incluzând şi
divinizarea învătătorului-guru Maharishi. În aşa fel, omul ateu al zilelor noastre, fără a bănui ceva, se
trezeşte initiat în practicarea unui ritual religios şi, pe neobservate, el este silit să facă lucruri fată de care
străbunii lor creştini ar fi preferat, probabil, să fie supuşi torturilor sau unei morti chinuitoare: el aduce
jertfe zeilor păgâni. Pe plan spiritual poate că tocmai acest păcat ne dă, mai mult decât metoda psihică,
explicatia succesului nemaipomenit al M.T. Repetarea continuă a mantrei plasează întreaga fiintă a
omului pe o anume undă (vibratie), legându-l, parcă, de generatorul acestei vibratii. Foarte curând însă
contactul cu forta demonică se face resimtit. Demonii, în virtutea căderii lor, nu sunt apti pentru creatie.
Ei actionează destructiv şi asupra celor care li s-au consacrat. În cartea ascetului american Serafim Rose
sunt evocate exemple când şi învătătorii, şi ucenicii, care se dedau ocultismului, ajung să manifeste
tulburări mintale şi emotionale, să se sinucidă, să ucidă sau să fie posedati de demoni.
Multi vraci proaspăt apăruti propun pacientilor să-i trateze cu ajutorul câmpului bilogic, asigurându-
i că le dau propria lor energie. Potrivit datelor reflexoterapiei orientale, fiecare om posedă o anumită
rezervă de energie vitală care, aidoma sângelui care pulsează necontenit în vene, circulă pe anumite canale
energetice, unite şi ele unul cu altul. Dacă într-un anumit loc se formează un blocaj energetic sau o
insuficientă energetică, atunci un organ aşezat pe canalul respectiv se îmbolnăveşte. Acupunctura, masajul
unor puncte au drept scop restabilirea cursului normal al acestei energii şi redistribuirea ei corectă. Dar, în
realitate, potrivit datelor cercetătorului A.I. Spirkin, „senzitivul pare a contribui la pomparea energiei de la
organele sănătoase la cel bolnav. Şi, dacă e nevoie, el poate să dea o parte din propria energie bolnavului”.
Această energie însă nu e depersonalizată, ea poartă toată informatia posesorului ei. Cercetările au
demonstrat că aceasta se referă şi la apa „descântată” de babe, şi la obiectele „încărcate” cu energie de
către senzitiv sau cele manipulate de vrăjitor. Iată concluziile aceluiaşi cercetător: „Un bolnav, de pildă,
un schizofrenic, nu are nici un drept să vindece pe cineva, căci informatia lui bolnavă se poate transmite
omului sănătos”. În felul acesta, o părticică din „Eu”-ul senzitivului intră în cel care percepe, cu toate
consecintele inerente. Bunăoară, dacă senzitivul este un om vicios, viciile lui se transmit într-o măsură sau
alta bolnavului, aşa cum trece asupra lui şi informatia despre bolile de care suferă senzitivul. Are loc, de
asemenea, şi procesul invers. Toate bolile pe care le tratează senzitivul i se transmit, în stare atenuată, şi
lui, şi dacă este receptiv la ele se îmbolnăveşte şi el însuşi. În cele din urmă, oamenii care tratează cu
propria energie se îmbolnăvesc, de obicei, foarte grav, şi multi cunoscuti ai autorului articolului, au fost
atacati chiar din tinerete de o paralizie incurabilă. Iar omul pe care l-au tratat, dacă nu au fost înlăturate
cauzele bolii, se îmbolnăveşte, de regulă, din nou.
Alt canal de receptionare a energiei este când senzitivul, potrivit afirmatiilor sale, „o primeşte din
cosmos”.
Cosmosul este o notiune abstractă, aşa încât, dacă doreşti, e foarte uşor să ascunzi în infinitul lui
adevăratele surse ale „fortelor făcătoare de minuni”. Să încercăm totuşi să ne dumirim. Din numeroasele discutii avute cu senzitivi, am înteles că, atunci când lucrează, asupra lor coboară o coloană de energie dirijată, şi ei o folosesc. De unde vine, ei nu ştiu, sau, posibil, nu vor să spună. Dacă energia este canalizată, înseamnă că există şi cel care o canalizează. Cine este acela?
După cum este scris în Evanghelia de la Matei, după roadă se cunoaşte pomul (Matei 12, 33) şi, aşa cum mărturiseşte Apostolul Iacov, izvorul sărat nu poate da apă dulce... iar dacă aveti râvnire amară şi zavistie (aş mai adăuga şi trufie - n.a.) în inimile voastre, nu vă lăudati, nici nu mintiti împotriva adevărului. Întelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică (Iac. 3, 11-14-15).
Cu acestea se potrivesc bine cuvintele Sfântului Ignatie Brianceaninov, care scrie că „Sfintii Părinti condamnă cu asprime dorinta de a săvârşi minuni; o asemenea tendintă dă în vileag că în sufletul omului sălăşluieşte amăgirea de sine, care provine din îngâmfare şi înfumurare... Cei care doresc să săvârşească minuni, închipuite de ei, o doresc din înfierbântarea lor trupească, prin sporirea patimilor neîntelese de ei, deşi poate li se pare că sunt călăuziti de mare râvnă în lucrarea Domnului. În aceeaşi stare de autoamăgire şi înfierbântare se află şi cei care vor să vadă aceste semne”. Deci, dacă omul care a dobândit capacităti de senzitiv este îngâmfat, trufaş, plin de iubire de sine, de zavistie, este înclinat spre desfrâu, e lacom după avutii, cu alte cuvinte este un om pătimaş, e clar: aceste capacităti poartă un caracter demonic. Puterea cu care actionează el este de la diavol, având o influentă distrugătoare atât asupra lui, cât şi asupra primitorului.
De pildă, potrivit datelor cercetătoarei ştiintifice kievlene T.P. Reşetnikova, care a cercetat rezultatele actiunii unor senzitivi asupra unor eprubete cu sânge omenesc, continutul de magneziu din sânge sub influenta operatorului, fie că creştea, fie că scădea de aproape două ori. Reşetnikova luase drept reper o lucrare a francezului Louis Kerverand, care a demonstrat existenta procesului fizic denumit transmutatie (transformarea elementelor). Sub influenta senzitivilor, în organismul percipientului se produce, ca urmare a transmutatiei elementelor, un dezechilibru chimic, în special în sânge, ceea ce, după părerea specialiştilor, poate provoca îmbolnăvirea de cancer şi, posibil, de SIDA.
În afară de aceasta, oamenii, odată tratati de senzitivi şi uşor refăcuti pentru o vreme, caută iar şi iar
posibilitatea de a se mai „alimenta” putin, de a căpăta o nouă rezervă similară de energie, devin adesea
telepatomani (adică aşteaptă cu nerăbdare aparitia senzitivilor la televiziune şi nu mai pot trăi fără aceasta,
îşi pierd cu desăvârşire vointa), căci este distrusă bariera psihologică lăuntrică care îi apără de influenta
din exterior; ei se lasă uşor pradă oricărei influente, şi chiar celei demonice, când aceasta parvine prin
oameni cu o puternică rea-vointă. Sufletul lor se deschide pentru imixtiuni de acest gen, ei încep a căuta
alti senzitivi, informatia respectivă nu se lasă întârziată, şi omul începe a se dezvolta pe o cale strict
determinată. Evident, nu pe calea lui Hristos. În afară de aceasta, senzitivii demonizati aplică - pentru a
obtine cât mai multi bani şi faimă - metode de-a dreptul barbare de redistribuire a energiei în organism,
după care organul bolnav capătă un aflux de energie de la cel sănătos şi se reface, pe când celălalt se
îmbolnăveşte. De pildă, omul se tratează de ulcer, iar curând după aceea moare de infarct. În timpul
şedintei, senzitivii practică, de asemenea, stoarcerea energiei din pacient; stabilizând o relatie energetică
de lungă durată, ei continuă să „pompeze”, pe acest canal, energie.
Se vehiculează mult ideea de noblete a senzitivilor care, chipurile, ar lua bolile altora asupra lor,
dându-şi sănătatea în numele însănătoşirii altora. Departe însă de aşa ceva. O pornire nobilă poti întâlni la
senzitivii începători, neîncercati, care curând fie că ei înşişi se îmbolnăvesc şi încetează să mai trateze, fie
că apelează la mijlocul verificat de dobândire a energiei (de la fortele demonice). În procesul şedintelor de
tratament, însă, senzitivul îşi îndreaptă cea mai mare parte a eforturilor spre a-şi crea o protectie împotriva
bolii.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

X. CE SPUN ORTODOCŞII DESPRE STIGMATE?
A. VARIANTA ŞTIINŢIFICĂ A AUTOSUGESTIEI

Va urma cu
B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNŞELARE?

În prealabil postat de antiecumenism

Părintele Rodion: OAMENI ŞI DEMONI
Senzitivii: provenienta şi natura lor după conceptia ortodoxă

Mulţumim mult pentru osteneala în transcrierea mult folositoarei lucrări a Pr. Rodion, o carte pe care o recomandăm tuturor iubitorilor de adevăr, care dezbate cu mult echilibru şi cunoştiinţă duhovnicească această problemă a bioterapiei.

Am făcut şi legătura cu ultima postare despre stigmate pentru ca cel interesat să poată citi cu uşurinţă începutul şi urmarea

B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNŞELARE?

B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT ACESTE SEMNE DE ÎNŞELARE?
1. DESIGUR PAPIŞTII DAU NĂVALĂ LA SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI RĂSPUND:
Sfântul Apostol Pavel a purtat!

„Gal 6:17 De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus. ”

Sau cum se spune în Biblia din 1914:
„Gal 6:17 Iar mai mult mie nimeni să nu'mi facă supărare, că eu ranele Domnului Iisus pre trupul meu le port.”

Sau cum se spune în textul grecesc:
„Gal 6:17 του λοιπου κοπους μοι μηδεις παρεχετω εγω γαρ τα στιγματα [stigmata] του κυριου ιησου εν τω σωματι μου βασταζω ”

Iar în Vulgata:
„Gal 6:17 de cetero nemo mihi molestus sit ego enim stigmata Iesu in corpore meo porto ”


Vrăjiţi de această falsă evidenţă şi ştiind că NICI UN SFÂNT ORTODOX NU A AVUT VREODATĂ STIGMATE, ÎN SENSUL PAPIST (adică mimarea rănilor concrete ale Domnul nostru Iisus Hristos), fiincă sfinţii nu sunt mimi, poate zice cineva:


„Vai de noi, numai la papişti a mai rămas sfinţenie apostolică”


Diavolul este evident şi spectaculos în trup, fiind măscărici. Hristos însă este tainic şi ascuns în duh, fiind smerit.


Să vedem, aşadar, taina stigmatelor Sfântului Apostol Pavel: sunt ele reproduceri, copii xerox ale rănilor Domnului Hristos din palme, făcute de piroane şi reproduse identic la Sfântul Apostol Pavel?


2. SĂ RECURGEM AŞADAR LA ADEVĂRUL SFINTELOR SCRIPTURI:


Ce înseamnă stigmata = στιγματα?
Iată cum este dat sensul acestui cuvânt în indicii Strong la Sfânta Scriptură:
„G4742
στίγμα
stigma
stig'-mah
From a primary word στίζω stizō (to “stick”, that is, prick); a mark incised or punched (for recognition of ownership), that is, (figuratively) scar of service: - mark.”


Adică în limba română:
„G4742
στιγμα
stigmat
stig'-mah
De la cuvântul iniţial στιζω STIZO [care a dat în limba engleză cuvântul "stick"(a infige, a implinta|a lipi (timbre, fotografii) |a indura, a suferi), care este echivalent cu „prick”(- intepatura, impunsatura - a intepa - a marca cu puncte (o harta) |a indemna - a pisca - a se acri|a da pinteni calului <to ~ in> a rasadi (o planta) <to ~ up> a ciuli (urechile) < (fig.) ~s of conscience> remuscari <she ~ed her finger with a needle> s-a intepat la deget cu un ac <his conscience ~s him> il mustra constiinta - a- (l) durea|a bifa (pe o lista) |a desemna - sulita, înţepătură)], un semn incizat sau perforatat (pentru recunoaşterea dreptului de proprietate), care este, (la figurat), o cicatrice a slujirii: - semn.”

Limba română fiind plămădită în Ortodoxie ne spune clar ce sunt stigmatele:

„STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. - Din fr. stigmatiser.
Sursa : DEX '98”

Este aşadar vorba aşadar de smerenia Sfântului Apostol Pavel de a se considera rob înfierat al lui Hristos, prin rănile primite de la prigonitorii lui care îl considerau infractor, dispreţuindu-l.

Vedem că însuşi citatul dat de papişti în sprijinul faptului că Sfântul Apostol Pavel a avut stigmate este rupt într-un mod tipic pentru eretici din textul-context care ne spune aşa:

„Gal 6:14 Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!
Gal 6:15 Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.
Gal 6:16 Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, - pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!
Gal 6:17 De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus.
Gal 6:18 Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.”

Aşadar dacă s-ar păstra logica trupească papistă că semnele Domnului Iisus pe care le poartă Sfântul Apostol Pavel (în versetul Gal 6,17) sunt semnele cuielor ar însemna că aceeaşi logică se păstrează şi pentru versetul Gal 6,14 adică:

„Gal 6:14 Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! ”

Cu alte cuvinte atunci când scria epistola Sfântul Apostol Pavel o dicta fiind răstignit pe cruce. Ori după cum citim în Vieţile Sfinţilor Sfântul Apostol Pavel a mucenicit prin decapitare.
Dar după cum răstignirea este duhovnicească aşa şi semnele rănilor sunt duhovniceşti adică durerile propovăduirii Evangheliei care peste tot era prigonită. Aceste dureri Sfântul Apostol Pavel nu dorea să le aibă ca să se îngâmfe cu ele (cum fac papiştii cu stigmatele) şi să se laude că are rănile pe care le avea Hristos şi că el ar fi ca şi Hristos (cum fac antihriştii papişti ce se văd ca nişte hristoşi, uneori chiar mai mari decât Hristos, ca în cazul lui Francisc de Assisi, fără de Hristos). Sfântul Apostol nu le cerea ci le primea cu bucurie, fiind rânduite de Hristos pentru a se încununa Sfântul Apostol şi fiind în dureri a nu se slăvi pe sine şi a nu fi slăvit de alţii şi a se vedea de toată lumea de atunci până în veşnicie cum că deşi prigonită de toţi şi neaducând nici un beneficiu trupesc Evanghelia biruieşte, aceasta fiind cea mai mare minune şi dovadă a învierii, căci dacă nu l-ar fi văzut Sfinţii Apostoli pe Hristos înviat nu şi-ar fi dat viaţa în răni, pentru o minciună, fără a avea vreun beneficiu pe pământ.

Iar dacă privim trupeşte rănile Domnului Hristos purtate de Sfântului Apostol Pavel, acestea nu erau stigmatele papiste ci multele cicatrici adunate în urma nenumăratelor torturi la care a fost supus de oameni, iar nu de draci ca la papişti:

„2Co 11:23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.
2Co 11:24 De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una.
2Co 11:25 De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.
2Co 11:26 În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi;
2Co 11:27 În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. ”

Vedeţi, nicăieri nu se spune că a fost împuns cu piroane în mâini.

De altfel rănile lui Hristos nu se rezumă doar la semnul cuielor, acelea sunt doar „buletinul Său de identitate” prin care este identificat El faţă de toţi ceilalţi, prin care se distinge El de restul sfinţilor, cum vedem în Duminica Tomii.

Rănile lui Hristos sunt descoperite de Sfântul Arhanghel Gavriil:

(Aşa cum au fost ele spuse de Îngerul Domnului Sfântului Ierarh Dimitrie al Rostovului vezi „Drumul Crucii” Protos. Nicodim Măndiţă)

„109 suspinuri umilite
67200 picături de lacrimi
1180225 picături sângerate din ochi şi Trup
78 tras şi târât de păr şi barbă
7 poticnit şi căzut Ghetsimani – Ana arhiereul
172 lovituri la picioare şi fluiere când îl împingeau până la poticnire
23 ridicat de păr + funia de la grumaz
28 tifle peste obraz şi gură şi între ochi
25 lovituri peste grumaz
28 lovituri peste cap şi piept
102 palme + palma de fier Malh peste gură (auzit toată curtea arhiereului, degete vinete, clătinat dinţii în gură, prăbuşit la pământ, mult sânge pe gură şi pe nas)
1 izbitură de moarte de stâlp
3 ori trântit la pământ
6666 biciuri noduroase rău înveninate şi cu lanţuri de fier în muchii
5000 răni deosebite
1199 vânătăi
1000 împunsături cu spinii cumplit de ghimpoşi (cuie de 5) cununa de spini se punea şi se scotea de 50 de ori
40 de lovituri cu trestia şi toiegele peste cap şi cununa de spini au intrat ghimpii unii mai adânc decât alţii
5 ghimpi până la creier din care 3 au rămas şi după înviere
100 de ori scuipat în faţă
20 tras într-o parte şi alta de nas cu batjocură
30 de ori scuturat de urechi
5 ori căzut greu sub povara Crucii spre Golgota
19 lovituri de moarte
Bătut la stâlp cu toiege de spini clenciuroşi
Răni cumplite - după firea omenească ar fi trebuit să moară în drumul Crucii dacă Dumnezeirea nu întărea omenirea
Slăbit adeseori până la istovire completă > ostaşii au fost nevoiţi să-l silească pe Simon Cirineul să-i ducă Crucea”

Aşadar orice sfânt ce primeşte şi doar o palmă, sau oricare din cele enumerate mai sus poartă rănile Domnului Iisus.