Citat:
În prealabil postat de laurastifter
De aceea, faptul că unii fanatici au pronunțat sentințe contrare rațiunii în numele sfintei noastre credințe creștine nu poate fi un argument împotriva creștinismului sau a Bisericii Catolice, ci ne poate conduce doar la concluzia că acei nefericiți au folosit credința cea adevărată pentru a-și justifica ura împotriva semenilor și că, cel mai probabil (nefericiții!) și-au pierdut mântuirea. O dovadă a faptului că Biserica Romano-Catolică nu este responsabilă pentru crimele petrecute în Evul Mediu este poziția admirabilă a vrednicului de pomenire Papă Ioan Paul al II-lea, beatificat recent de către B C. Dacă acest creștin autentic a condamnat războaiele religioase și orice formă de ură practicată sub pretextul apărării credinței
|
Draga Laura, nu stiu daca ai citit cu atentie ceea ce s-a scris la acest subiect. In primul rand niciun papa nu a condamnat inchizitia sau cruciadele, ci exagerarile lor. Pentru BC inchizitia se numeste Sfanta Inchizitie, nu poate fi condamnata. Apoi unii inchizitori au fost facuti sfinti de BC, nu sunt unii fanatici.
In al doilea rand unde ai citit ca un patriarh ar fi condamnat la moarte pe cineva? Caterisit inseamna demis din treapta ierarhica, in cazul de fata de mitropolit si devenit simplu calugar. Exista ceva si mai greu impotriva ereticilor, anatema, care inseamna excluderea din Biserica.