legea veche

[Adriana3]

În prealabil postat de MariS_

Incep prin a va multumi la randul meu si a va dori si dvs tot ceea ce Dumnezeu considera ca va este folositor. Doar un comentariu mai adaug.
toti oamenii care merg in manastiri chiar si numai pentru cateva zile gasesc acolo pace, liniste, bucurie si nicidecum nu li se inmultesc ispitele (gandurile de la cel rau)
Daca va referiti la cei ce viziteaza manastirile atunci aveti perfecta dreptate, insa daca va referiti la monahii care vietuiesc in manastire sa stiti, si puteti sa-i intrebati daca nu credeti, ca toti sau aproape toti vor spune ca ispitirile sunt mai mari in manastire decat in lume. Nu stiu la numar cum stau dar la intensitate si marime aproape toti spun ca ele le depasesc pe cele din lume. E un paradox care si mie mi-a dat mult de gandit, dar pe care l-am inteles destul de tarziu, cum ca la usa chiliei fojgaie mai multi draci decat la usa apartamentului. Asta nu inseamna ca si intra inauntru. Daca la usa chiliei vine unul si o gaseste "incuiata" atunci cheama in ajutor si pe altii si incearca cu totii asaltul. Si cu cat ea rezista, cu atat se inversuneaza mai mult vrajmasii si se aduna in numar tot mai mare.
Numai bine va doresc. Cred ca toti avem cate ceva de invatat, nimeni nu s-a nascut intelept, asa ca dialogurile acestea sunt bune ca sa ne apropie unii de altii si sa invatam unii de la altii si, de ce nu, sa ne iubim unii pe altii, asa cum Insusi Mantuitorul ne indeamna.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Despre calugarii din manastire: am sora calugarita asa ca o sa o intreb daca in ceea ce o priveste este asa cum spuneti.
Nu stiu ce intelegeti prin a vizita o manastire, eu ma refeream la cei care se retrag in cate o manastire pentru cateva zile, o saptamana, sau fac un pelerinaj intr-un loc sfant. Toti acestia se curatesc interior si sunt binecuvantati cu pace, liniste, sau cel putin eu asta am trait si asta am avut ca ecou si de la altii.
Ceea ce descrieti dumneavoastra insa, tot la categoria patimi se incadreaza si iata de ce: sa presupunem ca un om care in lume avea patima desfraului, isi da seama de mizeria in care se afla si decide sa mearga la manastire pentru a se cai si spala de pacatele sale. Ajunge in manastire si acolo nu mai are ispite din lumea vazuta, adica femei, pornografii sau mai stiu eu ce. Are doar gandurile si amintirile proprii. Spuneti-mi acum, ispitele de care vorbeati, acele ganduri care ii asalteaza si mai abitir pe calugari, de ce fel o sa fie pentru exemplul ales? O sa fie ganduri de betie desi in viata lui nu a fost beat? O sa fie ganduri sa se apuce de fumat desi in viata lui nu a fumat? Sau o sa fie ganduri de curvie cu imagini din care a gustat de atatea ori cat era in lume? Raspunsul este acesta ultim, asa-i? Ei iata ca impresia ca ar fi mai asaltat in manastire decat in afara ei vine din faptul ca in manastire isi constientizeaza mai bine patima care la ros inauntru, este acel sevraj de ceva cu care te-ai obisnuit prea mult, si aceea patima interioara il chinuie pe omul nostru care incearca acum sa reziste. Nu este asaltat de ganduri mai mult ca in afara, ci prin faptul ca acum lupta cu ele, constientizeaza dimensiunea lor ceea ce afara nu facea din cauza ca se lasa prada lor si ca atare constiinta ii era mai adormita. Nu asalturile sunt mai puternice, ci constiinta omului isi da seama mai bine de amploarea lor in momentul in care lupta impotriva lor. Asa cum se intampla cu sevrajul dupa absolut orice care pune intr-un fel sau altul stapanire pe noi. Cand vrem sa scapam de patima, este patima care nu vrea sa scape de noi. Dar nu se face mai mare ci perceptia noastra este alta acum ca vrem sa scapam de ea... Totul vine din inima omului, dati-i crezare lui Iisus ca stia bine ce vorbeste....

[MariS_]

În prealabil postat de Adriana3

Despre calugarii din manastire: am sora calugarita asa ca o sa o intreb daca in ceea ce o priveste este asa cum spuneti.
Nu stiu ce intelegeti prin a vizita o manastire, eu ma refeream la cei care se retrag in cate o manastire pentru cateva zile, o saptamana, sau fac un pelerinaj intr-un loc sfant. Toti acestia se curatesc interior si sunt binecuvantati cu pace, liniste, sau cel putin eu asta am trait si asta am avut ca ecou si de la altii.
Ceea ce descrieti dumneavoastra insa, tot la categoria patimi se incadreaza si iata de ce: sa presupunem ca un om care in lume avea patima desfraului, isi da seama de mizeria in care se afla si decide sa mearga la manastire pentru a se cai si spala de pacatele sale. Ajunge in manastire si acolo nu mai are ispite din lumea vazuta, adica femei, pornografii sau mai stiu eu ce. Are doar gandurile si amintirile proprii. Spuneti-mi acum, ispitele de care vorbeati, acele ganduri care ii asalteaza si mai abitir pe calugari, de ce fel o sa fie pentru exemplul ales? O sa fie ganduri de betie desi in viata lui nu a fost beat? O sa fie ganduri sa se apuce de fumat desi in viata lui nu a fumat? Sau o sa fie ganduri de curvie cu imagini din care a gustat de atatea ori cat era in lume? Raspunsul este acesta ultim, asa-i? Ei iata ca impresia ca ar fi mai asaltat in manastire decat in afara ei vine din faptul ca in manastire isi constientizeaza mai bine patima care la ros inauntru, este acel sevraj de ceva cu care te-ai obisnuit prea mult, si aceea patima interioara il chinuie pe omul nostru care incearca acum sa reziste. Nu este asaltat de ganduri mai mult ca in afara, ci prin faptul ca acum lupta cu ele, constientizeaza dimensiunea lor ceea ce afara nu facea din cauza ca se lasa prada lor si ca atare constiinta ii era mai adormita. Nu asalturile sunt mai puternice, ci constiinta omului isi da seama mai bine de amploarea lor in momentul in care lupta impotriva lor. Asa cum se intampla cu sevrajul dupa absolut orice care pune intr-un fel sau altul stapanire pe noi. Cand vrem sa scapam de patima, este patima care nu vrea sa scape de noi. Dar nu se face mai mare ci perceptia noastra este alta acum ca vrem sa scapam de ea... Totul vine din inima omului, dati-i crezare lui Iisus ca stia bine ce vorbeste....

Da, va dau intru totul dreptate cand spuneti ca monahul in manastire constientizeaza mai bine pacatele si se lupta cu ele mai intens, dar eu ma refeream la ispite specifice vietii monahale, nu atat lumesti. Acestea sunt cele ce indeamna la neascultare, la lenevire, la teologhisire, la nepostire sau, si mai grav, la ispitele de-a dreapta, care sunt cele mai periculoase. Ispitele de-a dreapta sunt cele care te fac sa te crezi indreptatit, induhovnicit, mantuit, desavarsit. Astea sunt cele mai grele si te pierd cel mai mult pentru ca, cu cat te ridica mai sus, cu atat va fi prabusirea mai dezastruoasa. Sigur ca ele au ca punct de sprijin mandria noastra, dinlauntrul nostru, care n-a fost lepadata, asa cum ar fi trebuit, dar cel care o zgandara e vicleanul din afara noastra care-si pune la lucru calul troian din interiorul nostru: egocentrismul. Lupta cu acesta e foarte grea si poate sa dureze o viata de om.
Ma bucur sa aflu ca aveti o sora la manastire, va rog sa-i transmiteti toata consideratia mea si as fi curios daca ne-ati impartasi si raspunsul dansei la aceste probleme. Toata consideratia mea si dvs si Domnul sa va ocroteasca.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Adriana3]

În prealabil postat de MariS_

Da, va dau intru totul dreptate cand spuneti ca monahul in manastire constientizeaza mai bine pacatele si se lupta cu ele mai intens, dar eu ma refeream la ispite specifice vietii monahale, nu atat lumesti. Acestea sunt cele ce indeamna la neascultare, la lenevire, la teologhisire, la nepostire sau, si mai grav, la ispitele de-a dreapta, care sunt cele mai periculoase. Ispitele de-a dreapta sunt cele care te fac sa te crezi indreptatit, induhovnicit, mantuit, desavarsit. Astea sunt cele mai grele si te pierd cel mai mult pentru ca, cu cat te ridica mai sus, cu atat va fi prabusirea mai dezastruoasa. Sigur ca ele au ca punct de sprijin mandria noastra, dinlauntrul nostru, care n-a fost lepadata, asa cum ar fi trebuit, dar cel care o zgandara e vicleanul din afara noastra care-si pune la lucru calul troian din interiorul nostru: egocentrismul. Lupta cu acesta e foarte grea si poate sa dureze o viata de om.
Ma bucur sa aflu ca aveti o sora la manastire, va rog sa-i transmiteti toata consideratia mea si as fi curios daca ne-ati impartasi si raspunsul dansei la aceste probleme. Toata consideratia mea si dvs si Domnul sa va ocroteasca.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Perfect deacord cu cele scrise. Sunteti un om cu care se poate intr-adevar discuta, la modul constructiv ma refer :-)
Raspunsul surorii trebuie asteptat putintel, ca abia in vara vin in tara.
Si daca tot ati atins punctul sensibil, adevarata buba a omului, egocentrismul, acesta este si motivul pentru care, in toata Evanghelia Sa, Domnul Iisus arata ca si Cale de mantuire iubirea aproapelui, este singura care ne poate scoate cu adevarat din noi insine. Este calea cea mai usoara si cea mai grea in acelasi timp pentru a infrange patimile din noi generate de egocentrismul de care ati vorbit.
Domnul sa va ocroteasca si pe dumneavoastra si pe toti interlocutorii nostri sau cei care ne-au citit din "umbra" discutiile.
:-)