legea veche

[Adriana3]

În prealabil postat de Melissa

Deci pana aici e clar.NU Dumnezeu ne ispiteste!Si nici EL nu poate fi ispitit!

Asta inseamna ca fiecare cade in ispita, atunci cand inlauntrul sau LIPSESTE BINELE,adica lipsesc "armele" pe care le avem de la Dumnezeu, sa luptam cu ispita(un suflet smerit, plin de iubire,care are duhul blandetii, e bun,etc.. NU cade in ispita! ) existand doar pofta( mandria,invidia,rautatea,desfranarea,etc)care il subjuga.


Deci pofta sau pacatul interior,care nu se vede cu ochiul liber( mandria/invidia/rautatea/desfranarea,etc) naste apoi pacatul sau pacatul exterior,pe care il vedem cu totii.(facem efectiv rau prin comportamentul nostru- punem in practica,aplicam ceea ce traim in interior..sfidam,clevetim,uram,preacurvim,etc..)Ia r aceasta atitudine, duce desigur la moartea duhovniceasca.

Mai simplu decat atat nu stiu daca as putea sa iti explic.

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

În prealabil postat de Adriana3

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

:-) Nu Adriana, nu asta inseamna.Dar daca asta ai inteles, e clar ca vedem lucrurile foarte diferit.Nici o problema.Se intampla des pe forum.:-)Nu are rost sa continuam discutia, ca o vom tine multe pagini,fiecare pe a noastra.:-)
Doamne ajuta!

[Adriana3]

În prealabil postat de Melissa

:-) Nu Adriana, nu asta inseamna.Dar daca asta ai inteles, e clar ca vedem lucrurile foarte diferit.Nici o problema.Se intampla des pe forum.:-)Nu are rost sa continuam discutia, ca o vom tine multe pagini,fiecare pe a noastra.:-)
Doamne ajuta!

Melissa, te rog sa imi mai acorzi o postare, imi pare destul de importanta remarca facuta in posterul precedent, din care as dori sa iti repet doar doua idei:

"Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om.
Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om"

Deci totul vine din inima, vorbele rele, faptele (adulter, furt etc).

Iar a doua idee este ca pofta este egala cu fapta dupa spusele lui Iisus care a zis ca cine va privi o femeie ca sa o pofteasca a comis adulter cu ea in inima Lui. In Vechiul Testament se credea asa cum crezi si tu ca pofta nu-i mare lucru daca nu-i urmata de fapta, Iisus insa a aratat ca a pofti este ca si cum ai fi facut deja acel lucru in inima ta.

Sau a zis de exemplu:

"Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda.
Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului."

Dupa cum vezi nu trebuie sa ucizi pe cineva ca sa primesti pedeapsa de ucigas in focul Iadului ci ajunge sa ii zici "nebunule", tocmai pentru ca, zicand "nebunule" porti in tine ispita de ucigas de suflete, nu trebuie sa treci chiar si la fapte pentru a fi vinovat, exact ca si in treaba cu poftirea femeii si adulterul.
Ceea ce ai zis tu era ceea ce se credea in Vechiul Testament, insa iata ca Domnul a dat o alta dimensiune poftelor, le-a pus in rand cu faptele, pentru ca o pofta este la fel de ucigatoare pentru sufletul tau ca si fapta in sine. Fapta nu va ucide sufletul tau mai mult decat o face deja pofta. Asa ca atentie mare la ispitele care vin dinauntru...

Vroiam sa mai adaug ceva: in vechime gravitatea raului facut era judecata dupa consecintele vizibile asupra aproapelui, ca de exemplu in cazurile de mai sus, daca cineva pofteste o femeie in inima sa dar nu trece la fapte, este fara consecinte asupra celeilalte persoane sau cu consecinte minime fata de fapta in sine, la fel si cel care zice "nebunule" - consecintele sunt minime fata de cazul in care ar fi pus mana pe un cutit sa il omoare. Si conform tribunalului uman, unul care ucide nu este judecat la fel ca si unul care zice "nebunule", sau unul care a avut o pofta de adulter in inima lui nu va fi tarat in tribunal pentru adulter. Asta este judecata umana care aparea si in Vechiul Testament. Judecata lui Dumnezeu insa, din Noul Testament, este mult mai profunda, vede dincolo de aparente, in asa fel incat unul care pofteste in inima isi face sufletului sau un rau la fel de mare ca si cum ar fi facut fapta in sine, iar unul care ii zice fratelui "nebunule" ii face un rau sufletesc la fel de mare ca si cand l-ar fi ucis trupeste. Dumnezeu vede mult mai profund decat suprafata pe care o vedem noi, si unii sfinti au intuit atunci cand au zis ca pacatul cel mai mare este acela cu care te lupti tu cel mai mult...

[MariS_]

În prealabil postat de Adriana3

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

Iertare, mai dau cateva lamuriri si p-orma tac.
"ispita = provocarea de a face raul"
"pacat = a face acel raul cu care ai fost ispitit"
"patima = obisnuinta in raul cu care ai fost ispitit"
betia, drogul, curvia, lacomia si altele nu sunt ispitiri, ci patimi. Raul odata acceptat si perpetuat, adica obisnuinta in rau nu mai e ispitire, ci patima. Ispita e doar inceputul unui pacat, daca e acceptata de noi, sau a unei patimi daca se face in mod repetat. Ea e doar provocarea de inceput si daca nu se accepta se pierde, iar daca se accepta atunci devine pacat ori patima, ultima numai daca se intra cu acel rau in obisnuinta. Patima se instaleaza in suflet ca o a doua natura si de aceea e foarte greu de lepadat. Atat. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de MariS_

Iertare, mai dau cateva lamuriri si p-orma tac.
"ispita = provocarea de a face raul"
"pacat = a face acel raul cu care ai fost ispitit"
"patima = obisnuinta in raul cu care ai fost ispitit"
betia, drogul, curvia, lacomia si altele nu sunt ispitiri, ci patimi. Raul odata acceptat si perpetuat, adica obisnuinta in rau nu mai e ispitire, ci patima. Ispita e doar inceputul unui pacat, daca e acceptata de noi, sau a unei patimi daca se face in mod repetat. Ea e doar provocarea de inceput si daca nu se accepta se pierde, iar daca se accepta atunci devine pacat ori patima, ultima numai daca se intra cu acel rau in obisnuinta. Patima se instaleaza in suflet ca o a doua natura si de aceea e foarte greu de lepadat. Atat. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ba te rog sa nu taci.Esti mereu binevenit sa intervi, cel putin acolo unde sunt eu in discutii.Ai mai multe ca mine de spus.:-)

[catalin2]

În prealabil postat de MariS_

Iertare, mai dau cateva lamuriri si p-orma tac.
"ispita = provocarea de a face raul"
"pacat = a face acel raul cu care ai fost ispitit"
"patima = obisnuinta in raul cu care ai fost ispitit"
betia, drogul, curvia, lacomia si altele nu sunt ispitiri, ci patimi. Raul odata acceptat si perpetuat, adica obisnuinta in rau nu mai e ispitire, ci patima. Ispita e doar inceputul unui pacat, daca e acceptata de noi, sau a unei patimi daca se face in mod repetat. Ea e doar provocarea de inceput si daca nu se accepta se pierde, iar daca se accepta atunci devine pacat ori patima, ultima numai daca se intra cu acel rau in obisnuinta. Patima se instaleaza in suflet ca o a doua natura si de aceea e foarte greu de lepadat. Atat. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cam asta vreau sa spun si eu, bine ca ai spus-o mai explicit decat mine.

bunul simt ma indeamna sa iti pun ca apreciez efortul pe care il depui explicand.Dar viziunea mea e diferita de a ta.MariS a explicat foarte frumos.Se pare ca si Catalin subscrie.Deci nu doresc sa te superi ci doar sa intelgi ca din punctul meu de vedere, discutia s-a incheiat.
Doamne ajuta:-)

[Adriana3]

În prealabil postat de MariS_

Iertare, mai dau cateva lamuriri si p-orma tac.
"ispita = provocarea de a face raul"
"pacat = a face acel raul cu care ai fost ispitit"
"patima = obisnuinta in raul cu care ai fost ispitit"
betia, drogul, curvia, lacomia si altele nu sunt ispitiri, ci patimi. Raul odata acceptat si perpetuat, adica obisnuinta in rau nu mai e ispitire, ci patima. Ispita e doar inceputul unui pacat, daca e acceptata de noi, sau a unei patimi daca se face in mod repetat. Ea e doar provocarea de inceput si daca nu se accepta se pierde, iar daca se accepta atunci devine pacat ori patima, ultima numai daca se intra cu acel rau in obisnuinta. Patima se instaleaza in suflet ca o a doua natura si de aceea e foarte greu de lepadat. Atat. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Foarte frumoasa sistematizarea, cu mentiunea ca ceea ce numiti patima, Biblia numeste ispita, acea ispita interioara, tocmai pentru ca nu se poate spune de cate ori trebuie facut un pacat pentru a deveni patima. La unii chiar si o singura data poate fi suficienta pentru a-i face sclavii acelei patimi, de aceea apostolii au folosit termenul de ispita care se afla in noi toti, dupa cum a zis Sf. Ap. Pavel "cine zice ca nu are pacat, minte".
Iar ceea ce numiti ispita ca si provocare de a face un pacat, este ispita din afara cu care a fost provocat si Iisus fara ca sa raspunda la provocare, si ca atare la El ispita nu s-a interiorizat in patima prin cominterea pacatului, ci a ramas curat de orice pacat.
:-)