Despre viclenia sectantilor

[osutafaraunu]

În prealabil postat de catalin2

Nu, cred ca tu uiti ca eu ti-am adus dovezi ca nu se cunostea saptamana.

"Aşa ceva nu se există!" Când vorbeşti de dovezi concrete te depărtezi de domeniul speculaţiei şi intri în domeniul ştiinţific. În istorie şi arheologie nu poţi aduce dovezi despre ceva ce nu există, ci doar dovezi documentare respectiv materiale că ceva există (a existat). Oricând se pot descoperi surse care să ateste ceva despre care credeai că nu există.
Ei bine, eu ţi-am adus două dovezi concrete că babilonienii (respectiv strămoşii lor sumerieni) cunoşteau săptămâna. Mai mult, că a şaptea zi din săptămână era sfântă. Ţin să ţi le reamintesc, adăugând şi detalii. Prima sursă este (atenţie!) ortodoxă, a doua aparţinând lumii academice reprezentată aici prin reputatul profesor Constantin Daniel. Încearcă să negi aceste două surse. Nu ştii cu cine te pui!

• "Ziua a şaptea a făcut-o El zi sfântă, şi a poruncit să înceteze orice muncă. Atunci s-a ridicat la orizont soarele întru slavă" (Document accadian - "Istoria Biblică, Vechiul Testament de Prof. A.P.Lopuhin, traducere de patriarhul Nicodim, vol.I, Bucureşti 1944, pag.108)

• "Din calendarul asiro-babilonian a rămas până în zilele noastre săptămâna de şapte zile, căci fiecare lună era împărţită în 4 săptămâni. Cifra 7 era cifră sacră la semiţi ea fiind printre altele şi numărul celor 9 planete (din care fac parte şi soarele şi luna peste cele cinci planete cunoscute atunci). Pe de altă parte însuşi numele zilelor săptămânii noastre traduc în latina vechile nume ale zeilor asiro-babilonieni. Luni este ziua zeului Sin al lunii, Marţi ziua zeului Nergal al războiului (Marte la romani), Miercuri ziua zeului Nabu (Mercurs al romanilor); Joi ziua lui Marduk (Jupiter la romani); Vineri ziua lui Ishtar zeiţa dragostei (Venus la romani). În ceea ce priveşte săptămâna se ştie că egiptenii vechi aveau o săptămână de zece zile, a zecea zi fiind nelucrătoare, dar la asiro-babilonieni a şaptea zi era zi de odihnă." (Constantin Daniel - Civilizaţia Asiro-Babiloniană pag. 308-309)