![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
1. Închinarea în duh
Închinarea in duh NU inseamnă negarea implicării trupului in inchinare. Inseamnă că, in actul inchinării, duhul are prevalentă. Starea duhului ar trebui să fie grija prioritară a inchinătorului. In timpul Mantuitorului Hristos, samarinenii, ca si iudeii de altfel, puneau mare accent pe formele fizice al inchinării, pe locurile sfinte, pe ritualurile prestabilite. Mantuitorul vorbeste despre inchinarea in duh si in adevăr in momentul in care răspunde la intrebarea samaritencei: 'unde trebuie să ne inchinăm, pe muntele nostru sau in templul vostru?'. Domnul răspunde că nu locul inchinării e important. Inchinarea in duh este deci inchinarea in care duhul omului are comuniune cu Dumnezeu. Noi, pentru o perioadă de timp, traim in trup. Atunci cand ne inchinăm, avem o pozitie a trupului (in picioare, ingenunchiati, etc.) avem locuri dragi nouă (clădiri speciale, locuri geografice, etc), avem un ambient favorabil (artă plăcută sufletului, etc.). Insă toate aceastea sunt in planul secund, sunt subsecvente comuniunii in duh. 2. Inchinarea in adevar Inchinarea in adevăr este inchinarea omului care are o perceptie corectă, dreaptă, adevărată, despre Dumnezeu. Unii cred că e suficient să fii sincer. Insă poti fi sincer si gresit in acelasi timp. Este de datoria omului să caute in permanentă Adevărul. Să caute continuu să-L cunoască pe Hristos. Si, cel mai deplin, cel mai corect, cel mai sigur mod în care Hristos poate fi cunoscut este in Cuvântul revelat al lui Dumnezeu: Biblia. Inchinarea in adevăr este inchinarea după standardele cerute de Dumnezeul adevărat în Cuvântul sau adevărat: Scriptura. Dacă ar fi să actualizăm cuvintele Mantuitorului pentru topicul nostru, dupa mine, ele ar suna cam asa: Samariteanca: Last edited by Penticostalul Traditional; 28.02.2015 at 17:20:34. |
|