Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[Ioan_Cezar]

Revelaţia scrisă şi orală face parte din întreaga istorie a omenirii. E de neconceput ca Dumnezeu să nu comunice cu făptura lui cea mai iubită, omul, pe care avea să o şi preia în Persoana Sa prin întruparea Fiului.
*
Revelaţia s-a păstrat şi s-a transmis neîncetat, atingînd deplinătatea în Iisus Hristos.
Scriptura şi Tradiţia sunt diferite DOAR în ceea ce priveşte modalitatea de fixare, păstrare şi transmitere. E o chestiune care ţine de ...mecanismele memoriei (personale şi colective). Aşa cum memoria omului e de multe feluri (semantică, imagistică, senzorială, implicită, explicită, declarativă, procedurală, evenimenţială, episodică etc.), conţinuturile ei fiind codate în chipuri diferite - aşa şi conţinutul Revelaţiei este unul şi acelaşi dar este codat în moduri diferite. Anumite conţinuturi sunt codate în cuvinte, altele pur şi simplu în melodie şi gesturi corporale etc.
Nu ar trebui să ne împiedicăm de asta, ci, dimpotrivă, să ne minunăm cât de bogată şi diversă este păstrarea şi transmiterea energiei Dumnezeieşti către noi, oamenii, aşa încât noi să nu rătăcim ci să rămânem în contact cu El, în periplul nostru odiseic către Acasă.
*
Tocmai pe temeiul înţelegerii semnificaţiei Revelaţiei noi găsim şi rostul scrierilor care alcătuiesc VT. Prin acesta ni se înfăţişează istoria Revelaţiei de la Adam la Hristos şi asta face ca noi să cunoaştem cuvântul lui Dumnezeu dintotdeauna către om, încă de la facerea omului. Nu putem minimaliza VT şi nicidecum nu putem spune, ca unii, că VT e doar pentru evreii din vechime... Nu doar NT ci şi VT este lămuritor şi normativ pentru credinţă şi purtare (2 Tim 3,16), precum şi pentru reînsufleţirea noastră prin cuvântul insuflat de Duhul Sfânt, prin energia necreată pe care el o transmite. De aceea, lectura VT şi tâlcuirea lui cuvenită aduce har asupra noastră. A-l minimaliza şi nega înseamnă a ne priva singuri de medicamentul Doctorului nostru, a ne autocondamna la temniţa bolii. Cu toate acestea, preţuim şi folosim mai mult NT deoarece el cuprinde descoperirea dumnezeiască făcută de Însuşi Fiul lui Dumnezeu, direct şi personal, cu toate mijloacele noastre de exprimare omeneşti (verbal, emoţional, gestual etc.) - pe scurt cu întreaga fiinţă. Faţă de această deplinătate, privită prin erminia ei, legea veche a fost numită umbra, nu însuşi chipul lucrurilor (Evrei 10,1). Dar umbra aceasta ţinea cumva locul lui Hristos până la Întruparea Lui, deci nu poate fi minimalizată ori negată, deşi a fost plinită prin Însuşi Cuvântul Întrupat. NT a fost tăinuit în cel vechi, ca un prunc care creştea într-un pântec, ca un stejar care foşnea neauzit în sămânţa lui... Noul Testament a fost ascuns în cel Vechi, care s-a deschis şi s-a împlinit în cel Nou.

*
Cuvântul tradiţie tocmai aceasta înseamnă: predare sau transmitere, aşa încât nu poate fi acceptat modul în care unii aşază Tradiţia sub valoarea Scripturii. E unul şi acelaşi conţinut Dumnezeiesc, revelat pe altă cale, în alt limbaj - anume cel viu al conduitelor personale, al modului concret de a fi, de a trăi firesc, omenesc, creştineşte adică.

*
Nu doar Hristos nu a lăsat nimic scris dar nici cei mai mulţi dintre apostoli. Doar doi dintre apostoli (Matei şi Ioan) ne-au lăsat Evanghelia, ceilalţi autori sfinţi (Marcu şi Luca) fiind deja ucenici ai apostolilor, deci purtători ai adevărului dumnezeiesc prin mijlocirea Tradiţiei.

*
Tradiţia însăşi are două aspecte: statornic şi dinamic.
În aspectul statornic al Tradiţiei, Biserica recunoaşte fondul Revelaţiei prin Apostoli, începînd la Cincizecime şi ţinînd până la moartea ultimului Apostol, dar fiind fixată şi în scris de Biserică până în epoca Sinoadelor ecumenice.
Aspectul dinamic al Tradiţiei se referă la procesul viu prin care Biserica, preluînd Tradiţia apostolică şi rămînînd neabătut în ea, o dezvoltă continuu după nevoile ei lăuntrice, organice de creştere, dar şi după nevoile exterioare, ca răspuns la problemele fiecărei epoci pe care o împărtăşesc oamenii. Din sâmburele Tradiţiei apostolice creşte mereu stejarul Ortodoxiei. Nu trebuie să ne speriem că Tradiţia are şi un aspect dinamic, precum nu ne speriem că dintr-un copil se dezvoltă un bărbat desăvârşit. Iar dacă a fost însămânţat grâu, în nici un caz nu poate rodi din bob de grâu neghină (e şi neghină, dar aceasta e adusă de vânturi, iar nu de grâu)...
Aşadar dezvoltarea Tradiţiei, în mod organic, este inevitabilă, firească şi de înţeles. Biserica nu aduce inovaţii, nu se abate de la izvorul dumnezeiesc al Sfintei Tradiţii Apostolice, ci doar o adaptează în forme şi modalităţi noi, în comunicarea neîncetată dintre Dumnezeu şi om, de-a lungul veacurilor. Astfel stejarul Adevărului Dumnezeiesc se îmbogăţeşte tot mai mult, tot mai nuanţat, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră.