Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[sophia]

Mihaela, multumesc pentru raspuns.

Referitor la situatiile expuse de tine pot sa spun ca vedem lucrurile altfel.
Si eu traiesc din copilarie printre oameni de toate credintele, dar cumva nu am avut probleme cu asta. Cumva am stiut si eu sa pastrez drumul, dar nici ei nu mi-au facut vreun rau si nu au incercat sa ma abata. Dimpotriva, mi-au facut bine.
Au fost si sunt oameni care m-au ajutat si ma ajuta mult, poate mai mult si mai sensibil decat un ortodox.
Ne-am respectat si ne respectam credinta, care este un lucru personal, privat.
In rest putem avea preocupari comune.
Viata in lume nu se rezuma numai la biserica si credinta.
Exact cum ne cautam persoane cu care sa ne casatorim si sa avem copii, sau avem persoane cu care suntem colegi de scoala, sau la serviciu, sau suntem vecini.
Cu fiecare trebuie sa traim in pace si respect. Credinta si-o porata si tarieste fiecare acasa, in sufletul lui si la biserica unde se duce.

Ne putem purta civilizat cu si putem chiar ajuta un om indiferent de credinta, aspect fizic etc. Sigur ne punem niste limite pana und ne putem merge.

Dar nu ne apucam sa-i jignim, batjocorim, alungam, lasam de izbeliste, sa-i facem in toate felurile.

Daca tu vezi un om pe strada ca are un necaz, sau ca este in stare grava, ce faci cu el? Controlezi intai origine, credinta si daca nu-ti convine il abandonezi.
Nu cred. Ei asta numesc eu iubire de oameni.
Nu poti sa te bagi in credinta lor si nici ei in a ta si totusi poate functiona o relatie frumoasa.
Chiar poti sa-i ajuti sa se schimbe in alt fel: sa nu mai bea, sa nu mai faca rau, sa-si schimbe viata. Cine are destula putere poate face asta.

Eu nu am probleme cu credinta unui om, ci mai degraba cu felul lui de a fi, cu felul in care se comporta.

Sigur ca pastrez niste limite. Dar si in Romania am avut, asa cum am spus oameni de alte credinte in jurul meu. Aici nu mai vorbesc. Ce trebuie sa fac cu ei? Nu pot sa-i evit.
Uite, am avut doua femei de-a lungul timpului care m-au ingrijit cand ai mei erau la serviciu. Fiecare de alta credinta (crestine insa). Au fost atat de bune cu mine si m-au ingrijit atat de bine! N-am sa le uit niciodata.

Am cerut in biserica mea ajutor in lacrimi in anumite situatii dificile, inclusiv la preot. Si nu au vrut sau putut. Dar de ani de zile ma ajuta impresionant oameni de alte credinte. Sigur, nu ne intersectam in credinta. Eu continui sa merg in credinta mea, la biserica mea, ei la ale lor.

Totusi eu am alta problema si la asta m-am referit.
Eu ma refeream la ceea ce se intampla printre ortodocsi.
Ce fac cu ei cand ma lezeaza? Au fost momente cand am vrut sa renunt la biserica, la ortodoxie. Si acum imi este foarte greu.
Si totusi vreau sa raman cu Dumnezeu si in credinta mea. La asta tin, la Dumnezeu tin, dar cum sa fac sa raman cand acolo nu ma simt bine cu oamenii? Unii dintre ei.

In diaspora este altfel cu biserica si oamenii...
Si nici aici pe forum nu este normal si ortodox. Si mai exista situatii unde mi se pare ca ortodoxia sau ortodocsii gresesc.
Sigur, in orice credinta exista greseli si elemente negative (ca oameni).
Si tocmai aici vad asa cum am spus in alte mesaje si cum spune si Iustin ca dogma si practica este un gol.

[Ioan_Cezar]

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viaţa omului creştin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puţin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înţelegere a creştinului, dacă ţi-a şoptit ţie gândul că aşa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulţire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poţi avea smerenie zero şi să fii totuşi creştin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăşi că viaţa creştinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îţi propun totuşi o alternativă, dacă tot ţii la aritmetică: Înlocuieşte + cu x. Nu adunare, ci înmulţire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creştinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obţine zero, să avem ŞI smerenie ŞI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulţirea a doi factori nenuli, vom obţine un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem aşadar cu smerenia, renunţînd la aroganţa de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul şi asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situaţia aşa cum e ea, ne lăsăm noi asimilaţi în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri şi obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subţiem tăind din grosolănia cugetării noastre obişnuite, lumeşti.
"Fiţi înţelepţi ca şerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la şerpii mici, de casă - subţiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaş de suflet...
Şarpele e simbolul înţelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpăţânării şi rigidităţii.)

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viaţa omului creştin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puţin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înţelegere a creştinului, dacă ţi-a şoptit ţie gândul că aşa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulţire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poţi avea smerenie zero şi să fii totuşi creştin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăşi că viaţa creştinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îţi propun totuşi o alternativă, dacă tot ţii la aritmetică: Înlocuieşte + cu x. Nu adunare, ci înmulţire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creştinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obţine zero, să avem ŞI smerenie ŞI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulţirea a doi factori nenuli, vom obţine un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem aşadar cu smerenia, renunţînd la aroganţa de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul şi asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situaţia aşa cum e ea, ne lăsăm noi asimilaţi în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri şi obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subţiem tăind din grosolănia cugetării noastre obişnuite, lumeşti.
"Fiţi înţelepţi ca şerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la şerpii mici, de casă - subţiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaş de suflet...
Şarpele e simbolul înţelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpăţânării şi rigidităţii.)

Remarcabil. Chiar asa si este. Si pentru ca ai amintit de matematica si de relatia "si" "si" mi-am amintit de multimi. Si spune acolo asa: reuniunea a doua multimi este o noua multime formata din elementele care apartin sau unei multimi , sau celeilalte, luate o singura data. (cam cum vad crestinismul astazi unii crestini - ce e bun la unii, ce e bun la altii, ne unim si gata)
Intersectia este o noua multime formata din elementele ce apartin si primei multimi si celei de a doua. Iata conditia necesara si obligatorie: "si".

Iata deci termenul "si" "si" conditioneaza existenta a ceva ce trebuie sa fie regasit in ambele. Daca nu exista termeni comuni si la unii si la altii intersectia este vida. Si se mai pun si conditii uneori: rezultatul sa fie cuprins intre si intre sau sa fie pozitive sau numai negative. In cazul oamenilor conditia fireasca este ca rezultatul sa fie elementele cele bune nu cele rele.

Oare noi trebuie sa cautam reuniunea sau intersectia in relatiile cu semenii?

[Ioan_Cezar]

........:) Haioase analogii / transferuri şi, de ce nu, instructive, cumva. Nu e limbaj care să nu fie permeabil la întâlnirea cu Teologia!

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

Mihaela, multumesc pentru raspuns.

Referitor la situatiile expuse de tine pot sa spun ca vedem lucrurile altfel.
Si eu traiesc din copilarie printre oameni de toate credintele, dar cumva nu am avut probleme cu asta. Cumva am stiut si eu sa pastrez drumul, dar nici ei nu mi-au facut vreun rau si nu au incercat sa ma abata. Dimpotriva, mi-au facut bine.
Au fost si sunt oameni care m-au ajutat si ma ajuta mult, poate mai mult si mai sensibil decat un ortodox.
Ne-am respectat si ne respectam credinta, care este un lucru personal, privat.
In rest putem avea preocupari comune.
Viata in lume nu se rezuma numai la biserica si credinta.
Exact cum ne cautam persoane cu care sa ne casatorim si sa avem copii, sau avem persoane cu care suntem colegi de scoala, sau la serviciu, sau suntem vecini.
Cu fiecare trebuie sa traim in pace si respect. Credinta si-o porata si tarieste fiecare acasa, in sufletul lui si la biserica unde se duce.

Ne putem purta civilizat cu si putem chiar ajuta un om indiferent de credinta, aspect fizic etc. Sigur ne punem niste limite pana und ne putem merge.

Dar nu ne apucam sa-i jignim, batjocorim, alungam, lasam de izbeliste, sa-i facem in toate felurile.

Daca tu vezi un om pe strada ca are un necaz, sau ca este in stare grava, ce faci cu el? Controlezi intai origine, credinta si daca nu-ti convine il abandonezi.
Nu cred. Ei asta numesc eu iubire de oameni.
Nu poti sa te bagi in credinta lor si nici ei in a ta si totusi poate functiona o relatie frumoasa.
Chiar poti sa-i ajuti sa se schimbe in alt fel: sa nu mai bea, sa nu mai faca rau, sa-si schimbe viata. Cine are destula putere poate face asta.

Eu nu am probleme cu credinta unui om, ci mai degraba cu felul lui de a fi, cu felul in care se comporta.

Sigur ca pastrez niste limite. Dar si in Romania am avut, asa cum am spus oameni de alte credinte in jurul meu. Aici nu mai vorbesc. Ce trebuie sa fac cu ei? Nu pot sa-i evit.
Uite, am avut doua femei de-a lungul timpului care m-au ingrijit cand ai mei erau la serviciu. Fiecare de alta credinta (crestine insa). Au fost atat de bune cu mine si m-au ingrijit atat de bine! N-am sa le uit niciodata.

Am cerut in biserica mea ajutor in lacrimi in anumite situatii dificile, inclusiv la preot. Si nu au vrut sau putut. Dar de ani de zile ma ajuta impresionant oameni de alte credinte. Sigur, nu ne intersectam in credinta. Eu continui sa merg in credinta mea, la biserica mea, ei la ale lor.

Totusi eu am alta problema si la asta m-am referit.
Eu ma refeream la ceea ce se intampla printre ortodocsi.
Ce fac cu ei cand ma lezeaza? Au fost momente cand am vrut sa renunt la biserica, la ortodoxie. Si acum imi este foarte greu.
Si totusi vreau sa raman cu Dumnezeu si in credinta mea. La asta tin, la Dumnezeu tin, dar cum sa fac sa raman cand acolo nu ma simt bine cu oamenii? Unii dintre ei.

In diaspora este altfel cu biserica si oamenii...
Si nici aici pe forum nu este normal si ortodox. Si mai exista situatii unde mi se pare ca ortodoxia sau ortodocsii gresesc.
Sigur, in orice credinta exista greseli si elemente negative (ca oameni).
Si tocmai aici vad asa cum am spus in alte mesaje si cum spune si Iustin ca dogma si practica este un gol.

Imi pare rau Sophia, dar chiar nu ai inteles nimic din ce am vrut sa spun. Chiar nimic.
Eu vorbeam strict de interiorul nostru, de raportarea noastra fata de cele din lume.
Sigur ca ajuti omul care are nevoie, daca voieste sa fie ajutat, sigur ca nu jignesti, nu alungi. Ce am spus eu si ce ai inteles tu, exact pe dos.
Instrainare nu inseamna a injura oamenii, sau ai badjocorii, sau a nu fi civilizati cum ai inteles tu, sau ai alunga. Instrainarea inseamna a nu ii sustine si ajuta la rau, a nu le adopta obiceiurile pacatoase. Iar unele obiceiuri rele sunt chiar prea evidente.
Credinta trebuie sa o porti mereu in inima si acasa si la lucru si peste tot. Nu este ceva, ce o lasi acasa, ca o haina pe care o imbraci doar acasa cand te rogi sau in Biserica.

Ei bine, pacatul pune ziduri mari intre oameni. De aceea oamenii sunt astazi atat de dezbinati.