Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

Hmm, ati ajuns la aspecte foarte profunde si delicate.

Am doar o observatie legat de postarile voastre.

Eu am banuiala ca voi va straduiti sa scrieti texte de nota 10 la romana si la religie, dar ca nu este sincer ceea ce scrieti.
Ma refer aici mai ales la Mihaela (dobrin7m), Mihnea, Ioan-Cezar.
Am impresia ca la voi este o ruptura, altfel nu inteleg.
Pentru ca scrieti foarte frumos si perfect in teorie, dar nu se intelege/deduce ca voi aplicati asa si cum faceti concret.
De aceea cred ca de fapt si voi aveti probleme si nu corespundeti acestor cerinte.
Voi ati vorbit cu preotul/duhovnicul vostru aceste probleme? Este corecta intelegerea voastra?

Mihaela preia idei foarte cunoscute in mesajele ei (din diverse scrieri) dar sunt lucruri atat de teoretice si de rupte de realitate!
Atentie! Ioan Scararul scria pentru monahi. Preotul meu asa mi-a spus.
Lepadare de lume, instrainare, renuntarea la grija lumeasca. In lume nu se poate asta. Asta se face in manastire sau si mai bine in pustie (eremitism).
Eu nu stiu sigur daca ideea de monahism vine de la Iisus. El a fost mereu printre oameni (cu mici exceptii cand s-a retras pentru meditatie si rugaciune). De asta nu stiu sigur daca asta vrea Dumnezeu de la noi.

Si atentie! Nu vorbim aici (numai) de relatiile cu cei necredinciosi, sau de late credinte, ci mai ales de cele cu ortodocsi care gresesc.

Cum faceti voi practic? Asta ar trebui discutat aici.

La ceea ce spune Mihaela, preotul meu ar raspunde ca este un pacat, este o cadere in sus. Este o mandrie in extrema cealalta, la fel de periculoasa si pacatoasa. A te considera tu perfect si ortodox si a te indeparta de lume, tinzand numai la Cer este o lipsa de smerenie.

Noi aici nu vorbim de monahism care este o forma aparte in credinta.
Vorbim despre viata in lume si despre cum sa iubim si pe Dumnezeu si pe om in acelasi timp.
Asta dorim noi toti sa aflam si sa putem face.
Si izolarea nu este solutia.
Iisus spune sa ne iubim unul pe altul ca pe noi insinje si asa cum il iubim pe El.
Facand celui mic (de langa noi), facem lui.

Pai daca noi il judecam, ii intoarcem spatele, atunci asa ii facem si lui Dumnezeu.
El Insusi i-a iubit si pe pacatosi si mai mult pentru ei a fost, ca sa-i ajute si corecteze.

Dar! Apare si un "dar"! El a avut puteri speciale! La El a fost posibil s-o faca fara a se distruge pe El insusi.

Imi place ca totusi timid s-a ajuns sa se marturiseasca in unele mesaje ca ceea ce se cere in credinta de la om este de fapt imposibil de realizat.

Anumite lucruri ar fi posibile totusi, daca nu s-ar lua lucrurile atat de rigid.
Fiindca in orice om si in orice credinta exista si ceva bun, comun tuturor.
Asta este floricica pe care trebuie s-o cultivam cu grija, ca pe o specia aflata pe cale de disparitie.
Impreuna se pot face lucruri minunate.

Eu nu stiu sa spun si preiau din scrieri asta, ce anume vrea sa vada Dumnezeu in noi, daca vrea sa fim noi insine (Mihaela, Mihnea, Cezar, eu, Iustin), sau niste roboti perfecti.
Asta nu stiu.

Sophia
Cand am inceput sa citesc si sa invat, cand am inceput sa ascult, exact acelasi lucru l-am spus duhovnicului meu. Nu pot, i-am spus, sa fac toate acestea, pentru ca traiesc in lume , si pentru toate acestea trebuie sa fiu in manastire. Si pentru ca imi doream mult sa nu abandonez aceasta cale a pocaintei am vrut sa plec la manastire. Aceasta actiune a mea si acum , dupa 4 ani, este discutata in familia mea. Duhovnicul mi-a spus: faceti manastire in inima. Cum sa fac manastire in inima, am zis? pa-i nu-i totuna. Ba e , mi-a raspuns, e mai mult chiar decat o manastire cu ziduri de piatra.

Sophia
cineva foarte drag mie, ruda de sange, cocheteaza cu hinduismul, facand mandale, umbland cat e Londra de mare cautand ashramuri si persoane asa zise sfinte in hinduism. Ultima data cand am vizitat-o, era foarte agitata spunand ca are nevoie sa se linisteasca si ca doreste sa mediteze. Statea in pozitia lotus si mi-a spus: haide , alatura-te mie, mediteaza si tu, te rog, mi-a spus. I-am raspuns ca asa ceva nu voi face, si am invitat-o sa vina cu mine la Essex la manastire. Nu a vrut. Cum crezi tu Sophia, ca voi putea eu sa am preocupari comune cu ea? Dar poti tu Sophia , macar o secunda sa intelegi ce durere era in inima mea vazand aceasta persoana draga mie in starea aceasta si in haul acesta? Ce nu am incercat eu sa fac ca sa nu cada in haul asta! Asa am inteles ca numai Dumnezeu Bunul poate aduce schimbarea in ea. Cand m-am instrainat de ea (fizic nu sufleteste) a fost o adevarata suferinta. Da, am urmat sfatul Sf. Ioan Scararul. Lepadarea de lume inseamna lepadarea de cele rele ale lumii, care sunt purtate de duhul lumii. Iar oamenii care se complac in acestea ale lumii nu poti sa ii obligi sa te urmeze insa nici tu, daca cu adevarat urmezi pe Dumnezeu, nu poti sa ii urmezi pe ei in duhul lor.

La fel cu altcineva drag, care acum crede in curentele new-ageiste si citind si insusind-si tot felul de tehnici de dezvoltare personala si alte nebunii s-a departat de ortodoxie. Aceasta este instrainarea noastra a mirenilor, a nu accepta nimic care sa ne departeze de Dumnezeu cel adevarat. Niciodata nu veti vedea monahi mergand din porti in porti sa indemne oamenii sa se pocaiasca. La fel si noi, trebuie sa fim tari in dragostea noastra pentru Hristos si sa nu o amestecam cu nimic. Mergi pe calea ta catre Hristos si roaga-te pentru ceilalti, poarta-i in inima cu iubire.

Sophia
cine cauta sa fuga de cele rele din lume , acela nu se socoteste perfect ci acela se socoteste pacatos, ca de ar fi perfect , deci sfant, ar sta fara vatamare in mijlocul duhului lumii. Tocmai de aceea fuge, si cauta sa nu se insoteasca cu cei care il trag la rau, ca nu voieste vatamare. Toata lumea trebuie sa tinda spre Cer, trebuie sa voiasca sa caute si sa gaseasca pe Hristos. Chiar asta trebuie sa facem. Nu este pacat sa iti doresti sa te sfintesti, pacat este sa te crezi sfant.

Legat de iubirea de aproapele, vad ca lumea ramane iarasi agatata in exterior, in cele vazute. Ma duc cu aproapele deci il iubesc, nu ma duc cu aproapele, nu il iubesc. Impart timpul cu aproapele - il iubesc, nu impart timpul cu aproapele - nu il iubesc. Imi beau cafeaua cu aproapele si palavragesc lucruri desarte 3 ore pe zi - il iubesc, nu imi beau cafeaua cu aproapele , nu il iubesc. Insotesc aproapele in placerile lui - il iubesc, nu il insotesc in placerile lui - nu il iubesc. Merg cu el la birt sa beau bere - il iubesc, nu merg cu el la birt, nu il iubesc. Ajut aproapele sa ascunda cele pacatoase - il iubesc, nu il ajut - nu il iubesc. Asta este judecata cea lumeasca.

PS. Cezar are foarte mare dreptate. Este imposibil pentru noi oamenii din lume , asa cum suntem, in starea in care suntem sa respectam porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Nu e vorba de voci timide, ci de adevar. Nimeni nu va putea sa iubeasca cu adevarat decat daca face urmatorul lucru: sa se desarte pe sine, sa se goleasca de tot raul, sa se recunoasca infrant, neputincios, orb, si atunci vine Hristos si ne invata ce este iubirea.

PS2. Niciodata nu am fost buna la romana, punctul meu forte a fost matematica.

[sophia]

Mihaela, multumesc pentru raspuns.

Referitor la situatiile expuse de tine pot sa spun ca vedem lucrurile altfel.
Si eu traiesc din copilarie printre oameni de toate credintele, dar cumva nu am avut probleme cu asta. Cumva am stiut si eu sa pastrez drumul, dar nici ei nu mi-au facut vreun rau si nu au incercat sa ma abata. Dimpotriva, mi-au facut bine.
Au fost si sunt oameni care m-au ajutat si ma ajuta mult, poate mai mult si mai sensibil decat un ortodox.
Ne-am respectat si ne respectam credinta, care este un lucru personal, privat.
In rest putem avea preocupari comune.
Viata in lume nu se rezuma numai la biserica si credinta.
Exact cum ne cautam persoane cu care sa ne casatorim si sa avem copii, sau avem persoane cu care suntem colegi de scoala, sau la serviciu, sau suntem vecini.
Cu fiecare trebuie sa traim in pace si respect. Credinta si-o porata si tarieste fiecare acasa, in sufletul lui si la biserica unde se duce.

Ne putem purta civilizat cu si putem chiar ajuta un om indiferent de credinta, aspect fizic etc. Sigur ne punem niste limite pana und ne putem merge.

Dar nu ne apucam sa-i jignim, batjocorim, alungam, lasam de izbeliste, sa-i facem in toate felurile.

Daca tu vezi un om pe strada ca are un necaz, sau ca este in stare grava, ce faci cu el? Controlezi intai origine, credinta si daca nu-ti convine il abandonezi.
Nu cred. Ei asta numesc eu iubire de oameni.
Nu poti sa te bagi in credinta lor si nici ei in a ta si totusi poate functiona o relatie frumoasa.
Chiar poti sa-i ajuti sa se schimbe in alt fel: sa nu mai bea, sa nu mai faca rau, sa-si schimbe viata. Cine are destula putere poate face asta.

Eu nu am probleme cu credinta unui om, ci mai degraba cu felul lui de a fi, cu felul in care se comporta.

Sigur ca pastrez niste limite. Dar si in Romania am avut, asa cum am spus oameni de alte credinte in jurul meu. Aici nu mai vorbesc. Ce trebuie sa fac cu ei? Nu pot sa-i evit.
Uite, am avut doua femei de-a lungul timpului care m-au ingrijit cand ai mei erau la serviciu. Fiecare de alta credinta (crestine insa). Au fost atat de bune cu mine si m-au ingrijit atat de bine! N-am sa le uit niciodata.

Am cerut in biserica mea ajutor in lacrimi in anumite situatii dificile, inclusiv la preot. Si nu au vrut sau putut. Dar de ani de zile ma ajuta impresionant oameni de alte credinte. Sigur, nu ne intersectam in credinta. Eu continui sa merg in credinta mea, la biserica mea, ei la ale lor.

Totusi eu am alta problema si la asta m-am referit.
Eu ma refeream la ceea ce se intampla printre ortodocsi.
Ce fac cu ei cand ma lezeaza? Au fost momente cand am vrut sa renunt la biserica, la ortodoxie. Si acum imi este foarte greu.
Si totusi vreau sa raman cu Dumnezeu si in credinta mea. La asta tin, la Dumnezeu tin, dar cum sa fac sa raman cand acolo nu ma simt bine cu oamenii? Unii dintre ei.

In diaspora este altfel cu biserica si oamenii...
Si nici aici pe forum nu este normal si ortodox. Si mai exista situatii unde mi se pare ca ortodoxia sau ortodocsii gresesc.
Sigur, in orice credinta exista greseli si elemente negative (ca oameni).
Si tocmai aici vad asa cum am spus in alte mesaje si cum spune si Iustin ca dogma si practica este un gol.

[Ioan_Cezar]

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viaţa omului creştin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puţin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înţelegere a creştinului, dacă ţi-a şoptit ţie gândul că aşa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulţire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poţi avea smerenie zero şi să fii totuşi creştin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăşi că viaţa creştinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îţi propun totuşi o alternativă, dacă tot ţii la aritmetică: Înlocuieşte + cu x. Nu adunare, ci înmulţire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creştinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obţine zero, să avem ŞI smerenie ŞI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulţirea a doi factori nenuli, vom obţine un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem aşadar cu smerenia, renunţînd la aroganţa de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul şi asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situaţia aşa cum e ea, ne lăsăm noi asimilaţi în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri şi obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subţiem tăind din grosolănia cugetării noastre obişnuite, lumeşti.
"Fiţi înţelepţi ca şerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la şerpii mici, de casă - subţiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaş de suflet...
Şarpele e simbolul înţelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpăţânării şi rigidităţii.)

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viaţa omului creştin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puţin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înţelegere a creştinului, dacă ţi-a şoptit ţie gândul că aşa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulţire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poţi avea smerenie zero şi să fii totuşi creştin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăşi că viaţa creştinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îţi propun totuşi o alternativă, dacă tot ţii la aritmetică: Înlocuieşte + cu x. Nu adunare, ci înmulţire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creştinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obţine zero, să avem ŞI smerenie ŞI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulţirea a doi factori nenuli, vom obţine un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem aşadar cu smerenia, renunţînd la aroganţa de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul şi asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situaţia aşa cum e ea, ne lăsăm noi asimilaţi în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri şi obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subţiem tăind din grosolănia cugetării noastre obişnuite, lumeşti.
"Fiţi înţelepţi ca şerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la şerpii mici, de casă - subţiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaş de suflet...
Şarpele e simbolul înţelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpăţânării şi rigidităţii.)

Remarcabil. Chiar asa si este. Si pentru ca ai amintit de matematica si de relatia "si" "si" mi-am amintit de multimi. Si spune acolo asa: reuniunea a doua multimi este o noua multime formata din elementele care apartin sau unei multimi , sau celeilalte, luate o singura data. (cam cum vad crestinismul astazi unii crestini - ce e bun la unii, ce e bun la altii, ne unim si gata)
Intersectia este o noua multime formata din elementele ce apartin si primei multimi si celei de a doua. Iata conditia necesara si obligatorie: "si".

Iata deci termenul "si" "si" conditioneaza existenta a ceva ce trebuie sa fie regasit in ambele. Daca nu exista termeni comuni si la unii si la altii intersectia este vida. Si se mai pun si conditii uneori: rezultatul sa fie cuprins intre si intre sau sa fie pozitive sau numai negative. In cazul oamenilor conditia fireasca este ca rezultatul sa fie elementele cele bune nu cele rele.

Oare noi trebuie sa cautam reuniunea sau intersectia in relatiile cu semenii?

[Ioan_Cezar]

........:) Haioase analogii / transferuri şi, de ce nu, instructive, cumva. Nu e limbaj care să nu fie permeabil la întâlnirea cu Teologia!

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

Mihaela, multumesc pentru raspuns.

Referitor la situatiile expuse de tine pot sa spun ca vedem lucrurile altfel.
Si eu traiesc din copilarie printre oameni de toate credintele, dar cumva nu am avut probleme cu asta. Cumva am stiut si eu sa pastrez drumul, dar nici ei nu mi-au facut vreun rau si nu au incercat sa ma abata. Dimpotriva, mi-au facut bine.
Au fost si sunt oameni care m-au ajutat si ma ajuta mult, poate mai mult si mai sensibil decat un ortodox.
Ne-am respectat si ne respectam credinta, care este un lucru personal, privat.
In rest putem avea preocupari comune.
Viata in lume nu se rezuma numai la biserica si credinta.
Exact cum ne cautam persoane cu care sa ne casatorim si sa avem copii, sau avem persoane cu care suntem colegi de scoala, sau la serviciu, sau suntem vecini.
Cu fiecare trebuie sa traim in pace si respect. Credinta si-o porata si tarieste fiecare acasa, in sufletul lui si la biserica unde se duce.

Ne putem purta civilizat cu si putem chiar ajuta un om indiferent de credinta, aspect fizic etc. Sigur ne punem niste limite pana und ne putem merge.

Dar nu ne apucam sa-i jignim, batjocorim, alungam, lasam de izbeliste, sa-i facem in toate felurile.

Daca tu vezi un om pe strada ca are un necaz, sau ca este in stare grava, ce faci cu el? Controlezi intai origine, credinta si daca nu-ti convine il abandonezi.
Nu cred. Ei asta numesc eu iubire de oameni.
Nu poti sa te bagi in credinta lor si nici ei in a ta si totusi poate functiona o relatie frumoasa.
Chiar poti sa-i ajuti sa se schimbe in alt fel: sa nu mai bea, sa nu mai faca rau, sa-si schimbe viata. Cine are destula putere poate face asta.

Eu nu am probleme cu credinta unui om, ci mai degraba cu felul lui de a fi, cu felul in care se comporta.

Sigur ca pastrez niste limite. Dar si in Romania am avut, asa cum am spus oameni de alte credinte in jurul meu. Aici nu mai vorbesc. Ce trebuie sa fac cu ei? Nu pot sa-i evit.
Uite, am avut doua femei de-a lungul timpului care m-au ingrijit cand ai mei erau la serviciu. Fiecare de alta credinta (crestine insa). Au fost atat de bune cu mine si m-au ingrijit atat de bine! N-am sa le uit niciodata.

Am cerut in biserica mea ajutor in lacrimi in anumite situatii dificile, inclusiv la preot. Si nu au vrut sau putut. Dar de ani de zile ma ajuta impresionant oameni de alte credinte. Sigur, nu ne intersectam in credinta. Eu continui sa merg in credinta mea, la biserica mea, ei la ale lor.

Totusi eu am alta problema si la asta m-am referit.
Eu ma refeream la ceea ce se intampla printre ortodocsi.
Ce fac cu ei cand ma lezeaza? Au fost momente cand am vrut sa renunt la biserica, la ortodoxie. Si acum imi este foarte greu.
Si totusi vreau sa raman cu Dumnezeu si in credinta mea. La asta tin, la Dumnezeu tin, dar cum sa fac sa raman cand acolo nu ma simt bine cu oamenii? Unii dintre ei.

In diaspora este altfel cu biserica si oamenii...
Si nici aici pe forum nu este normal si ortodox. Si mai exista situatii unde mi se pare ca ortodoxia sau ortodocsii gresesc.
Sigur, in orice credinta exista greseli si elemente negative (ca oameni).
Si tocmai aici vad asa cum am spus in alte mesaje si cum spune si Iustin ca dogma si practica este un gol.

Imi pare rau Sophia, dar chiar nu ai inteles nimic din ce am vrut sa spun. Chiar nimic.
Eu vorbeam strict de interiorul nostru, de raportarea noastra fata de cele din lume.
Sigur ca ajuti omul care are nevoie, daca voieste sa fie ajutat, sigur ca nu jignesti, nu alungi. Ce am spus eu si ce ai inteles tu, exact pe dos.
Instrainare nu inseamna a injura oamenii, sau ai badjocorii, sau a nu fi civilizati cum ai inteles tu, sau ai alunga. Instrainarea inseamna a nu ii sustine si ajuta la rau, a nu le adopta obiceiurile pacatoase. Iar unele obiceiuri rele sunt chiar prea evidente.
Credinta trebuie sa o porti mereu in inima si acasa si la lucru si peste tot. Nu este ceva, ce o lasi acasa, ca o haina pe care o imbraci doar acasa cand te rogi sau in Biserica.

Ei bine, pacatul pune ziduri mari intre oameni. De aceea oamenii sunt astazi atat de dezbinati.

[iustin10]

În prealabil postat de dobrin7m

Sophia

Sophia
cineva foarte drag mie, ruda de sange, cocheteaza cu hinduismul, facand mandale, umbland cat e Londra de mare cautand ashramuri si persoane asa zise sfinte in hinduism. Ultima data cand am vizitat-o, era foarte agitata spunand ca are nevoie sa se linisteasca si ca doreste sa mediteze. Statea in pozitia lotus si mi-a spus: haide , alatura-te mie, mediteaza si tu, te rog, mi-a spus. I-am raspuns ca asa ceva nu voi face, si am invitat-o sa vina cu mine la Essex la manastire. Nu a vrut. Cum crezi tu Sophia, ca voi putea eu sa am preocupari comune cu ea? Dar poti tu Sophia , macar o secunda sa intelegi ce durere era in inima mea vazand aceasta persoana draga mie in starea aceasta si in haul acesta? Ce nu am incercat eu sa fac ca sa nu cada in haul asta! Asa am inteles ca numai Dumnezeu Bunul poate aduce schimbarea in ea. Cand m-am instrainat de ea (fizic nu sufleteste) a fost o adevarata suferinta. Da, am urmat sfatul Sf. Ioan Scararul. Lepadarea de lume inseamna lepadarea de cele rele ale lumii, care sunt purtate de duhul lumii. Iar oamenii care se complac in acestea ale lumii nu poti sa ii obligi sa te urmeze insa nici tu, daca cu adevarat urmezi pe Dumnezeu, nu poti sa ii urmezi pe ei in duhul lor.

La fel cu altcineva drag, care acum crede in curentele new-ageiste si citind si insusind-si tot felul de tehnici de dezvoltare personala si alte nebunii s-a departat de ortodoxie. Aceasta este instrainarea noastra a mirenilor, a nu accepta nimic care sa ne departeze de Dumnezeu cel adevarat. Niciodata nu veti vedea monahi mergand din porti in porti sa indemne oamenii sa se pocaiasca. La fel si noi, trebuie sa fim tari in dragostea noastra pentru Hristos si sa nu o amestecam cu nimic. Mergi pe calea ta catre Hristos si roaga-te pentru ceilalti, poarta-i in inima cu iubire.

Sophia
cine cauta sa fuga de cele rele din lume , acela nu se socoteste perfect ci acela se socoteste pacatos, ca de ar fi perfect , deci sfant, ar sta fara vatamare in mijlocul duhului lumii. Tocmai de aceea fuge, si cauta sa nu se insoteasca cu cei care il trag la rau, ca nu voieste vatamare. Toata lumea trebuie sa tinda spre Cer, trebuie sa voiasca sa caute si sa gaseasca pe Hristos. Chiar asta trebuie sa facem. Nu este pacat sa iti doresti sa te sfintesti, pacat este sa te crezi sfant.

Legat de iubirea de aproapele, vad ca lumea ramane iarasi agatata in exterior, in cele vazute. Ma duc cu aproapele deci il iubesc, nu ma duc cu aproapele, nu il iubesc. Impart timpul cu aproapele - il iubesc, nu impart timpul cu aproapele - nu il iubesc. Imi beau cafeaua cu aproapele si palavragesc lucruri desarte 3 ore pe zi - il iubesc, nu imi beau cafeaua cu aproapele , nu il iubesc. Insotesc aproapele in placerile lui - il iubesc, nu il insotesc in placerile lui - nu il iubesc. Merg cu el la birt sa beau bere - il iubesc, nu merg cu el la birt, nu il iubesc. Ajut aproapele sa ascunda cele pacatoase - il iubesc, nu il ajut - nu il iubesc. Asta este judecata cea lumeasca.

Nu vad sa fie nevoie sa te feresti asa de mult de ceilalti. Cred ca mai viteaz ar fi sa te opui ,sa le mai atragi atentia . Dar pentru aceasta ,trebuie sa fii intai cu ei , ca sa ii intelegi si sa capete incredere in tine. In pustie da, e bine sa te izolezi de ceilalti. In manastire da, e bine sa te izolezi de lume,pentru ca ii ai pe frati. Iar daca capeti iubirea in manastire,e bine sa te reintorci la dialogul cu lumea , chiar de esti in manastire, asa am remarcat ca au facut multi sfinti. Au stat izolati si apoi s-au reintors la lume
Dar daca traiesti in cetate ,nu cred ca e nevoie sa te izolezi. Sa suferi de multe ori ,da,ca multi se departeaza de Domnul si au necazuri. Dar sa te departezi tu de ei nu e necesar .
E chiar util sa stai intre oameni caci ai multe de invatat. Nu conteaza,si reiau situatiile oferite de tine,ca stau la cafea la palavrageala cu el,ca stau la birt , ca imi povesteste despre pacatul lui . Important e sa utilizezi aceste experienta pentru a deveni tu mai buna.Caci fiecare om,a venit cu un scop in viata ta,deci nu il dispretui,oricat de pacatos ti-ar parea. Hristos este foarte puternic prezent in orice om care il primesti sau refuzi,si asteapta sa vada ce faci .
Ca tot ai vorbit de reuniunea multimilor,nu poti fi la biserica cu Hristos,rugandu-te catre El, dar sa refuzi sa convietuiesti cu ceialti ,pierzand astfel ocazia de a vedea puterea Lui in actiune in tine. Hristos trebuie sa continue sa fie cu tine si cand ai iesit pe usa Bisericii ,si cand ai iesit pe usa casei ,si cand faci rugaciune citita,si cand faci rugaciune cu inima.
Nu exista nici macar o singura imprejurare in viata ,sau un singur om , care sa nu fie legat de porunca lui Hristos. Indiferent cat de departe par acesti oameni de Hristos, -oricum nu tu ar trebui sa judeci asta ,ci stapanul lor- acesti oameni tot au un rol important pentru tine , pentru ca prin ei te apropii tu de Hristos . Poti sa le zici o vorba buna,sa ii asculti,sa le dai un sfat ,sa le dai o cana cu apa, poti sa le adresezi fie si un gand bun,o rugaciune, sa vezi omul din ei chiar strivit sub povara pacatului.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Nu vad sa fie nevoie sa te feresti asa de mult de ceilalti. Cred ca mai viteaz ar fi sa te opui ,sa le mai atragi atentia . Dar pentru aceasta ,trebuie sa fii intai cu ei , ca sa ii intelegi si sa capete incredere in tine. In pustie da, e bine sa te izolezi de ceilalti. In manastire da, e bine sa te izolezi de lume,pentru ca ii ai pe frati. Iar daca capeti iubirea in manastire,e bine sa te reintorci la dialogul cu lumea , chiar de esti in manastire, asa am remarcat ca au facut multi sfinti. Au stat izolati si apoi s-au reintors la lume
Dar daca traiesti in cetate ,nu cred ca e nevoie sa te izolezi. Sa suferi de multe ori ,da,ca multi se departeaza de Domnul si au necazuri. Dar sa te departezi tu de ei nu e necesar .
E chiar util sa stai intre oameni caci ai multe de invatat. Nu conteaza,si reiau situatiile oferite de tine,ca stau la cafea la palavrageala cu el,ca stau la birt , ca imi povesteste despre pacatul lui . Important e sa utilizezi aceste experienta pentru a deveni tu mai buna.Caci fiecare om,a venit cu un scop in viata ta,deci nu il dispretui,oricat de pacatos ti-ar parea. Hristos este foarte puternic prezent in orice om care il primesti sau refuzi,si asteapta sa vada ce faci .
Ca tot ai vorbit de reuniunea multimilor,nu poti fi la biserica cu Hristos,rugandu-te catre El, dar sa refuzi sa convietuiesti cu ceialti ,pierzand astfel ocazia de a vedea puterea Lui in actiune in tine. Hristos trebuie sa continue sa fie cu tine si cand ai iesit pe usa Bisericii ,si cand ai iesit pe usa casei ,si cand faci rugaciune citita,si cand faci rugaciune cu inima.
Nu exista nici macar o singura imprejurare in viata ,sau un singur om , care sa nu fie legat de porunca lui Hristos. Indiferent cat de departe par acesti oameni de Hristos, -oricum nu tu ar trebui sa judeci asta ,ci stapanul lor- acesti oameni tot au un rol important pentru tine , pentru ca prin ei te apropii tu de Hristos . Poti sa le zici o vorba buna,sa ii asculti,sa le dai un sfat ,sa le dai o cana cu apa, poti sa le adresezi fie si un gand bun, sa vezi omul din ei chiar sub povara pacatului.

Of Iustin, eu nu dispretuiesc pe nimeni, in fond si eu am pacatele mele . Sa sti ca Hristos nu este prezent in orice om asa cum idilic va imaginati. In om poate fi Hristos dar poate tot atat de bine sa fie si satana.
Faceti o mare greseala de interpretare. Noi trebuie ca tot ceea ce facem oamenilor sa facem ca si cum am face lui Hristos.
Iata un alt exemplu: cunosc o familie de hindusi. sigur, relatiile sociale , umane, de ajutor , intelegere, exista e si normal, insa in acesti oameni nu este Hristos, dar eu trebuie ca in tot ceea ce fac pentru ei , cand au nevoie sau cer, sa fie ca si cum as face pentru Hristos. A intelege aceasta este foarte important. Sigur, cand ei vorbesc dispretuitor la adresa lui Hristos, strambandu-se a scarba cand aud de crestini, nu pot sa nu iau atitudine. De Craciun, ne-au invitat la ei. Pentru ei Craciunul este o sarbatoare fara semnificatie religioasa, doar o zi in care se fac cadouri, se impodobeste casa, se fac chefuri, distractii, cu multa bautura, eventual putin drog. In religia lor se obisnuieste drogul, ca mijloc de a ajuta sa intre mai usor in meditatie. Nu am refuzat invitatia, insa bine nu ne-am simtit.

Eu nu refuz convientuirea cu ceilalti, refuz sa le adopt obiceiurile. Niciodata nu voi sta ceasuri intregi intr-o cafenea cu cineva, palavragind lucruri inutile, doar pentru ca aceluia ii face placere. Sau niciodata nu voi merge in vreun club londonez , sa ma imbat, sau sa ma droghez, doar pentru ca cineva ma invita sa zicem sa ii tin companie. Niciodata nu voi merge cu cineva in Biserica spiritualista crestina de pilda ca aceea are placerea sa ma invite. Niciodata nu voi merge in vreo moschee musulmana, doar pentru ca vecinii vor sa socializeze cu mine.

Daca aproapele meu imi intinde o tigara, refuz sa o iau. Daca aproapele meu imi cere cheia de la casa, ca are o sueta, refuz sa i-o dau.

Sigur, daca vine la mine si imi cere un sfat il dau, imi cere o cana cu apa, o ofer, imi cere o farfurie cu mancare, o daruiesc, vrea sa il ascult , il ascult .
Eu de fapt vorbesc de cu totul altceva. Fi bun, dar nu te lasa infuentat. Acesta este mesajul meu. Si nu fa lucruri rele sub masca unui stindard bun.

[sophia]

În prealabil postat de dobrin7m

Of Iustin, eu nu dispretuiesc pe nimeni, in fond si eu am pacatele mele . Sa sti ca Hristos nu este prezent in orice om asa cum idilic va imaginati. In om poate fi Hristos dar poate tot atat de bine sa fie si satana.
Faceti o mare greseala de interpretare. Noi trebuie ca tot ceea ce facem oamenilor sa facem ca si cum am face lui Hristos.
Iata un alt exemplu: cunosc o familie de hindusi. sigur, relatiile sociale , umane, de ajutor , intelegere, exista e si normal, insa in acesti oameni nu este Hristos, dar eu trebuie ca in tot ceea ce fac pentru ei , cand au nevoie sau cer, sa fie ca si cum as face pentru Hristos. A intelege aceasta este foarte important. Sigur, cand ei vorbesc dispretuitor la adresa lui Hristos, strambandu-se a scarba cand aud de crestini, nu pot sa nu iau atitudine. De Craciun, ne-au invitat la ei. Pentru ei Craciunul este o sarbatoare fara semnificatie religioasa, doar o zi in care se fac cadouri, se impodobeste casa, se fac chefuri, distractii, cu multa bautura, eventual putin drog. In religia lor se obisnuieste drogul, ca mijloc de a ajuta sa intre mai usor in meditatie. Nu am refuzat invitatia, insa bine nu ne-am simtit.

Eu nu refuz convientuirea cu ceilalti, refuz sa le adopt obiceiurile. Niciodata nu voi sta ceasuri intregi intr-o cafenea cu cineva, palavragind lucruri inutile, doar pentru ca aceluia ii face placere. Sau niciodata nu voi merge in vreun club londonez , sa ma imbat, sau sa ma droghez, doar pentru ca cineva ma invita sa zicem sa ii tin companie. Niciodata nu voi merge cu cineva in Biserica spiritualista crestina de pilda ca aceea are placerea sa ma invite. Niciodata nu voi merge in vreo moschee musulmana, doar pentru ca vecinii vor sa socializeze cu mine.

Daca aproapele meu imi intinde o tigara, refuz sa o iau. Daca aproapele meu imi cere cheia de la casa, ca are o sueta, refuz sa i-o dau.

Sigur, daca vine la mine si imi cere un sfat il dau, imi cere o cana cu apa, o ofer, imi cere o farfurie cu mancare, o daruiesc, vrea sa il ascult , il ascult .
Eu de fapt vorbesc de cu totul altceva. Fi bun, dar nu te lasa infuentat. Acesta este mesajul meu. Si nu fa lucruri rele sub masca unui stindard bun.

Am inteles totusi Mihaela.
Din pacate ai nimerit tu peste oameni nepotriviti.
Nici eu nu m-as apuca sa fumez, sau sa beau, sau sa preiau obiceiuri din alte credinte.
Pe de alta parte eu spuneam sa nu vedem in oameni numai credinta.
Deci fiecare spunea altceva. Eu intelesesem ca tu refuzi omul din start numai pentru ca este de o alta credinta.
Dar da, trebuie sa pui niste limite. Sunt oameni si oameni.

Da, aud si eu pe aici multa lume care vorbeste urat la adresa bisericii, care nu cred, altii care parasesc biserica (tot mai multi).
Dar vad pe de alta parte si oameni din alte credinte care ne dau exemplu de cum ar trebui sa fim, mai ales in calitate de crestini, de ortodocsi.

Sa stii ca eu vad, asa cum spunea Ioan-Cezar pe un alt fir ca nu oamenii aceia sunt vinovati, ci parasesc credinta pentru ca ea se indeparteaza de ei, inclusiv prin slujitorii ei.
Spunea Ioan-Cezar ca nu materia e rea ci profesorul care nu stie s-o predea si s-o faca placuta si care nu stie sa se poarte cu elevii.

Sunt oameni care nu se mai simt reprezentati de credinta, care nu mai cred in ea si in Dumnezeu pentru ca nu li se dau niste raspunsuri, niste lamuriri si un ajutor la problemele lor si pentru ca unii oameni fac din sanul bisericii lor fac greseli.

Lucrurile nu sunt asa simplu incredinta si de la indemana oricui sa le inteleaga.

Azi ne spunea parintele la predica urmatoarele (era vorba in Sf. Evanghelie chiar de ceea ce discutam noi aici - lepadarea de sine, sa ne luam crucea si sa-i urmam lui).

1. Lepadarea de sine, spunea parintele, nu inseamna decat sa nu mai facem pacate si sa ne smerim (sa nu fim increzuti).
2. Sa ne luam crucea si urmam lui Iisus inseamna sa ne luam in maini destinul personal si sa credem in Dumnezeu si astfel sa il mai schimbam.

Ne-a povestit despre parintele Teofil Paraianu care era nevazator. Cand a fost intrebat el a spus ca are probleme cu lipsa vederii, ca nu-l bucura, ca-i lipsesc niste lucruri. Nimeni nu poate fi fericit sa fie bolnav, sau handicapat.
Conteaza sa poti sa-ti duci acest necaz, sa-l accepti asa cum este.

Ne-a mai povestit si un alt aspect - un om din parohie si-a pierdut fata si de atunci si-a abandonat credinta. N-a mai putut s-o inteleaga, Dumnezeu i-a dat o durere atat de mare.
Si as spune eu ca aici este problema. Cei din jur, lipsa de iubire si de ajutor.

Cand esti credincios, stii dogma, te duci la biserica si pe urma ti se intampla ceva atat de rau, nu poti intelege.
Aici este ruptura.
Ne spunea parintele ca ni se intampla lucrurile cu un anumit motiv sau scop, dar uneori (de multe ori) noi ca oameni nu putem stii de ce a vrut Dumnezeu asa. Si asta ne darama, mai ales pe cei mai slabi.

In biserica, in afara de a ni se prezenta dogmele si pe Dumnezeu si a-l iubi, mai trebuie sa tinem seama si de om. Sa ne fie aduse mai aproape niste lucruri, sa fim lamuriti, sa fim ajutati si chiar mangaiati.
Dogma in sine nu este asa de palpabila pentru noi. Are si multe duritati si interdictii.

Iata exemple tipice:

1. Sa nu faci avort - nu e bine si nu trebuie facut. Dar ia omul si educa-l sa nu ajunga in situatia de a se gandi la aceasta alternativa. Ajuta-l sa gaseasca alta. A-i tranti legea/regula in fata oprindu-l si de la impartasit, sau alungand-l din biserica nu se cheama ortodoxie.

2. Sa nu te ajuti de metode medicale ca sa faci copii - nu e bine. Dar nu-i tranti omului numai interdictia, cand el este la pamant de durere si-si doreste un copil. Ajuta-l cumva, fa ceva pentru el, gaseste alternative.

Aici sunt multi care au iesit din biserica exact pentru ca ea se opune la anumite tratamente medicale. Pentru multi oameni a le interzice sa faca ceva sa poata avea copii este peste puterea lor de intelegere.

3. I-a murit cuiva o persoana draga (mai ales copil), sau are necazuri mari, probleme. Pai nu-l lasa singur! Nu-i suficient numai sa asculte slujba. Explica-i, lamrueste-l, fii mereu cu el, ajuta sa gaseasca iesire din problema.

Omul trebuie sa vada, sa perceapa, sa simt ca nu este singur si ca Dumnezeu si preotul si dogmele care le aude acolo nu sunt niste lucruri abstracte si reci, indepartate si puse undeva sus pe un piedestal de aur.
Fa-l sa ajunga la ele, sa le simta.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Nu conteaza,si reiau situatiile oferite de tine,ca stau la cafea la palavrageala cu el,ca stau la birt , ca imi povesteste despre pacatul lui . Important e sa utilizezi aceste experienta pentru a deveni tu mai buna.

Sună frumos şi, adeseori, exact acesta e drumul spre iad. Cel mai scurt.