![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Ei bine, la chestia cu frigul am avut probleme în anotimpul rece. Terezei îi era frig în fustă. M-am tot întrebat cum de bunicelor noastre, pe când erau fetițe, nu le era frig. Răspunsul a fost simplu, nu și soluția. Lor nu le era frig, fiindcă, mai întâi, aveau un anumit tip de chiloți "cu mânecuțe". Sunt imposibil de găsit azi în magazinele de confecții. Peste acești chiloți cu mânecuțe, aveau, de fapt, un fel de pantalonași. De obicei, ei aveau un caracter de pantaloni bufanți, adică spre capăt mânecuța pantalonașilor era prinsă cu un elastic (sau sfoară) care făcea ca frigul de la picioare să nu treacă în sus, spre bazin. Nu am găsit pe nicăieri asemenea pantaloni, deși magazinele cu lenjerie pentru femei s-au dovedit pline cu tot felul de chestii care m-au uluit. Peste pantalonașii bufanți, bunicile noastre mai aveau, până la fustă, fustanela. Astăzi, puținele fete și femei care mai poartă fustanelă o poartă cusută de fustă (jupă) și, de regulă, atunci când fusta este mai transparentă. Dar atunci se purtau pentru a ține cald și erau independente de fustă. În sfârșit, fusta însăși, fusta de iarnă, era lungă peste genunchi și dintr-un material cu textură generoasă. Greu de găsit, azi, în magazine pentru copii și adolescente asemenea fuste. Și atunci, doamnele din familia mea nemaiștiind croitorie (domnii nu au știut nicicând), eu a trebuit să-i fac toate acestea de comandă. Materiale și croitor pentru fustă am găsit ușor (dar nu ieftin), în schimb mult mai greu mi-a fost să găsesc o lenjereasă. În primul rând, lenjerese mai sunt extrem de puține. Iar eu locuiesc în mijlocul Bucureștiului, mă gândesc dacă la Slobozia, de exemplu, există vreuna. Cu greu, am găsit o lenjereasă. A priceput foarte greu ce vreau de la ea, a trebuit să-i desenez. Doar chiloți a refuzat să-mi facă, neștiind cum. "Haideți, domnu', că nu mai face nimeni chiloți!". Mi s-a părut ciudat ca o lenjereasă să nu facă chiloți. Ca o asistentă medicală care nu face injecții. Până la urmă, aventura s-a terminat cu bine, și, în schimbul a vreo trei milioane, fetița mea are, acum, două fuste de iarnă, fustanelă roșie, fustanelă albă și două perechi de pantalonași cu mânecuțe bufante home-made. Doar că am rămas în urmă cu gazul, mai am ceva facturi de iarnă înaintate spre plată. Deci, dacă se vrea, se poate, dar nu simplu.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 23.04.2012 at 00:14:43. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
tinuta in biserici | marlene | Tinuta in Biserica | 211 | 07.07.2025 21:15:36 |
Tinuta barbatului in biserica | Hartford | Tinuta in Biserica | 56 | 26.05.2025 11:33:59 |
Imaginea ideala a femeii laice in biserica | sophia | Tinuta in Biserica | 55 | 22.01.2012 06:11:46 |
Biserica si discriminarea femeii | Golbi_ | Despre Biserica Ortodoxa in general | 460 | 08.12.2011 18:19:07 |
Spovedania trebuie tinuta | costel | Pocainta | 10 | 29.01.2010 15:08:28 |
|