Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Botezul
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 01.03.2010, 19:55:24
Antoni0's Avatar
Antoni0 Antoni0 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.09.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 693
Implicit

Citat:
În prealabil postat de BogdanF2 Vezi mesajul
Cand a parasit PS Galaction Cordun BOR? Am o vaga impresie ca dupa teoriile mateitilor, BOR pierduse demult Harul cand a plecat PS Galaction.

Vezi ca s-ar putea sa ai probleme si cu florinitii de genul sinodului lui Ortodoxia.i.thanatos. Din cauza ca ei declara ca BOR nu mai are Har, iar BOSV nu are o pozitie clara si se abtine, e posibil sa piarda si BOSV Harul, ca, vezi tu, nu-i anatematizeaza pe "eretici". Cam asta a fost si motivul ruperii mateiti - floriniti, florinitii nu declarasera ca cei pe stil nou nu mai au Har.

Nu te speria de ce am scris mai sus, eu nu cred povestile alea, iti spun doar ca sa fii pregatit.
În anul 1955, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, recunoscută prin actul Ministerului Cultelor nr. 38955 din 03 august 1945 și funcționând sub denumirea de Cult Creștin Tradiționalist, în conformitate cu Canonul Întâi al Sfântului Vasilie cel Mare, și urmând principiul iconomiei bisericești, acceptă ca validă hirotonia episcopului Galaction Cordun, cel care în acel an (1955) va reveni la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi.

În această vreme, un alt episcop din cadrul Bisericii Ortodoxe de stil nou (B.O.R.) manifestă și el simpatie față de Biserica Tradițională, ocârmuită de ieromonahul Glicherie Tănase. Este vorba de episcopul Atanasie Dincă Bârlădeanul, hirotonit în 1945 și exclus din B.O.R. de către patriarhul Justinian Marina și sinodul său, în anul 1948, din motive politice.

Revenirea arhiereului Galaction la Biserica Ortodoxă strămoșească, păstrătoare a vechilor predanii ale Sfinților Părinți a fost înfăptuită la 05 aprilie 1955 și se concretizează prin declarația publică (mărturisirea de credință) din aceeași dată. Personalitatea sa, de o verticalitate fără cusur, nu admitea ascunzișuri de acest fel, iar poziția sa fermă, cu privire la păstrarea Sfintei Tradiții și păzirea Sfintelor Canoane, erau deja foarte bine cunoscute, atât în mediile înalte bisericești, cât și în rândul poporului ortodox.

Declarația de revenire în cadrul Bisericii strămoșești a fost o adevărată mărturisire de credință. Iată cuprinsul ei: „Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în București, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr. 2, șeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi), declar prin prezenta, în fața clerului și poporului din toate parohiile și mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea și nesilit de nimeni, am acceptat propunerea și alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi șeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, așa cum am declarat Sf. Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menționată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul oficial al Sf. Sinod, nr. 34. Asupra acestei declarații publice n-am renunțat niciodată. Declar în fața poporului dreptcredincios, că sunt și rămân Arhiereul și Șeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit, mărturisire pe care o fac odată pentru totdeauna.”

În concluzie, prin această declarație publică a episcopului Galaction Cordun din data de 05 aprilie 1955, adresată atât Tribunalului Capitalei Republicii Socialiste România, cât și Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, condus de Justinian Marina, el devine „Șeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiționaliste de Răsărit” (Buletinul oficial, nr.3-4/1956), actualmente recunoscută sub titulatura de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România.

Primirea sa oficială ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit a avut loc la data de 21 mai 1955, dar la acea dată mărturisirea sa de revenire la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit (Cultul Creștin Tradiționalist) fusese deja dată.

Conform canonului mai sus numit, Preasfințitul Galaction Cordun a fost primit tot ca arhiereu, prin mărturisirea credinței apostolice.

Este știut că în secolul al IV-lea, Sfinții Părinți din Africa, prin iconomie, au primit hirotoniile schismaticilor donatiști (Tâlcuirea Can. 66, 61 din Cartagina, nota 346) iar cei hirotoniți ai donatiștilor au fost primiți în aceleași ranguri clericale, prin întoarcerea lor la Biserica Dreptslăvitoare. Asemenea și noi, într-o conglăsuire cu aceia de atunci și tot prin principiul iconomiei bisericești, l-am primit pe episcopul Galaction Cordun în același rang clerical. Deci, acest lucru a fost făcut prin iconomie (pogorământ) și numai pentru acea vreme (1955).

Astăzi, când prin mila și cu ajutorul lui Dumnezeu, Biserica noastră și-a întărit ierarhia, nu mai poate fi aplicat principiul iconomiei, ci cel al scumpătății (acriviei), prin care au tărie canoanele Sfinților Părinți. În virtutea acestui principiu, hirotoniile schismaticilor nu mai sunt acceptate ca valide.


În conglăsuire cu Sfântul Vasilie cel Mare, care, în primul său canon, prin iconomie primește botezul și hirotonia schismaticilor engratiști și novatieni, deși îi numește „lipsiți de har și ca niște botezați și hirotoniți de mireni”, iar în Can. 47, același Sfânt, prin scumpătatea Bisericii, leapădă și botezul și hirotonia acestor schismatici, pentru că la acea vreme nu mai era nevoie de folosirea iconomiei, așa și noi împreună cu Sfântul Chiprian al Cartaginei și sinodul său; împreună cu Sfântul Firmilian al Iconiei și Patriarhul Dositei al Ierusalimului (la Dodecavivlios, fila 221) spunem că „ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o oarecare vreme (adică primirea hirotoniei episcopului Galaction Cordun în 1955) nu se face ca o lege în Biserică”.

Și, pentru că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a depășit perioada de prigoană și lipsă de slujitori, renunțăm la principiul iconomiei și adoptăm pricipiul scumpătății, în virtutea căruia astăzi nu mai primim hirotoniile schismaticilor.


http://mitropoliaslatioara.ro/eclesiologia_bosv.php
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
cine a fost nevasta lui Cain? catalin755 Generalitati 23 13.08.2012 22:19:46
Cine a fost la manastirea ghighiu? ingerul_pazitor Generalitati 6 08.08.2010 20:28:43
De ce a fost prohodul cenzurat? SI DE CINE? SI CAND? ghost7 Despre Biserica Ortodoxa in general 13 16.02.2010 13:11:53
Cine a fost creat primul oul sau gaina?! T-Bone Generalitati 13 25.08.2007 19:36:20