![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Arata-mi te rog niste marturii ca respectivii erau la masura vederii cu Duhul ca cei mentionati de mine. Si apoi arata-mi unde au spus cei mentionati de tine ca bisericile pe stil nou nu ar mai avea Har, daca au spus asa ceva vreodata.
|
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
Stareț al Mănăstirii Slătioara în acea vreme era Sfântul Glicherie, pe atunci ieromonah. Cei doi au avut lungi discuții pe tema schimbării calendarului vreme de câteva luni, până ce părintele Cleopa, văzând că nu are sorți de izbândă cu „stilistul Glicherie” a început să vină mai rar. Nu se știe de unde era primită această ,,ascultare”, la fel cum și scopul vizitelor rămâne neclar. Se poate să fi fost vorba despre o încercare de convertire a întregii obști la stilul nou. Într-una din ultimele discuții, purtate de părintele Cleopa cu același ton pătimaș și comportându-se în genere de parcă Mănăstirea Slătioara ar fi aparținut de drept Bisericii stilului nou, au fost aduse în discuție argumente astronomice, ignorând canoanele bisericești și hotărârile marilor ierarhi ai Ortodoxiei, legate de calendarul gregorian și Sfintele Paști. Punctul de vedere al ieromonahului Glicherie despre schimbarea calendarului, era, desigur, unul ortodox, încercând deseori să îl convingă pe părintele Cleopa că Biserica nu are de-a face cu astronomia, sau că locul ei nu este în Biserică. Ultima lor discuție, rămasă vie în memoria părinților bătrâni din obștea de la Slătioara, avea să pună capăt acestor vizite. Sfântul Glicherie a spus atunci către părintele Cleopa, grăind cu răbdare și blândețe, însă foarte categoric și neclintit, așa cum făcea ori de câte ori trebuia să mustre o greșeală: „V-ați făcut de râs cu gregorianismul vostru, în ’26 și în ’29. Ați făcut Paștile odată cu catolicii și înaintea evreilor. Când ați făcut voi Paștele, și când a venit lumina la Sfântul Mormânt? Spuneți că e rămas în urmă calendarul iulian… Dar, de la Înviere pâna la Duminica Tuturor Sfinților de ce vă folosiți de calendarul iulian? Post mai mic de opt zile, nu s-a mai pomenit până la voi, gregorienii. Sau cum puteți ține sărbătoarea Sfinților Apostoli în săptămâna de harți de după Duminica Tuturor Sfinților? Când împărtășiți creștinii cu Sfintele Taine, când voi de fapt hotărâți un post de 2-3 zile sau numai o noapte? Cum vă puteți spăla de blestemul Sfinților Părinți, care au zis: „Anatema celor care primesc calendarul papist”? Înșelați lumea, și, în loc de calendar papist, îl numiți ,,calendar iulian îndreptat”. Cum mai puteți vorbi despre Ortodoxie, voi, care sunteți căzuți sub caterisirea Sfintelor Canoane? Și, caterisiți fiind de Canoanele Bisericii, mai lucrați încă și cele Sfinte… pui de papistași, care umblați să înșelați poporul!”. Marturii despre Sfantul Glicherie: http://www.youtube.com/watch?v=jBTt3fPa9ZA http://www.youtube.com/watch?v=EMgD8HR-0As http://mitropoliaslatioara.ro/calendarul.php#5.2 Atata timp cat BOSV a facut si face mirungerea celor de pe nou, tu crezi ca Sfantul Glicherie afirma ca "ar avea Har"? Cuviosul Teofilact, a fost de acelasi cuget cu Parintele Arsenie Cotea! Citeste cartea Boldurile, scrisa de ucenicul Cuviosului, Arsenie! Last edited by Antoni0; 01.03.2010 at 18:11:35. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#4
|
||||
|
||||
|
Vezi ca am mai adaugat niste surse la comentariu!
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Nici una din sursele tale nu este ce am cerut eu (poate doar cu exceptia episodului cu lupul si mielul). Poate nu ai inteles despre ce vorbesc... Incerca sa citesti "Cuviosul Paisie Aghioritul - Marturii ale inchinatorilor", de Nicolae Zurnazoglu, ca sa intelegi despre ce vorbesc. Sau alte carti cu marturii despre Pr. Arsenie Boca si Pr. Porfirie.
Nu ma intelege gresit, nu vreau sa-l denigrez pe PS Glicherie. Vreau doar sa spun ca nu mi-ai dat inca nici un exemplu despre ce ti-am cerut eu, ori poate nici nu ai inteles ce ti-am cerut, si de asta ti-am recomandat cartile de mai sus. Si chiar daca mi-ai fi dat, a spus PS Glicherie vreodata ca BOR nu ar mai avea Har? Bogdan. Last edited by BogdanF2; 01.03.2010 at 20:39:59. |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
Mitropolia Slatioara nu s'a pus la "tiparit carti" despre toate minunile pustnicilor si calugarilor drept-credinciosi, vazand ca din cauza persecutiilor n'a fost posibila strangerea tuturor "dovezilor"! Daca vrei marturii, mergi la Cucova sau la Slatioara! Cu siguranta vei gasi raspuns intrebarilor tale! |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| cine a fost nevasta lui Cain? | catalin755 | Generalitati | 23 | 13.08.2012 23:19:46 |
| Cine a fost la manastirea ghighiu? | ingerul_pazitor | Generalitati | 6 | 08.08.2010 21:28:43 |
| De ce a fost prohodul cenzurat? SI DE CINE? SI CAND? | ghost7 | Despre Biserica Ortodoxa in general | 13 | 16.02.2010 14:11:53 |
| Cine a fost creat primul oul sau gaina?! | T-Bone | Generalitati | 13 | 25.08.2007 20:36:20 |
|
|