Psihologie - întrebări

[ioan67]

Hîm... Treaba asta cu talentul a făcut obiectul multor dezbateri în psihologia artei, a creaţiei.
Se tot zice, ditamai platitudinea dealtfel, că talentul singur nu dă roade, că trebe cultivat etc. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu a dat nişte talanţi, apăi... Avem o pildă pe tema asta. S-ar putea ca la Judecată să ne fie prieten ori duşman tocmai talantul, în funcţie de cum şi cât l-am înmulţit. Poate că ăsta este, într-adevăr, un mare păcat - să îţi neglijezi talanţii dăruiţi de Dumnezeu, pierzînd vremea cu orice altceva. Sau "vânzîndu-i" pe lucruri de nimic...

Nu îmi amintesc, însă, ca în diverse lucrări de psihologie să fi întâlnit următoarea temă: presiunea/constrângerea, irezistibilă uneori, a talentului asupra vieţii unui om.
Dar unii dintre artişti (deşi talentul nu e doar pentru arte, la sensul restrâns, însă duce orice activitate la nivelul artei..:)) afirmau că n-ar putea trăi fără să lucreze la "treaba" lor.
E un fel de necesitate intensă ori e ca o durere surdă de dinţi care îţi aminteşte mereu că ai de făcut un lucru important. Te sâcâie permanent, mai intens ori mai discret, uneori te constrânge imperios. Nu poţi trăi, dacă nu-i dai curs.

Cred că acesta e semnul distinctiv al talentului: nu poţi trăi dacă nu i te dăruieşti. Firesc, dealtfel, fără prea mare gălăgie ori crispare.
Sau, mă rog, ce trăieşti nu prea resimţi ca fiind viaţă împlinită - orice alte "isprăvi" demne de admiraţia lumii ai fi făcut. Un simţământ de vinovăţie, mai discret ori mai evident, te însoţeşte mereu, până când... până când lepezi toate ale tale (le pui mereu în surdină, cu tot preţul plătit pentru asta, preţ pe care ţi-l asumi mai uşor sau mai greu) şi te dăruieşti lui, acelui "daimon" interior. Atunci, din câte am auzit, viaţa capătă sens, lumină, iar bucuriile şi tristeţile au alt ton, altă alură...

În concluzie, a presimţi şi spera, doar, că avem un talent sau mai multe nu prea e lucru de consolare. Dimpotrivă, e un gând care ar trebui să stârnească trezvia, să ne ascută cercetarea de sine şi simţământul de urgenţă, cumva. Dacă îmi trece viaţa fără să-mi fi descoperit şi cultivat talanţii? - e o întrebare plauzibilă şi, cred, recomandabilă într-o anumită măsură. Cât să nu devină prea anxiogenă şi paralizantă, vreau să zic...:) Că are Domnul grijă să-i arate fiecăruia pe unde-i este pitită comoara şi cam cum ar putea să o sporească. Dacă ar voi omul, dacă s-ar îndura, în sfârşit să se lepede de nimicuri...

[ioan67]

Ziceam mai sus de un soi de constrângere internă, ca semn al talentului care se cere cultivat.
Mai este şi o altă modalitate, însă, prin care talentul se comunică, se vesteşte conştiinţei noastre: un fel aparte de plăcere! O chemare, abia simţită, care îţi mângâie inima şi care îţi dă imagini ori gânduri care te însufleţesc/te îmboldesc să te apuci de treabă.
O pornire dulce, uşoară, un fel de atracţie irezistibilă, un soi de momeală...
Şi acesta e un semn al talentului, experiat probabil de fiecare.
Cele două modalităţi de chemare (prin împingere/constrângere şi prin atracţie plăcută, atrăgătoare) se împletesc în viaţa omului şi îl ţin în tensiunea lucrătoare, uneori mai aspru alteori mai plăcut, acţionînd diferit în funcţie de starea omului şi împrejurări.
Văd asta ca pe ajutorul lui Dumnezeu pe care ni-l dă permanent aşa încât să ne cultivăm talanţii încredinţaţi. Căci Domnul nu porunceşte şi pleacă, lăsîndu-ne singuri, ca să ne scărpinăm încurcaţi în cap la vederea unui munte de griji ridicat înainte. Ca un părinte bun şi foarte îndrăgostit El Se ţine mereu aproape, veghează, intervine, sugerează etc. Plouă cu Har, dar noi am inventat în istorii tot felul de umbrele şi umbreluţe cochete.
Că adevărat este şi acest lucru: Soarele e şi foc mistuitor. Omul tre să înveţe (iarăşi!) să se dăruiască luminii. Lumina poate fi ucigătoare. Mulţi proşti şi lacomi au păţit-o, prin vremuri...
A învăţa să nunteşti cu Lumina! Ce solicitare măreaţă, ce dar neasemuit, accesibil doar omului, fiinţă a întregii libertăţi...

[Anna]

N-am mai raspuns pentru ca pur si simplu m-am tot gandit la ce ati scris si m-am tot analizat zilele acestea sa-mi caut "talantii" dar tot nu e prea clar. Am impresia ca am mai multi talanti, unii sunt ingropati, unii nu prea. Dar in pilda din Evanghelie nu este nici un om care si-a ingropat o parte din talanti si pe altii i-a lucrat...ce sa faci, misterele vietii. Dar "totul e bine cand se termina cu bine", sa speram ca a fi bine pentru toti, inca suntem "la lucru".

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

... in pilda din Evanghelie nu este nici un om care si-a ingropat o parte din talanti si pe altii i-a lucrat...

Asta cam aşa este! Dar nu cred că ar trebui să ne împiedicăm de acest amănunt..:)
Uite aici un cuvânt al Patriarhului nostru:
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...or-139354.html

Accentul pare pus pe dărnicie, pe a oferi semenilor din darurile oferite ţie (sănătate, pricepere, virtute etc.), pe a face ca Mila Domnului să "curgă" între oameni prin participarea fiecăruia la răspândirea/lucrarea acesteia.
"Dar din dar se face Raiul", zice-o vorbă din bătrâni...:)

E viziunea/natura organismică a Ecclesiei, accentul pus pe comunitate şi comuniune, pe reciprocitatea împărtăşirii.
Este vorba, din nou, despre eterna iubire. Pe care Dumnezeu voieşte să o vadă manifestîndu-se concret între oameni. Iubirea - "sângele" organismului pe care îl numim Biserică.

[ioan67]

În prealabil postat de ioan67

Accentul pare pus pe dărnicie, pe a oferi semenilor din darurile oferite ţie (sănătate, pricepere, virtute etc.), pe a face ca Mila Domnului să "curgă" între oameni prin participarea fiecăruia la răspândirea/lucrarea acesteia.
.......
E viziunea/natura organismică a Ecclesiei...........
Este vorba, din nou, despre eterna iubire. Pe care Dumnezeu voieşte să o vadă manifestîndu-se concret între oameni.

Cam cum ar veni:
https://www.youtube.com/watch?v=JfCmqxiPqWg

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan67
Lipsa onestităţii face din orice om o caricatură drăcească. Oricât şi-ar împodobi mormântul cu florile altora.
(Din cugetările amare ale unui anonim creştin.)
Cu siguranță ca acel "anonim" se încadrează perfect la cele scrise la inceputul postarii de mai sus ( 4 ) :
'
Dintre toate patimile, mandria intuneca cel mai mult constiinta omului si-l face sa nu-si cunoasca bolile sufletului, nici pe cele mici si tainuite, nici pe cele mari si vadite. “Trufia pricinuieste uitarea pacatelor" . .

[ioan67]

Sau poate astfel:
https://www.youtube.com/watch?v=kH7PK8vIito

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

N-am mai raspuns pentru ca pur si simplu m-am tot gandit la ce ati scris si m-am tot analizat zilele acestea sa-mi caut "talantii" dar tot nu e prea clar. Am impresia ca am mai multi talanti, unii sunt ingropati, unii nu prea.

Dădusem un exemplu de împărtăşire reciprocă a darurilor, concertul acela...
Înălţătoare momente pot construi oamenii când cooperează frumos.
Însă aş vrea să reamintesc un lucru legat de talent şi talanţi, pornind la o accepţiune mai largă a termenului de creativitate. (Iar creativitatea ar trebui să aibă legătură şi cu talentul.)

Creativitatea a fost rezervată, secole la rând, celor "aleşi", celor capabili să producă lucruri de excepţie - mari opere, mari lucrări care au produs uimire, încântare etc. Acestea au intrat în circuitul peren al valorilor culturale, au marcat identitatea unor popoare ş.a.m.d.
Au dus la modificarea substanţială a modului concret de viaţă a majorităţii oamenilor (invenţii precum becul, telefonul, automobilul, avionul etc. fiind doar câteva exemple).
În ultimul secol, însă, s-a produs o mutaţie semnificativă în înţelegerea termenului şi a apărut o nouă accepţiune - una mult mai "populară", mai accesibilă muritorului de rând, mai deschisă la educaţie etc.
Anume, creativitatea se referă, în accepţiunea ei cea mai largă la orice noutate şi dimensiune originală pe care o aduce un om în activitatea lui, oricare ar fi aceasta. Astfel, până la creativitatea de nivel emergent care duce la schimbarea unui întreg domeniu (de exemplu teoria relativităţii a lu Einstein), au loc manifestări creative şi la nivelul expresiv al desfăşurării unei activităţi - cineva conduce o maşină în mod diferit de toţi ceilalţi sau conduce mingea de fotbal în mod original etc. Sau scrie într-un fel aparte sau face un desen altfel decât s-ar aştepta majoritatea etc. Accentul e pe modul personal, original de a face un lucru, dincolo de aşteptăriole comune, de practicile obişnuite, de canoane şi norme.
Iese în evidenţă, în acest caz, acceptarea faptului că orice om poate fi şi este creativ!
Se înţelege acum că fiecare îşi cultivă talanţii atunci când se exprimă personal, original şi unic, iar nu doar atunci când este "aprobat", recompenast, felicitat şi aplaudat de alţii.
A cultiva talanţii nu mai ţine de părerea lumii şi a clişeelor culturaliste ale mediului în care trăieşti. Dumnezeu nu mai este, astfel, "onorat" prin raportare la părerea, mereu mai mult sau mai puţin înşelătoare a celor care se poartă de arcă L-ar fi confiscat. Nu mai e nevoie să îmi dea voie vreun "cunoscător" sau vreun "reprezentant" al Creatorului să mă manifest ca fiinţă creativă, ca purtător al chipului lui Dumnezeu. Sunt deja astfel şi îmi văd de treaba mea, înţelegînd că sunt creativ prin tot ce fac - atâta vreme cât nu devin robul clişeelor uniformizatoare şi idiotizante ale vreunei ideologii cu ifose şi pretenţii de putere.
Orice om, conform acestei noi viziuni asupra creativităţii, îşi cultivă de fapt talanţii prin însuşi modul lui de a fi. Căci de nu ar fi primit talanţii, nici nu ar fi trăit.
Este o concepţie mult mai generoasă, mult mai puţin stresantă şi punitivă, mult mai permisivă referiotoare la om şi la creativitate, la talent şi la Dumnezeu.
Probabil are în spate filosofia creştină de tip (neo)protestant, deşi unii ar susţine că e de-a dreptul o concepţie păgână, atee.
Personal cred că lărgirea accepţiunii creativităţii şi, implicit, a talentului aduce şi foloase şi riscuri noi. Foloasele sunt că deschide oricărui om drumul spre manifestare liberă, personală, orginală. Riscul e de a neglija, totuşi, diferenţele între nivelurile creativităţii şi ale cultivării talanţilor. Căci, deşi toţi suntem creativi, unii dintre noi reuşesc, în mod evident, să se detaşeze prin reuşite remarcabile. În alt plan, deşi Dumnezeu iubeşte şi ajută pe toţi oamenii, totuşi are o lucrare aparte cu unii dintre noi. Fiecare îşi alege, între anumite limite, libertatea de a se dărui creaţiei şi conlucrării cu Dumnezeu. O facem cu toţii, fiecare pe măsura lui şi a voii lui Dumnezeu pentru fiecare om în parte.

[ioan67]

Curios lucru, pariul meu ca intre cei doi barbati se poate descoperi o legatura, nu doar o comparatie, are o noima chiar in Fratii Karamazov. Undeva spre sfarsitul cartii, in dialogul dintre Ivan si Smerdeakov, autorul ascunde banii furati de ucigas tocmai sub ... cartea lui Isaac Sirul!
Care sa fie, totusi, legatura?....:)

[ioan67]

În prealabil postat de ioan67

... deşi toţi suntem creativi, unii dintre noi reuşesc, în mod evident, să se detaşeze prin reuşite remarcabile.

Un argument sugestiv, aici:
https://www.youtube.com/watch?v=kH7PK8vIito
Auditie placuta!