Psihologie - întrebări

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Aici exista psiholog, psihiatru si psihoterapeut.

Da.
Psiholog e unul care deţine o diplomă de licenţă în Psihologie (secţie la Universitate, de obicei). Există şi specializarea de psiholog clinician, care se ocupă de obicei cu stabilirea unui psihodiagnostic pe baza multor teste şi a altor metode. El însoţeşte de obicei pe psihiatru şi ajută, între anumite limite, la terapie - atât cât se poate face în spital.
Psihiatrul e medicul care s-a specializat în terapia bolilor/tulburărilor psihice. Pune diagnostic (corelativ şi cu un prognostic), sprijină şi tratează pe bolnav cu medicamente, atât în spital cât şi ambulatoriu. În primul rând asta face.
Psihoterapeutul poate fi atât psihologul cât şi psihiatrul dacă au făcut cursuri şi practică (inclusiv o analiză personală şi eventual psihoterapie) specializate pentru această ramură. Ei nu ajută pe oameni cu medicamente, ci prin diverse strategii şi tehnici care au la bază dialogul şi colocviul (în cazul psihoterapiei de/în grup) dar şi multe tehnici somatice de influenţă orientală... Mai e loc şi de terapie prin muzică, prin activităţi practice, prin joc etc. Sunt axaţi pe refacerea unor componente ale personalităţii clientului şi pe dezvoltarea unor abilităţi de a face faţă noilor provocări ale vieţii între oameni, în chip şi fel.

Termenul de client, pe care eu îl folosesc de obicei, vine din psihologia americană, mai exact din consiliere. Asta nu e tocmai psihoterapie (care presupune să ai de-a face cu un om considerat bolnav) ci, conform lui Carl Rogers, mai ales, e un demers centrat pe dezvoltarea potenţialului uman, adeseori blocat, din fiecare. Psihologie umanistă...

Coaching, iarăşi nu are treabă cu psihoterapia, cu cei suferinzi sufleteşte.


În fine, sunt multe neclarităţi. E de luat în calcul şi modul cum fiecare ţară şi-a organizat departamentele psi, asociaţiile directoare, colegiile... Sunt tot felul de aranjamente, aici, de împărţiri după niscaiva lupte de influenţă, de şmecherii politice şi legalizări etc.
Un mic Turn Babel, deh...

P.S. Eu am lucrat ca psiholog consilier, însă adeseori ca psihoterapeut cu oamenii pe care nu-i mai voia nimeni. Am suferit împreună cu oameni consideraţi prea rezistenţi la terapie, incurabili etc. Mi-i pasau "boşii", eu lucram cu resturile, cu eşecurile de la coşul de gunoi (cum sunt consideraţi unii semeni de către alţi semeni, vai!)... Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp. Şi am hotărât să renunţ şi să am grijă un pic de mine şi de cei din familie. Între timp muriseră unii, îmi pierdusem fiul şi mă simţeam foarte vinovat... Eram în doliu mare.
Nu cred că voi mai reveni în consiliere şi/sau psihoterapie. Poate în învăţământ, iarăşi, în psihopedagogie şi mai ales la scris. Pregătesc un manual şcolar, deocamdată şi un mic dicţionar pentru elevi şi studenţi. Mai lucrez la o chestie originală, fără precedent la noi, anume pe erorile în jocul de şah (tocmai m-am amuzat azi-noapte la gherlele lui Magnus Carlsen şi Karjakin). Am luat deja un premiu internaţional pe o cercetare legată de asta..:)
Şi sper să scriu, cândva, un manual de psihologie introductivă pentru ...creştini!...:)

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp.

Si de ce ar fi fost o experienta pozitiva din moment ce te-a doborat?

Nu demonstreaza asta cumva, ca o diplomna nu e suficienta pentru a atesta capacitatea de a lucra cu (de)caderile sufletului omenesc, puternic subrezit in relatia cu Dumnezeu?

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Si de ce ar fi fost o experienta pozitiva din moment ce te-a doborat?

Nu demonstreaza asta cumva, ca o diplomna nu e suficienta pentru a atesta capacitatea de a lucra cu (de)caderile sufletului omenesc, puternic subrezit in relatia cu Dumnezeu?

Nu m-a doborât; m-a odihnit, m-a învăţat încă mai mult şi m-a înălţat.

Demonstrează ce e folositor pentru mine, după înţelepciunea sufletului şi după grija lui Dumnezeu pentru robii lui.
Nicidecum altceva.

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan67

P.S. Eu am lucrat ca psiholog consilier, însă adeseori ca psihoterapeut cu oamenii pe care nu-i mai voia nimeni. Am suferit împreună cu oameni consideraţi prea rezistenţi la terapie, incurabili etc. Mi-i pasau "boşii", eu lucram cu resturile, cu eşecurile de la coşul de gunoi (cum sunt consideraţi unii semeni de către alţi semeni, vai!)... Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp. Şi am hotărât să renunţ şi să am grijă un pic de mine şi de cei din familie. Între timp muriseră unii, îmi pierdusem fiul şi mă simţeam foarte vinovat... Eram în doliu mare.
Nu cred că voi mai reveni în consiliere şi/sau psihoterapie. Poate în învăţământ, iarăşi, în psihopedagogie şi mai ales la scris. Pregătesc un manual şcolar, deocamdată şi un mic dicţionar pentru elevi şi studenţi. Mai lucrez la o chestie originală, fără precedent la noi, anume pe erorile în jocul de şah (tocmai m-am amuzat azi-noapte la gherlele lui Magnus Carlsen şi Karjakin). Am luat deja un premiu internaţional pe o cercetare legată de asta..:)
Şi sper să scriu, cândva, un manual de psihologie introductivă pentru ...creştini!...:)

sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa duci la capat proiectele propuse

[ioan67]

În prealabil postat de stefan florin

sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa duci la capat proiectele propuse

Amin!
Uite, acum poţi să mă ajuţi chiar tu!..:)
Pune o întrebare sau împărtăşeşte un gând al tău despre psihologie ca disciplină sau ca viaţă sufletească a omului.
Numai, te rog, să nu fie întrebări/cugetări prea "înalte", ci despre lucruri fireşti, de care avem parte fiecare în viaţa noastră. Sunt atâtea care ne alcătuiesc: gânduri, simţăminte, vreri, temeri, proiecte, relaţii, grupuri, însuşiri de personalitate, senzaţii, amintiri etc. etc. Psihologia cu asta se ocupă, cu viaţa omului concret aflat, ca subiectivitate unică, în relaţie cu semenii şi cu lumea/Creaţia întreagă.

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan67

Amin!
Uite, acum poţi să mă ajuţi chiar tu!..:)
Pune o întrebare sau împărtăşeşte un gând al tău despre psihologie ca disciplină sau ca viaţă sufletească a omului.
Numai, te rog, să nu fie întrebări/cugetări prea "înalte", ci despre lucruri fireşti, de care avem parte fiecare în viaţa noastră. Sunt atâtea care ne alcătuiesc: gânduri, simţăminte, vreri, temeri, proiecte, relaţii, grupuri, însuşiri de personalitate, senzaţii, amintiri etc. etc. Psihologia cu asta se ocupă, cu viaţa omului concret aflat, ca subiectivitate unică, în relaţie cu semenii şi cu lumea/Creaţia întreagă.

cu mare placere! Personal am toata stima pentru psihologii care isi fac "meseria" cu responsabilitate. Am vazut ca pe acest topic, si nu numai, foarte multi forumisti pun la zid psihologul. Personal nu inteleg DE CE?! Psihologul nu inlocuieste (si nici nu poate, chiar daca ar vrea) preotul. Psihologul nu este un doctor al sufletului.El se ocupa cu studiul comportamentului uman, functiile si procesele mentale ca inteligenta, memoria, perceptia, precum si experientele interioare si subiective, etc. In aceste vremuri in care traim, psihologul este mai mult decat necesar.Poate sa faca bine omului, dar poate sa faca si mult rau. Depinde de psiholog. Dar acest lucru este valabil si pentru preot. Si el poate sa faca mult bine, dar poate sa faca si mult rau. Imaginati-va cat rau poate sa faca un preot care este vazut iesind beat dintr-o crâsmă sau dimineata de la tanti Maricica (persoana cu renumele de femeie de moravuri usoare). Cata sminteala. Totul depinde de persoana in cauza si ce face cu talantii pe care i-a primit.
ps: sa nu se inteleaga ca recomand ca omul sa merga la psiholog in loc de preot. Fiecare cu darul sau

[ioan67]

În prealabil postat de stefan florin

In aceste vremuri in care traim, psihologul este mai mult decat necesar.Poate sa faca bine omului, dar poate sa faca si mult rau. Depinde de psiholog. Dar acest lucru este valabil si pentru preot. Si el poate sa faca mult bine, dar poate sa faca si mult rau. Imaginati-va cat rau poate sa faca un preot care este vazut iesind beat dintr-o crâsmă sau dimineata de la tanti Maricica (persoana cu renumele de femeie de moravuri usoare). Cata sminteala.

Aş propune să vedem relaţia la ambele capete. Clientul sau credinciosul din biserică nu sunt inerţi ori pasivi şi nu sunt piese mecanice pe care se imprimă automat mesajul taumaturgului.
Ci ei sunt oameni vii, activi, care preiau mesajul şi îl folosesc în sens personal.

Să încerc un exemplu, două:
Psihologul recomandă clientului anxios şi stresat să evite seara, înainte de culcare, discuţiile în contradictoriu şi mai degrabă să îşi facă liniştit programul de seară, să asculte puţină muzică odihnitoare şi să îşi facă rugăciunea, apoi să meargă la culcare. În ciuda acestui sfat binevoitor şi cu şanse de a fi folositor, clientul se ia la harţă cu unul din familie, îşi face griji că mâine va ploua, se enervează că nimic nu-i merge bine şi, ca să se "liniştească", iese la o plimbare mică... Pe drum se întâlneşte cu un vecin căruia îi reproşează că a spart pereţii cu pikamerul tocmai în timpul programului de odihnă de la amiază, se ia la harţă cu acesta apoi, de nervi, se duce să bea "una mică" la buticul din colţ. Apoi vine ameţit acasă, se trâteşte în pat înjurînd de mama focului şi adoarme buştean. Dar se trezeşte după câteva ore pe urma unui coşmar, în care visează că psihologul spărgea cu pikamerul pereţii tocmai în timpul programului de odihnă...:)
Acuma zi şi tu, Florine, ce vină are bietul psiholog aici?...:) (iar astea sunt chestii uşoare, să ştii; de multe ori se petrec lucruri mult mai fioroase, în ciuda muncii psihologului sau a psihiatrului... întrucât unii, din nefericire, amestecă de pildă diazepamul cu vodka...)

Alt exemplu: Vasile se spovedeşte, primeşte canon/îndrumare de la duhovnic, participă la Sfânta Liturghie, iese mulţumit de acolo, cu sufletul curat şi gata de fapte bune.
Simţindu-se minunat, îşi zice că ar fi bine să treacă pe la crâşmă, să bea un "digestiv" înainte de masă şi să împărtăşească din minunata lui stare de bine, cu prietenii. Se întoarce seara acasă, mort de beat şi cu datorii măricele...
Ce-i de făcut? Ce vină poartă preotul aici?

[AlinB]

Nu, se referea la cazurile in care si preotii si psihologii pot da sfaturi neinspirate sau fara valoare terapeutica.

In plus, preotul poate face ceea ce nu poate face nici un psiholog: se poate ruga (cu putere de sus) pentru sufletul "clientului" sau.
Asta nu de putine ori face mai mult decat 1000 sfaturi, fie ele intelepte si pozitive.

Preotul poate compensa, prin har, ceea ce "pacientului" ii lipseste ca vointa sau luminare - fara a incalca, desigur, libertatea acestuia.

Psihologul in schimb, lucreaza cu materialul clientului, daca a mai ramas din el o batista, categoric nu o sa-i poata face costum din ea.

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Psihologul in schimb, lucreaza cu materialul clientului, daca a mai ramas din el o batista, categoric nu o sa-i poata face costum din ea.

Mă tem că şi Bunul Dumnezeu lucrează tot cu materialul clientului.
Ar putea lucra cu altceva sau împotriva acestuia?

[sophia]

Pentru Stefan (si nu numai) - cred ca se persista in confuzia dintre psiholog si psihoterapeut.
Criticat este aici psihoterapeutul - el lucreaza cu oameni bolnavi (sufleteste) si nu psihologul.
S-a nimerit insa ca Ioan este psiholog, dar a si tratat oameni, e de amandoua, deci.
Problema mare este cu oamenii care gasesc sau nu ceva bun in psihoterapie.
Din cate stiu, in tara profesia asta este rau famata din cauza unor greseli din trecut si din cauza unor nestiinte. Oameni care se duc la terapie, sunt etichetati ca fiind nebuni neaparat. Suferinta sufloeteasca nu este cunoscuta si recunoscuta in Romania.
In alte tari oamenii se duc la terapeut cand se simt rau, exista si cure in sanatorii. Nu ajung terapeutii, nu gasesti loc la terapie. Fiindca sunt mult prea multi oameni bolnavi sufleteste.
De ce : somaj, saracie, suprasolicitare (inainte se chema in limba romana astenie psihica), traume diverse, sterilitate etc.
In tara omul prefera sa cada, sau sa-si ia viata, dar nu se duce la o terapie, ca este rau famat. Imi scapa acum termenul betjocoritor folosit pentru psihoterapeut.

Cred ca aici trebuie lucrat in tara. Sunt lucruri care se pot repara daca oamenii se lasa tratati.

Pt. Ioan - exemplele tale sunt foarte simpliste. Un psihoterapeut nu se rezuma la a da un sfat pentru ianinte de culcare. Trebuie sa stie ce este cu omul, ce probleme are, de ce este nervos, iritabil.
Teorie stie si pacientul. El nu stie niste cum sa-si canalizeze nemultumiri, spaime, traume.
Daca el are o astenie si vecinul ala tot ii ciocaneste in cap cand il apuca, omul va dezvolta o aversiune cronica fata de vecin.
De multe ori trebuie sa o iei de jos de tot, sa vezi ce este cu omul si ce il chinuie, ce-i face rau.
De multe ori este necesar chiar sa scoti omul macar o vreme din mediul care ii face rau. In fine, sunt multe de spus.
Si psihoterapeutul este vinovat daca nu lucreaza cum trebuie cu omul.
Si trebuie sa se potriveasca. Incerci 1, 2 sau 3 pana vezi ca poti sa conlucrezi cu terapeutul.

Chestia asta cu gandirea pozitiva si vina e numai la tine si alte stereotipuri din astea sunt foarte periculoase. Sunt oameni care nu mai au puterea sa gandeasca pozitiv. Adica pana la urma cat sa gandesti pozitiv? De ex. esti somer sau nu poti avea copil, ti se spune "pai tu esti vinovat sau gandeste pozitiv".
Si te stradui 1, 2, 3 ani, faci tot ce poti si...nimic. Unde este limita?
Intre timp iti perzi si curajul, viata ta se schimba radical, din rau in mai rau. Sarac, datorii, singuratate, divort, etc.

Dar poti sa-i ajuti totusi, sa-l prinzi la timp si in loc sa-l arunci in disperare cu formule din astea, incepi sa lucrezi cu el sa-i dai putere, curaj, sa poata vedea si solutii.

Pentru Jennyy - asa ai spus la psiholog? N-am cuvinte.
Poate asa ai invatat tu de la preot, sau asa ai inteles din credinta. Nu este corect totusi.
Aici este nevoie intr-adevar de o discutie intre psiholg si preot. Eu cred ca amandoi vor fi foarte surprinsi.

Pentru crincrin - nu este asa. Un suflet bolnav poate pe de o parte sa aibe nevoie de mai mult decat de biserica, iar pe de alta chiar sa-i faca rau biserica, daca preotul si oamenii de acolo gresesc.
Tocmai asta este un subiect de discutie foarte important.
Sunt cazuri in care din cauza unor greseli se pierd oameni dintr-o biserica si chiar din credinta.

AlinB - in principiu imi place ultimul tau mesaj. Doar ca preotul poate si trebuie sa faca mai mult. Daca vrea si este construit astfel. Parintele Galeriu era asa. Nu se rezuma la rugaciune, te ajuta si practic in problema respectiva.