Psihologie - întrebări

[sophia]

În prealabil postat de ioan67

...:)
iar confunzi pe psihanalist (si inca unul clasic, de divan), cu psihologul.
Poti sa faci macar deosebirea asta? Psihanalistul e una, psihologul e alta.
Hai pentru inceput sa operam o mica, minimala diferenta, daca nu cer prea mult...

Oh! Nici mie nu-mi e clara diferenta.
O stiu pe cea dintre psihiatru si psiholog.
N-am auzit de profesia de psihanalist.
Citeam ce ai scris tu mai sus si acum imi dau seama ca nu stiu de fapt ce faci tu exact.
Cred ca este o diferenta intre profesii din diferite tari.
Aici exista psiholog, psihiatru si psihoterapeut.
Cei din urma sunt in majoritate si cred ca sunt aia cu care discuti (eventual intins pe canapea).
Dar terapeutii sunt si ei psihologi sau psihiatri. Asa ca sunt in ceata.
Dar trateaza pacienti.
Psiholog exista in scoli, in intreprinderi. Nu trateaza.
Acum inteleg de ce tu nu trebuie/nu vrei sa cunosti omul.

Aici ne confruntam si cu alt aspect - ce fel de terapie trebuie si cine ar trebui sa decida asta (pacientul, medicul de familie, terapeutul (dar aia sunt orientati pe diversele directii)).
Exista - analiza profunda, analiza comportamentala, coaching personal etc..

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

N-am auzit de profesia de psihanalist.

Sunt tot mai rari. În România îi numeri pe degetele de la o mână. Ei au fost formaţi mai ales în Franţa, care rămâne un bastion al (neo)psihanaliştilor.
Sunt în schimb destui psihoterapeuţi de orientare dinamică, mai ales junghiană. Psihologi şi psihiatri cu formare suplimentară în această direcţie.

Un exemplu de psihanaliză clasică (din anii 80, însă!) găseşti aici: http://www.edituratrei.ro/carte/mari...hanalize/1088/

Combinând confesiunea romanescă şi procedeul modern al curei analitice, Marie Cardinal ne face să trăim în acelaşi timp cu eroina sa o extraordinară experienţă. Este o carte importantă, un document al adevărului, o mărturisire de o naturaleţe impresionantă, precum şi itinerariul uimitor al unei vindecări prin curajul şi voinţa lucidă ale bolnavei de a se domina pe sine. Iar această eliberare va fi cea a cuvintelor, pentru că, doar numindu-le, fantasmele pot fi distruse.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Aici exista psiholog, psihiatru si psihoterapeut.

Da.
Psiholog e unul care deţine o diplomă de licenţă în Psihologie (secţie la Universitate, de obicei). Există şi specializarea de psiholog clinician, care se ocupă de obicei cu stabilirea unui psihodiagnostic pe baza multor teste şi a altor metode. El însoţeşte de obicei pe psihiatru şi ajută, între anumite limite, la terapie - atât cât se poate face în spital.
Psihiatrul e medicul care s-a specializat în terapia bolilor/tulburărilor psihice. Pune diagnostic (corelativ şi cu un prognostic), sprijină şi tratează pe bolnav cu medicamente, atât în spital cât şi ambulatoriu. În primul rând asta face.
Psihoterapeutul poate fi atât psihologul cât şi psihiatrul dacă au făcut cursuri şi practică (inclusiv o analiză personală şi eventual psihoterapie) specializate pentru această ramură. Ei nu ajută pe oameni cu medicamente, ci prin diverse strategii şi tehnici care au la bază dialogul şi colocviul (în cazul psihoterapiei de/în grup) dar şi multe tehnici somatice de influenţă orientală... Mai e loc şi de terapie prin muzică, prin activităţi practice, prin joc etc. Sunt axaţi pe refacerea unor componente ale personalităţii clientului şi pe dezvoltarea unor abilităţi de a face faţă noilor provocări ale vieţii între oameni, în chip şi fel.

Termenul de client, pe care eu îl folosesc de obicei, vine din psihologia americană, mai exact din consiliere. Asta nu e tocmai psihoterapie (care presupune să ai de-a face cu un om considerat bolnav) ci, conform lui Carl Rogers, mai ales, e un demers centrat pe dezvoltarea potenţialului uman, adeseori blocat, din fiecare. Psihologie umanistă...

Coaching, iarăşi nu are treabă cu psihoterapia, cu cei suferinzi sufleteşte.


În fine, sunt multe neclarităţi. E de luat în calcul şi modul cum fiecare ţară şi-a organizat departamentele psi, asociaţiile directoare, colegiile... Sunt tot felul de aranjamente, aici, de împărţiri după niscaiva lupte de influenţă, de şmecherii politice şi legalizări etc.
Un mic Turn Babel, deh...

P.S. Eu am lucrat ca psiholog consilier, însă adeseori ca psihoterapeut cu oamenii pe care nu-i mai voia nimeni. Am suferit împreună cu oameni consideraţi prea rezistenţi la terapie, incurabili etc. Mi-i pasau "boşii", eu lucram cu resturile, cu eşecurile de la coşul de gunoi (cum sunt consideraţi unii semeni de către alţi semeni, vai!)... Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp. Şi am hotărât să renunţ şi să am grijă un pic de mine şi de cei din familie. Între timp muriseră unii, îmi pierdusem fiul şi mă simţeam foarte vinovat... Eram în doliu mare.
Nu cred că voi mai reveni în consiliere şi/sau psihoterapie. Poate în învăţământ, iarăşi, în psihopedagogie şi mai ales la scris. Pregătesc un manual şcolar, deocamdată şi un mic dicţionar pentru elevi şi studenţi. Mai lucrez la o chestie originală, fără precedent la noi, anume pe erorile în jocul de şah (tocmai m-am amuzat azi-noapte la gherlele lui Magnus Carlsen şi Karjakin). Am luat deja un premiu internaţional pe o cercetare legată de asta..:)
Şi sper să scriu, cândva, un manual de psihologie introductivă pentru ...creştini!...:)

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp.

Si de ce ar fi fost o experienta pozitiva din moment ce te-a doborat?

Nu demonstreaza asta cumva, ca o diplomna nu e suficienta pentru a atesta capacitatea de a lucra cu (de)caderile sufletului omenesc, puternic subrezit in relatia cu Dumnezeu?

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Si de ce ar fi fost o experienta pozitiva din moment ce te-a doborat?

Nu demonstreaza asta cumva, ca o diplomna nu e suficienta pentru a atesta capacitatea de a lucra cu (de)caderile sufletului omenesc, puternic subrezit in relatia cu Dumnezeu?

Nu m-a doborât; m-a odihnit, m-a învăţat încă mai mult şi m-a înălţat.

Demonstrează ce e folositor pentru mine, după înţelepciunea sufletului şi după grija lui Dumnezeu pentru robii lui.
Nicidecum altceva.

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan67

P.S. Eu am lucrat ca psiholog consilier, însă adeseori ca psihoterapeut cu oamenii pe care nu-i mai voia nimeni. Am suferit împreună cu oameni consideraţi prea rezistenţi la terapie, incurabili etc. Mi-i pasau "boşii", eu lucram cu resturile, cu eşecurile de la coşul de gunoi (cum sunt consideraţi unii semeni de către alţi semeni, vai!)... Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp. Şi am hotărât să renunţ şi să am grijă un pic de mine şi de cei din familie. Între timp muriseră unii, îmi pierdusem fiul şi mă simţeam foarte vinovat... Eram în doliu mare.
Nu cred că voi mai reveni în consiliere şi/sau psihoterapie. Poate în învăţământ, iarăşi, în psihopedagogie şi mai ales la scris. Pregătesc un manual şcolar, deocamdată şi un mic dicţionar pentru elevi şi studenţi. Mai lucrez la o chestie originală, fără precedent la noi, anume pe erorile în jocul de şah (tocmai m-am amuzat azi-noapte la gherlele lui Magnus Carlsen şi Karjakin). Am luat deja un premiu internaţional pe o cercetare legată de asta..:)
Şi sper să scriu, cândva, un manual de psihologie introductivă pentru ...creştini!...:)

sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa duci la capat proiectele propuse

[ioan67]

În prealabil postat de stefan florin

sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa duci la capat proiectele propuse

Amin!
Uite, acum poţi să mă ajuţi chiar tu!..:)
Pune o întrebare sau împărtăşeşte un gând al tău despre psihologie ca disciplină sau ca viaţă sufletească a omului.
Numai, te rog, să nu fie întrebări/cugetări prea "înalte", ci despre lucruri fireşti, de care avem parte fiecare în viaţa noastră. Sunt atâtea care ne alcătuiesc: gânduri, simţăminte, vreri, temeri, proiecte, relaţii, grupuri, însuşiri de personalitate, senzaţii, amintiri etc. etc. Psihologia cu asta se ocupă, cu viaţa omului concret aflat, ca subiectivitate unică, în relaţie cu semenii şi cu lumea/Creaţia întreagă.

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan67

Amin!
Uite, acum poţi să mă ajuţi chiar tu!..:)
Pune o întrebare sau împărtăşeşte un gând al tău despre psihologie ca disciplină sau ca viaţă sufletească a omului.
Numai, te rog, să nu fie întrebări/cugetări prea "înalte", ci despre lucruri fireşti, de care avem parte fiecare în viaţa noastră. Sunt atâtea care ne alcătuiesc: gânduri, simţăminte, vreri, temeri, proiecte, relaţii, grupuri, însuşiri de personalitate, senzaţii, amintiri etc. etc. Psihologia cu asta se ocupă, cu viaţa omului concret aflat, ca subiectivitate unică, în relaţie cu semenii şi cu lumea/Creaţia întreagă.

cu mare placere! Personal am toata stima pentru psihologii care isi fac "meseria" cu responsabilitate. Am vazut ca pe acest topic, si nu numai, foarte multi forumisti pun la zid psihologul. Personal nu inteleg DE CE?! Psihologul nu inlocuieste (si nici nu poate, chiar daca ar vrea) preotul. Psihologul nu este un doctor al sufletului.El se ocupa cu studiul comportamentului uman, functiile si procesele mentale ca inteligenta, memoria, perceptia, precum si experientele interioare si subiective, etc. In aceste vremuri in care traim, psihologul este mai mult decat necesar.Poate sa faca bine omului, dar poate sa faca si mult rau. Depinde de psiholog. Dar acest lucru este valabil si pentru preot. Si el poate sa faca mult bine, dar poate sa faca si mult rau. Imaginati-va cat rau poate sa faca un preot care este vazut iesind beat dintr-o crâsmă sau dimineata de la tanti Maricica (persoana cu renumele de femeie de moravuri usoare). Cata sminteala. Totul depinde de persoana in cauza si ce face cu talantii pe care i-a primit.
ps: sa nu se inteleaga ca recomand ca omul sa merga la psiholog in loc de preot. Fiecare cu darul sau

[ioan67]

În prealabil postat de stefan florin

In aceste vremuri in care traim, psihologul este mai mult decat necesar.Poate sa faca bine omului, dar poate sa faca si mult rau. Depinde de psiholog. Dar acest lucru este valabil si pentru preot. Si el poate sa faca mult bine, dar poate sa faca si mult rau. Imaginati-va cat rau poate sa faca un preot care este vazut iesind beat dintr-o crâsmă sau dimineata de la tanti Maricica (persoana cu renumele de femeie de moravuri usoare). Cata sminteala.

Aş propune să vedem relaţia la ambele capete. Clientul sau credinciosul din biserică nu sunt inerţi ori pasivi şi nu sunt piese mecanice pe care se imprimă automat mesajul taumaturgului.
Ci ei sunt oameni vii, activi, care preiau mesajul şi îl folosesc în sens personal.

Să încerc un exemplu, două:
Psihologul recomandă clientului anxios şi stresat să evite seara, înainte de culcare, discuţiile în contradictoriu şi mai degrabă să îşi facă liniştit programul de seară, să asculte puţină muzică odihnitoare şi să îşi facă rugăciunea, apoi să meargă la culcare. În ciuda acestui sfat binevoitor şi cu şanse de a fi folositor, clientul se ia la harţă cu unul din familie, îşi face griji că mâine va ploua, se enervează că nimic nu-i merge bine şi, ca să se "liniştească", iese la o plimbare mică... Pe drum se întâlneşte cu un vecin căruia îi reproşează că a spart pereţii cu pikamerul tocmai în timpul programului de odihnă de la amiază, se ia la harţă cu acesta apoi, de nervi, se duce să bea "una mică" la buticul din colţ. Apoi vine ameţit acasă, se trâteşte în pat înjurînd de mama focului şi adoarme buştean. Dar se trezeşte după câteva ore pe urma unui coşmar, în care visează că psihologul spărgea cu pikamerul pereţii tocmai în timpul programului de odihnă...:)
Acuma zi şi tu, Florine, ce vină are bietul psiholog aici?...:) (iar astea sunt chestii uşoare, să ştii; de multe ori se petrec lucruri mult mai fioroase, în ciuda muncii psihologului sau a psihiatrului... întrucât unii, din nefericire, amestecă de pildă diazepamul cu vodka...)

Alt exemplu: Vasile se spovedeşte, primeşte canon/îndrumare de la duhovnic, participă la Sfânta Liturghie, iese mulţumit de acolo, cu sufletul curat şi gata de fapte bune.
Simţindu-se minunat, îşi zice că ar fi bine să treacă pe la crâşmă, să bea un "digestiv" înainte de masă şi să împărtăşească din minunata lui stare de bine, cu prietenii. Se întoarce seara acasă, mort de beat şi cu datorii măricele...
Ce-i de făcut? Ce vină poartă preotul aici?

[AlinB]

Nu, se referea la cazurile in care si preotii si psihologii pot da sfaturi neinspirate sau fara valoare terapeutica.

In plus, preotul poate face ceea ce nu poate face nici un psiholog: se poate ruga (cu putere de sus) pentru sufletul "clientului" sau.
Asta nu de putine ori face mai mult decat 1000 sfaturi, fie ele intelepte si pozitive.

Preotul poate compensa, prin har, ceea ce "pacientului" ii lipseste ca vointa sau luminare - fara a incalca, desigur, libertatea acestuia.

Psihologul in schimb, lucreaza cu materialul clientului, daca a mai ramas din el o batista, categoric nu o sa-i poata face costum din ea.