Psihologie - întrebări

[sophia]

Mesajul tau de aseara m-a suparat cumva si hotarasem sa nu mai intru sa scriu aici, sa-ti respect dorinta si sa te ocolesc. Suntem de altfel si foarte diferiti.
Zilele trecute am citit framantarile acestor tineri de pe forum, care nu sunt singurii, ca mereu vin unii ca ei. Stiind ca tu lucrezi cu tineri, intr-o scoala, m-am gandit ca trebuie sa pui accentul pe ceea ce faci si chiar sa dezvolti, pentru ca este nevoie mare.
Vad ca tinerii sunt in deruta si nimeni nu se ocupa de ei, sunt trimisi de la Ana la Caiafa. Preotul nu stie sa-i lamureasca, psihologul nu se baga si-i trimite la preot. Si tot asa.
Parintii nu sunt pentru ca ori lucreaza fara limite, ori mai au si alti copii, ori ca nu mai sunt pe lumea asta, ori sunt si ei intr-o mai mare deruta.

M-am suparat si cand ai spus ca sotia ta nu a gasit serviciu in profesie, cand atatia oameni nu au la cine sa mearga si cad in suferinte grele.

Nu va invinovatesc pe voi personal ci ma stradui sa inteleg lumea asta fara sens. Unii care nu stiu ce sa faca dupa ce au invatat atata, altii care nu stiu unde sa gaseasca ajutor fiindca nu se gasesc specialisti si locuri de terapie, etc.

Sigur ca fiecare este liber sa practice ce meserie si hobby vrea, sa citeasca ce vrea.
Nu mai intru in detalii ce debandada este pe lume la ora asta, in orice domeniu privim.

Povestea africana nu am inteles-o. Nu stiu ce anume vrea sa spuna.
Poate ca tocmai despre haosul despre care vorbeam mai sus. Unul cere sfat si fiecare ii spune ceea ce se pricepe el, dar care nu se potriveste celui care cere sfatul.

Acum despre credinta si Filocalie.
Intr-o zi, la o predica, ne-a vorbit preotul despre Filocalie. Atunci am auzit pentru prima data despre ea. Termenul il mai auzisem, dar nu stiam la ce se refera cartea.
Ideea m-a atras si l-am rugat in privat sa-mi imprumute si mie cartea asta s-o rasforiesc macar. Spunea ca o are.
Mi-a spus atunci ca este grea, ca este de fapt pentru monahi, ca scrie treptele de urmat de ei in desvarsire in manastire. Dar ca daca vreau s-o citesc, se gaseste in tara in librarii.
A mai spus ca poate pentru noi sa fie mai accesibile primele cateva trepte.
Ulterior am cautat pe internet si am gasit ceva. Am incercat sa ascult (la inceput gasisem ceva audio).
Intr-adevar mi se pare foarte grea.
Am mai spus eu mai de multe ori. Nu stiu cum sunt facuti unii oamenii de umbla asa usor cu asa limbaje si idei. Si mai ales pentru cine scriu ei. Ca este clar ca nu se adreseaza unora obisnuiti, fara talente, care nu inteleg textul.
Si am renuntat.
Si in credinta, ca in orice altceva iti trebui un talent. Nu toti sunt la fel.
Unul prinde imediat limbile straine, atul nici in 10 ani nu poate invata, la fel cu matematica, sau sportul, sau desenul, sau muzica.
Imi place pictura de ex., dar numai s-o privesc si numai ceea ce-mi spune ceva. In ziua de azi nici nu mai stii ce este arta. Unul ia o sarma si o indoaie si zice ca este lucrare de arta, altul aseaza doua carpe sau doua bete cumva si zice la fel. Pentru mine un da Vinci sau un Raffael inseamna arta.
Stiu sa lucrez la PC si ma descurc repede in programe. Dar niciodata nu am inteles programarea.

Si eu citesc carti religioase, dar ceva care sa inteleg eu si sa ma lamureasca, sa-mi ajute concret.

Sigur ca Evanghelia este importanta, pildele, dar sunt limite.
Legat de exemplul tau de mai sus:
Oamenii aia s-au dus la ierarh sa le faca dreptate. El a facut asa cum spune in credinta.
Judecatorul face dreptate dupa legi, dupa coduri civile si mai stiu eu.
Sunt lucruri diferite. Cum spunea si preotul nostru: dreptatea lui Dumnezeu este altfel decat cea a judecatorilor pe pamant. Sunt pilde care sunt foarte greu de inteles pentru noi oamenii.

Si revin la intrebarea mea inca nelamurita - ce inseamna "duhovniceste"? Cu ce te ajuta preotul si cu ce te ajuta psihologul, terapeutu?. Cand te duci la unul si cand la altul?
Vad ca si tu le amesteci putin. Pana unde este suferinta "lumeasca" si de unde este suferinta "duhovniceasca"?
Am citit zilele trecute ca s-a facut un film romanesc grozav, chiar premiat, pe baza cazului cu tanara monahie care a murit la manastire ("Dupa dealuri" se cheama filmul.
Boala trupeasca, sufleteasca, demon. Cine poate diferentia si diagnostica corect?

La fel cum nu pot sa inteleg daca in unele cazuri e vorba de farmece, blesteme, voia Lui Dumnezeu. De ce nu se rezolva anumite situatii si sunt in blocaj?

Eu am mai povestit aici. M-am dus cu o problema la parintele Galeriu. Eram daramata. Nu mi-a dat nici Evanghelia s-o citesc, nici Filocalia, nici altceva bisericesc. Ne-am rugat cu cuvinte simple, dar din suflet, impreuna, m-a mangaiat sufleteste si mi-a dat niste carti lumesti. Cele ale lui Elisabeth Kübler-Ross.
A gresit?

Eu spun ca fiecare poate si trebuie sa dea sfat in ceea ce stie el, in ceea ce a trait personal. De mii de ani se pune accent mare pe batranii satului, pe sfatul batranilor. Pentru ca ei aveau o experienta de viata, stiau multe lucruri. Unul se pricepe la mestesuguri, altul la credinta, altul la medicina (vraci), altul la construit de case, la negot.
Si stiau si sa umble cu o femeie, sa aibe o familie, sa creasca prunci.

Astazi stii cum s-a ajuns?
Ne ducem la calugari sa ne invete sa ne gasim sot/sotie si ce sa facem cu copiii, ne ducem la preot ca sa ne vindecam de boli sufletesti si trupesti, la medici si psihologi sa invatam credinta. Inginerul vinde in piata, economistul construieste masini, medicul veterinar ingrijeste copii la gradinita sau preda in scoli arte si sport.
Toata lumea stie de toate.
Spune si tu acum, ti se pare normal?
Pana la un punct ar merge, pentru ca si alegerea profesiei a ajuns tot aiurea. Nu studiezi ce trebuie, sau piata muncii vrea altceva decat se studiaza. Multi isi regasesc pana la urma drumul pe care trebuia de la inceput sa mearga conform talentului si pasiunii.
In acest ghiveci ne invartim toti, fara exceptie.

Si trebuie dat sfatul potrivit omului si situatiei. Nu exista un leac universal care sa fie bun la toate si oricand. Oh, bine ar fi sa fie unul asa.