Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Nu ne-a cerut nimeni din Biserică să iubim vreo făptură mai mult decât pe Dumnezeu.
Dar cât de puțin îl poți iubi pe aproapele? - îmi vine să întreb...
Nu te sperie gândul?
Mihaela, a iubi pe Hristos nu implică a iubi (jertfelnic) pe aproapele?
A iubi pe Hristos are drept manifestare a disprețui pe aproapele, a-l respinge și ocărî pentru credința lui (simțită și practicată în felul lui)? A urî alteritatea, mai degrabă decât a trăi în pace sufletească împreună cu "alter"?
Nu putem iubi decât "clonele" simțirii și gândirii noastre?
A iubi pe Hristos în felul din care iese că urăsc pe aproapele?... În acest caz mă iubesc pe mine ca și construcție psihologică narcisistă (am introiectat admirația altora și acum mă sufoc în ea, devenită zid care mă împresoară), iubesc egoul meu, hristosul meu imaginar din pușcăria de sinapse unde îmi trăiesc fantasmele...
Ferească Sfântul de așa "iubire" de Hristos!
Nu poate fi contradicție între iubirea sănătoasă de Hristos și iubirea de oameni. Ci numai continuitate.
Iar asta nu primim moca, ci descoperim, învățăm, ni se descoperă. Cu vremea, cu încercările, cu harul Domnului...
|
un om interactioneaza cu o multime de oameni. unii vad ura, altii vad iubire. cine are dreptate? sa lasam pe Dumnezeu sa judece.
iubirea egoului inseamna contruirea unei realitati false. acesta niciodata nu isi va afisa defectele. din contra si le va masca.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|