Nedumeriri fata de spovedanie

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cezar_ioan

prin milostenie şi post

Da, milostenia acoperă mulţime de păcate - parcă Sfîntul Ioan Gură de Aur a scris asta, nu? Probabil "pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate" de la 1 Petru 4, 8.

Dar de post nu ştiam, că s-ar ierta păcatele prin post. Poate prin post şi rugăciune.

Am mai găsit o metodă de a primi iertarea fără a o cere în mod expres:

"Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate." la Iacov 5, 20

[glykys]

Atentie!

[SIZE=4][COLOR=#800000]ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE POSTURI ȘI ZILELE DE POST[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=#FF0000]"Postul iartă păcatele.[/COLOR]
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!"




http://www.parohiamacin4.org/post.htm


Sfanta Impartasanie se da pentru iertarea pacatelor si spre viata de veci. Iar Impartasanie fara Spovedanie nu se poate...



Iar dependenti nu suntem de spovedanie, ci de pacatele noastre...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de glykys

Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!"

În vremurile noastre, mai nou cine nu ţine post la tinereţe nu va mai prinde bătrîneţea...

În prealabil postat de glykys

Sfanta Impartasanie se da pentru iertarea pacatelor si spre viata de veci. Iar Impartasanie fara Spovedanie nu se poate...

Se poate. Preoţii fac asta frecvent, unii creştini ortodocşi practică şi ei împărtăşirea foarte deasă, avînd binecuvîntarea duhovnicului.

Ideea este să nu te apropii de Potir avînd păcate grave, de moarte, să te fi certat cu cineva între timp de exemplu. Iată lista cu păcatele care opresc de la Împărtăşanie:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16045

Sfîntul Nicolae Cabasila spune clar: "pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte!"

Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune.[62] La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte şi nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.)

A se vedea în special capitolul VI din eseul http://www.teologie.net/2010/01/05/c...ne-impartasim/ .

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Da, milostenia acoperă mulţime de păcate - parcă Sfîntul Ioan Gură de Aur a scris asta, nu? Probabil "pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate" de la 1 Petru 4, 8.

Dar de post nu ştiam, că s-ar ierta păcatele prin post. Poate prin post şi rugăciune.

Am mai găsit o metodă de a primi iertarea fără a o cere în mod expres:

"Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate." la Iacov 5, 20

Mi-ai luat-o înainte cu versetul din Iacov...:) Tocmai vroiam să adaug, descoperisem pe seară...

Cât priveşte postul, revin la ceea ce am mai zis în legătură cu distincţia dintre post şi abstinenţă sau ambiţii personale care se vor a fi post: postul este intim legat de rugăciune (precum şi de toate celelalte din ţesătura vieţii creştine, care sunt inseparabile, o singură cămaşă), mai mult, dacă nu e cerut permanent prin rugăciune, nici nu văd de ce ar fi lucru creştinesc. Aşadar am zis post, presupunînd, implicit, rugăciunea. Rugăciune fără post se poate, însă post fără rugăciune nu văd cum ar fi posibil.
Rugăciunea e condiţia de toată vremea a creştinului. Că e rostită sau nu, întrucât a te ruga înseamnă nu doar rostirea unei formule sau a unui şir de formule verbale, ci mai degrabă o aşezare a fiinţei, o atitudine permanentă de a fi cu credinţă şi umilinţă înaintea Domnului. În acest sens, nici o lucrare nu poate fi în afara rugăciunii. Aşa cred, Florine, Doamne ajută!

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Aşadar am zis post, presupunînd, implicit, rugăciunea. Rugăciune fără post se poate, însă post fără rugăciune nu văd cum ar fi posibil.

Se poate.
Sunt yoghini, vegani, care tin niste posturi fata de care pravila ortodoxa in acesta privinta pare o joaca.
Nu maninca niciodata produse animale, ba chiar tin post negru de 10, 20 zile sau mai mult.
Si totusi..

Rugăciunea e condiţia de toată vremea a creştinului. Că e rostită sau nu, întrucât a te ruga înseamnă nu doar rostirea unei formule sau a unui şir de formule verbale, ci mai degrabă o aşezare a fiinţei, o atitudine permanentă de a fi cu credinţă şi umilinţă înaintea Domnului. În acest sens, nici o lucrare nu poate fi în afara rugăciunii. Aşa cred, Florine, Doamne ajută!

"formulele verbale" ajuta omul sa-si aseze mai intai mintea, pe urma inima si vointa dupa forma rugaciunii.
Lucru anevoie de realizat de altfel si a nu se confunda cu parerea de sine, cum ca am fi dobandidt deja aceste lucruri si am trecut de etapa "formulelor".

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

"formulele verbale" ajuta omul sa-si aseze mai intai mintea, pe urma inima si vointa dupa forma rugaciunii.
Lucru anevoie de realizat de altfel si a nu se confunda cu parerea de sine, cum ca am fi dobandidt deja aceste lucruri si am trecut de etapa "formulelor".

Aşa este, bun avertisment.
Totuşi, interesant lucru, chiar cei care nu au timp de formule (unii limitîndu-se la un simplu "Doamne" din când în când) îşi văd de viaţa lor creştină, nevoindu-se cu pocăinţa şi sporind mult duhovniceşte.
Cel mai bine am găsit explicat acest lucru în cărţile Sfântului Teofan Zăvorâtul despre rugăciune.
Şi Părintele Rafail Noica pune accent tot pe această stare lăuntrică de aşezare înaintea Domnului, în detrimentul rostirii papagaliceşti şi fără folos a rugăciunilor şi pravilelor.

Se pare că avem tendinţa, mulţi dintre noi, să picăm în forme idolatre ale papagalului mecanic rugătoriu, în loc să vieţuim pur şi simplu creştineşte.
Probabil pentru că e puternică în noi tendinţa spre îndulcire.
Unii se îndulcesc cu mâncare şi băutură, alţii cu sexul, alţii cu literatura şi muzichia, alţii cu rugăciuni şi mersul la biserică şi colindatul pe la mânăstiri.
Puţini cred că se mai îndeletnicesc cu tăierea voii, în detrimentul îndulcirii. Tăiere/omorâre de sine fără de care intrarea pe Uşa Milostivirii este o iluzie a minţii.

De aceea cred că avem mare nevoie de duhovnici iscusiţi care să ne ţină în tensiune permanentă şi suitoare pe Munte. Altminteri ne oprim, satisfăcuţi de sine şi ne îndulcim cu amintiri şi multă imaginaţie...

[AlinB]

Sunt felurite nevointi care daca sunt facute corect, aduc roade mai devreme sau mai tarziu.
Sa nu ne grabim sa judecam roadele unora sau altora dupa aparente nici sa spunem ca ar fi cutare nevointa facuta corect (gandindu-ne la noi si judecand gresit) mai buna decat alta facuta gresit (gandindu-ne la altii si judecand iarasi, gresit).

[cezar_ioan]

Bineînţeles.
Roadele însă, nu e nevoie să le judecăm, nici să ne facem închipuite impresii.
E un obicei urât acesta des întâlnit printre (pseudo)creştini, de a justifica şi apăra totul, vezi Doamne, în numele unei cumsecădenii care se vrea virtute. Şi nu e.
Pentru că roadele Duhului, atunci când există, se văd oricum de la sine, lumina neputînd să fie ţinută sub obroc.

Atât Scriptura cât şi Tradiţia oferă instrumentarul limpede şi necesar de a vedea când sunt şi când nu sunt roade întru Hristos, în lucrarea zisă metanoia. Fiecare se vede pe sine şi totodată vede, prin noua lentilă, şi pe ceilalţi.
Există o mulţime de indicii ale lucrării duhovniceşti şi cine are ochi de văzut, vede (la sine şi la altul). Una la mână.
Pe de altă parte, sunt mereu capcane care trag spre osândire. Şi asta e adevărat. Doi la mână.
Iar a arunca o privire critică, asta nu e musai să fie osândire. De ce nu ar putea să fie ceva bun? Şi de ce nu, mai degrabă, ar fi bine-primită de către nevoitor, dacă chiar există nevoinţă reală şi dorinţă sinceră de îndreptare? De ce, de ce, de ce... Din îngâmfare, de-aia. Ce atâta fals-mister?
Cel care vrea să se îndrepte, caută singur o opinie critică, precum şi sprijin şi lămurire. Întrucât trage să se ridice la viaţă adevărată şi asta nu se poate prin laude şi tăceri infinit prelungite, întrucât duc la confuzie, ca orice formă de ignorare. Dacă vrei să ajuţi pe cineva să avanseze, strategia recomandată de orice cunoscător este aceasta: îi evidenţiezi reuşitele (întăreşti mişcarea bună, care a dus la ţintă) şi îi atragi atenţia, la momentul potrivit, asupra nereuşitei, indicîndu-i şi alternativa corectă. Dacă îl ignori, ajunge să confunde binele cu răul şi să-şi facă păreri de sine închipuite... Cel care-i încântat de sine (narcisistul, mândruţul şi mândruţica), fuge însă de orice formă de critică şi sare ca ars strigînd "osândire!"... El cere mereu aprobare, apreciere, mângâiere, competenţă, rafinament... O, câte nu cere el! Mereu cere şi reproşează că nu i se oferă. Şmecher tipu, nu-i aşa? Şmecher prost, însă, că-i spre surparea lui.

Aşa cum înţeleg eu, pe măsură ce îşi vede de lucrarea personală creştinul este chiar dator să privească şi în jurul lui şi, uneori, când desigur este justificat şi constructiv, să mustre şi să îndrepte pe fratele de credinţă, oricine ar fi acesta. Mă rog, să mustre, nu să dărîme, asta-i evident...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cezar_ioan

Bineînţeles.
Roadele însă, nu e nevoie să le judecăm, nici să ne facem închipuite impresii.
E un obicei urât acesta des întâlnit printre (pseudo)creştini, de a justifica şi apăra totul, vezi Doamne, în numele unei cumsecădenii care se vrea virtute. Şi nu e.
Pentru că roadele Duhului, atunci când există, se văd oricum de la sine, lumina neputînd să fie ţinută sub obroc.

Atât Scriptura cât şi Tradiţia oferă instrumentarul limpede şi necesar de a vedea când sunt şi când nu sunt roade întru Hristos, în lucrarea zisă metanoia. Fiecare se vede pe sine şi totodată vede, prin noua lentilă, şi pe ceilalţi.
Există o mulţime de indicii ale lucrării duhovniceşti şi cine are ochi de văzut, vede (la sine şi la altul). Una la mână.
Pe de altă parte, sunt mereu capcane care trag spre osândire. Şi asta e adevărat. Doi la mână.
Iar a arunca o privire critică, asta nu e musai să fie osândire. De ce nu ar putea să fie ceva bun? Şi de ce nu, mai degrabă, ar fi bine-primită de către nevoitor, dacă chiar există nevoinţă reală şi dorinţă sinceră de îndreptare? De ce, de ce, de ce... Din îngâmfare, de-aia. Ce atâta fals-mister?
Cel care vrea să se îndrepte, caută singur o opinie critică, precum şi sprijin şi lămurire. Întrucât trage să se ridice la viaţă adevărată şi asta nu se poate prin laude şi tăceri infinit prelungite, întrucât duc la confuzie, ca orice formă de ignorare. Dacă vrei să ajuţi pe cineva să avanseze, strategia recomandată de orice cunoscător este aceasta: îi evidenţiezi reuşitele (întăreşti mişcarea bună, care a dus la ţintă) şi îi atragi atenţia, la momentul potrivit, asupra nereuşitei, indicîndu-i şi alternativa corectă. Dacă îl ignori, ajunge să confunde binele cu răul şi să-şi facă păreri de sine închipuite... Cel care-i încântat de sine (narcisistul, mândruţul şi mândruţica), fuge însă de orice formă de critică şi sare ca ars strigînd "osândire!"... El cere mereu aprobare, apreciere, mângâiere, competenţă, rafinament... O, câte nu cere el! Mereu cere şi reproşează că nu i se oferă. Şmecher tipu, nu-i aşa? Şmecher prost, însă, că-i spre surparea lui.

Aşa cum înţeleg eu, pe măsură ce îşi vede de lucrarea personală creştinul este chiar dator să privească şi în jurul lui şi, uneori, când desigur este justificat şi constructiv, să mustre şi să îndrepte pe fratele de credinţă, oricine ar fi acesta. Mă rog, să mustre, nu să dărîme, asta-i evident...

Aşa grăieşte şi Domnul:

Iezechiel 3

17. "Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea.
18. De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta.
19. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.
20. De asemenea, când cel drept se va abate de la dreptatea sa şi va săvârşi răul când voi pune înaintea lui o cursă şi va muri, dacă tu nu l-ai înştiinţat, acela va muri pentru păcatul său, iar faptele lui de dreptate, pe care le-a făcut el, nu i se vor pomeni, şi Eu voi cere sângele lui din mâinile tale.
21. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel drept să nu păcătuiască şi el nu va păcătui, atunci va fi şi el viu, pentru că a fost înştiinţat şi îţi vei mântui şi tu sufletul tău".

[fallen]

În prealabil postat de Florin-Ionut

D
Am mai găsit o metodă de a primi iertarea fără a o cere în mod expres:

"Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate." la Iacov 5, 20

Da, intr-adevar interesant. La fel cum cel care ii e "piatra de poticnire" cuiva...

Prima data cand am citit textul am inteles "isi va mantui sufletul prin moarte" si nu "din moarte" si m-am speriat un pic dar si varianta asta era interesanta desi nu poate fi 100% valabila. Ce e drept e ca in ceasul mortii se pot petrece schimbari radicale : unii castiga mantuirea intr-o secunda de pocainta autentica - talharul de pe cruce, pe cand altii o pot pierde precum fariseul cel mandru.