Nedumeriri fata de spovedanie

[Dumitru73]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dumitre,

Exact astea sînt cuvintele duhovnicului meu, apropo de listele cu care mă tot prezint la el încheind de fiecare dată cu "şi probabil mai sînt şi alte păcate pe care le-am uitat".

Doar că eu vreau să ajung altundeva pe subiectul ăsta...

unde vrei să ajungi?

[DragosP]

Că de fapt tu ești duhovnicul lui?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Dumitru73

unde vrei să ajungi?

Ceea ce scapă fără voie la spovedanie se iartă prin Sfînta Împărtăşanie, care este printre altele şi "spre iertarea păcatelor". Tot la cuminecare se iartă şi păcatele şi greşelile comise de la spovedanie pînă în momentul respectiv, altfel ar fi obligatoriu ca împărtăşirea să se facă în secunda următoare mărturisirii.

Pe lîngă aceste două metode de a primi iertarea, mai există două:

- prin Taina Maslului
- prin rugăciunile particulare şi publice, împreună cu Biserica

[cezar_ioan]

prin milostenie şi post

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cezar_ioan

prin milostenie şi post

Da, milostenia acoperă mulţime de păcate - parcă Sfîntul Ioan Gură de Aur a scris asta, nu? Probabil "pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate" de la 1 Petru 4, 8.

Dar de post nu ştiam, că s-ar ierta păcatele prin post. Poate prin post şi rugăciune.

Am mai găsit o metodă de a primi iertarea fără a o cere în mod expres:

"Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate." la Iacov 5, 20

[glykys]

Atentie!

[SIZE=4][COLOR=#800000]ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE POSTURI ȘI ZILELE DE POST[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=#FF0000]"Postul iartă păcatele.[/COLOR]
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!"




http://www.parohiamacin4.org/post.htm


Sfanta Impartasanie se da pentru iertarea pacatelor si spre viata de veci. Iar Impartasanie fara Spovedanie nu se poate...



Iar dependenti nu suntem de spovedanie, ci de pacatele noastre...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de glykys

Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!"

În vremurile noastre, mai nou cine nu ţine post la tinereţe nu va mai prinde bătrîneţea...

În prealabil postat de glykys

Sfanta Impartasanie se da pentru iertarea pacatelor si spre viata de veci. Iar Impartasanie fara Spovedanie nu se poate...

Se poate. Preoţii fac asta frecvent, unii creştini ortodocşi practică şi ei împărtăşirea foarte deasă, avînd binecuvîntarea duhovnicului.

Ideea este să nu te apropii de Potir avînd păcate grave, de moarte, să te fi certat cu cineva între timp de exemplu. Iată lista cu păcatele care opresc de la Împărtăşanie:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16045

Sfîntul Nicolae Cabasila spune clar: "pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte!"

Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune.[62] La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte şi nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.)

A se vedea în special capitolul VI din eseul http://www.teologie.net/2010/01/05/c...ne-impartasim/ .

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Da, milostenia acoperă mulţime de păcate - parcă Sfîntul Ioan Gură de Aur a scris asta, nu? Probabil "pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate" de la 1 Petru 4, 8.

Dar de post nu ştiam, că s-ar ierta păcatele prin post. Poate prin post şi rugăciune.

Am mai găsit o metodă de a primi iertarea fără a o cere în mod expres:

"Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate." la Iacov 5, 20

Mi-ai luat-o înainte cu versetul din Iacov...:) Tocmai vroiam să adaug, descoperisem pe seară...

Cât priveşte postul, revin la ceea ce am mai zis în legătură cu distincţia dintre post şi abstinenţă sau ambiţii personale care se vor a fi post: postul este intim legat de rugăciune (precum şi de toate celelalte din ţesătura vieţii creştine, care sunt inseparabile, o singură cămaşă), mai mult, dacă nu e cerut permanent prin rugăciune, nici nu văd de ce ar fi lucru creştinesc. Aşadar am zis post, presupunînd, implicit, rugăciunea. Rugăciune fără post se poate, însă post fără rugăciune nu văd cum ar fi posibil.
Rugăciunea e condiţia de toată vremea a creştinului. Că e rostită sau nu, întrucât a te ruga înseamnă nu doar rostirea unei formule sau a unui şir de formule verbale, ci mai degrabă o aşezare a fiinţei, o atitudine permanentă de a fi cu credinţă şi umilinţă înaintea Domnului. În acest sens, nici o lucrare nu poate fi în afara rugăciunii. Aşa cred, Florine, Doamne ajută!

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Aşadar am zis post, presupunînd, implicit, rugăciunea. Rugăciune fără post se poate, însă post fără rugăciune nu văd cum ar fi posibil.

Se poate.
Sunt yoghini, vegani, care tin niste posturi fata de care pravila ortodoxa in acesta privinta pare o joaca.
Nu maninca niciodata produse animale, ba chiar tin post negru de 10, 20 zile sau mai mult.
Si totusi..

Rugăciunea e condiţia de toată vremea a creştinului. Că e rostită sau nu, întrucât a te ruga înseamnă nu doar rostirea unei formule sau a unui şir de formule verbale, ci mai degrabă o aşezare a fiinţei, o atitudine permanentă de a fi cu credinţă şi umilinţă înaintea Domnului. În acest sens, nici o lucrare nu poate fi în afara rugăciunii. Aşa cred, Florine, Doamne ajută!

"formulele verbale" ajuta omul sa-si aseze mai intai mintea, pe urma inima si vointa dupa forma rugaciunii.
Lucru anevoie de realizat de altfel si a nu se confunda cu parerea de sine, cum ca am fi dobandidt deja aceste lucruri si am trecut de etapa "formulelor".

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

"formulele verbale" ajuta omul sa-si aseze mai intai mintea, pe urma inima si vointa dupa forma rugaciunii.
Lucru anevoie de realizat de altfel si a nu se confunda cu parerea de sine, cum ca am fi dobandidt deja aceste lucruri si am trecut de etapa "formulelor".

Aşa este, bun avertisment.
Totuşi, interesant lucru, chiar cei care nu au timp de formule (unii limitîndu-se la un simplu "Doamne" din când în când) îşi văd de viaţa lor creştină, nevoindu-se cu pocăinţa şi sporind mult duhovniceşte.
Cel mai bine am găsit explicat acest lucru în cărţile Sfântului Teofan Zăvorâtul despre rugăciune.
Şi Părintele Rafail Noica pune accent tot pe această stare lăuntrică de aşezare înaintea Domnului, în detrimentul rostirii papagaliceşti şi fără folos a rugăciunilor şi pravilelor.

Se pare că avem tendinţa, mulţi dintre noi, să picăm în forme idolatre ale papagalului mecanic rugătoriu, în loc să vieţuim pur şi simplu creştineşte.
Probabil pentru că e puternică în noi tendinţa spre îndulcire.
Unii se îndulcesc cu mâncare şi băutură, alţii cu sexul, alţii cu literatura şi muzichia, alţii cu rugăciuni şi mersul la biserică şi colindatul pe la mânăstiri.
Puţini cred că se mai îndeletnicesc cu tăierea voii, în detrimentul îndulcirii. Tăiere/omorâre de sine fără de care intrarea pe Uşa Milostivirii este o iluzie a minţii.

De aceea cred că avem mare nevoie de duhovnici iscusiţi care să ne ţină în tensiune permanentă şi suitoare pe Munte. Altminteri ne oprim, satisfăcuţi de sine şi ne îndulcim cu amintiri şi multă imaginaţie...