Eu si ea, casatorie acum sau mai tarziu

[Solveig]

În prealabil postat de IonescuMarian

Din punct de vedere ortodox.
De asemenea, as dori sa stiu daca ea este de acord sa mai stam un timp impreuna ( asa in pacat cum se spune ) ce cale trebuie sa urmam apoi spre mantuire. ( rugaciune, canon s.a.m.d )
Imi place sa cred ca nu este chiar un pacat strigator la cer, si exista o cale prin care sa ne mantuim.



Eu zic ca exista dragoste intre noi, astfel nu am mai fi trecut peste toate problemele.
( si au fost destule...)
Stii tu, la teorie zicem multi ca facem, ca dregem...dar aflati in fata problemelor, nu o sa reactionam mereu cum ne-am propus. Stiu ca nu putem fi perfecti, nici nu caut perfectiunea...dar nici nu doresc sa stau cu o persoana cu care sa ma cert/contrazic in fiecare zi.
Ea incepe discutii de la lucruri simple, cand nu zic un lucru mic/simplu , vede negru in fata ochilor, si desparte firul in 4. De asemenea, se intampla sa ii dau un mesaj simplu, si isi face fel de fel de ganduri, de parca i-as scrie metafore si se gandeste la semnificatia cuvintelor.
I-am spus ca vreau sa ne relaxam, sa fim mai calmi pentru ca viata e scurta iar noi stam majoritatea timpului incordati, suparati si nemultumiti.





Am deschis subiectul casatoriei ca doresc sa fac acest pas, dar vreau sa simt si eu cu adevarat, nu doar sa fiu constrans de situatie ( de ea ) sau de religie. ( sa nu traim in pacat). Imi place sa cred ca daca ea ma iubeste cu adevarat, nu se va desparti de mine pentru motivul ca nu ne casatorim cand si-ar dori ea, si ne-am casatori cu 6 luni mai tarziu de exemplu.
Vreau sa inteleaga, ca nu-mi doresc sa avem mare avere, apartament, masina etc inainte de casatorie, dar nu sunt de acord nici sa facem credit ca sa putem face nunta.

Asa cum s-a spus si pana acum, a avea relatii sexuale inante de casatorie este pacat, oricum l-am intoarce. Si inca pacat de moarte. Asta inseamna ca daca facem pacatul, suntem morti duhovniceste si nu avem antene pentru harul lui Dumnezeu.
Harul nu poate lucra ca sa ne schimbe inimile si sa ne faca mai buni. Vom ramane incrancenati in noi insine, fara sa reusim sa ne deschidem catre celalalt si sa i ne daruim intru totul.
Solutia este renuntarea la pacat si cautarea Imparatiei, pocainta, nevointa, spovedania si Impartasania. Atunci inimile vi se vor linisti si veti vedea ce e de facut. Veti descoperi adancimi unice ale dragostei voastre, dincolo de apropierea trupeasca. Certurile vor disparea ca prin farmec si veti gasi bucurie in a face voia celuilalt.
Nu este bucurie fara Dumnezeu; toate sunt rele si intunecate fara El. Voia noastra este iadul, Voia Lui este Viata, bucuria si linistea, descoperirea surprinzatoare a frumosului. Faceti cele ale Lui si va veti gasi linistea si veti vedea altfel lucrurile.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Solveig

Asa cum s-a spus si pana acum, a avea relatii sexuale inante de casatorie este pacat, oricum l-am intoarce. Si inca pacat de moarte.

corect !

este vital ca toti sa stie asta.

[cezar_ioan]

Omul launtric (omul duhovnicesc) se ia mereu la tranta-n noi cu omul trupesc (lumesc). Mai exact spus, este luat la tranta, e pocnit mereu in toate cele moi si delicate ale sale...
Asa e boala aceasta, a noastra, numita viata "normala" (sau nevroza banala)...
Cand omul duhovnicesc o ia un pic inainte (face o secerare, ceva...), omul lumesc riposteaza adeseori sau este ajutat sa riposteze (lumea in care traim e experta in treaba asta). Incep gandurile, filosofiile, modele si modelele, toata harababura contiintei noastre "istete" si a reactiilor subconstiente si inconstiente. Dureri, ofuri, tanguieli si altele mai dihai (nervi, agresivitate, mecanisme compensatorii, fobii, panici, bulimii, betii, loterii, cumparaturi, doctorate, diplome etc.)
Cand omul lumesc pune insa stapanire pe terenul de lupta, vine o liniste frumoasa (pe care eu o numesc "de mormant", la propriu...), apare barbatul macho sigur pe el si de succes, bonomia, nesimtirea, respectiv feminismul si cochetaria, eventual parada de duminica la Liturghie.... Dar linistea aceasta trecatoare nu e deloc Pacea, vorba lui Zaharia pe un alt topic (inspirata distinctie, subliniez din nou cu acest prilej).

Si uite-asa ne trecem vremea, avind sau nu un oarecare spor duhovnicesc, noi cei care ne consideram crestini si (zicem ca) ravnim la mantuire, la Imparatie...
Uneori ne mai si bolnavim la cap, din asemenea galcevi neintrerupte din noi insine, ba chiar imbolnavim pe cei din jur.
Astia suntem, ma iertati, asa vad eu acum conditia noastra, a majoritatii.

Cat priveste "dilema" topicului de fata, mai intai as voi sa spun ca apreciez in mod deosebit (desigur m-au luminat si alte postari sau fragmente - multumesc tuturor!) ce au scris Heaven si N.Priceputu.
Heaven, pentru ca a pus problema cat se poate de plauzibil, sa zic asa... Exact asa cred si eu ca sta treaba cu omul psihologic (iar nu cu cel launtric, duhovnicesc). Cred ca ar merita cercetat raspunsul mai intai la aceste intrebari, pentru o clarificare folositoare. Desigur, daca se doreste inaintarea in spatiul rezolvarii, iar nu tergiversarea (cu motive care imi scapa...).
N.Priceputu a tintit la omul launtric, de fapt (consider eu). In definitiv, Taina Nuntii cu acesta are de-a face, iar nu cu omul lumesc. Trupescul nostru psihologizat il aranjam repede la Primarie, tribunal si neamuri. Poate ceva mai lent la consilierul psi... Cu omul launtric, insa, nu avem ce cauta la acestia, enumerati...

Pozitia mea este aceasta: daca voim cu adevarat sa lucram despatimirea, intru Hristos in Biserica, madulare fiind noi si mladita legata organic de Vitza, daca suntem dornici sa con-lucram mantuirea noastra impreuna cu sotul-sotia, daca voim sa avem casatoria ca lucrare duhovniceasca (si cu totul secundar lumeasca), atunci nu gasesc nici un motiv care sa duca la vreo intarziere a casatoriei. Orice problema, orice nepotrivire, orice necaz, orice lucru care sperie pe omul lumesc din noi atunci cand cugetam la casatorie, este mana cereasca atunci cand cugetam duhovniceste si suntem pusi pe treaba in dezvoltarea naostra duhovniceasca. Daca suntem oameni ai Duhului, porniti pentru totdeauna la treaba, hotariti sa facem bucurie in Ceruri, atunci ... reamintesc sfatul Parintelui Arsenie Boca: "Uite, poftim... ia-o de nevasta ... pe asta!" (aratind aproape la intamplare prin curtea manastirii). Intrucat pentru cel care isi ia in serios omul duhovnicesc dinlauntrul sau, orice femeie este potrivita ca sotie. Ba inca, cu cat e mai "rea" si nepotrivita, cu atat e mai bine in slefuirea de sine a nevoitorului, in lupta cu egoismul ucigas din noi. (In acest sens, Parintele de fapt il incuraja pe viitorul preot sa se dedice cu toata seriozitatea vocatiei preotesti, iar nu grijilor barbato-muieresti ale multimii de gura-casca si bagareti in seama care e lumea din noi...)
Cu cat creste greutatea din afara, cu atat sporeste lumina dinlauntru si vine Pacea, cred eu...

Daca, insa, suntem centrati pe interesele noastre pamantesti si cautam perechea "ideala", atunci imi pare limpede: nu avem nici o treaba cu Taina Nuntii, cu lucrarea duhovniceasca si cu orice tine cu adevarat de Biserica. Suntem trupesti, plini de ifose, egoisti si deocamdata afara din Imparatie. Ca e ea sau alta, de fapt putin imi pasa, ca barbat: important e ca eu sa fiu satisfacut in nevoile mele lumesti, pana la adinci batraneti, de se poate. Similar poate gandi si femeia.
Dar asta nu e Voia lui Dumnezeu. Sa nu ne mai mintim pierzindu-ne vremea...

In concluzie, eu rezum toata discutia la aceasta: vrea omul sa se mantuiasca in con-lucrare cu o femeie care ii devine sotie prin binecuvantarea lui Dumnezeu? Vrea sa se tina de omorirea patimilor si de imbisericire autentica? Atunci, daca vrea barbatul SI vrea si femeia, foarte bine: sa se casatoreasca fara intarziere. Vor vedea mai apoi cum e cu toate detaliile, ca oricum vor fi mereu probleme, de toate felurile...

Iar daca nu vrea asta ci vrea sa se "aranjeze" confortabil si caldut, sa se "potriveasca", atunci... nu mai vad rostul discutiei. Nu aici; eventual, poate, la o bere, doua... la o cafelutza, la coada la coafor sau la frizerie.

Iertati-ma dar e prea grav cum ne mintim mai mereu, complicind lucrurile simple de dragul de a gasi justificari si portite pentru o alegere simpla si dreapta: imi lucrez despatimirea sau nu. Vreau sa slujesc omului launtric sau celui dinafara. (Pe amindoi odata nu se poate sa-i avem stapani.)