Hipnoza... Exista asa ceva in psihologie?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Observ că, în câteva mesaje de pe acest topic, psihologia ştiinţifică este, cumva, privită în antiteză cu cea patristică.
Mă încumet să-mi dau şi eu cu părerea, deşi... am doar câteva cunoştinţe elementare despre psihologie, aşa, de nivel de cls. a X-a. :)
În opinia mea, psihologia este o ştiinţă autentică, o ştiinţă care, prin obiectul ei de studiu, se apropie de teologie şi filosofie. Această disciplină, încadrată în categoria ştiinţelor socio-umane, este, ca şi toate celelalte ştiinţe, demnă de luat foarte serios în considerare, căci a apărut ca urmare a studiului îndelungat al multor cercetători preocupaţi de sufletul omenesc.
Am avut bucuria de a comunica personal cu mai mulţi psihologi credincioşi, psihologi creştini ortodocşi, care contribuie la recuperarea psihologică, socială şi chiar duhovnicească a multor persoane singure, dezorientate, care au trebuinţă urgentă de ajutor. Aceşti psihologi şi-au pus toate cunoştinţele în slujba lui Hristos şi, cu siguranţă, ţin seama de scrierile Sfinţilor Părinţi. Atenţie: avem inclusiv pe forum câţiva psihologi credincioşi (Heaven şi domnul profesor Ioan Cezar); să nu-i întristăm prin generalizări nejustificate la adresa ştiinţei pe care o practică spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor!
Cred că psihologia nu este la concurenţă cu teologia patristică, ci psihologii de astăzi sunt discipoli ai Sfinţilor Părinţi, întocmai ca şi teologii! Domnul Ioan Cezar spunea foarte frumos că psihologia este o slujitoare a teologiei. Cred că s-ar putea spune şi că, de fapt, psihologia şi teologia modernă, împreună, sunt slujitoarele teologiei patristice... sau aşa ar trebui să fie. :) Aşadar, dacă psihologii (mă refer la cei credincioşi creştini) sunt elevii, iar nu concurenţii Sfinţilor Părinţi, ce motiv mai avem să combatem, fără simţ critic, toată ştiinţa psihologiei, pe care cei mai mulţi dintre noi n-o cunoaştem? De vreme ce eu nici n-am studiat Psihologia şi nici n-am avut ocazia de a apela la ajutor din partea psihologilor, cum aş putea susţine, în mod nejustificat, ceva negativ la adresa acestei ştiinţe?
Psihologia NU trebuie confundată nici cu ezoterismul, nici cu mai ştiu eu ce alte pseudoştiinţe, terapii alternative etc. Nu trebuie confundată nici cu psihiatria, pentru că aceasta din urmă este o ramură a medicinei, iar psihologia este o ştiinţă umanistă (deci mult mai apropiată de teologie).
Cred că, folosindu-ne de un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, putem afirma că psihologia nu este nici rea, nici bună în sine, ci poate avea efecte pozitive sau negative, în funcţie de modul în care o practicăm. Dacă există psihologi care-şi practică ştiinţa doar din dragoste pentru Dumnezeu şi faţă de semeni, atunci lucrarea lor este binecuvântată de Dumnezeu şi perfect compatibilă cu sfânta noastră credinţă creştină!
În schimb, psihologii care realizează un sincretism între ştiinţa în care s-au specializat şi tot felul de practici ezoterice (or fi existând şi astfel de psihologi, nu ştiu), atunci responsabilitatea nu aparţine tuturor psihologilor şi nici psihologiei în sine, ci strict persoanelor în cauză. Acei psihologi ar practica ezoterismul nu pentru că sunt psihologi, ci pur şi simplu fiindcă s-au rătăcit de la dreapta credinţă, săracii... :) Să nu confundăm medicul cu medicina, psihologul cu psihologia etc.
A, îmi veţi spune că aţi întâlnit mulţi psihologi care au convingeri religioase sincretice şi încearcă să şi le susţină prin argumente ştiinţifice? Nici acest fapt nu îndreptăţeşte generalizările nejustificate (de tipul: "toţi psihologii sunt... sincretişti"), din mai multe motive:
1. aşa cum am mai spus, psihologii respectivi combină ştiinţa autentică a psihologiei (care, din câte ştiu, n-are nicio legătură cu ezoterismul şi aiurelile) cu ideile lor religioase şi filosofice;
2. existenţa psihologilor creştini constituie o dovadă a compatibilităţii dintre credinţă şi ştiinţa psihologiei;
3. practici anticreştine se pot strecura în orice domeniu, ceea ce nu ne determină să combatem toate ştiinţele în bloc, ci doar să respingem ceea ce este contrar credinţei noastre (de exemplu, cei mai mulţi dintre medicii ginecologi fac avorturi, ceea ce nu înseamnă că toţi ginecologii ar fi proavort, sau că domeniul ginecologiei ar fi, în sine, anticreştin);
4. Sf. Vasile cel Mare, în Omilia XXII către tineri, îşi exprimă opinia conform căreia creştinii au datoria de a citi literatura laică necreştină (cred că ideea se potriveşte şi în cazul psihologiei) şi să ia din ea doar ceea ce este în concordanţă cu învăţătura lui Hristos, după exemplul albinelor care, aşezându-se pe toate florile ivite în calea lor, iau din ele DOAR ceea ce le este folositor (polenul). Spune aşa Sf. Vasile: "Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi doar ceea ce ni se potriveşte şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm". Câtă dreaptă socotinţă aveau Sfinţii Părinţi!
Cu siguranţă, ei ar fi folosit şi psihologia ca pedagog către Hristos, aşa cum s-au raportat la ştiinţa şi la filosofia vremii lor.
Ştiu că am scris un mesaj foarte incoerent (din cauza oboselii), dar mă simţeam datoare faţă de psihologii creştini de pe forum... fiindcă, în mod indirect şi neintenţionat, am contribuit la crearea acestei polemici inutile dintre psihologii CREŞTINI şi CREŞTINII nepsihologi. Aveam doar o curiozitate în legătură cu hipnoza şi, până la urmă, s-a ajuns la această discuţie care, cu siguranţă, îi întristează pe fraţii noştri de credinţă care-I slujesc lui Hristos practicând psihologia.
De aceea, sper că mi-aţi înţeles cât de cât ideile, deşi sunt... hipnotizată, probabil, de oboseală. :))
În concluzie, cred că, în privinţa psihologiei, ca şi în cazul oricărei alte ştiinţe, noi, creştinii râvnitori după virtutea dreptei socoteli, putem urma cu toată încrederea sfatul Sfântului Vasile cel Mare - acela de a ne asuma, precum albinele, doar ceea ce este pozitiv, creştinesc, din fiecare domeniu al vieţii şi al culturii, lăsând în urmă ceea ce simţim că ne îndepărtează de Dumnezeu. Dacă vom avea încredere în psihologii creştini, care-şi practică ştiinţa pentru şi cu ajutorul lui Hristos, cred că decizia noastră va fi bineplăcută lui Dumnezeu. Iar dacă vom adera la ideologii şi practici străine de credinţa şi spiritualitatea noastră ortodoxă, păi atunci nu psihologia e de vină, ci lipsa noastră de discernământ duhovnicesc.
Pentru cei pe care i-am făcut curioşi, voi da, în mesajul următor, un link tot de pe forum în care mi-am exprimat mult mai clar şi coerent opinia despre raportul dintre credinţă şi ştiinţă. Acum cred că, dacă încerc să mai scriu ceva... încep să formulez cine ştie ce erezii. :)

Să aveţi o noapte minunată!

P. S. Acum îmi dau seama că am făcut şi vreo două dezacorduri gramaticale, nu mai stau să le corectez, fiindcă aş adormi la computer. :)

Doamne ajută!

Draga Laura, pentru o eleva de clasa a X-a, cum te autoevaluezi, ai scris un eseu de nota 10 cu felicitari! Ba, asa cum fac elevii foarte buni, ti-ai cam intrecut profesorul, pe ici pe colo... Nu vrei ... sa mergi la Olimpiada? (mai ai o saptamana de pregatire pentru faza pe liceu)...:))

Dincolo de gluma, cred ca ai sintetizat foarte frumos incercarile unora dintre noi de a aduce putina clarificare in privinta subiectului topicului.
Chestiunea raportului dintre Teologie (Patristica) si Psihologie e dezbatuta de multa vreme in lume, cu variate pozitii. La noi, Parintele Staniloae avea o deschidere mare catre psihologie, criticind insa uneori pe psihologii care practicau reductionismul, depasindu-si limitele propriei discipline. Parintele nu admitea ca Teologia sa fie concurata, intrucat pur si simplu nu e in firea lucrurilor. Biserica nu are concurenta, nu poate avea, pur si simplu. Revelatia nu se pune la indoiala, nu se justifica, nu se argumenteaza: se primeste sau nu.
Poate voi gasi o parte din materialele pe aceasta tema, pe care mi le-a oferit cu ani in urma un coleg psiholog iubitor de patristica. Asa cum scrie Parintele un anumit articol, candva, cred ca multi se vor tulbura pe forum. Dar nu e posibil saltul in cunoastere fara putina tulburare, uneori, pe alocuri. Cu voia lui Dumnezeu voi gasi, sper materialele respective si altele redactate de teologi.

Saptamana trecuta am prezentat, cu inima cat un purice, un referat la catedra de socio-umane, cu tema: raporturi intre Teologie si Psihologie. Fiind in sala atat psihologi cat si teologi, m-am temut ca va iesi o discutie in contradictoriu sau o salata de idei. Din fericire a fost un succes neasteptat. Fiecare isi cunostea bine domeniul, iar oamenii s-au aratat marturisitori ai lui Hristos si concluzia a fost ca o conlucrare intre teologi si psihologi este cel mai folositor lucru pe care il putem face in interesul elevilor. Ar fi multe de spus...

Deocamdata, insa, sufletul nostru trage la post si gandul ne este tot mai aprins catre Nasterea Domnului. Sa lasam psihologia sa fie cuprinsa de minunea Nasterii Pruncului, spre ridicarea ei din cele lumesti catre Imparatul Ceresc.
Post binecuvantat!

Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+