"Adevarata stiinta duce la credinta"

[Mihnea Dragomir]

Acuma, opinia mea personală este că tot claponi cu ifose sunt şi teologii. În fine, majoritatea lor. Aceleaşi tipuri de erori pe care le văd în ştiinţele particulare le văd şi în teologie şi în filosofie. Aşa cum cercetătorii din fizică ori biologie îşi prezintă modelele drept certitudini, şi teologii îşi prezintă părerile drept sententiae certae, dacă nu cumva drept dogme. Nu recunosc oamenii de ştiinţă subiectivismul cercetării, care adesea demonstrază ceea ce autorul ei vrea să demonstreze ? Ei bine, de exact aceeaşi boală suferă şi teologii. Ei iau "datele primare" din Biblie, din liturgică etc şi le sucesc până ce ajung la "păi vezi, dom'le ? quod erat demonstrandum !" Şi-au creat matematicienii un limbaj al lor ? Păi, să vedeţi la teologi. Ca să nu mai vorbesc de filosofi. Şi treaba se strică tot mai mult. Pe Platon îl înţelege şi un elev mediocru de liceu. Cu Aristotel, deja nu te mai simţi bine, când începe el să le bage pe alea cu categorii, accidente, etc. Dar abia cu Toma din Aquino începe să te doară capul cu adevărat. Când ajungi la Kant, îţi ţiuie urechile. Iar la Spinoza se trece la "limbaj formal" pur şi simplu. Dacă încă nu aţi aflat ce e ăla "limbaj formal" în filosofie, amintiţi-vă de simbolurile de la matematică. Atunci laşi creionul din mână, iei aspirina şi deschizi Cartea. Adică Biblia. Şi te miri cum de nu s-a gândit Dumnezeu să lase oamenilor un manual de religie în limbaj formal, de a lăsat nişte parabole în loc. Mă refer la parabole biblice, nu la alea cu f de x egal x pătrat plus x plus o constantă.