Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.03.2012, 12:22:19
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Dupa ce ti-ai spovedit pacatele, preotul nu-ti spune rugaciunea de dezlegare, insa iti spune sa te impartasesti. Il parasim, mai intram in acea biserica, cum procedam?
  • Nu-l judeci pe preot, vorbesti, discuti cu el; daca crezi ca preotul a gresit intr-o privinta, incearca sa vorbesti cu el, sa ai buna cuviinta, sa ai cuget smerit, nu sa pleci imediat in alta parte.
  • Sunt situatii cand nu-l dezlegi – alti duhovnici, Parintele Arsenie, Parintele Staniloae isi permit sa se mai abata de la canoane, ca au trecere la Dumnezeu, au autoritate duhovniceasca;
  • Eu nu ma iau dupa preotul cutare ca a iesit din canoane; eu merg pe calea mea, dupa canoanele Bisericii, imi urmez urcusul meu, merg pe linia ascultarii si a Bisericii pana capat acea autoritate, daca voi fi vrednic vreodata, si o sa am lumina si harul sa pot sa aplic ceea ce este de aplicat tot pentru salvarea acelui suflet. Dar nu pun masura mea.
  • Preotul e preot, ramane preot indiferent ce ar fi; dar daca sunt totusi probleme, daca ai indoieli, cauta sa procedezi cu bunacuviinta, cu rugaciune, cu smerenie, sa-i explici parintelui, ceri dezlegare ca sa pleci in alta parte…; dar nu gata, daca nu ti-a convenit ceva, il vorbesti de rau si arunci cu zoaie in el.
Legat de cardurile cu cip:
  • Nu cunosc eu amanunte despre cipuri si din astea. Dar ce se intampla? As vrea sa vad si cine pune intrebarea asta… Fiindca poate sa fie unul necununat [sau cu probleme de acest gen] care vrea sa vada ce zice parintele Amfilohie, ca se filmeaza si da pe internet… Nu asa!
  • Oricum, ne trebuie si o cercetare a astfel de lucruri. Sunt lucruri care nu se cunosc asa dintr-o data.
  • Un duhovnic bun, un om al bisericii, cunoaste tactica vrajmasului, stie din partea cui vin astfel de lucruri si unde pot duce si dintr-o data nu se poate avea incredere.
  • Insa nu se pot da asa raspunsuri asa, pe moment, “ca la taraba”, ci raspunsurile pot fi in genul: “Dar cine a pacatuit, el sau parintii lui?” “Nici el, nici parintii lui?”, “Nici lepadare de botez, si nici nu trebuie sa luam”… Ăăă? [ironic la adresa abordarilor simpliste] Uite cam asa este, trebuie si o cunoastere, sa se faca lucrarea lui Dumnezeu prin el. Adica sunt lucruri pe care nu le pricepi dintr-o data.
  • Eu bineinteles ca nu sunt de acord si nu trebuie sa fim, dar ca sa convingi si oamenii, trebuie sa fii mai infipt in Adevar decat in realitate.
  • Parintele Staniloae prefera sa mearga mai degraba cu trenul decat cu masina.
  • Este insa si o masura a lucrurilor, depinde si de fiecare, de ce vrea sa faca…
  • Iarasi m-ati adus la tehnologie si pocainta.
  • Exemple de folosire a tehnologiilor (ultra)moderne cu justificarea ca si Apostolii sau Sfintii Parinti foloseau si faceau anumite lucruri… In planul duhovnicesc lucrurile se masoara altfel; cu cat se induhovniceste omul, se dematerializeaza, mai lasa deoparte stiinta (produsele ei).
  • Tutea: Da, e buna stiinta. Uite asa cum ma folosesc de periuta de dinti, asa ma folosesc si de stiinta...
  • Toate nelinistile veacului provin de la pacat; problema pacatului se rezolva prin pocainta, nu-i alta cale!
  • Atentie mare si cu tehnologia aceasta! Nu ca gata, trebuie sa le arunc pe fereastra, dar sa stii ca oricine vrea sa incerce o rugaciune mai adanca, isi da seama cat de mult il incurca vizionatul la ceva; pentru ca noi trebuie sa nu ne risipim cu mintea in nimic, ci sa ne adunam mintea in rugaciune. Lucrurile acestea tehnologice sparg duhul de rugaciune.
  • Lupta se duce cu 3 arme ale diavolului: pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii; pai tu cum le biruiesti? Cum rezisti in fata lor? Stii cum iti fura simturile, cum te captiveaza? Valeriu Gafencu spunea: Cred ca daca-as fi fost in alta parte, in libertate, nu as fi cunoscut o asemenea stare duhovniceasca. Ca si in pustie. [Conteaza absenta factorilor externi disturbatori, a prilejurilor de imprastiere].
  • Cine nu se leapada de sine, nu-L cunoaste pe Dumnezeu, nu incape Dumnezeu in el. Asta e prima conditie a urmarii lui Hristos: renuntarea.
  • Atentie la alipirea de tehnologie, de satisfactiile pe care ti le provoaca, e un pericol sa fii neglijent, sa le tot folosesti asa…
  • Amagirea ca se folosesc “si” pentru lucruri bune. Nu: ori folosesti numai pentru lucruri bune tehnologia, ori n-o mai folosesti!
  • Exemple legate de muzica de cabaret si de stirile despre fotbal de la Radio Trinitas, amestecate cu Sfintii Parinti.
  • Nu slujiti la doi Domni; dar “noi vrem sa fim si cu.., si cu…”,stiti, parinte, ca am tinut si postul si am vazut si un film pe internet”, “Am fost si la Canonul Mare, dar nu am scapat nici antrenamentele de dans, de aerobic, de forbal sau nu stiu ce”. Nu merge!
  • Macar sa fim mai atenti, sa ne silim pana unde putem. Ca ne tranteste diavolul, daca iesim din “pustie”.
***
  • Sa incepem de la canon, nu de la dezlegare de canon.
  • Foarte putina lume cauta la duhovnic tamaduire, indreptare, toata lumea cauta mangaiere; mangaiere cauta si pisica aceea, iar daca vrei sa o speli, atunci sare in toate partile.
***
Inceputul bun
  • Ca sa te pocaiesti trebuie sa te hotarasti sa o rupi cu pacatul. Cand vrei sa pui inceput bun nu mai amana! In clipa asta ma voi scula si ma voi duce la Tatal meu: Tata, am gresit la cer si inaintea Ta!
  • Unitatea intre gand, vorba si fapta iti da integralitatea actiunii si atunci Harul intervine.
  • Mare este puterea pocaintei: daca spovedesti pacatele cu cainta, incepi sa faci canonul, atunci se intampla o schimbare in tine. Deja dupa o zi-doua de post esti altfel.
  • Cand exersezi pocainta, postul si rugaciunea, vezi ca se intampla o usurare sufleteasca, se deschid ochii mintii, incepi sa pricepi altfel: e lucrarea Harului in suflet.
  • Ajuta si sa fii in preajma unor oameni cu o stare sufleteasca corespunzatoare.
  • Sa fii un om de fapta si elimina ceea ce poate sa te impiedice din planul tau de pocainta, cauta sa-ti iei si tu masuri, ajuta-te si tu pe tine, evita prilejurile de pacat.
  • Treci la fapta, lupta-te, ia-te la tranta cu neputinta ta, striga dupa un ajutor si Dumnezeu iti va trimite ajutorul; fiecare dupa masura lui.
  • Fa-ti pofta de pocainta, misca in directia aceea, creaza-ti un cadru prielnic in directia aceea.
  • Raporteaza-te la Adevar, la lucrarea Duhului nu la ceea ce cred, la ce simt, la ce-am auzit, la ce spun colegii si ceilalti.
***
  • Pe Cruce ne dam examenul credintei. Si in actul pocaintei. In masura in care isi poarta crucea ne dam seama de credinta.
  • In viata duhovniceasca fapta autentifica. “Credinta fara fapte este moarta”.
  • Una este cunoasterea din citit, alta este cunoasterea din auzit, dar cea mai mare e cunoasterea din experienta: “Si eu am fost acolo”.
  • Asta-i lupta cu patimile: invita la fapta, invita la lucrare. Dumnezeu ne indeamna totdeauna la experienta.
  • Oricine practica un act de pocainta, stie.Cine se caieste de-un pacat, pe cine il doare, acela striga de durere, nu mai pune intrebari [despre cum sa faca asta]. Ca si cum ai intreba: “Pe tine cand te doare maseaua, cum te vaiti? Cand te lovesti peste deget, cum tipi?”
  • Cand omul iese din durere, incepe sa se inmoaie ca apa inghetata la caldura, ia orice forma in care este pusa, se intinde pe oriunde. Cand nu este tinuta in fraiele duhului, firea noastra la fel face!
  • Parintele Arsenie spunea ca i se pare cel mai greu la varsta lui (de batranete): taierea voii!
  • Parintele Paisie Olaru, care avea rugaciunea inimii de la 18 ani [dar si Parintele Sofronie Saharov, n.n.], spunea: mai usor imi e sa sap un metru cub de pamant, decat sa stau un ceas la rugaciune; e vorba de lupta prin rugaciune aceasta in planul duhovnicesc.
  • Trebuie sa ne indreptam cu toate fortele spre Hristos.
  • Sa se vada atitudinea noastra, ca la Zaheu: “intorc impatrit“, etc.
  • Cand se va intampla o prigoana si vei fi dat afara de peste tot, atunci se implineste Evanghelia cu tine!
  • Daca nu ai o patimire pentru Hristos, de unde stii ca esti pe calea cea buna? Nu ti-o provoca tu, dar cand suna ceasul, nu da inapoi!
  • Roaga-te acum pe timp de pace, ca sa te gaseasca Dumnezeu vrednic de incercare la momentul harazit; asta avem de facut acum!
  • Am o ora la dispozitie acum, ma pregatesc. Ma scol cu 5 minute mai devreme, plec cu o rugaciune, cu o metanie, cu o binecuvantare, cu un cuvant al lui Dumnezeu. Plec cu hotarare, conteaza foarte mult de ce te agati!
  #2  
Vechi 24.03.2012, 12:34:43
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Stam aici si va ascultam si vedem in jur carti care nu au legatura cu ortodoxia. Vedem imagini chiar de pacat. Ce parere aveti despre asta?
  • Pai nici nu le-am vazut. Nu ati venit intr-o librarie perfecta, nu va vorbeste un om perfect si.. nici auditoriul nu cred ca e perfect! Am venit aici sa ne ajutam unii pe altii.
  • Cel mai tare mi-e teama de cei care vorbesc si nu implinesc!
  • Sa nu facem confuzie intre planuri; hai sa vedem ce ne sta noua la indemana si aia sa si savarsim!
  • Sunt probleme, dar nu sunt oameni fara duhovnici si fara o binecuvantare in ce se face. Dar stii ce se intampla…? “Ce parere aveti de Dan Puric?” [Imitand cu voce pitigaiata o intrebare carcotasa care i se tot pune, n.n.]. Pune un cearsaf mare, alb si cu un punct pe el: tu ce vezi aici? “Punctul negru!” Pai tu nu vezi restul?
  • E artist, face ce face, dar unde mai gasesc eu unul ca el (n.n. ca Dan Puric) in tot teatrul romanesc, care sa puna problema de demnitate, de Dumnezeu si de credinta! Unde mai gasesc eu unul ca el, sa rascoleasca o tara intreaga in 20 de minute de emisiune! Nu, domn`e, n-ati vazut ca a spus cuvantul ala…”. Iata, asta-i poporul! Nu stie sa se foloseasca.
  • La Parintele Arsenie Papacioc a venit in Postul Mare un batran, de prin Ardeal….
Redam relatarea din original:
A venit odată unul, care m-a impresionat așa de tare, era din Maramureș, și zic: „Ați venit aici la băi?” „Nu, domnule Părinte! N-am venit! Am venit special la Sfinția ta!” Era în Săptămâna Mare, Sâmbăta Mare. Și l-am spovedit. Nu am avut de lucru și l-am întrebat dacă a postit. Dar cu acest om, de 35 de ani se luptau sectanții să-l facă adventist. încă și nevasta lui de 35 de ani se dăduse la adventiști. Vă închipuiți! El, săracul, nu avea Paști, nu avea Crăciun… Dar nu s-a lăsat! Era un om foarte înalt și voinic și sufletește. Că dacă îl amăgeau pe el ad*ventiștii, atunci îi cucereau pe toți din sat.
Dar, nu am de lucru și-l întreb dacă a postit: N-am postit, domnule părinte! Ieri a fost Vinerea Mare, am mâncat și atunci!” Atunci zic în sinea mea: „Arsenie, ce faci?” Dar, deodată mi-am amintit: Au oare postul decide, sau sfărâmarea inimii? Omul acesta de 35 de ani lupta pentru Ortodoxie, pentru credința lui adevărată și strămoșească!” „Bine, zic, te împărtășești, dar nu mai mănânci până mâine!” Mai erau câteva ceasuri!
  • Fiecare are rostul si masura lui. Dar ce faci sa nu faci de capul tau, sa fii sub un duhovnic.
  • Exemple in care duhovnicul poate face pogoramant: “Daca vad ca te costa serviciul pentru o basma, bine, da-o jos”; “Bine, esti medic, nu ai putut sa ai atatia copii, ai numai unul, dar n-ai plecat din tara, ai refuzat ofertele din strainatate, dar… ai grija de cea cu multi cu copii cand vine la tine, ai grija de ala bolnav care n-are bani sa-ti dea“. Da-i o metoda de compensare!
  • Asa si cu asta: Pentru ca nu se adreseaza unor oameni care vin la biserica, Dan Puric are ocazia sa-L predice pe Dumnezeu intr-un mediu in care preotul nu prea intra, el poate sa castige niste oameni. Si luam ceea ce se poate lua!
  • “Da, dar am auzit”, “Multe auzim…”. Asa si Parintele Arsenie [putea sa-l judece dupa aparente, dar l-a impartasit pe acel batran]. Asa ca, dupa ce ca abia am unul acolo, asa cu pete cum este, cu pistrui, dar ce poate sa faca intr-o emisiune… Dar ce, el e calugar? A jurat cu tine, are un contract? “Ca n-a vorbit despre Capitan…”: Dar ce, e legionar?
  • Noi nu stim sa culegem ce e bun, si atunci ceilalti…: “Da`, lasa ca-l luam noi,daca voi nu stiti, lasa ca-l primim noi!” Dar Hristos pentru cine a venit?
  • Si eu am fost in Petru-Voda, sa stiti, de acolo si sunt: Au fost multi actori acolo: Marin Moraru, Jean Constantin, Arsinel, multi altii, dar cu ei nu s-a pus problema… Dar acum au aparut camere de luat vederi, pentru ca nu poti sa te duci sa spui ceva acolo si e o ploaie de aparate din astea acolo, nu poti nici sa stranuti, ca totul se duce mai departe… Pacat! Si-atunci, iata manipulare!
  • De-aceea ne trebuie discernamant, ne trebuie rugaciune… Si plus ca sunt situatii pentru anumite medii, in care e nevoie de o tactica de lupta, unde nu poti spune in afara ce crezi, fiindca…: “Aaa, si tu esti cu ala!”.
  • Sunt unii care n-au facut poze cu parintele Iustin, nu s-au filmat cu el, n-au cantat cu el, nu s-au cununat la el, nu au profitat… Dar noi vedem invers [ii vedem doar pe ceilalti]!
  • Am tratat subiectul asta, fiindca foarte multa lume s-a dezbinat: “C-am auzit, ca a facut, ca zice lumea.. Ce-i asta: “ca zice lumea?”. Dar tu ce zici, parerea ta care este?Am vrut sa aud parerea sfintiei voastre…”. De ce, ca sa ma dai pe internet? Dar si faci ce spun?”.
  • Ca puneam problema [parintelui Iustin]: ca sunt atatia aici, asa si-asa… De ce nu le spuneti la astia ceva…? “Pai, n-ai cui, mai, n-ai cui!” Si de-aia ii lasa, si rabda, si-l trage si de ureche, pentru ca… “n-ai cui, mai, sa spui”… Dar ala de ce-a zis..? “Pentru ca are cui, mai!”
  • Depinde cum le luati: ceea ce se vede sau ceea ce se realizeaza?
  • “Toti suntem supusi greselii, fereasca Dumnezeu, dar... aceasta diversiune tare ne mai nenoroceste pe noi astazi!”
  • Sfantul Constantin cel Mare, “cel intocmai cu Apostolii“, n-a avut o viata intocmai cu Apsotolii, dar ce rol a avut, cum a deschis culoarul Bizantului! Sau Stefan cel Mare, care a avut o aventura, da, a luptat, a cazut, dar… dracul pe cine are ura?
  • Calugarii nu sunt niste protejati, ci sunt in prima linie a luptelor duhovnicesti, suntem mult mai razboiti decat va puteti dea seama si mult ne costa un discurs sau orice iesire in lume; o simtim pe pielea noastra, cat ai fi de incepator, si cu cat mai mult inaintezi simti asta, dar nu trebuie sa fixam masura asta si la altii!
  • Am inceput sa ne luam la dispute cu toti [in interiorul Bisericii], nu mai stim sa castigam oamenii la ortodoxie!
  • De ce veneau la Parintele Arsenie Papacioc oamenii de peste tot, si doctori, si profesori? Pentru ca avea metoda pentru toti. Si la parintele Iustin la fel!Da, da` nu-i pentru calugari parintele Iustin, e mai mult pentru mireni!“. Pai ar trebui sa-mi fie rusine! Ca au prins mirenii mai bine mesajul, domnule…
  • Nu vreau sa critic, fiindca sunt de-acolo, dar ma refer la niste aspecte care risca sa dezbine familia…
  • Exemplul rigiditatii fata de copilul care “nu invata bine la scoala”, fara sa stii ce materii studiaza acolo si daca le poate face fata sau nu. Trebuie sa-l intelegi si pe copil. Nu se mai urmareste o formare a copilului, dimpotriva, si iese omul robot… si l-ai distrus. A terminat cu 10 si nu intelegi de ce a luat-o razna d ela un moment dat.
  • Vedeti ca sunt fenomene foarte complexe: urmariti unde se invarte, cine se razbuna? Diavolul are ura mare, mai ales astazi! De aceea trebuie sa ai metoda pentru toti!
  • E-o cearta si una se scrie, se vorbeste si se declara, si alta este… Am fost si am vorbit de atatea ori in particular acolo, si cu unii, si cu altii… si am vazut ce inseamna. Nu le mai poti faci pe fata! “Am auzit ca sfintia voastra sunteti cu…”. Daca ai trecut un om strada, inseamna ca ai un interes, daca esti sarac, inseamna ca o faci pentru imagine, daca esti bogat, inseamna ca o faci pentru un scop… Oricum ai da-o, omul pervertit tot asa o vede. Si de-aia de multe ori iti zici ca e bine sa nu mai apari, sa nu te mai vezi... dar ce faci, renunti la lupta? Nu.
  • Sunt riscuri mari: Dan [Puric] are nevoie azi de mare ajutor, de intelegerea oamenilor si de rugaciuni. Va dati seama? Cati n-ar da sa-l ia in alta parte? Si lupta este!
  • Vezi ca astia nu stiu acum ce dosare sa mai ascunda si altele pe care sa le inventeze!
  • Sa fiti foarte atenti, in vremurile de apoi sminteala e la ea acasa, doar Dumnezeu e cel care masoara! Sa nu ne grabim s-aruncam cu piatra!
  • Chiar daca ar fi sa conduca prost, ca este ierarh, patriarh… dar adevarul nimeni nu-l muta! Noi sa veghem la sanatatea credintei si la viata noastra, la cum suntem noi insine.
  • In Romania e jale! Cum vrei sa o iei, pe ministere, ce sectari si ce masoni ne conduc, e jale! Insa Dumnezeu conduce lumea! Sa nu faci abstractie de realitate, numai sa nu te protapesti numai in ea; si invers, de dragul Adevarului infrunti aceasta realitate, indiferent de pretul vietii! Iti trebuie si o stiinta, si o cunoastere si o tactica de lupta!
  • Sa avem si discernamant, care se capata din aceasta credinta si din aceasta pocainta!
  #3  
Vechi 24.03.2012, 12:43:52
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

  • O sa fie criza de oameni care sa-ti dea un sfat bun, sa fie luminati de Dumnezeu, sa fie curati la suflet, sa zica da sau nu intr-o directie!
  • Nu te grabi tu iute sa arunci cu piatra, indiferent ca e “talhar”, dar are momentul lui de pocainta: tu uita-te la mesaj, sa vezi ce a spus, ia de la el ce trebuie: “Milostiv fii mie, pacatosului”. Fiecare are darul si rostul lui, nu-l baga pe oricare in rand cu calugarii… Fiecare are masura si talentul lui, poate sa fie un bun scriitor, dar sa nu poata bate metanii; poate sa aiba un dar de mare milostenie sufleteasca, dar sa n-aiba si darul de-a se exprima. Fiecare este o parte si impreuna formam un intreg.
  • Mare atentie la cine dezbina!
  • Discernamantul vine din traire si din fapta, nu din carti!
  • Nu poti sa spui acelasi lucru oricui, unii se smintesc, nu orice cuvant este pentru toti. Exemplul cu parintele Arsenie Papacioc si pedeapsa cu moartea.
  • Fiecare are rostul lui, darul si chemarea lui. Tu fa-ti ale tale! Nu te apuca sa le judeci pe altii, ca unuia Dumnezeu poate sa-i dea mantuirea si intr-o secunda – daca zice da sau nu -, iar altii zeci de ani sa se lupte…
  • Cine e Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, daca il analizam dupa mintea noastra? A omorat oameni, a fost pe front… Dar cand a venit momentul marturisirii, a dat tot si a terminat prin martiraj.
  • Avem nevoie de o rugaciune si o pocainta care sa ne faca sa vedem mai bine si sa avem ochi sa vedem pe cei de langa noi! Mai ales astazi, ca trebuie aceasta tactica.
  • Astazi nu mai poti face lucrurile pe fata, trebuie sa gasesti o metoda ca sa mai rezisti si sa mai ajungi si acasa la cei ce te asteapta. Asta nu inseamna sa accepti compromisul! Trebuie sa te gandesti ce vrei sa faci: “vrei s-o termini de-acuma sau…?” Ei, cam astea-s vremurile de azi. Nu-i usor… Trebuie sa te gandesti foarte bine si sa te rogi la Dumnezeu sa-ti spuna ce sa faci. Traim cu aripi din astea mai slabe, mai ingenuncheati, si-atunci trebuie sa vezi [cum te strecori], sa gasesti o formula prin care sa-ti mai tii serviciul, ca sa-ti hranesti copiii si ca sa mai poti veni duminica la biserica. Ca sa poti sa existi, dar nu ca sa te compromiti. Dar cand vine ceasul sa zici “da” sau “nu“, atunci foarte bine, atunci da… Tine de o tactica de lupta. Dar daca nu o faci din motivatia asta, ci din alte principii, atunci… Dumnezeu cu mila.
  • Haideti sa nu ne mai pierdem in… cum venise cineva acuma cu “calendarul vechi”, “calendarul nou”... Zic: “bai, baiete, nu de-asta sufera tara acuma!”. Dupa ce ca mai avem o farama de ortodoxie, o mai dezbini si tu? Ca a gresit Cleopa, ca a gresit ala... Nu mai stai sa umbli acolo, la elemente de “pistrui”. Tu nu vezi omul din el? S-au facut greseli, nici eu n-am fost de acord, dar acuma… suntem unde suntem, la ce ajuta treaba asta?
  • Vorbeam si cu calugari din alta parte: Da, mai, nici eu nu-s de acord cu astea [actele electronice?], dar nu fac din portile manastirile afisier, ca “sa-i ia dracu` pe toti si sa nu se mai mantuiasca si sa se mai spovedeasca aia care au cip, si aia, si aia…” Nu asa! Facem o disctinctie intre nestiinta, rea-vointa, victime… Nu trebuie chiar asa sa luam brusc. Dar usurinta cu care se trateaza problemele este mai grava! “Dar tu, care stiai ce-i si dansul, si gluma, si sarutul, tu la varsta ta imi pui problema ca una de 14 ani?” Dar tu, care stii ce-s chestiile astea si din partea cui vii, spui ca n-ai niciun amestec si ca tu iei primul? Adica dai declaratii din astea gratuite la un popor pe care-l crezi prost si numai la vot ai nevoie de el? Si-n rest: voi nu stiti, noi stim…
Cum se poate face distinctia intre un caz in care trebuie sa tacem, sa ne supunem si unul in care sa marturisim?
  • Intr-o situatie cand nu ai la indemana duhovnicul sa-l intrebi, iti va da un imbold la nivelul constiintei.
  • Dumnezeu nu o sa-ti ceara un lucru de care nu esti in stare. Cand Dumnezeu ingaduie un lucru, iti vine si cu solutia pe masura. Ca nu te-ai facut tu vrednic si ca ai gresit, tot asupra ta sa iei vina.
  • Nu taci cand esti atacat direct in credinta, in suflet.
  • Nu taci cand sunt pacate impotriva Duhului Sfant.
  • Nu taci cand prin atitudinea ta se smintesc multimi de oameni.
  • Nu taci cand esti in contradictie cu adevarul Bisericii.
  • Taci atunci cand nu are rost sa vorbesti, nu are un rezultat si oricum nu-l indrepti pe celalalt, degeaba te iei de gat cu el.
  • Depinde si unde te afli, cu cine te afli, pentru ce te afli, etc. Nu e totuna daca cineva ma injura pe strada sau la mine in manastire.
  • Dumnezeu nu ingaduie un lucru fara socoteala.
  • Daca Dumnezeu iti cere marturisire, sa o faci nu ca si cum ai fi vrednic, ci cu smerenie, cu daruire, mai intai cu apelul la Dumnezeu, nu cu gura mare. Si Dumnezeu iti va da o confirmare. Daca ai duhovnic, il intrebi pe el.
  • Sunt situatii si situatii… Si chiar daca ai gresit astazi si ai ratat o ocazie, te poti pocai si o iei de la capat. Sa nu ratam ocazii mari de marturisire, si in rest sa le prindem pe toate cele mici, sa fim mai atenti.
  • Fiecare are ceasul lui, marturisirea ca harisma nu ii e data oricui. Toti trebuie sa marturisim si ni se cere aceasta, insa harisma marturisirii e cu totul altceva, iar cine o are, va fi persecutat.
  • Cand nu esti intrebat, sa nu vorbesti, iar cand esti intrebat, vezi ce vorbesti.
Cuvant de incheiere
  • Sa va siliti cat va sta in putinta sa tineti cont ca suntem in post! Postul este o perioada randuita de Biserica prin care sa faci ceva anume pentru sufletul tau.
  • Ceea ce nu faci si nu dobandesti in timpul postului, nu vei face nicidecum in afara lui!
  • Creaza-ti un cadru minim de pocainta, fa infranare mai multa, o metanie in plus, un acatist in plus, o nevointa in plus.
  • In post lupta-te sa fii mai tacut, mai infranat, mai silitor, mai rugator, mai interiorizat, mai spovedit, int-o stare de pocainta, in vederea Saptamanii Patimilor si a Invierii care vor veni, ca sa poti simti ceva in tine.
  • Este o crestere, o gradatie in pregatirea prin post a omului pentru Inviere. Sa nu uitam pentru Cine tinem Postul.
  • Cum poti sa-i iubesti pe vrajmasi? Gandeste-te la CINE iti cere, te roaga, nu te obliga, sa-l iubesti pe vrajmas; nu conteaza ca acela este hot, criminal, nu conteaza. Hristos, ca un Prieten drag, fata de Care esti dator, iti cere asta…“Eu am grija, nu te indoi”... Fiindca si acela este fiul Sau pentru Care S-a rastignit. Si atunci te vei rusina. Si vezi atunci in ochii Lui durerea lui Hristos pentru mine si pentru el, dar… noi traim in alt plan. Si sub incidenta simturilor pervertite, facem ce facem. Dar ca sa fii in planul asta pentru pocainta, trebuie sa te linisesti, sa te aduni, sa te asezi un pic, sa ramai in harul acela si in rugaciunea aceea. Ganditi-va Cine ne cere asta si pentru ce.
  • Asa si toata viata noastra duhovniceasca: sa ne gandim pentru Cine si cum: Pocainta pentru Hristos, pocainta pentru Adevar, pocainta pentru Biserica sa o facem.
(PARINTELE AMFILOHIE BRANZA (Man. DIACONESTI) - conferinta (seara duhovniceasca) la Libraria Sophia, 6 martie 2012 – “Pocainta in viata duhovniceasca”
Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012 (partea I)
Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012 (partea a-II-a) )
Pr. Mihai-Andrei Aldea- 11.03.2012- Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum
  #5  
Vechi 06.04.2012, 19:20:09
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Creștinii ortodocși și realitatea contemporană

http://www.razbointrucuvant.ro/recom...oxia/#comments

Preot Gheorghe D. Metallinos, profesor emerit al Facultății de Teologie, Universitatea Atenelor, Grecia

""În acest punct este îngăduit un paralelism istoric: la 11 mai 330 se ivește o nouă dimensiune istorică, Imperiul Noii Rome, care punea în armonie trei factori:

*puterea statală romană încreștinată;
*civilizația și cultura greacă; și
*credința creștină sau Ortodoxia, care reprezenta sufletul și puterea dătătoare de viață acestei noi formațiuni mondiale.

Noua Eră din zilele noastre, ca Imperiu mondial în potență, anulează și înlocuiește cei trei factori cu alții trei:

*puterea politică mondială a Statelor Unite ale Americii;
*civilizația mondială, cu dominarea voită a civilizației apusene; și
*religia mondială, ca Religie care cuprinde toate celelalte religii, pentru formarea unei noi conștiințe pe o bază panteistă: toate zeitățile reprezintă un singur Dumnezeu! În cadrul acestei viziuni panteiste se așteaptă un nou Mesia, astfel că se dorește respingerea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, fiind singurul Care dă lumii posibilitatea mântuirii ca îndumnezeire. Ideologia Noii Ere reprezintă, așadar, o provocare fundamentală pentru Ortodoxie.""
  #6  
Vechi 10.04.2012, 22:12:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Exclamation Comunicat de Presa !

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

Astăzi, 10 aprilie 2012, cotidianul Adevărul a început să vândă împreună cu ziarul la toate punctele de difuzare a presei și în librăriile proprii o ediție revizuită a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, apărută anul acesta (2012) la editura ”Orizonturi” din București.


Deoarece mai mulți credincioși ortodocși au sesizat deja Patriarhia Română cu privire la faptul că au fost induși în eroare de către cotidianul
Adevărul prin oferirea spre vânzare a unei Biblii neoprotestante, solicităm acestei publicații ca în articolele promoționale și în spoturile publicitare să ofere informațiile corecte despre ediția Bibliei pe care o difuzează.

În același timp, îndemnăm clerul ortodox să informeze comunitățile de credincioși despre faptul că Biblia vândută împreună cu ziarul
Adevărul nu este ortodoxă și conține diferențe majore de traducere față de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
  #7  
Vechi 10.04.2012, 22:23:45
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

Astăzi, 10 aprilie 2012, cotidianul Adevărul a început să vândă împreună cu ziarul la toate punctele de difuzare a presei și în librăriile proprii o ediție revizuită a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, apărută anul acesta (2012) la editura ”Orizonturi” din București.


Deoarece mai mulți credincioși ortodocși au sesizat deja Patriarhia Română cu privire la faptul că au fost induși în eroare de către cotidianul
Adevărul prin oferirea spre vânzare a unei Biblii neoprotestante, solicităm acestei publicații ca în articolele promoționale și în spoturile publicitare să ofere informațiile corecte despre ediția Bibliei pe care o difuzează.

În același timp, îndemnăm clerul ortodox să informeze comunitățile de credincioși despre faptul că Biblia vândută împreună cu ziarul
Adevărul nu este ortodoxă și conține diferențe majore de traducere față de textul oficial al Sfintei Scripturi a Bisericii Ortodoxe Române.
Tocmai adineaori voiam sa postez si eu aceasta stire...Bine ca am vazut-o, sa n-o scriem de doua ori..

Last edited by Adriana Cluj; 10.04.2012 at 23:53:52.
Subiect închis



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Marea inselaciune a sectei adventiste: "moartea pune capat constientei" doctor_faustus Secte si culte 330 03.07.2013 18:09:58
Puterea de a o lua de la capat Alexa12 Generalitati 4 17.12.2012 16:48:18
"Nu ramanem decat cu ceea ce daruim" silverstar Generalitati 10 15.02.2012 12:12:40
Traian Băsescu: Nu rămânem fără electricitate ( Pana cand?) hydro314 Generalitati 0 13.02.2012 20:40:11