Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

În prealabil postat de stanciu

Dar va reamintesc si dumneavoastra care va considerati mai intai ortodocsi inainte de crestini,ca l-ati ingropat pe ISUS CRISTOS in preainalti,preasfinti,prealuminati,preafericiti,pr eaprelati,,,in moaste si oase putrezite,in tablouri frumoase la care ii puneti pe oameni sa se inchine ....

HRISTOS, prin acest „TRUP de Taină” Vine să Se „Arate” Lumii. Creştinismul este astfel o „Împlinire” tocmai a „Tainicului CHIP”. DIVINUL Se „Arată la Faţă”, iată marea Taină Creştină. DIVINUL nu se poate VEDEA decât în „TRUPUL de Taină”, de aceea HRISTOS nu este „Zeu încorporat”, ci este „DUMNEZEU ÎNTRUPAT”. Şi, prin CHIPUL ICOANEI, Taina ÎNTRUPĂRII Lui HRISTOS se prelungeşte fără oprire. Nu în sensul de Imagine a ÎNTRUPĂRII, ci ca TAINĂ a CHIPULUI de ICOANĂ.

HRISTOS Cel ÎNTRUPAT devine o „confirmare” a Credinţei în TRUPUL de Taină, care se identifică în CHIPUL de ICOANĂ.

ICOANĂ înseamnă TAINA CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTRUPARE.

Pentru noi, Creaţia, CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, care ne „DĂRUIEŞTE” şi nouă CHIPUL Său de FIU este CHIPUL de ICOANĂ.

Anticii, până la ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS, nu aveau CHIPUL de ICOANĂ, ci o „prefigurare degenerată ca idoli şi Zei”. Mulţi mai fac şi astăzi o analogie greşită dintre ICOANĂ şi idol şi între Sfinţi şi Zei. Idolul este o „nostalgie” după CHIPUL SACRU al FIULUI DUMNEZEIESC care Se ÎNTRUPEAZĂ. După păcat, se uită de CHIPUL FIULUI şi rămâne doar „Memoria ÎNTRUPĂRII”, care fără CHIPUL FIULUI DUMNEZEIESC devine o „divinizare” a Făpturilor şi chiar a obiectelor, ceea ce înseamnă tocmai „idolatrizarea-divinizarea creaţiei”. În CHIPUL de ICOANĂ nu este „divinizarea creaţiei” (transformarea naturii create în divin), ci DIVINIZAREA CHIPULUI de FIU din Natura Creată.

În sensul Creştin, Creaţia are un CHIP ICONIC (CHIPUL-Pecetea divină) şi o „Natură de Creaţie”, care nu se amestecă, dar se „Întrepătrund”. Păcatul întunecă CHIPUL ICONIC de DIVIN şi Natura Creată rămâne singură, şi drept compensaţie se „autodivinizează (îşi face propria Natură ca DIVIN, ce înseamnă tocmai idolatrizarea).

Deci idolul este Natura Creată Lipsită de „Pecetea CHIPULUI DIVIN”, care se „auto-divinizează”.

În ICOANĂ, CHIPUL DIVIN nu este în Natura Creată, ci „peste” ea (ca CHIP de FIU-Pecete de CHIP DUMNEZEIESC). În idol, nu mai este Pecetea DIVINĂ şi aşa însăşi Natura creată se „auto-divinizează”. În ICOANĂ nu vezi „Divinul Naturii Create”, ci CHIPUL Lui DUMNEZEU din Natura Creată; în idol vezi direct „Natura creată idolatrizată”.

În ICOANĂ nu te opreşti la „Imaginea creată” (ce este Natură creată), ci la SUPRAIMAGINEA ICONICĂ a CHIPULUI DIVIN ce Îmbracă Imaginea Creată. În idol, Divinul este totuna cu „forma, spiritul şi trupul”. În ICOANĂ, Spiritul şi trupul rămân „ne-divine” (ca Natură creată) şi DIVINIZAREA o face CHIPUL ICONIC al DIVINULUI care se „Pecetluieşte” fără amestecare peste Creaţie. În idol se amestecă Divinul cu Natura creată; în ICOANĂ se „ÎMPLETESC” fără confundare reciprocă.

La fel în Zei. Zeul este o „Divinitate emanativă” cu „Natura tot de Divin”. Sfântul Creştin nu este prin „Natura Creată” un Sfânt, ci prin „ADĂUGAREA ICONICULUI CHIPULUI DIVIN” peste Natura Creată. Sfântul nu este „Divin prin sine”, ci prin „PRIMIREA CHIPULUI de SFINŢENIE” peste Propriul Chip. Un Sfânt niciodată nu-şi arogă „Sfinţenia”, ci o Recunoaşte ca „DĂRUIRE”. În sens Creştin, CHIPUL de SFINŢENIE este CHIPUL de FILIAŢIE, care nu este al Naturii Create, ci este ca „CHIPUL Lui DUMNEZEU Pecetluit pe Natura Creată”. De aceea în Creştinism nu este „chip de zeu” (creaţie divină), ci doar de Sfânt – Creaţie ÎMBRĂCATĂ în CHIPUL DIVINULUI.

CHIPUL de FIU este doar al UNICULUI şi Absolutului FIU al Lui DUMNEZEU din DUMNEZEIREA TREIMICĂ şi EL este ICONICUL şi SFINŢENIA, care se „DĂRUIEŞTE” şi Creaţiei ca „HAINĂ-TRUP ICONIC”.

În viziunea Creştină nu există „Înţelepţi”, ci ALEŞI „cu” DARUL ÎNŢELEPCIUNII Primit de la FIUL Lui DUMNEZEU, UNICUL şi Absolutul ÎNŢELEPT al Cerului şi al Pământului.

Înţeleptul antic ca şi Zeul, se crede în sine cu Înţelepciunea Divină (ca o transpunere directă a Divinului, ca însuşi Divinul în Chip de Înţelept), pe când în Sfântul creştin DIVINUL nu este direct în Sfântul respectiv, ci este o „separaţie” între DIVIN şi Chipul Personal al Sfântului, încât „Înţelepciunea” nu este a Sfântului, ci a DIVINULUI, Sfântul fiind un „Purtător al Înţelepciunii DIVINE”.

CHIPUL de ICOANĂ este deci TAINA CHIPULUI de FIU DUMNEZEIESC ce se DĂRUIEŞTE şi Naturii Create, „fără” Divinizarea în sine a Naturii Create.

În ICOANĂ noi nu ne Închinăm Naturii Create Divinizate, ci CHIPULUI ICONIC ce ÎMBRACĂ şi Pecetluieşte Natura Creată. Noi nu ne Închinăm „Imaginii Create”, ci SUPRAIMAGINII de ICONIC „din şi peste” maginea de creaţie. În idoli şi în zei, se face o închinare şi faţă de Natura creată divinizată. În ICOANĂ şi în sfinţi, Natura Creată nu se Divinizează, ci se „Înduhovniceşte”, adică se face „Purtătoare de ICONIC şi SFINŢENIE DIVINĂ”.

CHIPUL de ICOANĂ este totuna cu CHIPUL de DIVIN de FIU, şi mai mult, este totuna cu Chipul de „ÎNCHINARE-Dăruire-Mulţumire-Cântare-Laudă”.

Teologic Creştin, CHIPUL de Sfinţenie-Duhovnicie este Chipul RUGĂCIUNII, care înseamnă „VORBIRE în ÎNCHINARE-Cântare-Mulţumire”.
A te RUGA înseamnă a te ÎNCHINA totodată.

Cine se ROAGĂ şi se ÎNCHINĂ face „Legătura” cu DUMNEZEU, până la „ÎNTÂLNIREA” cu EL. Şi de aici trăirea duhovnicească, prin RUGĂCIUNE.

Cuvinte intelepte:


,,E timpul sa marturisim pentru dreapta credinta Ortodoxa'' - Video ...

În prealabil postat de antoniap

Cuvinte intelepte:


,,E timpul sa marturisim pentru dreapta credinta Ortodoxa'' - Video ...

Cat e de bine langa Parintele Serafim Badila.......
Dumnezeu sa-l tina intre noi!

[zaharia_2009]

Probabil ca ascultind asemene parinti, si inca multi altii cit sunt in viata sau mai ales scrieri ai celor adormiti , intelegeti "accidentul" de pe firul ,,Rugati-va pt. tatal meu Niculaie" (sau ma rog, cum se cheama el corect) in lumina lui adevarata.
Eu stiu ca cei cu credinta serioasa, tare, inteleg ce trebuie dar mai stiu sigur si ca pe acest forum acestia toti ii poti numara pe degetele de la miini . Opinia generala insa , deocamdata, o fac cei multi , nu cei ce stiu ce trebuie !
Iar cei dintii se imbata cu sofisme in mod constient sau inconstient .
Este treaba fiecaruia ce crede si ce marturiseste... mintuirea nu a fost nici o data obligatorie !

În prealabil postat de Adriana Cluj

Cat e de bine langa Parintele Serafim Badila.......
Dumnezeu sa-l tina intre noi!

Amin.

Iata inca ceva:

VIDEO: IPS Serafim de Pireu rostind anatema către ereticii de ieri, dar si de azi: papa Ratzinger Benedict al XVI-lea, monofiziți, musulmani, rabini, iehoviști și ecumeniști:

[cristiboss56]

Biserica noastră sărbătoreşte duminică, 25 martie, Buna Vestire. În această zi este o rânduială deosebită, urmând să fie săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, după cum a relatat pentru Ziarul Lumina, pr. prof. Andrei Zăgan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox 'Sfântul Ioan Gură de Aur' din Huşi.

'În ziua de 25 martie, când sărbătorim slăvitul praznic al Bunei Vestiri, avem o rânduială aparte. Întrucât acest praznic este de o importanţă deosebită în iconomia mântuirii neamului omenesc, Biserica Ortodoxă săvârşeşte în această zi o rânduială deosebită, şi anume Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia zilei următoare. Aceasta se întâmplă când sărbătoarea Bunei Vestiri cade în timpul săptămânii (de luni până vineri). În anul în care ne aflăm, sărbătoarea Bunei Vestiri cade în duminica din săptămâna a patra a Postului Mare. Prin urmare se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, tocmai pentru a nu ştirbi din plinătatea numărului de zece liturghii ale acestui sfânt care se oficiază pe parcursul unui an bisericesc', a spus pr. prof. Andrei Zăgan.

Amintim că Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de zece ori în perioada anului bisericesc: în ziua de pomenire a Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie), în ajunul praznicului Naşterii Domnului (24 decembrie), în ajunul praznicului Botezului Domnului (5 ianuarie), în primele cinci duminici din Postul Mare, în Sfânta şi Marea Joi şi în Sfânta şi Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor

"Toate putem, daca vrem, sa le explicam si sa ne îndreptatim. În nici un caz nu avem dreptul sa brutalizam si sa înjunghiem. V-am auzit ca judecati puterea, sistemul, pe oameni. Si pe mine m-ati adus aici numai si numai ca sa gasiti un aliat sa va ajute sa înfrângeti partea cealalta. Spuneti asadar de comunism ca a darâmat bisericile, a închis credinciosii, a razboit Biserica. Da, asa este. Sa cercetam lucrurile mai în adâncime, sa vedem de unde au provenit.

Cu mult mai înainte poporul nostru si-a pierdut credinta, si-a dispretuit traditia, si-a uitat istoria, negând cele sfinte si cuvioase ale lui. Cine este de vina pentru acestea? Puterea de acum? Noi suntem de vina. Seceram ce am semanat… Sa ne amintim ce exemplu au dat poporului intelectualii, nobilii, comerciantii, functionarii statului si mai întâi de toate ce exemplu am dat noi clericii. Am fost cei mai rai dintre toti. entru aceasta si copiii preotilor, vazând în familiile lor imoralitate si iubire de bani, au devenit cei mai fanatici atei, cei mai aprinsi revolutionari. Cu mult înainte de Revolutia din 1917, clerul îsi pierduse orice putere de conducere a poporului. Devenise – vai de mine! – o ceata de meseriasi, unde împaratea necredinta si coruptia. Din multimea de manastiri din tara noastra, numai cinci-sase erau faruri luminoase ale crestinismului: Valaam, Optina cu marii ei stareti, Diveievo, Sarov si poate înca una-doua. În celelalte, nici credinta si nici virtute nu gasea nimeni, ci se sminteau de ideile lor lumesti si demonstratia neghioaba.

Ce putea sa ia poporul de la asemenea purtatori de rasa, de la asemenea asa-zisi reprezentanti ai lui Dumnezeu? Noi l-am împins la revolutie, pentru ca nu i-am dat exemplu bun, nu i-am insuflat credinta, dragostea, rabdarea, smerenia. Nu uitati toate acestea. Pentru aceasta ne-a parasit atât de repede poporul; pentru aceasta a negat împreuna cu noi si pe Dumnezeu; pentru aceasta a darâmat bisericile. Nu pot asadar, nu pot sa judec statul, puterea de astazi, deoarece samânta ateismului a cazut atunci pe pamântul pe care noi însine l-am pregatit cu greselile si decaderea noastra. Aceasta a fost cauza si începutul raului. Toate câte au urmat, înca si acest lagar si martiriul nostru, jertfele fara sens ale atâtor oameni nevinovati, nu sunt decât consecinte inevitabile“.

(Parintele Arsenie - Acuzatul «ZEK-18376». Un Sfânt din lagarele comuniste, Editura Bunavestire, Bacau, 2001, pag. 100-101, preluat din Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, Vol I).

“Vad ca purtati o discutie aprinsa. Ati ajuns sa va certati. Dar asta tocmai pentru ca e greu aici in lagar, si pentru ca stim cu totii ce ne asteapta. E de inteles asadar de ce o simpla discutie ajunge sa fie atat de amara. Numai ca, ce sa fie cineva ucis? La ce-ar folosi? Voi blamati autoritatile, poporul. M-ati adus aici ca sa iau partea unora in pofida celorlalti!


Comunistii i-au arestat pe credinciosi, au inchis bisericile, au batjocorit credinta – spuneti voi. Intr-adevar, asa pare la prima vedere, dar ia sa ne uitam mai adanc, sa aruncam o privire in trecut! Multi dintre noi, rusii, ne-am pierdut credinta, ne-am pierdut respectul pentru trecut, am pierdut mult din ceea ce este cu adevarat de pret, cu adevarat bine. Cine este de vina? Statul? Nu, noi insine suntem de vina. Culegem ce am semanat!


Sa ne amintim ce pilda rea a dat intelighentia, nobilimea, negutatorimea, slujbasii. Iar noi, preotii, am fost mai rai decat toti.

Copiii de preoti au ajuns atei, pentru ca au vazut in familiile lor minciuna si fatarnicie. Preotii si-au pierdut dreptul de a fi pastori si indrumatori ai neamului, cu mult inainte de revolutie! Preotia a ajuns o meserie ca oricare alta. Multi preoti sunt atei, betivi! Cat despre manastiri, pe tot intinsul Rusiei, daca gasesti cinci sau sase care sa fie adevarate faruri ale crestinitatii. Manastirea Valaam, Optina cu marii ei stareti, Diveievski si Sarov! Celelalte nu-s decat niste obsti in care de-abia mai gasesti credinta. Ce sa invete oamenii din asa ceva? Ce pilda le-a stat inainte? Nu ne-am crescut neamul cum ar fi trebuit, nu i-am dat o temelie tare, temelia credintei. Ganditi-va la asta! Ganditi-va bine! Atunci, ce-i de mirare ca lumea s-a descotorisit atat de usor de noi, preotii? Oamenii si-au pierdut credinta! Au pus umarul la daramarea bisericilor si inca plini de sarg.
Asadar, eu nu pot sa acuz guvernul, pentru ca semintele lipsei de credinta au cazut in brazda trasa chiar de noi. De aici se trag toate, si lagarul, si suferinta, si moartea nedreapta a atator nevinovati“.

(Parintele Arseni. Marturii stranse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre parintele sau duhovnicesc, Editura Ileana, Bucuresti 2001)

Desi in cuvintele de mai sus, este vorba de Rusia si poporul sau, situatia a fost si este similara si in Romania. Este un motiv ptr. care Romania si Rusia au cazut sub comnunism, iar Grecia nu.

“Adica sa atragem atentia asupra ratacirilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu degetul. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, nu spre celalalt. Pentru ca, sa stiti, nu suntem fara de vina. Cu totii raspundem pentru ratacirile din Biserica si din societate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii purtam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem degetul spre noi, atunci vom reusi sa facem ortodoxie curata si sa curatim invatatura Bisericii de zgura ratacirilor. Deci nu zic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh marturisesti, caci daca nu stii sa intorci degetul spre tine, te pozi*tionezi tot in afara ortodoxiei, care este traire”.[...]
În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt."
[Pr.Iustin Parvu]

“Bine v-am gasit! Dumnezeu sa-si faca mila cu noi toti!

Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand. Si lucrul acesta ne ajuta indeosebi sa intelegem atunci cand lucram pocainta. Pocainta este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia evanghelica se casca mereu o prapastie, fiindca noi, in simturi fiind, datorita senzatiilor, inclinam prin natura noastra pacatoasa, si a slabiciunii firii, si a ispititorului, spre ceea ce ne satisface in mod imediat si in planul acesta al simturilor si al senzatiilor, insa adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci in planul duhovnicesc.

Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea Adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat. Nu pot sa zic ca Mantuitorul Hristos a intampinat aceasta dificultate de a se face inteles, ci a intampinat din partea oamenilor aceasta rezistenta la cuvantul Sau, la cuvantul Vietii. Omul, aceasta fiinta complexa, inzestrata cu capacitati extraordinare, in urma pacatului a cunoscut o influenta care l-a condus spre moarte, dezechilibrandu-l intern, in ceea ce priveste perceptia si simtirea adevarului.


A venit Creatorul in mijlocul fapturilor Sale, indeosebi pentru om si L-au cunoscut mai bine creaturile care s-au conformat voii Domnului. Stanca, pasarea, animalele, mineralele, toate au facut voia Lui, insa omul, in virtutea libertatii cu care a fost inzestrat, a avut carteala, a facut comentarii, a avut impotrivire fata de adevar, fata de cuvantul lui Dumnezeu. Spuneam si cu alta ocazie ca nu intalnesti vreo pasare care sa se fi repezit la El, sau vreun animal sa fi sarit la El, vreo insecta sau vreo planta; toate au ramas in firea lor minerala sau vegetala, pasari, animale, numai omul, aceasta faptura aleasa dupa chipul lui Dumnezeu, s-a impotrivit, a ras, a lovit, a scuipat, a rastignit, L-a ucis pe Mantuitorul Hristos.

Ei bine, problema pocaintei, am spus ca e legata de intoarcerea omului la Dumnezeu, la Dumnezeu ca Adevar, ca Putere, ca Creator, ca Ziditor, ca si Mantuitor, ca si Rascumparator, ca si Biruitor. Este legata asadar de intoarcerea omului de la pacat la Adevar, la Dumnezeu.

În prealabil postat de ovidiu b.

HRISTOS, prin acest „TRUP de Taină” Vine să Se „Arate” Lumii. Creştinismul este astfel o „Împlinire” tocmai a „Tainicului CHIP”. DIVINUL Se „Arată la Faţă”, iată marea Taină Creştină. DIVINUL nu se poate VEDEA decât în „TRUPUL de Taină”, de aceea HRISTOS nu este „Zeu încorporat”, ci este „DUMNEZEU ÎNTRUPAT”. Şi, prin CHIPUL ICOANEI, Taina ÎNTRUPĂRII Lui HRISTOS se prelungeşte fără oprire. Nu în sensul de Imagine a ÎNTRUPĂRII, ci ca TAINĂ a CHIPULUI de ICOANĂ.

HRISTOS Cel ÎNTRUPAT devine o „confirmare” a Credinţei în TRUPUL de Taină, care se identifică în CHIPUL de ICOANĂ.

ICOANĂ înseamnă TAINA CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTRUPARE.

Pentru noi, Creaţia, CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, care ne „DĂRUIEŞTE” şi nouă CHIPUL Său de FIU este CHIPUL de ICOANĂ.

Anticii, până la ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS, nu aveau CHIPUL de ICOANĂ, ci o „prefigurare degenerată ca idoli şi Zei”. Mulţi mai fac şi astăzi o analogie greşită dintre ICOANĂ şi idol şi între Sfinţi şi Zei. Idolul este o „nostalgie” după CHIPUL SACRU al FIULUI DUMNEZEIESC care Se ÎNTRUPEAZĂ. După păcat, se uită de CHIPUL FIULUI şi rămâne doar „Memoria ÎNTRUPĂRII”, care fără CHIPUL FIULUI DUMNEZEIESC devine o „divinizare” a Făpturilor şi chiar a obiectelor, ceea ce înseamnă tocmai „idolatrizarea-divinizarea creaţiei”. În CHIPUL de ICOANĂ nu este „divinizarea creaţiei” (transformarea naturii create în divin), ci DIVINIZAREA CHIPULUI de FIU din Natura Creată.

În sensul Creştin, Creaţia are un CHIP ICONIC (CHIPUL-Pecetea divină) şi o „Natură de Creaţie”, care nu se amestecă, dar se „Întrepătrund”. Păcatul întunecă CHIPUL ICONIC de DIVIN şi Natura Creată rămâne singură, şi drept compensaţie se „autodivinizează (îşi face propria Natură ca DIVIN, ce înseamnă tocmai idolatrizarea).

Deci idolul este Natura Creată Lipsită de „Pecetea CHIPULUI DIVIN”, care se „auto-divinizează”.

În ICOANĂ, CHIPUL DIVIN nu este în Natura Creată, ci „peste” ea (ca CHIP de FIU-Pecete de CHIP DUMNEZEIESC). În idol, nu mai este Pecetea DIVINĂ şi aşa însăşi Natura creată se „auto-divinizează”. În ICOANĂ nu vezi „Divinul Naturii Create”, ci CHIPUL Lui DUMNEZEU din Natura Creată; în idol vezi direct „Natura creată idolatrizată”.

În ICOANĂ nu te opreşti la „Imaginea creată” (ce este Natură creată), ci la SUPRAIMAGINEA ICONICĂ a CHIPULUI DIVIN ce Îmbracă Imaginea Creată. În idol, Divinul este totuna cu „forma, spiritul şi trupul”. În ICOANĂ, Spiritul şi trupul rămân „ne-divine” (ca Natură creată) şi DIVINIZAREA o face CHIPUL ICONIC al DIVINULUI care se „Pecetluieşte” fără amestecare peste Creaţie. În idol se amestecă Divinul cu Natura creată; în ICOANĂ se „ÎMPLETESC” fără confundare reciprocă.

La fel în Zei. Zeul este o „Divinitate emanativă” cu „Natura tot de Divin”. Sfântul Creştin nu este prin „Natura Creată” un Sfânt, ci prin „ADĂUGAREA ICONICULUI CHIPULUI DIVIN” peste Natura Creată. Sfântul nu este „Divin prin sine”, ci prin „PRIMIREA CHIPULUI de SFINŢENIE” peste Propriul Chip. Un Sfânt niciodată nu-şi arogă „Sfinţenia”, ci o Recunoaşte ca „DĂRUIRE”. În sens Creştin, CHIPUL de SFINŢENIE este CHIPUL de FILIAŢIE, care nu este al Naturii Create, ci este ca „CHIPUL Lui DUMNEZEU Pecetluit pe Natura Creată”. De aceea în Creştinism nu este „chip de zeu” (creaţie divină), ci doar de Sfânt – Creaţie ÎMBRĂCATĂ în CHIPUL DIVINULUI.

CHIPUL de FIU este doar al UNICULUI şi Absolutului FIU al Lui DUMNEZEU din DUMNEZEIREA TREIMICĂ şi EL este ICONICUL şi SFINŢENIA, care se „DĂRUIEŞTE” şi Creaţiei ca „HAINĂ-TRUP ICONIC”.

În viziunea Creştină nu există „Înţelepţi”, ci ALEŞI „cu” DARUL ÎNŢELEPCIUNII Primit de la FIUL Lui DUMNEZEU, UNICUL şi Absolutul ÎNŢELEPT al Cerului şi al Pământului.

Înţeleptul antic ca şi Zeul, se crede în sine cu Înţelepciunea Divină (ca o transpunere directă a Divinului, ca însuşi Divinul în Chip de Înţelept), pe când în Sfântul creştin DIVINUL nu este direct în Sfântul respectiv, ci este o „separaţie” între DIVIN şi Chipul Personal al Sfântului, încât „Înţelepciunea” nu este a Sfântului, ci a DIVINULUI, Sfântul fiind un „Purtător al Înţelepciunii DIVINE”.

CHIPUL de ICOANĂ este deci TAINA CHIPULUI de FIU DUMNEZEIESC ce se DĂRUIEŞTE şi Naturii Create, „fără” Divinizarea în sine a Naturii Create.

În ICOANĂ noi nu ne Închinăm Naturii Create Divinizate, ci CHIPULUI ICONIC ce ÎMBRACĂ şi Pecetluieşte Natura Creată. Noi nu ne Închinăm „Imaginii Create”, ci SUPRAIMAGINII de ICONIC „din şi peste” maginea de creaţie. În idoli şi în zei, se face o închinare şi faţă de Natura creată divinizată. În ICOANĂ şi în sfinţi, Natura Creată nu se Divinizează, ci se „Înduhovniceşte”, adică se face „Purtătoare de ICONIC şi SFINŢENIE DIVINĂ”.

CHIPUL de ICOANĂ este totuna cu CHIPUL de DIVIN de FIU, şi mai mult, este totuna cu Chipul de „ÎNCHINARE-Dăruire-Mulţumire-Cântare-Laudă”.

Teologic Creştin, CHIPUL de Sfinţenie-Duhovnicie este Chipul RUGĂCIUNII, care înseamnă „VORBIRE în ÎNCHINARE-Cântare-Mulţumire”.
A te RUGA înseamnă a te ÎNCHINA totodată.

Cine se ROAGĂ şi se ÎNCHINĂ face „Legătura” cu DUMNEZEU, până la „ÎNTÂLNIREA” cu EL. Şi de aici trăirea duhovnicească, prin RUGĂCIUNE.

Mii de multumiri, Ovidiu, pentru minunatul cuvant!

În prealabil postat de ioan cezar

Mii de multumiri, Ovidiu, pentru minunatul cuvant!

Să mulțumim bunului Dumnezeu care prin sfinții părinți ne-a lăsat acest cuvânt, respectiv prin ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei. Am extras acest cuvânt din cartea Taina Filliației - un cuvânt minunat al părintelui.