credeti ca e ok sa faci camera copilului in bucatarie?

[heaven]

În prealabil postat de fallen

Nu stiu ce parere ar avea duhovnicul despre treaba asta, inca nu l-am intrebat. El inca spera ca totul o sa fie bine intre noi, pana la urma.
N-as putea spune exact daca ma descurc sau nu, deocamdata n-am de lucru, dar o sa gasesc ceva pana la urma, sper sa nu intru mai rau in rezervele strategice. Oricum, fereasca Dumnezeu sa se intample si sa nu pot sa-l fac!
Voi ce credeti ca m-ar sfatui duhovnicul in cazul in care as fi insarcinta si el n-ar vrea copilul? Sa-l avortez sau sa fug la mama? (oricum, la mama nu ar fi de ajuns, probabil ar trebui sa fug mult mai departe). Cred ca in prima faza m-ar sfatui sa-mi conving barbatul; poate n-ar fi imposibil, dar eu un as prefera fuga in padure ca sunt o lasa; pe de alta parte, nici aliantele fortate de imprejurari nu merg intotdeauna bine.

In legatura cu dependenta de barbat, nu stiu pana la urma daca e materiala, ci mai mult emotionala. Nu ma pot rupe de el pentru ca am investit prea multe sentimente, asteptari, sperante, si el de la mine la fel. Amandoi am avea prea mult de pierdut.

Eci, in concluzie, avort vs. bucatarie, care ar fi de preferat?

Draga mea,mie mi se pare ca poate ar fi cazul sa incepi sa iti schimbi putin lista prioritatilor,chiar daca dorinta de a avea un copil poate fi foarte arzatoare: in primul rand poate ar fi cazul sa te uiti mai atent spre relatia pe care o ai cu acest om (am inteles din prima postare ca este "viitorul sot",deci nu sunteti casatoriti inca) si sa te intrebi la modul cel mai realist cu putinta daca el este persoana alaturi de care sa iti intemeiezi o familie si daca il vezi ca pe un viitor sot si tata responsabil pentru copilul sau copiii ce vor urma,dar si fata de tine ca si consoarta a sa!
Pentru ca dincolo de problema "bucatarie versus avort",se pare ca stau altele mai serioase pe care nu cred ca nu le observi,ci probabil fugi sa dai ochii cu ele...
In conditiile in care nu ai rezolva problemele din cuplu,de suferit nu ai mai avea doar tu,ci si pruncii pe care ii vei aduce pe lume.
Dependenta emotionala nu este iubire si genereaza un lant intreg de suferinte,care cel mai posibil se vor accentua odata cu trecerea anilor si ii vor afecta pe toti cei implicati,insa vestea buna este ca exista vindecare pentru asa ceva.Totul este sa iti doresti!

Iti recomand o carte pe care daca vei fi interesata sa o citesti te va face sa intelegi mai multe din experienta pe care o traiesti in prezent:

http://www.scribd.com/doc/3760014/RO...besc-prea-mult

[fallen]

Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

Nu există alternativă neutră! "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; cel ce nu adună cu mine risipeşte" (Cuvintele Domnului consemnate în Luca 12;11)

[heaven]

În prealabil postat de fallen

Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

Draga mea,Fallen, poate ar fi vremea,asta mai ales ca iti doresti sa devii mamica,sa incetezi a mai fi un copil si sa incepi sa devii un adult!Diferenta majora este ca un copil se simte neajutorat,neputincios,depinde mereu de parerile si actiunile celor din jur atat in privinta starilor interioare,cat si a majoritatii aspectelor vietii sale,in timp ce un adult isi asuma,ia decizii tinand cont de parerile celorlalti,insa mai ales de propria judecata,rationament,intuitie etc si nu asteapta ca ajutorul sa vina mereu de undeva din exterior,ci ACTIONEAZA si se ajuta singur!
Sunt multi intre noi care traiesc un eveniment sau mai multe traumatizante in copilarie si raman blocati emotional pe acea varsta.Asta nu tine de coeficientul de inteligenta si nici de etatea mentionata pe buletin,ci de evenimente care ne-au marcat si si-au pus amprenta pe fiinta noastra!Dependenta este specifica unui copil si nu unei persoane mature emotional.
Cum poate o astfel de persoana sa capete aceasta maturitate?Cum poate sa isi recapete increderea in ea?In primul rand constientizand resorturile care duc la producerea unor astfel de ganduri,mecanisme de aparare,identificarea lor.O psihoterapie bazata pe analiza te-ar ajuta sa scoti la suprafata si sa rezolvi aceste aspecte care iti ghideaza din umbra viata,nelasandu-te sa fii stapana pe propria ta existenta.
Poti sa te ajuti si de autoobservare,atunci cand apar anumite ganduri negative si emotii de acest fel si intreaba-te cand le-ai mai simtit in trecutul tau?Cine te facea sa le traiesti?Poate un parinte,profesor,o figura autoritara?Iti vei da seama ca acele ganduri si emotii ii apartin copilului speriat si neajutorat din trecut!Si priveste-te pe tine,cea din prezent,o femeie de 30 de ani si intreaba-te:oare cum ar actiona acum,in aceasta situatie, femeia din mine,femeia care poseda inteligenta,puterea de a lua decizii,de a actiona,de a simti si fi sigura pe ceea ce are nevoie sa traiasca,de a-si transforma viata cu toate atuu-urile pe care bunul Dumnezeu i le-a dat si sansele pe care i le scoate in cale?Incearca sa simti in interiorul tau aceasta femeie si sa o lasi sa prinda viata!
Nu traim intamplator anumite experiente in existenta noastra,totul ni se da cu un scop,acela de a invata exact acele aspecte ale fiintei noastre pe care este important sa ni le rezolvam,sa inmultim talantul care ni s-a dat la nastere!
Tot,dar absolut tot ce traiesti aici,de la bucurii si deziluzii,de la suferinta la fericire,la oamenii pe care ii ai in jurul tau,totul reflecta realitatea ta interioara si nu Dumnezeu este vinovat pentru asta,El doar le permite cu dragoste pentru ca noi sa crestem spiritual...
Lectia atasamentului (cel care produce dependenta) este una dintre cele mai dure,insa nu imposibil de invatat.Nu ni se da mai mult decat putem duce,desi uneori simtim ca nu vom putea vreodata sa pasim sau sa respiram pe acest pamant fara fiintele sau aspectele vietii care ne dau o aparenta siguranta si armonie.
Atasamentul nu este iubire,el provine din foarte multa nesiguranta interioara,din ideea ca mereu avem nevoie sa ne "hranim" de la cei din jur,pentru ca in noi insine nu gasim ceea ce Dumnezeu a pus acolo de la bun inceput.Si toti avem de invatat aceasta lectie,unii mai mult sau mai putin decat ceilalti!
Si ce se intampla cand suntem prea atasati de fiinte,obiecte,locuri etc?Incepem sa le pierdem!Cu cat suntem mai atasati,cu atat riscam mai mult sa pierdem acea fiinta,ba chiar sa ii facem rau fara sa ne dam seama,asta ca sa nu mai vorbesc de raul pe care ni-l facem propriei persoane.Atasament inseamna sa pui acele fiinte sau lucruri mai presus de Dumnezeu,iar atunci va trebui sa le pierdem pentru a intelege ca nimic nu se poate in afara lui Dumnezeu...

[anna21]

@ Fallen

Cred ca este o falsa problema.
Cel mai important este sa fiti casatoriti. Apoi garsoniera aceea exista.. sau este ipotetica?
Decat sa stati in casa parintilor lui, mai bine in garsoniera.
Decat sa traiti impreuna necununati, mai bine garsoniera
etc..

In al treilea rand, asa pune problema cineva fara copii. Dac vei avea copil, nu-l vei muta in bucatarie, balcon etc... mai degraba muti sotul sub chiuveta din bucatarie, decat sa te separi de copil! Daca esti mama normala.

În prealabil postat de anna21

@ Fallen

In al treilea rand, asa pune problema cineva fara copii. Dac vei avea copil, nu-l vei muta in bucatarie, balcon etc... mai degraba muti sotul sub chiuveta din bucatarie, decat sa te separi de copil! Daca esti mama normala.

Depinde... daca partenerul ei este atat de "gelos" pe faptul ca se duce la biserica si vrea sa-si indrepte viata, nu va fi gelos si pe copil, care o sa ii ocupe ei, ca mama, mult mai mult timp decat biserica? ...

atunci va trebui din nou sa faca un compromis... si tot asa.

[LaPetiteMoc]

Fetelor, dragi, eu tot nu pricep cum vine ideea asta de a izola copilul in casa. In primul rand lui sa-i fie bine, iar parintii pot dormi si pe jos pana se schimba situatia locuintei.

[fallen]

Eu cred ca nu sunt o persoana responsabila si de aceea sunt tratata ca atare. Niciodata cand am facut ceva dupa capul meu, nu a iesit bine. Iar de ascultat, nu am ascultat niciodata de ceilalti, ca poate ar fi iesit bine, n-am de unde sa stiu. N-am avut nici "modele' demne de urmat, care sa-mi inspire incredere. Parintii m-au lasat sa fac ce scoala am vrut, ca de, ei daca n-au facut facultate, era bine sa fac orice, numai sa fac, ei nu erau in masura sa ma sfatuiasca daca o scoala e mai buna ca alta. M-am descurcat bine in scoala, ceea ce le-a dat si mi-a dat si mie incredere, dar nu m-am descurcat mai apoi cu serviciul, deloc. Cand mi-am cunoscut barbatul, eram in mari dificultati. El a fost la inceput un model pentru mine, de om care s-a ridicat de jos, fara multa scoala, si s-a descurcat. Dar nu l-am ascultat, am insistat ca trebuie sa fac meseria mea. Am cunoscut si oameni care au facut-o si au facut-o bine, as fi avut de invatat de la ei, dar am avut si neplacerea sa cunosc persoane nedemne de incredere, mincinoase, prefacute, care au castigat (bani si respect) prin minciuna; am zis ca nu vreau sa fiu asemeni lor, ca nu e bine, si nu am mai ascultat, nici de sefii mei. Ba mai mult am inceput sa nu-l mai apreciez nici pe omul de langa mine, sa-l consider oarecum "anti-crestin", daca exista acest termen, si nu l-am mai ascultat nici pe el.
Si iata ca pana la urma, "anti-crestinii" au biruit, eu cu spiritul meu crestinesc cu tot am fost alungata, credinta mea nu a fost sufiecienta cat sa acopere toate defectele si lipsurile profesionale (asa cum nu ma ajuta nici sa fiu o sotie si o gospodina mai apreciata), si poate ar trebui sa fiu recunoscatoare ca nu m-a alungat si sotul de langa el, dar mi-a dat de inteles ca acum macar ar fi momentul sa incep il ascult si pe el, ca am facut dupa capul meu si am dat-o in bara.
De aceea prefer eu acum sa nu imi mai asum nici o responsabilitate. Daca trebuie sa iau o hotarare mai dificila, si el zice da sau ba, asa sa fie, cum a zis el. A zis ca nu operam animalul, il lasam asa, cate zile o mai avea, ok, mi-a luat o povara de pe umeri, ca oricum nu stiam nici eu ce e mai bine sa fac (daca lua seful/sefa aceasta hotarare, as fi fost foarte revoltata, ba poate chiar as fi incercat sa sugerez clientului sa mai ceara si alte pareri, ca sa vedeti cat sunt de infidela). Probabil va hotari cat de curand, ca nu facem nici copii, iar eu chiar daca o sa protestez, pana la urma tot n-o sa am ce face. Poate cand o sa mergem amandoi la Judecata de apoi, o sa ma ascund dupa el .Pana la urma scrie si in codul penal ca constrangerea fizica sau morala sau starea de necesitate inlatura caracterulpenal al faptei, nu? Daca Dumnezeu vroia sa-L ascult doar pe el, trebuia sa-mi dea putera si intelepciunea si rabdarea si curajul, ...mijloacele necesare. Daca m-a facut slaba de inger inseamna ca vrea sa fiu sclava celorlati oameni si ma scuteste de responsabilitate. Nu?