credeti ca e ok sa faci camera copilului in bucatarie?

[Noesisaa]

În prealabil postat de glykys

Eu de mica am fost singura in camera, in camera dorm, citesc, scriu, ma joc pe calculator.. Este esential pentru dezvoltarea unui copil sa aiba conditii bune de viata, printre care si spatiu.

Singurica la parinti, nu?

Fallen: cred ca nu este bine sa pui caruta inaintea boilor. Ininte de a va gandi la casa, copii, etc, trebuie sa va gandititi la casatorie. Puteti sa triti crestineste pana la sfarsitul vietii? Asta trebuie sa fie intrebarea majora. Daca raspunsul este da, atunci va ganditi si la casa si la copii.

Si apoi de unde stii ca ai sa ai doar un copil. Ce va faceti daca vine al doilea, il inghesuiti si pe el in bucatarie? Printre oale, abur, farfurii, etc....Si daca mai vine si al treilea???

[fallen]

În prealabil postat de Noesisaa

Singurica la parinti, nu?

Fallen: cred ca nu este bine sa pui caruta inaintea boilor. Ininte de a va gandi la casa, copii, etc, trebuie sa va gandititi la casatorie. Puteti sa triti crestineste pana la sfarsitul vietii? Asta trebuie sa fie intrebarea majora. Daca raspunsul este da, atunci va ganditi si la casa si la copii.

Si apoi de unde stii ca ai sa ai doar un copil. Ce va faceti daca vine al doilea, il inghesuiti si pe el in bucatarie? Printre oale, abur, farfurii, etc....Si daca mai vine si al treilea???

Nu, am fost chiar 3. Si am stat si noi o vreme inghesuiti, 5 in 2 camere.
Copii nu am de gand sa fac mai multi, decat daca vin 2 deodata. Bine, nu ca nu as vrea eu, dar...macar sa mai apuc sa fac unul.
Si eu m-am gandit ca mai bine stam noi sau unul dintre noi in buc.,decat copilul/copiii.
M-am gandit si la var. cu mutat buc. in living, dar totusi preferabil ar fi un apart., ca m-am saturat de gatit in camera in care stau (acum). Doar ca momentan nu ne putem permite.
Si sincer nu m-ar deranja sa am un copil inafara casatoriei, as sta bucuroasa la mama acasa cu el.
Multumesc pt sugestii!

[Noesisaa]

În prealabil postat de fallen

Nu, am fost chiar 3. Si am stat si noi o vreme inghesuiti, 5 in 2 camere.

Ma refeream la glykis care spunea de cum doarme, citeste, invata in camera ei...:D

[glykys]

În prealabil postat de Noesisaa

Ma refeream la glykis care spunea de cum doarme, citeste, invata in camera ei...:D

Da, asa este. Mi-ar fi placut sa am un frate mai mare.
Dar nu as vrea sa am un singur copil, dar voi dori sa le ofer tot ce voi putea, asa cum am primit si eu.

Fallen, sa nu fie cu suparare, dar acum cateva saptamani spuneai ca nu te descurci cu banii, ca depinzi de viitorul tau sot, ce vei face cand vei fi singura, cu un copil in brate; ca sa nu punem in discutie doar aspectul material? Duhovnicul ce spune de acest "act temerar"?!

[fallen]

În prealabil postat de glykys

Da, asa este. Mi-ar fi placut sa am un frate mai mare.
Dar nu as vrea sa am un singur copil, dar voi dori sa le ofer tot ce voi putea, asa cum am primit si eu.

Fallen, sa nu fie cu suparare, dar acum cateva saptamani spuneai ca nu te descurci cu banii, ca depinzi de viitorul tau sot, ce vei face cand vei fi singura, cu un copil in brate; ca sa nu punem in discutie doar aspectul material? Duhovnicul ce spune de acest "act temerar"?!

Nu stiu ce parere ar avea duhovnicul despre treaba asta, inca nu l-am intrebat. El inca spera ca totul o sa fie bine intre noi, pana la urma.
N-as putea spune exact daca ma descurc sau nu, deocamdata n-am de lucru, dar o sa gasesc ceva pana la urma, sper sa nu intru mai rau in rezervele strategice. Oricum, fereasca Dumnezeu sa se intample si sa nu pot sa-l fac!
Voi ce credeti ca m-ar sfatui duhovnicul in cazul in care as fi insarcinta si el n-ar vrea copilul? Sa-l avortez sau sa fug la mama? (oricum, la mama nu ar fi de ajuns, probabil ar trebui sa fug mult mai departe). Cred ca in prima faza m-ar sfatui sa-mi conving barbatul; poate n-ar fi imposibil, dar eu un as prefera fuga in padure ca sunt o lasa; pe de alta parte, nici aliantele fortate de imprejurari nu merg intotdeauna bine.

In legatura cu dependenta de barbat, nu stiu pana la urma daca e materiala, ci mai mult emotionala. Nu ma pot rupe de el pentru ca am investit prea multe sentimente, asteptari, sperante, si el de la mine la fel. Amandoi am avea prea mult de pierdut.

Eci, in concluzie, avort vs. bucatarie, care ar fi de preferat?

Cred că întrebarea e retorică. Niciun creștin n-ar putea să te sfătuiască să avortezi.

[skicolour]

O sa va spun povestea trecutului meu. O sa-l rog pe admin, deasemi, sa se abtina de la a-mi da vreun banut :) , intrucat spun ce am de spus, nu pentru a sminti, ci doar din incercarea de a iesi in evidenta ca si exemplu negativ, din care, sper eu, sa traga foloase alte fete inainte de a se lovi cu capul de pragul de sus.

Asadar, draga mea Fallen (si fetelor la modul general), nu faceti avort pentru nimic in lume! Daca ganditi ca ar fi mai potrivita o casa, o cariera, etc. inainte de a face un copil, sa stiti ca-I total gresit! Domnul cand iti da un copil iti creeaza si conditiile ca el sa traiasca. Am spus sa traiasca, nu sa fie rasfatat! Faceti comparatie intre un copil provenit dintr-o familie normala si unul ‘de bani gata’ rasfatat peste masura de parinti. Aici nu mai comentez nimic, cunoasteti si voi diferenta si oricum subiectul ar putea fi dezbatut indelung! Domnul ne vrea oameni, oameni cu o inima calda fata de El si de semenii nostrii. El ne ofera circumstantele prin care putem sa obtinem aceasta caldura si sa ne putem indrepta spre El.

Revin la povestea mea! Am fost casatorita, am fost disperata la un moment dat sa-mi fac nu stiu cate studii, cursuri, cariera, sa fiu bine vazuta la serviciu, sa ma realizez si pe plan material si dupa aceea, ma gandeam eu, sa fac un copil. Adica eu planificam nasterea copilului, de parca eu as fi fost in stare sa dau viata, nu Domnul! S-a intamplat sa raman insarcinata si am zis: nu-I momentul! Ce credeti ca s-a intamplat in timp? Am pierdut si serviciul si nivelul salarial la care ajunsesem atunci, dand inapoi, nu am nici casa, mi-am pierdut sotul si cea mai mare pierdere: linistea sufleteasca, luandu-I locul chinul, nelinistea launtrica.
Cu greu mi-am revenit din aceea stare prin mila Domnului care m-a lasat sa fac voia mea, caci asta alesesem. Si ce a iesit? Nimic! Nimic bun fara El!

[heaven]

În prealabil postat de fallen

Nu stiu ce parere ar avea duhovnicul despre treaba asta, inca nu l-am intrebat. El inca spera ca totul o sa fie bine intre noi, pana la urma.
N-as putea spune exact daca ma descurc sau nu, deocamdata n-am de lucru, dar o sa gasesc ceva pana la urma, sper sa nu intru mai rau in rezervele strategice. Oricum, fereasca Dumnezeu sa se intample si sa nu pot sa-l fac!
Voi ce credeti ca m-ar sfatui duhovnicul in cazul in care as fi insarcinta si el n-ar vrea copilul? Sa-l avortez sau sa fug la mama? (oricum, la mama nu ar fi de ajuns, probabil ar trebui sa fug mult mai departe). Cred ca in prima faza m-ar sfatui sa-mi conving barbatul; poate n-ar fi imposibil, dar eu un as prefera fuga in padure ca sunt o lasa; pe de alta parte, nici aliantele fortate de imprejurari nu merg intotdeauna bine.

In legatura cu dependenta de barbat, nu stiu pana la urma daca e materiala, ci mai mult emotionala. Nu ma pot rupe de el pentru ca am investit prea multe sentimente, asteptari, sperante, si el de la mine la fel. Amandoi am avea prea mult de pierdut.

Eci, in concluzie, avort vs. bucatarie, care ar fi de preferat?

Draga mea,mie mi se pare ca poate ar fi cazul sa incepi sa iti schimbi putin lista prioritatilor,chiar daca dorinta de a avea un copil poate fi foarte arzatoare: in primul rand poate ar fi cazul sa te uiti mai atent spre relatia pe care o ai cu acest om (am inteles din prima postare ca este "viitorul sot",deci nu sunteti casatoriti inca) si sa te intrebi la modul cel mai realist cu putinta daca el este persoana alaturi de care sa iti intemeiezi o familie si daca il vezi ca pe un viitor sot si tata responsabil pentru copilul sau copiii ce vor urma,dar si fata de tine ca si consoarta a sa!
Pentru ca dincolo de problema "bucatarie versus avort",se pare ca stau altele mai serioase pe care nu cred ca nu le observi,ci probabil fugi sa dai ochii cu ele...
In conditiile in care nu ai rezolva problemele din cuplu,de suferit nu ai mai avea doar tu,ci si pruncii pe care ii vei aduce pe lume.
Dependenta emotionala nu este iubire si genereaza un lant intreg de suferinte,care cel mai posibil se vor accentua odata cu trecerea anilor si ii vor afecta pe toti cei implicati,insa vestea buna este ca exista vindecare pentru asa ceva.Totul este sa iti doresti!

Iti recomand o carte pe care daca vei fi interesata sa o citesti te va face sa intelegi mai multe din experienta pe care o traiesti in prezent:

http://www.scribd.com/doc/3760014/RO...besc-prea-mult

[fallen]

Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

În prealabil postat de fallen

Si sincer nu m-ar deranja sa am un copil inafara casatoriei, as sta bucuroasa la mama acasa cu el.
Multumesc pt sugestii!

Cred ca orice femeie isi doreste copii.

Cu fostul meu prieten, una din intamplarile care a umplut paharul este legata de copii. Am avut un mic "accident" si era posibil sa fi ramas insarcinata... am facut un test de sarcina si nu a aratat nici un rezultat, a ramas betzisorul ala fara nici o dunga, alb. Probabil era defect, dar m-a ingrijorat si m-am gandit ca chiar as putea fi insarcinata.Eram asa fericita, si abia asteptam sa-i zic ca e posibil sa fiu insarcinata, credeam ca sigur o sa se bucure si o sa-mi zica sa ne cununam, sa traim si noi cum trebuie daca vine un copil, etc.
Da' de unde?! A facut o tragedie din toata vestea, mi-a zis ca nu putem avea copii pana nu ne facem casa, ca nu se poate asa ceva, ca-i distrug viata, etc. Si l-am intrebat - bine dar daca sunt insarcinata totusi, ce fac cu copilul asta? Daca exista, iti asumi responsabilitatea pt el? ... si mi-a zis scurt ca daca sunt gravida sa fac un avort si gata, ca el nu e gata sa il tzina pe loc un copil si sa-i distruga viata si libertatea.
Din fericire am mai facut inca un test a doua zi si a iesit negativ... dar intamplarea aia mi-a ramas in creier. Eu am 22 de ani, el 26... ce era atat de gresit sa avem un copil?... El nu era pregatit pt responsabilitatile unei relatii... vroia toate privilegiile vietii de cuplu in acelasi timp cu libertatile vietii de burlac. Nu era suficient de matur sa-si asume responsabilitati, ca iubirea asta inseamna de fapt... asumarea unor responsabilitati.

Trist. Cu asa barbati "umbland liberi pe strazi", 90% din fete ar trebui sa nu mai piarda timpul cautand degeaba si sa se duca la manastire :) Trist... f trist.