credeti ca e ok sa faci camera copilului in bucatarie?

[glykys]

În prealabil postat de Noesisaa

Ma refeream la glykis care spunea de cum doarme, citeste, invata in camera ei...:D

Da, asa este. Mi-ar fi placut sa am un frate mai mare.
Dar nu as vrea sa am un singur copil, dar voi dori sa le ofer tot ce voi putea, asa cum am primit si eu.

Fallen, sa nu fie cu suparare, dar acum cateva saptamani spuneai ca nu te descurci cu banii, ca depinzi de viitorul tau sot, ce vei face cand vei fi singura, cu un copil in brate; ca sa nu punem in discutie doar aspectul material? Duhovnicul ce spune de acest "act temerar"?!

[fallen]

În prealabil postat de glykys

Da, asa este. Mi-ar fi placut sa am un frate mai mare.
Dar nu as vrea sa am un singur copil, dar voi dori sa le ofer tot ce voi putea, asa cum am primit si eu.

Fallen, sa nu fie cu suparare, dar acum cateva saptamani spuneai ca nu te descurci cu banii, ca depinzi de viitorul tau sot, ce vei face cand vei fi singura, cu un copil in brate; ca sa nu punem in discutie doar aspectul material? Duhovnicul ce spune de acest "act temerar"?!

Nu stiu ce parere ar avea duhovnicul despre treaba asta, inca nu l-am intrebat. El inca spera ca totul o sa fie bine intre noi, pana la urma.
N-as putea spune exact daca ma descurc sau nu, deocamdata n-am de lucru, dar o sa gasesc ceva pana la urma, sper sa nu intru mai rau in rezervele strategice. Oricum, fereasca Dumnezeu sa se intample si sa nu pot sa-l fac!
Voi ce credeti ca m-ar sfatui duhovnicul in cazul in care as fi insarcinta si el n-ar vrea copilul? Sa-l avortez sau sa fug la mama? (oricum, la mama nu ar fi de ajuns, probabil ar trebui sa fug mult mai departe). Cred ca in prima faza m-ar sfatui sa-mi conving barbatul; poate n-ar fi imposibil, dar eu un as prefera fuga in padure ca sunt o lasa; pe de alta parte, nici aliantele fortate de imprejurari nu merg intotdeauna bine.

In legatura cu dependenta de barbat, nu stiu pana la urma daca e materiala, ci mai mult emotionala. Nu ma pot rupe de el pentru ca am investit prea multe sentimente, asteptari, sperante, si el de la mine la fel. Amandoi am avea prea mult de pierdut.

Eci, in concluzie, avort vs. bucatarie, care ar fi de preferat?

Cred că întrebarea e retorică. Niciun creștin n-ar putea să te sfătuiască să avortezi.

[skicolour]

O sa va spun povestea trecutului meu. O sa-l rog pe admin, deasemi, sa se abtina de la a-mi da vreun banut :) , intrucat spun ce am de spus, nu pentru a sminti, ci doar din incercarea de a iesi in evidenta ca si exemplu negativ, din care, sper eu, sa traga foloase alte fete inainte de a se lovi cu capul de pragul de sus.

Asadar, draga mea Fallen (si fetelor la modul general), nu faceti avort pentru nimic in lume! Daca ganditi ca ar fi mai potrivita o casa, o cariera, etc. inainte de a face un copil, sa stiti ca-I total gresit! Domnul cand iti da un copil iti creeaza si conditiile ca el sa traiasca. Am spus sa traiasca, nu sa fie rasfatat! Faceti comparatie intre un copil provenit dintr-o familie normala si unul ‘de bani gata’ rasfatat peste masura de parinti. Aici nu mai comentez nimic, cunoasteti si voi diferenta si oricum subiectul ar putea fi dezbatut indelung! Domnul ne vrea oameni, oameni cu o inima calda fata de El si de semenii nostrii. El ne ofera circumstantele prin care putem sa obtinem aceasta caldura si sa ne putem indrepta spre El.

Revin la povestea mea! Am fost casatorita, am fost disperata la un moment dat sa-mi fac nu stiu cate studii, cursuri, cariera, sa fiu bine vazuta la serviciu, sa ma realizez si pe plan material si dupa aceea, ma gandeam eu, sa fac un copil. Adica eu planificam nasterea copilului, de parca eu as fi fost in stare sa dau viata, nu Domnul! S-a intamplat sa raman insarcinata si am zis: nu-I momentul! Ce credeti ca s-a intamplat in timp? Am pierdut si serviciul si nivelul salarial la care ajunsesem atunci, dand inapoi, nu am nici casa, mi-am pierdut sotul si cea mai mare pierdere: linistea sufleteasca, luandu-I locul chinul, nelinistea launtrica.
Cu greu mi-am revenit din aceea stare prin mila Domnului care m-a lasat sa fac voia mea, caci asta alesesem. Si ce a iesit? Nimic! Nimic bun fara El!

[fallen]

În prealabil postat de skicolour

O sa va spun povestea trecutului meu. O sa-l rog pe admin, deasemi, sa se abtina de la a-mi da vreun banut :) , intrucat spun ce am de spus, nu pentru a sminti, ci doar din incercarea de a iesi in evidenta ca si exemplu negativ, din care, sper eu, sa traga foloase alte fete inainte de a se lovi cu capul de pragul de sus.

Asadar, draga mea Fallen (si fetelor la modul general), nu faceti avort pentru nimic in lume! Daca ganditi ca ar fi mai potrivita o casa, o cariera, etc. inainte de a face un copil, sa stiti ca-I total gresit! Domnul cand iti da un copil iti creeaza si conditiile ca el sa traiasca. Am spus sa traiasca, nu sa fie rasfatat! Faceti comparatie intre un copil provenit dintr-o familie normala si unul ‘de bani gata’ rasfatat peste masura de parinti. Aici nu mai comentez nimic, cunoasteti si voi diferenta si oricum subiectul ar putea fi dezbatut indelung! Domnul ne vrea oameni, oameni cu o inima calda fata de El si de semenii nostrii. El ne ofera circumstantele prin care putem sa obtinem aceasta caldura si sa ne putem indrepta spre El.

Revin la povestea mea! Am fost casatorita, am fost disperata la un moment dat sa-mi fac nu stiu cate studii, cursuri, cariera, sa fiu bine vazuta la serviciu, sa ma realizez si pe plan material si dupa aceea, ma gandeam eu, sa fac un copil. Adica eu planificam nasterea copilului, de parca eu as fi fost in stare sa dau viata, nu Domnul! S-a intamplat sa raman insarcinata si am zis: nu-I momentul! Ce credeti ca s-a intamplat in timp? Am pierdut si serviciul si nivelul salarial la care ajunsesem atunci, dand inapoi, nu am nici casa, mi-am pierdut sotul si cea mai mare pierdere: linistea sufleteasca, luandu-I locul chinul, nelinistea launtrica.
Cu greu mi-am revenit din aceea stare prin mila Domnului care m-a lasat sa fac voia mea, caci asta alesesem. Si ce a iesit? Nimic! Nimic bun fara El!

Pai cam asta fac majoritatea oamenilor, din pacate. Chiar si cei care-si doresc de mult un copil se intampla sa se sperie si sa se razgandeasca. Unii nu raman marcati, si in scurt timp isi revin, fac alt copil si se "izbavesc". Altii/altele raman marcate pe viata si ajung sa-si piarda casnicia si ce e mai rau propriul echilibru sufletesc. Sunt persoane care cred ca nu vor putea trece niciodata peste asta; altele se obisnuiesc cu ideea si o repeta la nesfarsit, probabil intr-un final dispare mustrarea de constiinta si ii ia locul un fel de deznadejde, ca si cum ar fi prea tarziu ca sa mai schimbe ceva.
Daca chiar aranjeaza Dumnezeu totul dinainte cand iti trimite un copil, asta e discutabil. Ca poate trai acel copil si nu va muri de foame, asta nu se poate intampla decat accidental sau dintr-o neglijenta criminala a parintilor. Totusi sunt foarte multi oameni considerati inconstienti de catre societate, carora li se spune "ce te plangi ca ai un copil sau doi si n-ai ce lucra, sau unde sta, de ce nu te-ai gandit inainte sa-i faci". Nu toti cei care fac copii pe banda rulanta sunt neaparat credinciosi, unii ii fac de "placerea procesului tehnologic" si nu sunt in stare sa le dea o educatie crestineasca si ajung niste animale vorbitoare. Daca ar fi sa luam in calcul toate eventualele esecuri care s-ar putea produce, n-am mi face nici unii dintre noi copii. Cum imi spune si parintele, nu e bine sa te gandesti prea mult si sa-ti faci tot felul de scenarii apocaliptice in cap, mai terbuie sa ai si putina incredere, ca nu e dracul chiar atat de negru, si oamenii atat de rai...

[heaven]

În prealabil postat de fallen

Nu stiu ce parere ar avea duhovnicul despre treaba asta, inca nu l-am intrebat. El inca spera ca totul o sa fie bine intre noi, pana la urma.
N-as putea spune exact daca ma descurc sau nu, deocamdata n-am de lucru, dar o sa gasesc ceva pana la urma, sper sa nu intru mai rau in rezervele strategice. Oricum, fereasca Dumnezeu sa se intample si sa nu pot sa-l fac!
Voi ce credeti ca m-ar sfatui duhovnicul in cazul in care as fi insarcinta si el n-ar vrea copilul? Sa-l avortez sau sa fug la mama? (oricum, la mama nu ar fi de ajuns, probabil ar trebui sa fug mult mai departe). Cred ca in prima faza m-ar sfatui sa-mi conving barbatul; poate n-ar fi imposibil, dar eu un as prefera fuga in padure ca sunt o lasa; pe de alta parte, nici aliantele fortate de imprejurari nu merg intotdeauna bine.

In legatura cu dependenta de barbat, nu stiu pana la urma daca e materiala, ci mai mult emotionala. Nu ma pot rupe de el pentru ca am investit prea multe sentimente, asteptari, sperante, si el de la mine la fel. Amandoi am avea prea mult de pierdut.

Eci, in concluzie, avort vs. bucatarie, care ar fi de preferat?

Draga mea,mie mi se pare ca poate ar fi cazul sa incepi sa iti schimbi putin lista prioritatilor,chiar daca dorinta de a avea un copil poate fi foarte arzatoare: in primul rand poate ar fi cazul sa te uiti mai atent spre relatia pe care o ai cu acest om (am inteles din prima postare ca este "viitorul sot",deci nu sunteti casatoriti inca) si sa te intrebi la modul cel mai realist cu putinta daca el este persoana alaturi de care sa iti intemeiezi o familie si daca il vezi ca pe un viitor sot si tata responsabil pentru copilul sau copiii ce vor urma,dar si fata de tine ca si consoarta a sa!
Pentru ca dincolo de problema "bucatarie versus avort",se pare ca stau altele mai serioase pe care nu cred ca nu le observi,ci probabil fugi sa dai ochii cu ele...
In conditiile in care nu ai rezolva problemele din cuplu,de suferit nu ai mai avea doar tu,ci si pruncii pe care ii vei aduce pe lume.
Dependenta emotionala nu este iubire si genereaza un lant intreg de suferinte,care cel mai posibil se vor accentua odata cu trecerea anilor si ii vor afecta pe toti cei implicati,insa vestea buna este ca exista vindecare pentru asa ceva.Totul este sa iti doresti!

Iti recomand o carte pe care daca vei fi interesata sa o citesti te va face sa intelegi mai multe din experienta pe care o traiesti in prezent:

http://www.scribd.com/doc/3760014/RO...besc-prea-mult

[fallen]

Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

Nu există alternativă neutră! "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; cel ce nu adună cu mine risipeşte" (Cuvintele Domnului consemnate în Luca 12;11)

[heaven]

În prealabil postat de fallen

Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

Draga mea,Fallen, poate ar fi vremea,asta mai ales ca iti doresti sa devii mamica,sa incetezi a mai fi un copil si sa incepi sa devii un adult!Diferenta majora este ca un copil se simte neajutorat,neputincios,depinde mereu de parerile si actiunile celor din jur atat in privinta starilor interioare,cat si a majoritatii aspectelor vietii sale,in timp ce un adult isi asuma,ia decizii tinand cont de parerile celorlalti,insa mai ales de propria judecata,rationament,intuitie etc si nu asteapta ca ajutorul sa vina mereu de undeva din exterior,ci ACTIONEAZA si se ajuta singur!
Sunt multi intre noi care traiesc un eveniment sau mai multe traumatizante in copilarie si raman blocati emotional pe acea varsta.Asta nu tine de coeficientul de inteligenta si nici de etatea mentionata pe buletin,ci de evenimente care ne-au marcat si si-au pus amprenta pe fiinta noastra!Dependenta este specifica unui copil si nu unei persoane mature emotional.
Cum poate o astfel de persoana sa capete aceasta maturitate?Cum poate sa isi recapete increderea in ea?In primul rand constientizand resorturile care duc la producerea unor astfel de ganduri,mecanisme de aparare,identificarea lor.O psihoterapie bazata pe analiza te-ar ajuta sa scoti la suprafata si sa rezolvi aceste aspecte care iti ghideaza din umbra viata,nelasandu-te sa fii stapana pe propria ta existenta.
Poti sa te ajuti si de autoobservare,atunci cand apar anumite ganduri negative si emotii de acest fel si intreaba-te cand le-ai mai simtit in trecutul tau?Cine te facea sa le traiesti?Poate un parinte,profesor,o figura autoritara?Iti vei da seama ca acele ganduri si emotii ii apartin copilului speriat si neajutorat din trecut!Si priveste-te pe tine,cea din prezent,o femeie de 30 de ani si intreaba-te:oare cum ar actiona acum,in aceasta situatie, femeia din mine,femeia care poseda inteligenta,puterea de a lua decizii,de a actiona,de a simti si fi sigura pe ceea ce are nevoie sa traiasca,de a-si transforma viata cu toate atuu-urile pe care bunul Dumnezeu i le-a dat si sansele pe care i le scoate in cale?Incearca sa simti in interiorul tau aceasta femeie si sa o lasi sa prinda viata!
Nu traim intamplator anumite experiente in existenta noastra,totul ni se da cu un scop,acela de a invata exact acele aspecte ale fiintei noastre pe care este important sa ni le rezolvam,sa inmultim talantul care ni s-a dat la nastere!
Tot,dar absolut tot ce traiesti aici,de la bucurii si deziluzii,de la suferinta la fericire,la oamenii pe care ii ai in jurul tau,totul reflecta realitatea ta interioara si nu Dumnezeu este vinovat pentru asta,El doar le permite cu dragoste pentru ca noi sa crestem spiritual...
Lectia atasamentului (cel care produce dependenta) este una dintre cele mai dure,insa nu imposibil de invatat.Nu ni se da mai mult decat putem duce,desi uneori simtim ca nu vom putea vreodata sa pasim sau sa respiram pe acest pamant fara fiintele sau aspectele vietii care ne dau o aparenta siguranta si armonie.
Atasamentul nu este iubire,el provine din foarte multa nesiguranta interioara,din ideea ca mereu avem nevoie sa ne "hranim" de la cei din jur,pentru ca in noi insine nu gasim ceea ce Dumnezeu a pus acolo de la bun inceput.Si toti avem de invatat aceasta lectie,unii mai mult sau mai putin decat ceilalti!
Si ce se intampla cand suntem prea atasati de fiinte,obiecte,locuri etc?Incepem sa le pierdem!Cu cat suntem mai atasati,cu atat riscam mai mult sa pierdem acea fiinta,ba chiar sa ii facem rau fara sa ne dam seama,asta ca sa nu mai vorbesc de raul pe care ni-l facem propriei persoane.Atasament inseamna sa pui acele fiinte sau lucruri mai presus de Dumnezeu,iar atunci va trebui sa le pierdem pentru a intelege ca nimic nu se poate in afara lui Dumnezeu...

[anna21]

@ Fallen

Cred ca este o falsa problema.
Cel mai important este sa fiti casatoriti. Apoi garsoniera aceea exista.. sau este ipotetica?
Decat sa stati in casa parintilor lui, mai bine in garsoniera.
Decat sa traiti impreuna necununati, mai bine garsoniera
etc..

In al treilea rand, asa pune problema cineva fara copii. Dac vei avea copil, nu-l vei muta in bucatarie, balcon etc... mai degraba muti sotul sub chiuveta din bucatarie, decat sa te separi de copil! Daca esti mama normala.