Despre viclenia sectantilor

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adriana3

Este valabil si pentru animale?

Ce anume să fie valabil? Faptul că au rămas la fel? În mare parte da. Cu menţiunea că cele sălbatice au devenit şi mai sălbatice...

[Adriana3]

În prealabil postat de osutafaraunu

Ce anume să fie valabil? Faptul că au rămas la fel? În mare parte da. Cu menţiunea că cele sălbatice au devenit şi mai sălbatice...

"20. Apoi a zis Dumnezeu: “Sa misune apele de vietati, fiinte cu viata in ele si pasari sa zboare pe pamant, pe intinsul tariei cerului!” Si a fost asa.
21. A facut Dumnezeu animalele cele mari din ape si toate fiintele vii, care misuna in ape, unde ele se prasesc dupa felul lor, si toate pasarile inaripate dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
22. Si le-a binecuvantat Dumnezeu si a zis: “Prasiti-va si va inmultiti si umpleti apele marilor si pasarile sa se inmulteasca pe pamant!"

Si animalele sunt trup (tarana) + suflare de viata? Si merg si ele in locuinta mortilor (daca nu le mananca nimeni intre timp) dupa ce le este luata viata?

Iar animalele erau si domestice, nu toate salbatice:
"25. A facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine."

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adriana3

Si animalele sunt trup (tarana) + suflare de viata? Si merg si ele in locuinta mortilor (daca nu le mananca nimeni intre timp) dupa ce le este luata viata?

Bineînţeles, aşa spune Scriptura. Facerea 7,15.22.

În prealabil postat de Adriana3

Iar animalele erau si domestice, nu toate salbatice:
"25. A facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine."

Eu spuneam de cele sălbatice. Dar şi cele domestice au devenit tot mai de nestăpânit: câini care-şi muşcă stăpânul, pisici care zgârie rău şi găini nebune

[Adriana3]

În prealabil postat de osutafaraunu

Bineînţeles, aşa spune Scriptura. Facerea 7,15.22.

Eu spuneam de cele sălbatice. Dar şi cele domestice au devenit tot mai de nestăpânit: câini care-şi muşcă stăpânul, pisici care zgârie rău şi găini nebune

Asa-i, nici cele domestice nu-s chiar 100% domestice :D

Revenind, exista si alta diferenta intre om si animal in afara de constitutia trupului (cu toate ce decurg pe plan fiziologic etc), si in afara inteligentei, constiintei si a altor activitati cerebrale?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adriana3

Revenind, exista si alta diferenta intre om si animal in afara de constitutia trupului (cu toate ce decurg pe plan fiziologic etc), si in afara inteligentei, constiintei si a altor activitati cerebrale?

Nu prea...

Suflarea de viaţă este „principiul de viaţă” care a făcut ca ţărâna modelată să devină un suflet viu. Sintagma „suflet viu” este traducerea cuvintelor ebraice „nephesh hayyah”. „Suflet viu” înseamnă simplu fiinţă vie. Pentru a verifica această concluzie trebuie să vedem dacă există diferenţe între felul în care a fost creat omul şi felul în care au fost create animalele. Trebuie să vedem dacă numai omul este un suflet viu sau şi animalele au fost numite în Scripturi suflete vii. Dacă suflet viu înseamnă ceea ce credeau grecii şi popoarele păgâne şi dacă animalele au suflet viu, înseamnă că ar fi corect ca şi sufletul acestora după moarte să existe independent de trup. Aşadar trebuie să analizăm acele pasaje din Scripturi care vorbesc despre aducerea la existenţă a vieţuitoarelor pământului şi să vedem care a fost modul în care ele au fost percepute de gândirea evreilor.

„Şi Dumnezeu a zis: ‘Apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii şi zburătoare care zboară deasupra pământului sub tăria cerului.’ Şi Dumnezeu a făcut balene mari şi toată suflarea animalelor târâtoare...” (Septuaginta, vol. 1, Editura Polirom, pagina 54, redând textul din Geneza 1:20-21)

„Şi Dumnezeu a zis: ‘Pământul să scoată la iveală suflet viu, soi după soi, patrupede târâtoare şi fiarele pământului sălbatice, soi după soi.’” (Septuaginta, vol. 1, p. 54, redând textul din Geneza 1:24)

„... şi tuturor fiarelor pământului, tuturor zburătoarelor cerului şi târâtoarelor de pe pământ tuturor făpturilor cu suflet viu, iarba verde să le fie de hrană” (Septuaginta, vol. 1, pag. 55, redând textul din Geneza 1:30)

Traducerile Scripturii care există în ţara noastră (dar şi altele) nu sunt fidele în întregime textului ebraic aşa cum este în aceste cazuri Septuaginta tradusă de colectivul academic de la Noua Europă. Citind manuscrisele în limba ebraică ale Vechiului Testament observăm că aceste utilizează sintagma suflet viu [nephesh hayyah] şi atunci când se referă la crearea animalelor. Observăm astfel, că şi animalele, la fel ca omul, sunt suflete vii. În această situaţie, fie acceptăm ideea că şi animalele sunt dotate cu un suflet nemuritor care poate trăi independent de trupul lor, fie suntem fideli textului Scripturii şi punctului de vedere holistic al evreilor şi considerăm că sufletul nu este o entitate de genul celei de mai sus.

În Scriptură atât omul cât şi animalele sunt considerate suflete. În relatarea episodului Creaţiei iese în evidenţă faptul că plantele nu intră în aceeaşi categorie cu oamenii şi animalele. Omul şi animalele nu au un suflet care la moarte poate exista separat de trup, ci omul şi animalele sunt văzute ca un suflet viu care este un întreg şi cuprinde corpul lor şi puterile mintale şi spirituale. Cuvintele ‘apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii’ şi ‚ "tuturor făpturilor cu suflet viu" arată că animalele au suflet, iar cuvintele ‚pământul să scoată la iveală suflet viu’, arată că animale au fost considerate în gândirea biblică ca fiind suflete vii.

Putem concluziona că omul şi animalele se deosebesc de celelalte lucruri create de Dumnezeu prin faptul că sunt suflete vii, au viaţă. Atât pe om, cât şi pe animal îl ţine în viaţă acel principiu de viaţă care vine de la Dumnezeu - suflarea de viaţă.

[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Nu prea...

Suflarea de viaţă este „principiul de viaţă” care a făcut ca ţărâna modelată să devină un suflet viu. Sintagma „suflet viu” este traducerea cuvintelor ebraice „nephesh hayyah”. „Suflet viu” înseamnă simplu fiinţă vie. Pentru a verifica această concluzie trebuie să vedem dacă există diferenţe între felul în care a fost creat omul şi felul în care au fost create animalele.

Trebuie să vedem dacă numai omul este un suflet viu sau şi animalele au fost numite în Scripturi suflete vii. Dacă suflet viu înseamnă ceea ce credeau grecii şi popoarele păgâne şi dacă animalele au suflet viu, înseamnă că ar fi corect ca şi sufletul acestora după moarte să existe independent de trup. Aşadar trebuie să analizăm acele pasaje din Scripturi care vorbesc despre aducerea la existenţă a vieţuitoarelor pământului şi să vedem care a fost modul în care ele au fost percepute de gândirea evreilor.



Traducerile Scripturii care există în ţara noastră (dar şi altele) nu sunt fidele în întregime textului ebraic aşa cum este în aceste cazuri Septuaginta tradusă de colectivul academic de la Noua Europă. Citind manuscrisele în limba ebraică ale Vechiului Testament observăm că aceste utilizează sintagma suflet viu [nephesh hayyah] şi atunci când se referă la crearea animalelor. Observăm astfel, că şi animalele, la fel ca omul, sunt suflete vii. În această situaţie, fie acceptăm ideea că şi animalele sunt dotate cu un suflet nemuritor care poate trăi independent de trupul lor, fie suntem fideli textului Scripturii şi punctului de vedere holistic al evreilor şi considerăm că sufletul nu este o entitate de genul celei de mai sus.

În Scriptură atât omul cât şi animalele sunt considerate suflete. În relatarea episodului Creaţiei iese în evidenţă faptul că plantele nu intră în aceeaşi categorie cu oamenii şi animalele. Omul şi animalele nu au un suflet care la moarte poate exista separat de trup, ci omul şi animalele sunt văzute ca un suflet viu care este un întreg şi cuprinde corpul lor şi puterile mintale şi spirituale. Cuvintele ‘apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii’ şi ‚ "tuturor făpturilor cu suflet viu" arată că animalele au suflet, iar cuvintele ‚pământul să scoată la iveală suflet viu’, arată că animale au fost considerate în gândirea biblică ca fiind suflete vii.

Putem concluziona că omul şi animalele se deosebesc de celelalte lucruri create de Dumnezeu prin faptul că sunt suflete vii, au viaţă. Atât pe om, cât şi pe animal îl ţine în viaţă acel principiu de viaţă care vine de la Dumnezeu - suflarea de viaţă.

Cat de mult trebuie verificat in toata Biblia pana sesizezi ca omul e diferit de orice alta faptura din univers?
Din prima pagina a Scripturii reiese ca omul e singura faptura creata dupa chipul si asemanarea lui Dumezeu. Singura. Si asta il face unicat intre celelalte fapturi. Nici o alta faptura nu are asa ceva.

Omul are un statut cu totul privilegiat intre celelalte creaturi, el e mai mult decat vietuitoarele, are in plus chipul si asemanarea cu Dumnezeu.

E singura faptura constienta de sine cu acest statut unicat, de a fi creat dupa chipul nemuritor al lui Dumnezeu spre a ajunge tot mai asemanator cu El in virtuti, omul e singura fiinta destinata sa fie partasa dumnezeiestii firi: „El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi” 2 Petru1, 4

Omul, fara nici o alta faptura, e destinat depasirii treptate a starii comune cu animalele, e destinat a fi unit prin har cu Cel ce are doua Firi: divina si umana. Altfel cum ar putea fi partas dumnezeiestii firi?

Nici macar ingerilor, darmite animalelor nu li s-a harazit un asemenea destin si tu zici ca omul, (chiar sfant de ar fi) si animalele au aceeasi soarta dupa ce mor.

Adica, dupa AZ7, Maica Domnului si un sconcs sau o broasca raioasa au aceeasi soarta dupa moarte. Fie ca e chip al lui Dumnezeu ajuns la o mare asemanare cu El, fie ca e o vietuitoare necuvantatoare care n-are constiinta de sine, tot aia e.
Pt. Dumnezeu, propriul Lui Chip dintr-un om care L-a iubit nu face mai mult decat o rumegatoare fara minte care habar n-are de transcendent.
Nu asta s-ar putea intelege de aici?

In conceptia ortodoxa, e limpede ca intre fiintele nerationale, necugetatoare si intre fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu exista o uriasa diferenta in toate aspectele.

In alcatuirea noo-psiho-somatica a omului, Dumnezeu a pus anumite trasaturi comune pana la un punct cu ale celorlalte creaturi DAR a adaugat ceva extrem de important ce lipseste celorlalte creaturi.

Astfel, se poate vorbi de 3 puteri/ facultati sufletesti dintre care primele doua sunt comune si celorlalte vietuitoare iar cea de-a treia e data doar omului si tine exclusiv de “chipul lui Dumnezeu” in om:

1.puterea/ facultatea vegetativa (vitala)- facultatea de a creste. Ea nu se conduce de ratiune, ci de natura.

2.puterea animala – partea irationala, poftitoare, specifica atat animalelor cat si omului. Animalele nu se pot opune poftelor prin vointa proprie. Dar omului ii e dat sa poata
Isi pune vointa la lucru.

3. puterea rationala – specifica doar omului nu si celorlate vietuitoare de pe pamant.
De aceasta facultate, cu totul speciala tine ratiunea, intelectul (nous-ul) si duhul (pnevma- partea cea mai subtila a omului prin care se poate relationa cu Duhul lui Dumnezeu).

De aceea omul e o faptura noo-psiho-somatica. Animalele nu au partea nous (pnevma, duhul) iar ingerii au doar partea noo-psiho fara soma (trup).

Doar omului i-a dat Dumnezeu aceasta alcatuire pnevmato-psihico-somatica, pt. ca prin intermediul acestei zone rarafiate a partii lui spirituale, numita pnevma sau duh sau nous, sa se poata uni prin har cu Duhul lui Hristos, si de aici integral in toata alcatuirea lui, (inclusiv in trup), ca sa poata ajunge omul partas dumnezeiestii firi, destinate in exclusivitate omului. Nici unei alte fapturi.

Nu pt. asta si-a luat Dumnezeu constitutie noo-psiho-somatica umana si nu una ingereasca sau animala?

[Adriana3]

În prealabil postat de osutafaraunu

Nu prea...

Suflarea de viaţă este „principiul de viaţă” care a făcut ca ţărâna modelată să devină un suflet viu. Sintagma „suflet viu” este traducerea cuvintelor ebraice „nephesh hayyah”. „Suflet viu” înseamnă simplu fiinţă vie. Pentru a verifica această concluzie trebuie să vedem dacă există diferenţe între felul în care a fost creat omul şi felul în care au fost create animalele. Trebuie să vedem dacă numai omul este un suflet viu sau şi animalele au fost numite în Scripturi suflete vii. Dacă suflet viu înseamnă ceea ce credeau grecii şi popoarele păgâne şi dacă animalele au suflet viu, înseamnă că ar fi corect ca şi sufletul acestora după moarte să existe independent de trup. Aşadar trebuie să analizăm acele pasaje din Scripturi care vorbesc despre aducerea la existenţă a vieţuitoarelor pământului şi să vedem care a fost modul în care ele au fost percepute de gândirea evreilor.

„Şi Dumnezeu a zis: ‘Apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii şi zburătoare care zboară deasupra pământului sub tăria cerului.’ Şi Dumnezeu a făcut balene mari şi toată suflarea animalelor târâtoare...” (Septuaginta, vol. 1, Editura Polirom, pagina 54, redând textul din Geneza 1:20-21)

„Şi Dumnezeu a zis: ‘Pământul să scoată la iveală suflet viu, soi după soi, patrupede târâtoare şi fiarele pământului sălbatice, soi după soi.’” (Septuaginta, vol. 1, p. 54, redând textul din Geneza 1:24)

„... şi tuturor fiarelor pământului, tuturor zburătoarelor cerului şi târâtoarelor de pe pământ tuturor făpturilor cu suflet viu, iarba verde să le fie de hrană” (Septuaginta, vol. 1, pag. 55, redând textul din Geneza 1:30)

Traducerile Scripturii care există în ţara noastră (dar şi altele) nu sunt fidele în întregime textului ebraic aşa cum este în aceste cazuri Septuaginta tradusă de colectivul academic de la Noua Europă. Citind manuscrisele în limba ebraică ale Vechiului Testament observăm că aceste utilizează sintagma suflet viu [nephesh hayyah] şi atunci când se referă la crearea animalelor. Observăm astfel, că şi animalele, la fel ca omul, sunt suflete vii. În această situaţie, fie acceptăm ideea că şi animalele sunt dotate cu un suflet nemuritor care poate trăi independent de trupul lor, fie suntem fideli textului Scripturii şi punctului de vedere holistic al evreilor şi considerăm că sufletul nu este o entitate de genul celei de mai sus.

În Scriptură atât omul cât şi animalele sunt considerate suflete. În relatarea episodului Creaţiei iese în evidenţă faptul că plantele nu intră în aceeaşi categorie cu oamenii şi animalele. Omul şi animalele nu au un suflet care la moarte poate exista separat de trup, ci omul şi animalele sunt văzute ca un suflet viu care este un întreg şi cuprinde corpul lor şi puterile mintale şi spirituale. Cuvintele ‘apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii’ şi ‚ "tuturor făpturilor cu suflet viu" arată că animalele au suflet, iar cuvintele ‚pământul să scoată la iveală suflet viu’, arată că animale au fost considerate în gândirea biblică ca fiind suflete vii.

Putem concluziona că omul şi animalele se deosebesc de celelalte lucruri create de Dumnezeu prin faptul că sunt suflete vii, au viaţă. Atât pe om, cât şi pe animal îl ţine în viaţă acel principiu de viaţă care vine de la Dumnezeu - suflarea de viaţă.

Deci, sa-mi spuneti daca am inteles bine pana acum din cele ce scrieti:
Suflet viu=trup + suflare de viata.
Dupa moarte: trupul merge in mormant (in groapa, locuinta mortilor, sheol, hades) iar suflarea de viata dispare cu totul si deci sufletul viu nu mai exista.
Atat in cazul oamenilor cat si animalelor.

Am inteles bine pana aici? Asta afirmati?

[Mihai36]

Dumnezeu poate vorbi cu mortii ca de la duh la duh fara ca asta sa se numeasca spiritism. Spiritism este cind un suflet cu trup comunica cu unul fara trup aflat in locuinta mortilor.

Cine ar putea sa-i interzica Suveranului universurilor sa vorbeasca cu copiii Sai oricind doreste?
Deci chiar daca ar avea trup tot ar putea sa o faca fiindca tot ceea ce face face dumnezeieste si nu omeneste.
Insa cu trup nu ar face tocmai ca sa nu ia oamenii exemplu sa faca si ei la fel.

[grasu77]

În prealabil postat de Mihai36

Dumnezeu poate vorbi cu mortii ca de la duh la duh

Sigur ca poate vorbi. Ca de la Duh datator de viata, la duh de mortaciune. Sau, ca de la Duh la fantoma de mort (nu stiu cum sa denumesc plasmuirea aceea care cica traieste cand omul moare). Sa ne ierte Dumnezeu daca avem indrazneala sa credem asa ceva.

În prealabil postat de Mihai36

fara ca asta sa se numeasca spiritism.

Vorbirea cu duhurile de morti se numeste spiritism (in limbajul nostru) si este un pacat de moarte. Dumnezeu nu face pacate.EL nu ne cere noua ceva pentru ca EL sa faca tocmai contrariul. Asa-L cunoasteti dvs. pe Dumnezeu?

În prealabil postat de Mihai36

Spiritism este cind un suflet cu trup comunica cu unul fara trup aflat in locuinta mortilor.

O intrebare scurta si directa: pe muntele schimbarii la fata, ce era Moise? Foarte multi spus ca era fantoma lui Moise. Unii spun ca era Moise cel inviat. Dvs. ce spuneti? Cu cine a stat de vorba Domnul Iisus Hristos (Cel in trup)?

[delia31]

În prealabil postat de grasu77

Sigur ca poate vorbi. Ca de la Duh datator de viata, la duh de mortaciune. Sau, ca de la Duh la fantoma de mort (nu stiu cum sa denumesc plasmuirea aceea care cica traieste cand omul moare). Sa ne ierte Dumnezeu daca avem indrazneala sa credem asa ceva.

Vorbirea cu duhurile de morti se numeste spiritism (in limbajul nostru) si este un pacat de moarte. Dumnezeu nu face pacate.EL nu ne cere noua ceva pentru ca EL sa faca tocmai contrariul. Asa-L cunoasteti dvs. pe Dumnezeu?

@Grassu si Tricesimus

-A zis Apostolul Pavel in timpul vietuirii sale in trup: ”nu mai traiesc eu, ci HRISTOS TRAIESTE IN MINE”?
-A zis.
-L-a primit Apostolul Pavel pe Duhul Sfant al lui Hristos in fiinta lui?
-L-a primit.
-Dupa ce a trecut dincolo, daca duhul apostolulului Pavel a devenit brusc „duh de mortaciune”, ce s-a intamplat cu duhul lui Hristos din el?

Conform conceptiei adventiste, Duhul cel Sfant si vesnic Viu al lui Hristos, care s-a salasluit in acest om creat dupa chipul Sau, a facut una din doua:

1.Duhul Lui Hristos S-a retras din acest om sau
2.Duhul lui Hristos a ramas in acel om, dar n-are nici o putere si devine si el „duh de mortaciune”.

Cu alte cuvinte, odata cu moartea apostolului, moare si Duhul Cel Sfant si vesnic Viu al lui Hristos. Cat de biblic, nu-i asa? Dupa „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”, ar urma deci concluzia adventista: „ cand mor eu, moare si Hristos o data cu mine”. Sau aveti voi alt desfasurator?

Intrebare pt. AZ7:

Pt. situatia 1. Care e motivul pt. care imediat ce functiile biologice ale apostolului s-au incheiat, Duhul lui Hristos S-a retras din fiinta apostolului (partea spirituala+partea materiala)? Mai exact, de ce S-a retras si din partea spirituala?

Pt. ce a mai venit Hristos, daca si inainte de El si dupa El, tot moartea (!!!ca despartire de Dumnezeu) iese biruitoare?

Ce diferenta este dupa moarte intre un pacatos din VT si cel mai sfant de dupa Hristos?
Daca nu e nici o diferenta, pt. ce a mai facut Hristos tot ce a facut?

Pt. situatia 2: Cum se poate ca un om creat DUPA CHIPUL lui Dumnezeu si care a parcurs deja o buna parte din drumul spre ASEMANAREA CU EL, avandu-l pe Hristos Insusi in el, cum se poate deci sa devina o mortaciune cu care Hristos rupe orice legatura si cu care nu mai continua nici o relatie inceputa pe pamant, cu care nu mai comunica in duh, ca deh, Dumnezeu nu vorbeste cu duhuri de mortaciuni, in schimb cu diavolii poate vorbi ? (vezi dialogul dintre Dumnezeu si diavol din cartea Iov, de exemplu).

Cum se poate ca Dumnezeu sa-si neantizeze, sa-si autodesfiinteze propriul chip si propria asemanare din oamenii care L-au iubit, dar nu are nici un interes sa-i desfiinteze pe diavoli? De ce isi desfiinteaza Dumnezeu propriul CHIP din om dar nu-l desfiinteaza pe diavol?

Cum se poate sa credeti ca un om in care a trait Hristos devine duh de mortaciune, in timp ce pe diavoli, voi (adventistii) ii considerati fapturi vii? Cum de nu-i considerati si pe ei fantome, plasmuiri, duhuri de mortaciuni in schimb, despre Maica Domnului spuneti ca ar fi moarta ( si inevitabil duh de mortaciune).

Cum se poate ca Dumnezeu sa rupa relatia cu cei pe care ii iubeste la nebunie, cu cei carora le-a iertat deja pacatele care ii tineau despartiti de El, dar nu rupe „relatia” cu diavolii?

Ce inseamna ca un om e mantuit? Imediat dupa moarte intra in nefiinta de dinainte de a fi existat? Care e motivul atunci pt. care Dumnezeu nu a facut acelasi lucru si pt. diavoli?


De ce ar avea nevoie Dumnezeu sa astepte pana la Parusie pt. ca sa-si continue relatia de iubire cu cei mantuiti, relatie inceputa inca de aici? In conditiile in care Dumnezeu e eminamente in afara TIMPULUI, si din perspectiva Lui, Apocalipsa si Parusia s-au petrecut deja inca dinainte de facerea lumii ?

Pt. ce se auto-constrange Dumnezeu pe Sine Insusi, impunandu-si o perioada de timp de non-relatie de la duh la duh, cu cei pe care i-a mantuit, pana dupa sfarsitul lumii materiale supuse timpului ?
In conditiile in care Dumnezeu nu poate fi constrans de nimeni si nimic, cu atat mai putin sa se auto-constranga de un timp de asteptare?

Dumnezeu, fiind in afara timpului, nu are nevoie sa vina sfarsitul lumii pt. ca sa-si continue relatia de comuniune in duh cu cei mantuiti.

Conform conceptiei adventiste, pt. ca sa-si continue relatia de iubire cu cei ce L-au iubit, Dumnezeu se impiedica de faptul ca trupurile lor s-au facut tarana.

Consecinta inevitabila: dumnezeul adventist e chiar mai neputincios si decat o simpla mama, care continua sa simta si sa-si iubeasca copilul mort.

Daca si pt. o simpla femeie muritoare, copilul ei iubit e vesnic prezent si viu in sufletul mamei si nimeni si nimic nu o va putea rupe de sufletul copilului, cu atat mai mult, pt. Dumnezeu, nu exista nici un motiv pt. care sa doreasca El o perioada de non-relatie cu cei iubiti.
Dumnezeu ne-a facut pentru El, nu pentru a fi in afara Lui.

Aveti alta parere?