Relativismul:toate religiile sunt bune

[Mihai36]

Nu e bine sa te pui cu intuitia feminina , ca ele simt cu inima ce noi cu mintea nu simtim.

[cipri85]

În prealabil postat de Mihai36

Nu e bine sa te pui cu intuitia feminina , ca ele simt cu inima ce noi cu mintea nu simtim.

Ai dreptate mai ales cand il indeamna pe Adam sa muste din mar... :)

[Adriana3]

În prealabil postat de cipri85

Ai dreptate mai ales cand il indeamna pe Adam sa muste din mar... :)

Deci tu esti draga cu capul in Legea Veche, noi am intrat in cea Noua in care o femeie a zis lui Dumnezeu sa se faca dupa voia Lui, riscandu-si astfel pielea pentru ca dupa Legea Veche trebuia ucisa cu pietre. Tu esti cel care ai ramas la stadiul acelei Legi si crezi ca si evreii ca ai drepturi speciale pentru a ajunge in Cer iar restul de 99,99% din populatie va ajunge in Iad.
Iisus insa a zis ca nu este El rau doar pentru ca ochiul tau este rau, si cu ce masura judeci, cu aceea ti se va judeca.

Si draga Cipri85, draga, daca vrei sa stii cum erau samaritenii, reciteste pasajul in care Iisus explica cine ne este aproapele si baga de seama cu ce cuvinte se incheie acel pasaj. Asta vrea Iisus de la noi si nu numai ca o spune in felurite chipuri dar arata din nou si nou ca non-evreii aveau de multe ori credinta mai buna ca a cea a evreilor si ca trebuia facut intocmai ca acesti non-evrei care nu il cunosteau pe Dumnezeu! Niciodata nu le-a imputat acelora faptul ca nu il cunosteau pe Dumnezeu ca si evreii, ci dimpotriva, dadea ca exemplu credinta lor, care era o credinta a iubirii chiar si fara sa il cunoasca pe Dumnezeu. Reciteste paragraful si fa ceea ce zice Iisus la sfarsit si vei fi mantuit.

Si ca sa nu uit, apostolul care a primit un spin al Satanei care sa il chinuie pentru a nu se mandri, spin pe care Dumnezeu nu a vrut sa il ia de la el zicandu-i ca ii ajunge Harul Sau, a fost cel care a afirmat mantuirea si a paganilor exact dupa legea Noului Legamant, si desi a ajuns sa cunoasca mai multe decat toti ceilalti, iata ca tot el a spus ca nu cunostea decat in parte. Cei care au venit dupa el nu au ajuns sa cunoasca atat de multe ca si apostolul ca sa poata afirma si ei acelasi lucru ca si apostolul, cum ca ei ar cunoaste doar in parte si a nu nega mantuirea paganilor dupa cum aratase Apostolul. Din pacate nu s-au ridicat la inaltimea apostolului. Deci cum s-a spus anterior, cine crede ca a cunoscut totul, inca nu a cunoscut destul.
Numai bine!

[Adriana3]

Draga Cipri85,

De un singur lucru vreau sa ma asigur inainte de a auzi replicile tale. Tu stii ca, credinta fara fapte este moarta? Ce sunt aceste fapte pentru tine? Legea Veche, asta ai inteles tu? Pentru ca nu sunt Legea Veche. Si cum faci confuzii importante intre faptele Legii Vechi si Faptele credintei inseamna ca ori nu stii care erau faptele Legii Vechi ori nu stii care sunt cele ale credintei. Si exemplul cu rugaciunea se pare ca nu te-a ajutat. Asa ca, pentru a sintetiza:

In Legea Veche faptele erau facute ca asa scria pe lespezi si in carti ca trebuie facut. Si asta era luat la litera, intr-un mod rigid, primand in detrimentul iubirii aproapelui desi scopul celor scrise era tocmai sa il invete pe om sa iubeasca. Dar il invata din afara, prin reguli morale.
In Legamantul Nou faptele nu mai sunt facute "pentru ca asa trebuie facut" ci sunt facute din iubire pentru Dumnezeu si aproapele, iubire care vine din inima, nu mai este o iubire invatata prin reguli morale impuse din exterior. Iar iubirea lui Dumnezeu este de fapt continuta in iubirea aproapelui. Deci credinta este de fapt iubirea de aceea Legea Nou data de Iisus este una singura: iubirea. Nu a dat ca si Lege cunoasterea lui Dumnezeu ci iubirea zicand chiar ca in aceasta sunt cuprinse toata Legea si proorocii. Deci in afara ei nu mai este nimic. Cunoasterea lui Dumnezeu insa ramane cunoastere, si cum Dumnezeu este necuprins, aceasta cunoastere va fi intotdeauna cu lipsuri, ca atare cunoasterea nu este credinta, si de aceea se spune de exemplu ca si diavolii stiu ca exista Dumnezeu dar nu au fapte. Tocmai din cauza asta nu au fapte pentru ca nu au iubire, deci nu au credinta ci stiinta.
Asta ca sa intelegi ca samaritenii aveau credinta cea buna izvorata din iubire. Ceea ce le lipsea era stiinta, cunoasterea lui Dumnezeu insa Domnul nu i-a sanctionat pentru asta ci dimpotriva i-a laudat pentru credinta lor aratand ca aceea trebuie pentru mantuire.
Evreii insa puneau egal intre credinta si stiinta tocmai pentru ca se considerau singurii cu credinta. De aceea Ap. Pavel a insistat atat de mult pe iubire aratand ca fara asta nu suntem nimic, si deasemenea prin asta se vor mantui si paganii.
Cei care au credinta, adica iubire sunt multi. Cei care au stiinta (cunoasterea lui Dumnezeu) sunt mai putini. Iar cei care au si credinta (iubire) si stiinta (cunoasterea lui Dumnezeu) sunt inca si mai putini, acestia fiind sfintii care trec de la viata direct la moarte fara a mai trece prin judecata.

http://www.youtube.com/watch?v=MrvUQ7ZpR3s


"Faptele tale vorbesc atat de tare, incat nu mai aud nici ce imi spui.”

1 CORINTENI 13 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău
acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
....cea mai mare ...... este dragostea.

Si cei din alte religii pot avea o astfel de dragoste...oare cati ortodocsi au o astfel de dragoste de care se vorbeste in 1Corinteni 13 ?
Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit....
deci poate sfarsi totul, dar se pare ca dragostea va dainui!!!!

[Adriana3]

Asa este. Dragostea este Noul Legamant sadit in inimile tuturor insa cati se invoiesc sa iubeasca?
Din pacate Domnul ne-a prevenit ca din cauza rautatii unora, dragostea multora se va raci... Cat este de fragila...

[tara tara vrem ostas]

În prealabil postat de Adriana3

Asa este. Dragostea este Noul Legamant sadit in inimile tuturor insa cati se invoiesc sa iubeasca?
Din pacate Domnul ne-a prevenit ca din cauza rautatii unora, dragostea multora se va raci... Cat este de fragila...

Noul Legamant este sadit in Taina Euharistiei.

[cipri85]

În prealabil postat de Adriana3

Draga Cipri85,

De un singur lucru vreau sa ma asigur inainte de a auzi replicile tale.

Draga Adriana pe acest topic n-ai sa mai primesti replici. N-ar mai avea rost. Sf Scriptura ne spune ca nu se sta de vorba prea mult cu omul eretic. Draga, omului eretic, avem datoria de a-i spune o data, de a-i arata adevarul de credinta a doua oara daca se poate impreuna cu alti credinciosi, dupa care astfel de oameni trebuie sa ne fie anatema, sa nu mai avem nici o discutie pe teme credintei. Asa ne spune Biblia, asa ne invata Biserica.

Te-as mai ruga a doua oara sa ai putina decenta si sa nu mai atribui anumite invataturi total straine de ei unor sfinti sau apostoli. Apoi te rog ai decenta si nu mai extrage citate din Biblie neglijand contextul si intelesul de ansamblu pentru a-ti propti ratacirile. Draga pe Dumnezeu nu-l iubesti atunci cand ii manipulezi invatatura, cuvantul dupa bunul plac. Draga sustine-ti ratacirile fara a manji cele sfinte. Ar fi mult mai cinstit si elegant din partea ta. Imi pare rau daca te jignesc dar ai fost chiar impertinenta afirmand a doua oara anumite lucruri despre Sf Ioan Gura de Aur. Draga toti sfintii parinti au subliniat in scrierile lor necesitatea Sf. Botez. Ceea ce scrii si afirmi e apraope 100% paralel cu invataturile lor(atat apostoli cat si sfinti parinti) dar si cu Sfinta Scriptura. Dupa cum am afirmat mai sus, n-ai sa mai primesti replici, dar pentru a arata pozitia sfintilor parinti am sa postez cateva fragmente din invataturile lor, sa vedem toti ce inseamana o pozitie ortodoxa autentica

[cipri85]

1. Clipa de faţă este a bucuriei şi veseliei duhovniceşti. Căci iată, ne stau înainte doritele zile ale nunţilor duhovniceşti. Fiindcă nu greşeşte cineva dacă numeşte „nuntă” ceea ce se întâmplă acum, şi nu numai nuntă, ci şi înrolare minunată şi preaslăvită. Şi să nu socotească cineva că sunt nepotrivite cele spuse, ci să-l audă pe fericitul Pavel, dascălul lumii, care, folosindu-se de aceste amândouă modele(1), zice: „V-am logodit pe voi unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor 11, 2); iar în altă parte, după ce descrie armele ca pentru nişte soldaţi ce se avântă la război, zice: „îmbrăcaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Ef 6, 11).

2. Astăzi se face bucurie în cer şi pe pământ. Căci dacă pentru un singur păcătos care se pocăieşte se face atâta desfătare, cu cât mai multă bucurie nu se face îngerilor şi arhanghelilor şi tuturor puterilor de sus şi tuturor celor de pe pământ, pentru atâta mulţime care, într-un suflet, dispreţuieşte cursele diavolului şi râvneşte să se înscrie în turma lui Hristos?

3. Haideţi să vorbim despre mireasa care urmează să fie condusă în sfânta cămară a nunţii şi să vă arătăm bogăţia covârşitoare a Mirelui şi negrăita iubire de oameni ce o arată faţă de ea şi de ce fel de lucruri se desparte ea şi care sunt cele pe care le va dobândi. Şi dacă îngăduiţi, să cercetăm mai întâi cele referitoare la mireasă şi să vedem în ce stare este ea când Mirele o primeşte. Fiindcă mai ales în acest mod se vădeşte nesfârşita iubire de oameni a Stăpânului tuturor. Căci nefiind El îndrăgostit de chipul ei, nici de frumuseţea, nici de prospeţimea trupului, totuşi se apropie de ea. Ba mai mult, fiind urâtă şi respingătoare, plină de ruşine şi întinăciune şi, într-un cuvânt spus, cuprinsă de bubele păcatelor, aşa o duce în cămara de nuntă.

4. Dar nimeni auzind acestea de la noi să nu se coboare [cu gândul] la grosimea trupului. Căci noi vorbim despre suflet şi despre mântuirea lui. Fiindcă nici acel suflet ceresc, fericitul Pavel, când a spus „v-am logodit pe voi unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor 11,2), nu ne-a spus în chip ascuns altceva decât că a logodit cu Hristos, ca pe o fecioară neprihănită, acele suflete care s-au apropiat de dreapta credinţă(2).

5. Cunoscând acestea în amănunt, să cercetăm cu claritate urâţenia ei anterioară, ca să ne minunăm de iubirea de oameni a Stăpânului. Căci ce ar fi mai dezgustător pentru suflet(3) ca, lepădând cinstea proprie şi uitând de bunul său neam de sus(4), să slujească pietrelor şi lemnelor şi celor necuvântătoare şi celor mai lipsite de preţ decât acestea, sporindu-şi urâţenia prin grăsimea jertfelor, prin spălări sângeroase şi prin fumigaţii [aduse idolilor]. Căci de aici pleacă roiul feluritelor plăceri: chefurile, beţiile, desfrâurile şi toate îndeletnicirile ruşinoase, de care se bucură diavolii slujiţi prin ele(5).

6. Pe aceasta (6) văzând-o într-o astfel de stare, ţinută în adâncul răutăţii, goală şi diformă, neluând în seamă urâţenia ei, nici neagra-i sărăcie, nici mulţimea [şi mărimea] relelor, a primit-o [la Sine], arătându-i covârşitoarea Sa iubire de oameni. Şi o asemenea dispoziţie [iubitoare] o dezvăluie prin profetul [David], zicând: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău şi va pofti împăratul frumuseţea ta” (Ps 44, 12-13).

7. Vezi, cum chiar de la început îi arată bunătatea Lui, învrednicind-o pe cea atât de nărăvaşă şi care se dăduse pe sine cu totul necuraţilor diavoli, să fie numită fiică? Şi nu numai aceasta, dar nici măcar nu-i cere vreo socoteală pentru greşeli, nici preţ de răscumpărare(7), ci doar o îndeamnă şi o cheamă să-şi plece auzul şi să primească îndemnul şi sfatul şi să uite cu desăvârşire ceea ce a făcut [până atunci].

8. Ai văzut negrăita iubire de oameni? Ai văzut covârşitoarea grijă? Căci acestea, fericitul David le-a grăit atunci către întreaga lume care zăcea în rău. Iar acum noi, [găsind] bun prilej, le strigăm acestea către cei care doresc cu ardoare jugul lui Hristos şi aleargă spre această înrolare duhovnicească şi le adresăm fiecăruia dintre cei de faţă, schimbând puţin cuvântul profetic:

Uitaţi de toate cele dinainte, voi, noi ostaşi ai lui Hristos! Uitaţi îndeletnicirile cele rele! Ascultaţi şi plecaţi urechea voastră şi primiţi sfatul acesta preabun, [căci] zice: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău”.

9. Vezi că aceleaşi îndemnuri pe care profetul le-a adresat lumii întregi le-am adresat şi noi astăzi dragostei voastre? Căci prin faptul că zice „uită poporul tău” vorbeşte în chip ascuns despre idolatrie şi despre înşelare şi despre slujirea demonilor. [Apoi] zice „şi casa părintelui tău”, care înseamnă să uiţi de vieţuirea ta de mai înainte, care te-a adus la această hidoşenie. Uită de toate acelea şi alungă toate acele prejudecăţi ale minţii (8) tale. Căci numai dacă faci acest lucru şi te desparţi de poporul tău şi de casa părintelui tău, adică de vechiul aluat şi de răutatea în care ţi-ai cheltuit şi ţi-ai distrus toată prospeţimea (9) sufletului dimpreună cu cea a trupului, [numai atunci] va pofti împăratul frumuseţea ta.

10. Vezi, iubitule, că despre suflet este vorba? Căci dacă un trup este urât prin fire nu poate să devină cândva frumos, fiindcă Stăpânul a rânduit ca toate cele ale firii să nu se poată mişca, nici schimba (10), însă pentru suflet acest fapt este foarte uşor. De ce? Fiindcă totul ţine de liberul arbitru” şi nu de fire. De aceea şi este posibil, ca [un suflet] foarte urât şi inform să se schimbe dintr-o dată, dacă doreşte, şi să se urce la culmea frumuseţii şi să devină iar strălucit, după cum iarăşi, dacă este delăsător (12), să fie cuprins de cea mai cruntă hidoşenie. Aşadar, „va pofti împăratul frumuseţea ta”, dacă uiţi de toate acelea, adică de poporul tău şi de casa tatălui tău.

11 . Ai văzut bunătatea Stăpânului? Prin urmare, nu în zadar şi pe degeaba, când am început acest cuvânt, am numit cele ce se întâmplă [acum] nuntă duhovnicească. Căci şi în cazul nunţii sensibile, nu se poate în alt mod ca o tânără să se unească cu bărbatul, dacă nu uită de părinţi şi de doică şi nu-şi mută cu totul voia (13) ei spre mirele cu care urmează să se însoţească. De aceea şi fericitul Pavel, aplecându-se cu stăruinţă asupra acestui cuvânt, a numit faptul taină. Căci zice: „pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Ef 5, 3 1); şi după ce a primit în minte puterea acestui fapt (14), uimindu-se, a strigat zicând: „taina aceasta mare este” (Ef 5, 32) (15).

12. Şi, într-adevăr, este mare! Căci ce cuget omenesc poate să priceapă firea acestui lucru? Şi cum nu s-ar uimi cineva, dacă ia aminte la faptul că o copilă hrănită [până atunci] cu lapte şi crescută în iatac, care a avut parte de atâta grijă din partea părinţilor până a crescut, când vine ceasul nunţii, deodată, într-o singură clipită, uită şi de durerile mamei şi de orice altă grijă, uită de obiceiurile [familiei] şi de legătura dragostei, şi simplu spus [uită] de toate, iar toată voinţa ei o întoarce către acela pe care nu l-a mai văzut (16) niciodată până în acea seară? Şi atât de mare este întorsătura lucrurilor, încât acela se face pentru ea toate, şi îl socoate tată şi mamă şi mire şi oricâte ar mai spune cineva. [Ba mai mult], nici nu-şi mai aminteşte de cei care au crescut-o atâţia ani. Şi atât [de puternică] devine legătura lor, încât nu mai sunt doi, ci un [singur trup].

[cipri85]

13. Acest lucru văzându-l mai dinainte cu ochi profetici întâiul zidit (17) a spus: „aceasta se va numi femeie fiindcă din bărbatul ei a fost luată. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Fac 2, 23-24). Acelaşi lucru l-ar putea spune cineva şi despre bărbat, fiindcă şi acela, uitând de cei ce l-au născut şi de casa părintească, se uneşte şi se lipeşte pe sine de cea care s-a legat de el. Şi ca să ne arate nouă dumnezeiasca Scriptură tăria şi intimitatea18 legăturii, nu a zis „se va uni cu femeia”, ci „se va lipi de femeia lui”. Ba nici aceasta nu a fost suficient, ci a adăugat „şi vor fi cei doi un singur trup”. De aceea şi Hristos, aducând această mărturie, a zis: „încât nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Mt 19, 6). Atât de mare este unirea şi legătura, zice [Hristos], încât cei doi sunt un singur trup. Spune-mi, ce gând omenesc poate să cerceteze acest lucru, ce minte [dianoia] poate să-l tâlcuiască? Nu bine a zis acest fericit dascăl al lumii că este taină? Şi nu a zis pur şi simplu că este „taină”, ci „taina aceasta mare este”.

14. Dacă între lucrurile sensibile, [nunta] este taină şi încă mare taină”, ce ar putea spune cineva despre vrednicia acestei nunţi duhovniceşti (19)? Dar să vedem mai departe, în amănunţime, cum cele ce se întâmplă aici – dat fiind că ele sunt duhovniceşti -se săvârşesc în chip contrar celor sensibile. Pentru că în cazul nunţii sensibile, nimeni nu ar primi ca să-i fie adusă de soţie o oarecare, dacă nu s-ar interesa mai întâi de frumuseţea ei, de gingăşia trupului şi nu numai de acestea, ci mai întâi de bogăţia averii.

15. Aici însă nu este nimic de felul acesta. De ce? Fiindcă duhovniceşti sunt cele ce se săvârşesc, şi Mirele nostru, mişcat de iubirea de oameni, aleargă după mântuirea sufletelor noastre. Căci şi dacă n-ar fi cineva chipeş, şi dacă ar arăta respingător, şi dacă s-ar chinui în cea mai neagră sărăcie, dacă ar fi de origine umilă, sau sclav, sau urgisit, şi dacă ar avea o infirmitate a trupului şi ar duce povară de păcate, [Mirele] nimic nu-i cercetează cu de-amănuntul, nici nu-L interesează ceva, nici nu-i cere socoteală [pentru ceva dintre ele]. Deoarece în dar sunt şi cinstea şi harul Stăpânului şi numai una cere de la noi: să uităm ceea ce a trecut şi să arătăm o bună dispoziţie a voinţei (20) după aceea.

16. Ai văzut harul covârşitor? Ai văzut cu ce Mire se însoţesc cei ce se încred în chemare? Dar să privim, dacă vrei, şi celelalte legate de această nuntă duhovnicească. Căci după cum la nunţile sensibile se încheie contracte [referitoare la zestre] şi se dau daruri – acestea din partea bărbatului, iar din partea celei cu care se va căsători, zestrea – în acelaşi chip şi aici, se obişnuieşte să se facă ceva de acest fel. Căci trebuie ca de la cele trupeşti mintea să fie condusă spre cele dumnezeieşti şi duhovniceşti. Care sunt aici contractele referitoare la zestre? Ce altceva decât supunerea şi legămintele care urmează a fi împlinite faţă de Mire?! Şi care sunt darurile pe care le aduce Mirele înaintea nunţii? Ascultă pe fericitul Pavel, care ne arată aceasta şi ne spune astfel: „bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru Ea, ca să o sfinţească, curăţind-o prin baia apei în cuvânt, ca să şi-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură sau altceva de acest fel” (Ef 5,25-27).

17. Ai văzut măreţia darurilor? Ai văzut covârşitoarea şi negrăita iubire? „După cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru Ea”. Acest lucru n-ar accepta nimeni să-l facă: să-şi verse sângele pentru cea cu care urmează să se căsătorească. Dar Stăpânul Cel iubitor de oameni, urmând fireştii Lui bunătăţi (21), a acceptat acest lucru mare şi uimitor, din pricina grijii [iubitoare] faţă de Ea: ca prin propriul sânge să o sfinţească, încât, după ce a curăţit-o prin baia botezului, să Şi-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită. De aceea Şi-a vărsat sângele şi a răbdat crucea, ca şi nouă prin ea, să ne dăruiască sfinţirea şi să ne curăţească pe noi prin baia naşterii din nou, şi pe cei care mai înainte erau lipsiţi de cinste şi nu puteau să aibă nici o îndrăzneală (22) şi i-a înfăţişat Sieşi slăviţi, neavând pată ori zbârcitură sau altceva de acest fel.

18. Vezi cum prin faptul că a zis „O curăţă şi Şi-o înfăţişează Sieşi Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură” ne arată necurăţia în care se afla mai înainte? Luând [bine] aminte la toate acestea, voi, noi recruţi ai lui Hristos, să nu priviţi la mărimea relelor voastre, nici să nu vă gândiţi la nenumăratele [voastre] păcate de dinainte. Ba chiar mai mult: socotindu-le pe acestea în amănunt, nici aşa să nu vă îndoiţi, ci cunoscând mărinimia Stăpânului, covârşirea harului, mărimea darului, [toţi] câţi aţi fost învredniciţi aici să fiţi înscrişi în cetatea Lui, apropiaţi-vă cu întreaga bună dispoziţie a voinţei şi, renunţând (23) la toate cele făcute înainte, arătaţi noua voastră stare printr-o întoarcere totală a minţii (24).

19. Şi fiindcă ştiţi bine în ce fel de stare eraţi şi cum S-a apropiat Stăpânul, necerându-vă vreun preţ de răscumpărare pentru greşeli, nici cercetându-vă păcatele, aduceţi şi voi cele ale voastre (25) şi confirmaţi nu numai cu limba mărturisirea Lui, ci şi cu mintea (26), „căci cu inima” – zice – „se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom 10, 10). Fiindcă trebuie ca şi mintea să fie întărită cu statornicie în dreapta credinţă, iar limba să vestească prin mărturisire [credinţa] neclintită a minţii.

20. Şi fiindcă temelia bunei cinstiri de Dumnezeu (27) este credinţa, hai să vorbim puţin despre aceasta, ca să punem o temelie de neclintit, şi aşa, mai departe, să facem întreaga construcţie în siguranţă. Se cuvine, aşadar, ca acei care s-au înscris în această oaste duhovnicească să creadă în Dumnezeul tuturor, Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, cauza a toate, negrăit şi de necuprins cu mintea, Care nu poate fi tâlcuit nici cu cuvântul, nici cu mintea, şi a alcătuit (28) toate cu iubire de oameni şi bunătate.

21. Şi în Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul-Născut, Care întru toate este asemănător şi egal cu Tatăl şi având neschimbată asemănare cu El, de o fiinţă [cu Tatăl] şi cunoscut în propriu-I ipostas, Care se naşte din El în chip negrăit şi este înaintea timpului, Făcătorul tuturor veacurilor, Care în vremurile din urmă, pentru mântuirea noastră, a luat chip de rob şi S-a făcut om şi a trăit împreună cu firea omenească (29) şi a fost răstignit şi a treia zi a înviat.

22. Căci voi trebuie să aveţi fixate în minte cu maximă acurateţe acestea, ca să nu fiţi pradă uşoară înşelăciunilor diavoleşti, ci, dacă adepţii lui Arie vor să vă pună piedici, să ştiţi cu exactitate că trebuie să vă protejaţi auzul de vorbele lor şi să le răspundeţi cu îndrăzneală, arătându-le că Fiul este asemenea (30) după fiinţă cu Tatăl. Căci El Insuşi este Cel Care a zis: „după cum Tatăl scoală morţii şi-i face vii, tot aşa şi Fiul îi face vii pe cei care vrea” (In 5, 21); şi prin toate arată că are o putere egală cu Tatăl. Dacă din alt flanc Sabelie vrea să strice dogmele cele sănătoase, confundând ipostasurile, închide-ţi auzul şi faţă de acela, iubite, învăţându-l că una este fiinţa Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, trei însă ipostasurile. Căci nici Tatăl nu poate fi numit Fiu, nici Fiul Tată, nici Duhul Sfânt cu alt [nume] decât acesta, ci fiecare, rămânând în propriuI ipostas, are o putere egală.

23. [Incă] şi aceasta trebuie să se fixeze în mintea voastră, că Duhul Sfânt este de aceeaşi vrednicie [cu Tatăl şi cu Fiul], după cum chiar Hristos a zis ucenicilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” (Mt 29,19) (31).

24. Ai văzut mărturisire desăvârşită? Ai văzut învăţătură neavând nici un echivoc? De acum încolo să nu te tulbure cineva introducând pe deasupra, în dogmele Bisericii, invenţiile propriilor gânduri şi vrând [astfel] să tulbure dogmele cele drepte şi sănătoase, ci fugi de însoţirea cu unii ca aceştia ca de otrăvurile vătămătoare. Căci aceştia sunt mai cumpliţi decât acelea. Fiindcă acelea provoacă doar vătămarea trupului, pe când aceştia ruinează însăşi mântuirea sufletului. De aceea se cuvine ca de la început să fugiţi de asemenea convorbiri cu ei şi mai ales, pe cât puteţi, dacă timpul îngăduie, fiind întăriţi cu mărturiile Scripturii32 ca şi cu nişte arme duhovniceşti, închideţi gura lor cea neruşinată.

25. Noi vrem ca voi să arătaţi o foarte mare rigoare33 faţă de dogmele Bisericii şi să le aveţi bine fixate în mintea voastră. Dar, fiindcă cei ce arată o asemenea credinţă se cuvine să strălucească şi prin fapte, este necesar ca şi despre acest lucru să-i învăţăm pe cei ce se vor învrednici de împărătescul dar (34), ca ei să aibă cunoştinţă că nu există un astfel de păcat, care să poată birui generozitatea Stăpânului. Ci şi dacă ar fi cineva desfrânat sau adulter sau muieratic, homosexual, prostituat, răpitor, lacom, beţiv, şi dacă ar fi idolatru, atât de mare este puterea darului şi iubirea de oameni a Stăpânului, încât El face să dispară toate acestea şi-l dezvăluie mai strălucit decât înseşi razele soarelui pe cel care arată doar o bună dispoziţie a voinţei.

26. Inţelegând covârşitorul dar al iubitorului de oameni Dumnezeu, să ne predispunem (35) deja şi spre lepădarea relelor şi spre lucrarea faptelor bune. Căci aceasta ne îndeamnă şi profetul [David], zicând: „fereşte-te de rău şi fă binele” (Ps 36,27). Insuşi Hristos, vorbind către tot omul, a zis: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu şi învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt 11,28-29).