Cunoastere versus ignoranta. Rolul elitelor intelectuale

[Pippo_]

În prealabil postat de Traditie1

Pe Dumnezeu nu putem să-L contemplăm pentru că nu-L vedem. Termenul mistic de contemplație e diferit de termenul obișnuit din dicționar. Contemplația sau isihasmul nu este o privire asupra unor concepte ci o căutare de a fi mereu întors în duh spre Dumnezeu cel nevăzut, în stare de tăcere a minții. Deci nu contemplăm ceva concret, nici niște idei, dimpotrivă, luptăm să ne debarasăm de concepte. Isihasmul este o formă de depășire a conceptelor despre Dumnezeu și despre orice altceva pentru a ajunge la o cunoaștere sensibilă, neteoretică a realităților nevăzute. Cum am mai zis, convingerile, ideile preconcepute sunt obstacole în calea adevăratei cunoașteri.

Dar trebuie să avem grijă să nu luptăm împotriva gândurilor. Efortul de a elimina gândurile involuntare, așa cum se practică în budism, duce la depersonalizare, este foarte periculos. Noi trebuie doar să renunțăm la raționamentele voluntare și la convingerile preconcepute.

Eu cred ca trebuiesc combinate toate la un loc. Adica si iubirea, si ratiunea (cu meditatia rationala cu scopul de corectare a modului in care intelegem realitatea exterioara si cea interioara), si contemplatia (ca stare de pura observatie fara analiza rationala).

Daca ne-am concentra doar pe una din astea trei, neglijand pe celelalte, am obosi repede. Adica, de exemplu, eu nu reusesc sa fac doar meditatie rationala, sau doar contemplatie, sau doar sa ma dedic perfectionarii iubirii. Fiecare perspectiva din astea 3, fara celelalte, o vad ca limitata. Nu zic ca nu se poate ajunge doar prin una din astea 3, ci spun ca puterea este mult mai mare si ridicarea mai rapida cand sunt toate 3 la un loc, deoarece se mentine astfel un echilibru. Imi dau seama ca daca noi nu ne impingem putin de-aici, putin de colo, riscam sa stam pe loc, sa nu avansam datorita dezechilibrului creat de lipsa perfectionarii unor parti ale noastre.

[MariS_]

În prealabil postat de Pippo_

Eu cred ca trebuiesc combinate toate la un loc. Adica si iubirea, si ratiunea (cu meditatia rationala cu scopul de corectare a modului in care intelegem realitatea exterioara si cea interioara), si contemplatia (ca stare de pura observatie fara analiza rationala).

Daca ne-am concentra doar pe una din astea trei, neglijand pe celelalte, am obosi repede. Adica, de exemplu, eu nu reusesc sa fac doar meditatie rationala, sau doar contemplatie, sau doar sa ma dedic perfectionarii iubirii. Fiecare perspectiva din astea 3, fara celelalte, o vad ca limitata. Nu zic ca nu se poate ajunge doar prin una din astea 3, ci spun ca puterea este mult mai mare si ridicarea mai rapida cand sunt toate 3 la un loc, deoarece se mentine astfel un echilibru. Imi dau seama ca daca noi nu ne impingem putin de-aici, putin de colo, riscam sa stam pe loc, sa nu avansam datorita dezechilibrului creat de lipsa perfectionarii unor parti ale noastre.

Ca sa nu existe confuzie intre termenul de contemplatie in sens lumesc, cum ar fi de exemplu atunci cand privesc un peisaj si analizez detaliile observate si emotiile starnite de aceasta, in sens duhovnicesc contemplatie inseamna intoarcerea mintii catre Dumnezeu, golirea ei de sensuri si conceptii lumesti, dar si elevarea ei prin intermediul iubirii. Iubirea te duce cel mai rapid spre cel pe care il iubesti, dar nu numai atat, ea ridica intelegerea pe o noua treapta si ii confera o noua dimensiune fara de care contemplarea ramane seaca, fara miez. Si mai e ceva, Dumnezeu este Iubire, iubire la modul ONTOLOGIC, nu accidental sau functional cum e la noi, Fiinta Sa este Iubire, si atunci cine poate face legatura cel mai bine intre noi si Dumnezeu decat iubirea. Daca nu faci aceasta legatura atunci ai ratat convorbirea, ai ratat contemplarea. Iar Duhul, cel care te ajuta in contemplatie, atunci cand aceasta e insotita si de rugaciune, Duhul spun, e si el tot iubire si se leaga cel mai bine tot de iubire. Duhul Adevarului este Iubire pentru ca si Fiinta Adevarului este Iubire.
Har, smerenie si jertfa de sine.