Ce se intampla cu sufletul dupa moarte

[heorhe]

În prealabil postat de Jane Says

Daca entropia maxima este starea spre care tine universul (si nu neg, ar fi, daca nu am avea un Dumnezeu care sa tina acest univers) atunci de ce toata viata are tendinta sa se structureze, sa se supra-structureze, diversifice, organizeze si asa mai departe. Adica o chestie foarte non-entropica ba chiar anti-entropica si care as zice ca zadarniceste sperantele noastre in legatura cu entropia maxima.
Daca entropia ar fi legea, atunci nu am vedea stele nascandu-se inca, sori tineri si asa mai departe.

este corect ce zici aici.

Intradevar universul este structurat acum si a avut o cauza initiala pentru aceasta. Materia este legata, s-au format fiinte vii si chiar a aparut inteligenta. Poate toate din cauza unui creator, nu stim , dar e foarte plauzibil.

Dar totusi, electronii se descompun , neutronii se descompun, atomii se disipa, materia vie se dezintegreaza si putrezeste, totul se descompune in timp la cele mai mici componente, trebuie doar timp pentru asta.

Creeatorul poate sa aleaga sa mentina aceasta legatura pentru putin timp, mult timp , sau pentru totdeauna. Aceasta este calea supranaturala, cineva se opune descompunerii.

Eu totusi afirma ca , calea naturala este cea a descompunerii, si nu ma opun descmpunerii , o accept.

[costel]

În prealabil postat de heorhe

Pentru cei pacatosi care nu se vor mantui, va exista viata de apoi sau moartea eterna ? Care dintre variante e valabila, pentru ca am intalnit tot felul de explicatii cum ca ba sufletul este condamnat la moarte vesnica, ba la chinuri vesnice.

Toti vom invia. Intruparea lui Hristos nu a avut ca destinatie un om sau o categorie de oameni, ci intreg neamul omenesc. Asa ca cei ce s-au unit cu Dumnezeu vor avea parte de fericire, iar cei care au refuzat dialogul cu El, de nefericire - care nu trebuie privita ca pedeapsa, ci ca incapacitate a omului de a se bucura de iubirea Sa.

[delia31]

În prealabil postat de heorhe

este corect ce zici aici.

Intradevar universul este structurat acum si a avut o cauza initiala pentru aceasta. Materia este legata, s-au format fiinte vii si chiar a aparut inteligenta. Poate toate din cauza unui creator, nu stim , dar e foarte plauzibil.

Dar totusi, electronii se descompun , neutronii se descompun, atomii se disipa, materia vie se dezintegreaza si putrezeste, totul se descompune in timp la cele mai mici componente, trebuie doar timp pentru asta.

Creeatorul poate sa aleaga sa mentina aceasta legatura pentru putin timp, mult timp , sau pentru totdeauna. Aceasta este calea supranaturala, cineva se opune descompunerii.

Eu totusi afirma ca , calea naturala este cea a descompunerii, si nu ma opun descmpunerii , o accept.

heorhe draga

Daca-mi permiti - o mica nuanta de natura etimologica pornind de la ce am subliniat in postarea ta.

Termenul descompunere – inseamna a desface ceva in partile din care e compus, din care e pus laolalta.

Se poate descompune doar ceea ce este compus.

In ce-l priveste pe om, moartea nu inseamna des-compunere (in sensul de nimicire, de transformare in ,,nimic,,) , ci doar despartire a sufletului de trup:

apoi, doar trupul, care e materie, se intoarce in pamantul din care a fost luat, se descompune in elementele organice din care e alcatuit, in particulele din care a fost creat, se dezintegreaza, se atomizeaza, cum vrei tu sa-i zici.

DAR sufletul (care e imaterial) se intoarce la Dumnezeu Cel care l-a dat (la facere, Dumnezeu „a suflat asupra omului suflare de viata si s-a făcut omul intru suflet viu”).

Fiecarui om, Dumnezeu ii creeaza sufletul din suflarea Lui, fara sa insemne ca ar fi parte din divinitate. Sufletul e nemuritor prin vointa lui Dumnezeu.

Iar ceea ce este creat din suflarea Celui ce este Fiinta nu poate deveni nefiinta.
Prin suflet, omul e o fiinta aflata in cel mai intim grad de rudenie cu FIINTA-prin excelenta-ce-nu-se-descompune-niciodata incat nu are cum sa se neantizeze.

Fiind de origine divina, sufletul este co-proprietatea persoanei careia i l-a incredintat Daruitorul iar el e liber sa-i dea ce orientare doreste, dar nu are cum sa-l des—fiinteze.

Prin suflet, omul e in legatura continua cu Dumnezeu. Fie o legatura de iubire ( mai mult sau mai putin intensa), fie una de sfidare sau respingere a iubirii. In functie de alegerea fiecaruia.

Dar nu are cum sa nu fie deloc in vreo relatie. nici atata timp cat vietuieste in trup, nici dupa ce se desparte de trup.

Sufletul e simplu, nu se poate des-compune si atomiza asemenea materiei. Odata creat de Fiinta si atribuit, asimilat, daruit unui trup, el nu are cum sa fie ,,a-nulat,,, redus la nefiinta dupa moartea trupului.
El e in permanenta in legatura cu izvorul lui din care a iesit.

Asa ca, oricat de convenabila ti s-ar parea non-existenta ca alternativa la ideea de nemurire (in 2 variante opuse , fie impreuna cu Dumnezeu, fie in afara Lui), ontologic vorbind, nici unui suflet nu-i este la indemana sa se neantizeze, sa nu fi existat niciodata.

ceea ce e creat din suflarea Fiintei nu se poate des-fiinta si intra in non-fiinta. E o imposibilitate ontologica si logica.


Intr-adevar, omul poate, in functie de libertatea proprie sa aleaga sa fiinteze impreuna cu Fiinta sau in afara acesteia dar nu poate ca dupa moarte sa faca sa nu fi existat niciodata.

Dumnezeu ne-a creat ca suflete tocmai ca sa fie intr-o relatie neintrerupta cu noi. El o vrea de iubire reciproca, de aceea nici nu ne obliga la nimic si ne respecta libertatea.

Celor care raspund iubirii Lui, prin Hristos-cel ce e si Dumnezeu si om, le da putere ca la moartea trupului, sufletul sa se intoarca la izvorul de unde a izvorat.
Pentru Dumnezeu, nici o persoana cu care a stat in relatie nu mai inceteaza de a exista.

Insa celor care-L refuza cu obstinatie, le respecta optiunea de a fiinta in afara Fiintei. Insa nu-i face ca si cum nu ar fi existat niciodata.
Nu le des—fiinteaza sufletul.

Iar la sfarsitul veacurilor, Dumnezeu va invia si trupurile moarte si le va uni din nou cu sufletele . unora le va fi spre fericire vesnica, altora spre chin vesnic.

[zorobabel]

În prealabil postat de OmuBun

Si cu asta sunt de acord. Dar pilda cu bogatul si cu Lazar nu are relevanta in sensul asta. Bogatul ajuns acolo se gandeste la fratii lui dar ii sunt inabusite toate sansele ca fratilor lui sa le pese de sufletul el fiindca lor nu le pasa nici de sufletele lor.
In finalul mesajului meu am subliniat necesitatea sa ne ingrijim noi insine de sufletele noastre, si sa nu ne bizuim pe vrabia de pe gard...

Nu le pasa in acel moment dar bogatul ia in calcul o eventuala posibilitate ca ei sa se trezeasca, si de aceea ii spune Avraam sa asculte de Moise si proroci. Oricum, lasand asta la o parte, ce te faci daca unu moare nemantuit si urmasii lui au aceleasi inclinatii "spirituale" ca raposatu, adica nepasare de sufletele lor?

În prealabil postat de OmuBun

1) da. Ferice de parintii care au copii ce au apucat calea monahismului. (Citeste viata sfantului Alexei, de exemplu) Rugaciunile lor sunt extrem de puternice si folositoare. Numai la noi pe forum cate mame sunt care isi tocesc genunchii rugandu-se pentru copii lor, sotii pentru barbatii lor, copii pentru parinti, pentru scaparea de blesteme... Rostul rugaciunilor nu e numai pentru sine. Si nici numai pentru cei vii. Ca daca-ar fi asa, odata ce omul s-a dus, ce sens are sa-i mai facem pomenirile de 3, 9, 40 de zile, 1 an, dezgropare la 7 ani...

Imi pare rau dar aici gresesti. Nimeni nu poate fi mantuit fara sa se pocaiasca. Chiar daca cineva ar avea x copii care aleg monahismul, persoana respectiva trebuie sa se pocaiasca ca sa fie mantuita. Pacatele omului sunt iertate doar prin pocainta personala.

În prealabil postat de OmuBun

2) Intrebarea 2 n-o inteleg. Cum sa se mai pocaiasca dupa ce moare? Eventual sa se mantuiasca! Prin testament de exemplu... Desi e cam greu de crezut. Dar poate fi salvat cu ajutorul celor dragi. Nimeni nu-i in totalitate rau, deci ipotetic mai are o sansa.

Intrebarea a doua era legata de prima, daca un om moare fara sa se fi pocait nu poate sa se mai pocaiasca dupa moarte ceea ce face ca acel om sa fie condamnat la iad. Pocainta se poate face cat timp omul este in viata.

În prealabil postat de OmuBun

Tu transezi judecata Lui Dumnezeu dupa propria intelegere. Aici nu-i vorba ca Dumnezeu se contrazice, ci ca se lasa induplecat, de rugaciunile noastre, ale preotilor, ale calugarulor, ale mijlocitorilor care au lasat printre noi sfinte moaste grabnic ajutatoare sau ale Preasfintei Fecioare, cea mai milostiva dintre toti.

Pai din ce sugerezi tu Dumnezeu s-ar contrazice. E un verset in Proverbele lui Solomon care spune asa:
"Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului."
Te intreb eu pe tine, omul pacatos este vinovat sau nu?
Daca este vinovat si Dumnezeu il iarta, atunci inseamna ca Dumnezeu e nedrept. Numai cei care se incred in Hristos au pacatele iertate si sunt considerati drepti, pentru ca Hristos a platit pentru ei. Dar ceilalti.....nici o sansa.

În prealabil postat de OmuBun

Mie mi-ar fi frica sa judec asa! Tu ai certitudinea mantuirii, doar prin ceea ce faci tu? Ti se pare ca meriti in totalitate mila Lui Dumnezeu?

Din contra, am certitudinea mantuirii prin ceea ce a facut Hristos pentru mine. Daca ma bazam pe mine, as fi fost pierdut.
Mila lui Dumnezeu nu se acorda pe merit. Dumnezeu are mila de cine vrea si se indura de cine vrea.

În prealabil postat de OmuBun

Eu zic sa-ti educi copii in asa fel incat sa faca si ei ceea ce vad ca faci tu pentru strabunii tai. Daca tie nu-ti pasa de strabuni, lor de ce le-ar pasa de tine?

Nu am ce sa fac pentru strabunii mei pentru ca sunt morti(ma refer la bunici si predecesorii lor). Ori daca sunt morti nu vad ce-as mai putea face pentru ei. Pe copii mei ii educ sa asculte de Dumnezeu, asta e cel mai important. Degeaba ii invat sa faca anumite lucruri pentru mine daca ei se vor pierde din cauza ca nu s-au intors la Dumnezeu.
Intrebi de ce le-ar pasa la copii mei de mine? Pentru ca sunt tatal lor , de aceea. Nu pentru ca fac nu stiu ce lucruri pentru strabuni mei.

În prealabil postat de OmuBun

Crezi ca va veni Lazar sa le transmita sa mai aprinda din cand in cand si pentru tine o lumanare si sa dea un pomelnic si un parastas? Mai bine nu te pronunta, decat sa o faci gresit, pentru ca bine sa-ti fie tie in timpurile ce vor veni.

Nu vad la ce mi-ar folosi sa vina Lazar sa faca ceea ce zici tu. Pe mine m-a iertat Hristos, nu Lazar. Si daca Hristos m-a iertat atunci sunt iertat.

În prealabil postat de OmuBun

Omule, caile Domnului sunt foarte intortochiate. Citeste cand ai timp "Pelerinul rus" In mod ciudat, si cei plecati deja, pot contribui la mantuirea noastra pe pamant, nu numai invers. E plina Sf. Scriptura si marturisirile sfintilor parinti cu astfel de invataturi.

Te-as ruga sa imi arati unde scrie in Sf Scriptura ca mortii pot contribui la mantuirea mea?Ca zici ca e plina Sf Scriptura de astfel de lucruri. Singurul mod prin care pot contribui este prin exemplul propriu.

În prealabil postat de OmuBun

Cine i-a oprit? Ignoranta, anturajul, pacatul stramosesc si inca o sumedenie de alte motive. Practic sunt infinit mai multe sanse sa te ratacesti in viata, decat sa te umpli de Intelepciunea Lui Dumnezeu. Tu vorbesti de ceilalti, iar eu spun ca nici noi nu suntem departe de cei pe care-i enumeri tu, desi nu injuram, nu furam, nu facem multe dintre acele lucruri pe care le stim pacate grele, dar suntem departe de a "straluci" in credinta noastra!

Pai daca ignoranta, anturajul etc i-au oprit e vina lor. Au preferat calea pacatului in locul cailor lui Dumnezeu, si asta i-a condamnat la iad.
De acord, calea celui rau e mult mai usoara, numai ca duce la moarte iar omul daca accepta aceea cale va raspunde in fata lui Dumnezeu pentru asta. Uite ce spune Domnului lui Iezechiel:

"Şi tu, fiul omului, spune casei lui Israel: Voi ziceţi aşa: "Nelegiuirile noastre şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi ne stingem în ele; cum vom putea dar să trăim?"
Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi voi, casa lui Israel?"

Omul ca sa fie mantuit trebuie sa se intoarca de la caile lui pacatoase. Nu exista alta posibilitate. Nu merge cu scuzele la Dumnezeu(am fost ignorant, anturajul m-a tras in jos etc etc).

În prealabil postat de OmuBun

Talharului de pe cruce i s-a oferit sansa sa aiba langa el pe insusi Mantuitorul, iar dincolo de El, un om mai pacatos decat el. Daca nenorocitul de dincolo nu s-ar fi manifestat astfel, talharului nu i s-ar fi deschis portita catre rai.

Talharul de pe cruce a fost mantuit pentru ca s-a pocait. De aceea Hristos i-a zis ca va fi cu El in cer. De unde stii ca celalalt talhar era mai pacatos decat el? Nu ai de unde sa stii, ceea ce e de stiut e faptul ca acest talhar s-a pocait si a fost mantuit.
Portita catre rai i-a fost deschisa in momentul in care a constientizat starea de pacat in care se afla. Multi constientizeaza pacatul dar prefera sa traiasca in pacat si-l resping pe Dumnezeu.

În prealabil postat de OmuBun

Cati dintre noi sesizam in viata, cand ni se deschide portita spre mantuire? Orgoliosi, vanitosi, siguri pe noi si pe sf. Scriptura, totul pare perfect! "Cea mai mare inselare este aceea de a crede ca NU esti in inselare!"

Nu trebuie sa fim siguri pe noi, ci pe ceea ce spune Dumnezeu in Sf Scriptura. Dumnezeu e cel care a facut lumea si El ne-a spus cum putem fi impreuna cu El.
Daca asculti de Dumnezeu nu esti in inselare.

[heorhe]

În prealabil postat de delia31

heorhe draga

Daca-mi permiti - o mica nuanta de natura etimologica pornind de la ce am subliniat in postarea ta.

Termenul descompunere – inseamna a desface ceva in partile din care e compus, din care e pus laolalta.

Totusi n-as vrea ca discutia sa ia o intorsatura etimologica.

Sunt de acord ca trupul si alte obiecte sunt de oigine materiala si se descompun.
Dar sufletul desi nu e material, voi afirmati ca exista. Pot sa accept asta.
Deci daca exista atunci e creat, de Dumnezeu probabil.
Daca e creat, poate fi distrus, printr-un proces invers, tot de Dumnezeu probabil.
Iata ca vorbim despre ceva care nu exista (nu este material) ca si cum ar exista, se poate creea si distruge (Dumnezeu e atotputernic, poate distruge orice).

Asa in forma total de neinteles in care exista sufletul, totusi e creatie, si daca e creatie e materie, materia din care e format sufletul.

E, n-ar fi fost mai simplu pentru noi toti daca nici macar nu ar fi existat acest suflet ? Dar daca tot s-a intamplat sa se nasca sufletul nostru, nu e mai eficient ca el sa dispara la un moment dat ? De ce trebuie sa existe o lupta pentru curatarea sufletului cand ea ar putea sa nu existe. Adica de ce preferati chinul in locul nimicului ?

[Jane Says]

În prealabil postat de heorhe

E, n-ar fi fost mai simplu pentru noi toti daca nici macar nu ar fi existat acest suflet ? Dar daca tot s-a intamplat sa se nasca sufletul nostru, nu e mai eficient ca el sa dispara la un moment dat ? De ce trebuie sa existe o lupta pentru curatarea sufletului cand ea ar putea sa nu existe. Adica de ce preferati chinul in locul nimicului ?

In mod paradoxal, sa stii ca tocmai cei care se lupta pentru curatarea sufletului, tocmai cei care cred cu tarie ca risca si lucrul acesta -- iadul vesnic -- sunt cei care nu si-ar dori nici o clipa ca lucrurile sa stea altfel (adica sa existe acea nimicnicie).
De obicei frica aceasta .. organica si refuzul sunt la cei care privesc oricum din afara problema.
Dinauntru se vede cu totul altfel.

[delia31]

În prealabil postat de heorhe

Totusi n-as vrea ca discutia sa ia o intorsatura etimologica.

Sunt de acord ca trupul si alte obiecte sunt de oigine materiala si se descompun.
Dar sufletul desi nu e material, voi afirmati ca exista. Pot sa accept asta.
Deci daca exista atunci e creat, de Dumnezeu probabil.
Daca e creat, poate fi distrus, printr-un proces invers, tot de Dumnezeu probabil.
Iata ca vorbim despre ceva care nu exista (nu este material) ca si cum ar exista, se poate creea si distruge (Dumnezeu e atotputernic, poate distruge orice).

Asa in forma total de neinteles in care exista sufletul, totusi e creatie, si daca e creatie e materie, materia din care e format sufletul.

E, n-ar fi fost mai simplu pentru noi toti daca nici macar nu ar fi existat acest suflet ? Dar daca tot s-a intamplat sa se nasca sufletul nostru, nu e mai eficient ca el sa dispara la un moment dat ? De ce trebuie sa existe o lupta pentru curatarea sufletului cand ea ar putea sa nu existe. Adica de ce preferati chinul in locul nimicului ?

heorhe
am vrut sa precizez ca d.p.d.v. lingvistic, termenul ,,descompunere,, nu poate fi folosit cand e vorba de suflet.

tocmai am spus ca sufletul nu e material, ci e duh, spirit, pnevma, e suflarea Lui Dumnezeu care invaluie trupul omului , dar in acelasi timp, e ,,absorbit,,, in interiorul lui.

sau ca sa zic asa, sufletul e partea ,,soft,,, nepalpabila material dar sesizabila prin trasaturile specifice: ratiune, vointa, constiinta de sine, sentimente, afecte, toate trairile.
daca acestea nu se vad si nu sunt materiale, nu inseamna ca existenta sufletului poate fi pusa la indoiala.

daca noi n-am fi suflete, am fi doar fapturi biologice.
dar omul nu e o simplă „fiinţă vie“, asemenea tuturor celorlalte, ci trup cu suflet viu, apartinand celor doua lumi, materiala si spirituala. e singura creatura (trup-suflet) constienta de sine.

am zis mai sus, ca prin suflet suntem inruditi cu Dumnezeu-Fiinta-prin-excelenta.
daca ai inca dubii, iti sugerez sa citesti ce referiri face Scriptura cu privire la suflet (care nu e o sursa oarecare, ci e revelata chiar de Dumnezeu).


cat despre ce zici tu, ca ar fi mai convenabil ca sufletul sa se neantizeze, hombre, ce sa-ti zic, aici nu-i dupa preferinte. Dumnezeu face regulile.
si tocmai ca atunci cand le-a facut, asa le-a facut sa ne fie noua bine.


d.p.d.v. al unuia robit pacatului, cred si eu ca ar fi mai convenabil, dupa ce toata viata am facut numai ce mi-a trecut prin cap fara sa-mi pese de consecinte si de scopul pentru care m-a facut Dumnezeu.
pai asa, fiecare isi face propriile reguli, ca oricum nu o sa-l traga nimeni, niciodata la raspundere.
la sfarsitul vietii zice ,,m-am distrat, am facut ce am vrut, pe cei cu care nu m-am inteles, i-am anihilat, iar acum prin moarte ma neantizez si intru in nefiinta de dinainte de a fi existat,,. e absurd si ilogic. care-i atunci scopul vietii?


auzi intrebare, de ce preferam iadul in locul nimicului?
de parca vreo creatura poate schimba datul ontologic si poate sa faca sa nu fi existat niciodata.
asta-i nimicul - faptul de a nu fi existat niciodata.

nu prefera nimeni iadul, dar e singura alternativa ramasa daca respingem ce ne-a propus Dumnezeu.

iti sugerez o intrebare mai buna: de ce preferi nimicul in locul existentei impreuna cu Dumnezeu?
si oricat l-ai prefera, cum il obtii?
daca o creatura crede ca poate schimba ontologic ceva, think again.

În prealabil postat de zorobabel

... Nimeni nu poate fi mantuit fara sa se pocaiasca. Chiar daca cineva ar avea x copii care aleg monahismul, persoana respectiva trebuie sa se pocaiasca ca sa fie mantuita. Pacatele omului sunt iertate doar prin pocainta personala.

OK! Ai dreptate. Eu nu te mai contrazic. E bine-asa!

Din contra, am certitudinea mantuirii prin ceea ce a facut Hristos pentru mine. Daca ma bazam pe mine, as fi fost pierdut.
Mila lui Dumnezeu nu se acorda pe merit. Dumnezeu are mila de cine vrea si se indura de cine vrea.
(...)Nu vad la ce mi-ar folosi sa vina Lazar sa faca ceea ce zici tu. Pe mine m-a iertat Hristos, nu Lazar. Si daca Hristos m-a iertat atunci sunt iertat.

Din pacate aici nu stiu ce vrei sa spui. Teoria ta se contrazice foarte clar. NIMENI nu se mantuieste de unul singur, ci prin Biserica Lui Hristos. Iar Biserica Lui Hristos inseamna ceea ce stim cu totii ca inseamna, incepand de la Sfintii Apostoli si pana la preoti, protosingheli, diaconi, etc. Toti se roaga, leaga si dezleaga! Pentru cine? Pentru noi cei vii si pentru-ai nostri cei plecati dintre noi (daca... nu s-au sinucis!!!) Nu sunt in masura sa dau verdicte, dar certitudinea ta cum ca esti deja mantuit (mai era si penticostalul-cel-mantuit, dar a inteles pana la urma ca "toamna se numara bobocii") prin ceea ce faci tu personal, cand nici cel mai ostenitor dintre calugari sau pusinici, nu poate sa spuna asa ceva, pe mine iarasi ma sperie si te-as ruga sa incerci sa nu mai dovedesti nimanui nimic despre toate astea fiindca nu ti le cere nimeni, dar iti pot face mult rau si nu se merita.

Omul ca sa fie mantuit trebuie sa se intoarca de la caile lui pacatoase. Nu exista alta posibilitate. Nu merge cu scuzele la Dumnezeu(am fost ignorant, anturajul m-a tras in jos etc etc).

Dragul meu, ne nastem fiecare sub un semn, desi se spune ca suntem cu totii egali. Totusi unii sunt ... mai egali. Printre marile mele dureri pe care le am, una este si aceea ca, desi am incercat, nu pot sa-mi conving nici un frate sa se apropie de biserica asa cum ar trebui, desi ei se considera crestini. Cu ce suntem noi mai merituosi ca ne-am nascut in Romania si nu in Ecuador? Cu ce sunt eu mai merituos ca mi-a dat Dumnezeu un Inger Pazitor mai convingator decat au primit fratii mei. Vezi tu? Cam asta-i si cu... ignoranta asta! Venim pe lume cu o zestre genetica si cu niste pacate pe care trebuie sa le tragem. Ele NU sunt ale noastre, iar tu care ai citit Sf Scriptura din scoarta-n scoarta ar trebui sa stii. Daca nu te rogi pentru strabunii tai, tu si copiii tai TREBUIE sa le duceti pacatele din neam in neam, pentru ca asa sta scris, iar Mantuitorul Hristos a spus-o de nenumarate ori intr-o forma sau alta. Nu stiu cum sa fac ca sa intelegi, dar nu pot s-o iau de la "facere" ca sa pot intra in acceptiunea ta despre acest aspect.

Daca asculti de Dumnezeu nu esti in inselare.

Poate ne spui si noua pe ce frecventa emite, fiindca multi pretind ca sunt emisari ai Lui Dumnezeu!

[heorhe]

În prealabil postat de Jane Says

In mod paradoxal, sa stii ca tocmai cei care se lupta pentru curatarea sufletului, tocmai cei care cred cu tarie ca risca si lucrul acesta -- iadul vesnic -- sunt cei care nu si-ar dori nici o clipa ca lucrurile sa stea altfel (adica sa existe acea nimicnicie).
De obicei frica aceasta .. organica si refuzul sunt la cei care privesc oricum din afara problema.
Dinauntru se vede cu totul altfel.

Ma simt ca un personaj din Sims , intru-un joc pe calculator atunci. Dumnezeu a creat lumea cu tot cu incercarile pe care trebuie sa le treaca oamenii. Putea foarte bine sa creeze o lume perfecta, sau ma rog, sa nu lase pe Adam si Eva sa se atinga de pomul cunoasterii, si atunci toata lumea era fericita. De ce trebuie eu sa particip la tot jocul asta de-a iadul/raiul cand pot foarte bine sa : 1. nu exist, sau 2. sa fiu o fiinta perfecta creata de Dumnezeu.

De ce exista a treia varianta daca Dumenzeu ne vrea pe toti ca El ? E un joc sau ce ?

[glykys]

În prealabil postat de zorobabel

Acest topic face parte din sectia Generalitati deci pot sa imi expun punctul de vedere, daca se vrea un raspuns strict ortodox poate fi mutat topicul pe sectiunea Biserica Ortodoxa.
Legat de apartenenta religioasa nu e relevant, relevant este sa se dea opinii din Sf Scriptura, nu povesti.



Eu raspunsul l-am dat intr-o maniera politicoasa, asa ca nu vad de ce as fi netolerat. Doar daca va deranjeaza adevarul, si din pacate deranjeaza. Tu daca esti bolnava de cancer ti-ar place sa iti spuna doctorul ca esti sanatoasa si sa mori?sau preferi sa ti se spuna ca esti bolnava si sa faci "tratamentul" pentru a putea fi vindecata?
In credinta mea, care e crestina, si care se fundamenteaza pe Sf Scriptura, se spune ca omul are sansa pocaintei cat timp traieste, dupa ce-a murit nu se mai poate schimba nimic.
Din pacate raspunsurile voastre nu sunt conforme cu Sf Scriptura, asa ca mai intai ar trebui sa cititi Sf Scriptura si apoi sa vii cu raspunsuri. Cu mantuirea nu-i de joaca.
Eu daca as fi in locul persoanei care a pus intrebarea as putea gasi f usor in raspunsul vostru o portita pentru a trai in pacat ca oricum se roaga rudele etc si o sa fiu eu mantuit candva. Ce rol mai are pocainta in teoria prezentata de tine? Niciunul, ca oricine poate fi mantuit pe baza anumitor ritualuri. Asta a invatat Hristos?

Spui ceva foarte adevarat intr-o postare: ca mantuirea depinde de jerfa lui Dumnezeu. Ei bine, pe acest principiu functioneaza cele 40 de liturghii. Se stie, fireste, ca in credinta ortodoxa, la fiecare Sfanta Liturghie se reitereaza Jertfa Mantuitorului, si nu in mod simbolic, ci painea si vinul devin cu adevarat Trupul si Sangele lui Hristos. La jertfa, in Biserica Ortodoxa, sunt pomeniti atat viii, cat si morti, iar toti acestia pomeniti se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos. Insa pentru cineva care nu crede in asemenea lucruri, e imposibil de inteles.
Sa nu ne grabim cu etichetarea: cutare a ajuns in iad, ca stim bine ca sufletul unui singur pacatos e mai pretios pentru Dumnezeu decat lumea intreaga. Lucrurile nu sunt atat de transante. Fireste, nimeni nu trebuie sa se bizuiasca pe urmasi, ca i-ar putea face pomeniri. Si apoi, ce urmasi credinciosi ar putea sa aiba unul care a facut numai rau? Cine sa-i fi invatat pe aceia ce sa faca si, mai ales, cum sa creada? Caci totul se face dupa credinta omului (ai destule exemple in Biblie) si nu e imposibil ca acea credinta a omului sa covarseasca marea de pacate pe care o lasa in urma lui un suflet. Nespus de greu, dar nu imposibil. Sa ne intelegem, nu militeaza nici un ortodox pentru principiul: pacatuieste cat mai mult si pocaieste-te pe patul de moarte sau mori in pacat, ca se va gasi cineva candva sa faca o liturghie pentru tine! Nu! Dar noi nu suntem responsabili doar pentru noi insine, ci si pentru ceilalti, mantuirea e si colectiva, ne purtam crucile unii altora, cum ne-a invatat Hristos si asa cum facem (sau nu) tot ce ne sta in putinta pentru mantuirea noastra, nu trebuie sa fim nepasatori fata de mantuirea altuia. Sa stii ca si in cazuri de cancer, daca cei din jurul bolnavului au o credinta atat de mare, il pot scapa! Minuni din acestea s-au vazut o multime!
Sper ca acestea de mai sus sa foloseasca cuiva, ca doar "crestini" sunt multi