Familia in regimul comunist

[Delirul]

Familia in timpul regimului comunist, heh. Mai interesant ar fi cum potretizati familia din acele vremuri in comparatie cu familia de astazi.

Poftim acum avem liberatate, democratie, dar numarul de divorturi a crescut foarte mult in ultimii 20 de ani, ca sa nu mai spunem despre avorturi. Eu sunt dintr-un oras de talie mijlocie spre mica si stiu foarte multe cazuri de familii destramate, inclusiv cazul parintilor mei. Toate s-au intamplat dupa '90

[Delirul]

O alta intrebare de asemeni interesanta ar fi, de ce erau mai pline bisericile in timpul regimului comunist decat sunt astazi ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Delirul

O alta intrebare de asemeni interesanta ar fi, de ce erau mai pline bisericile in timpul regimului comunist decat sunt astazi ?

Nu erau mai pline. Erau şi mult mai puţine biserici. Să nu idealizăm acea perioadă nenorocită. Oamenii se căsătoreau de multe ori din interes, ca şi acum. Divorţau mai puţin fiindcă procedura de divorţ era mai complicată şi pentru că partidul nu vedea cu ochi buni divorţul, nu din alt motiv. Exista o urmă de morală, numită "etica socialistă". Avorturi se făceau mai puţine, deoarece era foarte complicat de obţinut aprobare de avort, nu fiindcă exista conştiinţa păcatului. În şcoli se predau tâmpeniile materialsmului dialectic şi istoric, aşa cum azi se predau tâmpeniile democraţiei şi evoluţionismului.Copiii şi tinerii erau la fel de neglijaţi ca acum, doar ispitele erau altele şi, poate, mai puţine. Iar vârstnicii, trăiau în aceeaşi mizerie în care trăiesc astăzi şi aveau aceleaşi pensii la mişto.

[Delirul]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

. Avorturi se făceau mai puţine, deoarece era foarte complicat de obţinut aprobare de avort, nu fiindcă exista conştiinţa păcatului.

Aici ai dreptate. E foarte probabil ca datorita nr bisericilor mult mai scazut acestea erau mai pline decat astazi. Sunt de acord cu faptul ca nici atunci nu prea exista constiinta pacatului. Cred ca tot ce se intampla se facea tocmai fiindca erau interzise si cum noi suntem un popor oarecum sucit, facem tot timpul numai ce este interzis, revoltati tot timpul impotriva sistemului, chiar si cand nu prea sunt motive ca sa ne razvratim, mai mult asa probabil ca se explica lucrurile.

Nu idealizez acea perioada, insa nu-mi explic cum in acele vremuri de asuprire exista totusi mai mult bun simt, chiar si ceva mai multa frica de Dumnezeu as putea sa spun, decat acum cand este democratie si atata libertate. Oare fiindca eram asupriti si numai din cauza aceasta tineam mai aproape de Dumnezeu cautand speranta ? Si acum suntem asupriti si acum nu avem libertate, numai ca libertatile ne sunt ingradite sub un maldar de minciuni frumoase pe care noi le gustam cu nesat. Probabil ca romanii prefera o minciuna frumoasa decat un adevar trist, ceva gen Matrix.

Din punctul acesta de vedere cred ca se poate spune macar ca in umbra comunismului eram ceva acum stam si ne uscam sub soarele democratiei.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Delirul

Nu idealizez acea perioada, insa nu-mi explic cum in acele vremuri de asuprire exista totusi mai mult bun simt, chiar si ceva mai multa frica de Dumnezeu as putea sa spun, decat acum cand este democratie si atata libertate.

Frică de Dumnezeu ? Să fim serioşi ! Ateismul era în floare printre colegii mei de liceu şi de facultate de atunci ! Frică era, dar nu de Dumnezeu. Ci de partid. Ăsta era dumnezeul oamenilor în vremea comunismului: Partidul. Lui i se închinau, de la el aşteptau salvarea, în el căutau să ocupe loc, dacă se poate mai în faţă, cea mai bună metodă fiind turnarea şi lucrătura pe la spate. La el se duceau acatiste: acatist pentru un televizor "Cromatic", acatist pentru un Trabant de handicapaţi, acatist pentru o repartiţie mai aproape de judeţul în care muncea soţia. Îngerul gardian era securistul, iar sfânt era secretarul de partid pe întreprindere (sau activistul ASC, în cazul tineretului studios al patriei). Preot era Responsabilul, iar diacon era Gestionarul: ei te hrăneau, lor trebuia să le aduci obol ca să te miluiască cu ceva.

Eu nu vorbesc aici de excepţii: au fost oameni prin care credinţa a supravieţuit. Aceştia au fost excepţiile: au fost excepţii atunci, sunt excepţii şi azi. În deplin anonimat: răul urlă şi e strălucitor, binele e anonim. Să nu ne facem iluzii. Prinţul acestei lumi domneşte încă, deşi împărăţia lui e surpată. La a doua ispită, el îi oferă lui Cristos toate împărăţiile lumii. Are ce să-I ofere, fiindcă sunt ale lui.

Mersul istoriei în ţara aceasta şi în toate ţările a cunoscut suişuri şi coborâşuri: dar, în linii mari, istoria e un şir de oscilaţii pe sumaţie coborâtoare. Ţara asta, ca şi toate ţările din Răsărit şi din Apus, e cenuşa spirituală a ceea ce a fost. Să terminăm odată cu iluzia progresului: mersul omenirii e un coborâş continuu, care a început în Paradisul terestru şi se va termina cu Armagheddonul văzut. Optimismul creştinului nu e legat de lume, e un optimism metafizic. Suntem conştienţi că suntem pelerini şi că ne vom întoarce, odată, în adevărata noastră Patrie.

[Delirul]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Frică de Dumnezeu ? Să fim serioşi ! Ateismul era în floare printre colegii mei de liceu şi de facultate de atunci ! Frică era, dar nu de Dumnezeu. Ci de partid. Ăsta era dumnezeul oamenilor în vremea comunismului: Partidul. Lui i se închinau, de la el aşteptau salvarea, în el căutau să ocupe loc, dacă se poate mai în faţă, cea mai bună metodă fiind turnarea şi lucrătura pe la spate. La el se duceau acatiste: acatist pentru un televizor "Cromatic", acatist pentru un Trabant de handicapaţi, acatist pentru o repartiţie mai aproape de judeţul în care muncea soţia. Îngerul gardian era securistul, iar sfânt era secretarul de partid pe întreprindere (sau activistul ASC, în cazul tineretului studios al patriei). Preot era Responsabilul, iar diacon era Gestionarul: ei te hrăneau, lor trebuia să le aduci obol ca să te miluiască cu ceva.
.

Poate, insa adevarul este ca se simte o degradare atat spirituala cat si intelectuala in comparatie cu vremurile de atunci. Comunismul nu a fost mai bun, dar cu siguranta ceva s-a intamplat in perioada aceasta de tranzitie ca noi am devenit mai rai.

[arwein]

Noi eram rai, dar acum avem posibilitatea de a ne manifesta, dar si de a ne indrepta.

[anna21]

Eu eram mica atunci.. conteaza si opinia mea?

Imi amintesc ca din cauza ca nu existatu programe tv (decat seara, nimic de vazut), din cauza ca in general nu prea aveai ce face (ba se mai lua si curentul).. parintii mei petreceau mult timp cu noi in fiecare seara. Faceam temele impreuna (acum am si eu copil, ma mir cata rabdare aveau cu temele noastre). Si cand nu faceau teme cu noi, in general citeau.

Nu ma pricep, dar cred ca totusi in comunism familia nu era lasata de izbeliste. Primeai casa, primeai serviciu, existau programe de ingrijirea copiilor (eu am fost o vreme intr-un program care ar fi echivalentul "after-school" modern). Ma indoiesc foarte mult ca erau adevarate lucrurile pe care le pretind unii: ca femeile erau "obligate" sa faca copii (dar care o fi menirea lor?!), si nu aveau cu ce sa-i hraneasca. Povesti.. cred ca era vorba de femei "emancipate" (dar cu educatie indoielnica) care s-au trezit "doamne" la oras.. vroiau cariera, birou, socializare.. nu copii.

(Acum chiriile apartamentelor sunt astronomice, serviciul nu este stabil, oamenii sunt descurajati in a avea copii etc... nu vad sprijin acordat familiei.)

[Delirul]

În prealabil postat de anna21

Eu eram mica atunci.. conteaza si opinia mea?
)

Eu aveam numai 6 ani cand a cazut regimul comunist, dar imi aduc aminte foarte bine multe lucruri, pana si ce se mai dadea la TV din cand in cand. Plus ca de-a lungul celor 20 de ani ce au urmat dupa am avut ocazia sa discut cu foarte multi oameni despre acea perioada.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Nu ma pricep, dar cred ca totusi in comunism familia nu era lasata de izbeliste. Primeai casa, primeai serviciu, existau programe de ingrijirea copiilor (eu am fost o vreme intr-un program care ar fi echivalentul "after-school" modern).

Casă, da, primeai un apartament în nişte blocuri nenorocite după vreo 20 de ani după ce depuneai cerere. Nu tu îţi alegeai numărul de camere şi suprafaţa, ci partidul. Vroiai 3 camere ? Se aproba dacă aveai 2 copii de sexe diferite. Sau dacă veneai cu un certidicat medical că stai împreună cu soacra, care e nebună şi are neapărat nevoie de camera ei.

Serviciu primeai, dar nu în judeţul în care terminai liceul sau facultatea şi, de regulă, nici în cele limitrofe. Moldovenii erau mutaţi în Ardeal, iar ardelenii în Regat. În fiecare promoţie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, erau câţiva (maxim 20) care primeau repartiţie în Bucureşti: aceştia erau ţucaloforii partidului. Circula o glumă: repartiţia mediciniştilor e de 3 feluri: 1) în sate unde opreşte trenul, 2) în sate unde se aude trenul şi 3) în sate unde nu s-a auzit de tren. Ca să prinzi un sat, să zicem, în Argeş în primele 2 categorii trebuia ca la momentul repartiţiei să fii căsătorit cu o muncitoare din Argeş şi, pare de neînchipuit, mulţi făceau căsătorii de formă pentru asta.

Dar că femeile erau duse la ginecolog precum vacile la veterinar ştiţi ? Că, dacă deveneau mame, puteau să stea acasă cu copilul cel mult 3 luni, după care veneau înapoi la lucru ştiţi ? Că acel "echivalent al after-schoolului modern" care se numea "semi" (semiinternat) era pe bani, ca şi acuma, ştiţi ? Că a doua zi de Paşti, lunea, erai obligatoriu la lucru aţi auzit ? Că nu era bine să se ştie că ai fost la biserică, că asculţi posturi de radio străine, că eşti abonat la biblioteci străine, că ai primit pe un străin în casă ori chiar ai fost cu el la restaurant unde chelneri impertinenţi şi pe cai mari vă serveau cu parizer pane şi cu cartofi garnis ? Că programa şcolară era sufocată de socialism ştiinţific, că istoria se preda triumfalist şi mincinos, Religia era opium pentru popor şi Regele era trădător de ţară ? Că televiziunea emitea doar două ore pe zi, parţial color, iar acelea erau cu aventurile Geniului Carpaţilor şi Eroului Între Eroii Neamului sau, ca variaţie, cu Academician Doctor Docent de Renume Mondial ? Ştiţi care era nivelul mortalităţii infantile, ştiţi că cei mici erau declaraţi născuţi vii după 5 zile de la naştere, ca să nu se strice statisticile ? Toate acestea s-au uitat şi nici nu se mai ştiu. Toţi cei care regretă vremurile acelea de întuneric roşu, de fapt tinereţea lor şi-o regretă. Bine că s-a terminat !
Nu e mult mai bine nici acum în multe privinţe, dar, cel puţin, nu mai avem scuza pe care o puteam invoca atunci.