Familia in regimul comunist

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Delirul

O alta intrebare de asemeni interesanta ar fi, de ce erau mai pline bisericile in timpul regimului comunist decat sunt astazi ?

Nu erau mai pline. Erau şi mult mai puţine biserici. Să nu idealizăm acea perioadă nenorocită. Oamenii se căsătoreau de multe ori din interes, ca şi acum. Divorţau mai puţin fiindcă procedura de divorţ era mai complicată şi pentru că partidul nu vedea cu ochi buni divorţul, nu din alt motiv. Exista o urmă de morală, numită "etica socialistă". Avorturi se făceau mai puţine, deoarece era foarte complicat de obţinut aprobare de avort, nu fiindcă exista conştiinţa păcatului. În şcoli se predau tâmpeniile materialsmului dialectic şi istoric, aşa cum azi se predau tâmpeniile democraţiei şi evoluţionismului.Copiii şi tinerii erau la fel de neglijaţi ca acum, doar ispitele erau altele şi, poate, mai puţine. Iar vârstnicii, trăiau în aceeaşi mizerie în care trăiesc astăzi şi aveau aceleaşi pensii la mişto.

[Delirul]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

. Avorturi se făceau mai puţine, deoarece era foarte complicat de obţinut aprobare de avort, nu fiindcă exista conştiinţa păcatului.

Aici ai dreptate. E foarte probabil ca datorita nr bisericilor mult mai scazut acestea erau mai pline decat astazi. Sunt de acord cu faptul ca nici atunci nu prea exista constiinta pacatului. Cred ca tot ce se intampla se facea tocmai fiindca erau interzise si cum noi suntem un popor oarecum sucit, facem tot timpul numai ce este interzis, revoltati tot timpul impotriva sistemului, chiar si cand nu prea sunt motive ca sa ne razvratim, mai mult asa probabil ca se explica lucrurile.

Nu idealizez acea perioada, insa nu-mi explic cum in acele vremuri de asuprire exista totusi mai mult bun simt, chiar si ceva mai multa frica de Dumnezeu as putea sa spun, decat acum cand este democratie si atata libertate. Oare fiindca eram asupriti si numai din cauza aceasta tineam mai aproape de Dumnezeu cautand speranta ? Si acum suntem asupriti si acum nu avem libertate, numai ca libertatile ne sunt ingradite sub un maldar de minciuni frumoase pe care noi le gustam cu nesat. Probabil ca romanii prefera o minciuna frumoasa decat un adevar trist, ceva gen Matrix.

Din punctul acesta de vedere cred ca se poate spune macar ca in umbra comunismului eram ceva acum stam si ne uscam sub soarele democratiei.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Delirul

Nu idealizez acea perioada, insa nu-mi explic cum in acele vremuri de asuprire exista totusi mai mult bun simt, chiar si ceva mai multa frica de Dumnezeu as putea sa spun, decat acum cand este democratie si atata libertate.

Frică de Dumnezeu ? Să fim serioşi ! Ateismul era în floare printre colegii mei de liceu şi de facultate de atunci ! Frică era, dar nu de Dumnezeu. Ci de partid. Ăsta era dumnezeul oamenilor în vremea comunismului: Partidul. Lui i se închinau, de la el aşteptau salvarea, în el căutau să ocupe loc, dacă se poate mai în faţă, cea mai bună metodă fiind turnarea şi lucrătura pe la spate. La el se duceau acatiste: acatist pentru un televizor "Cromatic", acatist pentru un Trabant de handicapaţi, acatist pentru o repartiţie mai aproape de judeţul în care muncea soţia. Îngerul gardian era securistul, iar sfânt era secretarul de partid pe întreprindere (sau activistul ASC, în cazul tineretului studios al patriei). Preot era Responsabilul, iar diacon era Gestionarul: ei te hrăneau, lor trebuia să le aduci obol ca să te miluiască cu ceva.

Eu nu vorbesc aici de excepţii: au fost oameni prin care credinţa a supravieţuit. Aceştia au fost excepţiile: au fost excepţii atunci, sunt excepţii şi azi. În deplin anonimat: răul urlă şi e strălucitor, binele e anonim. Să nu ne facem iluzii. Prinţul acestei lumi domneşte încă, deşi împărăţia lui e surpată. La a doua ispită, el îi oferă lui Cristos toate împărăţiile lumii. Are ce să-I ofere, fiindcă sunt ale lui.

Mersul istoriei în ţara aceasta şi în toate ţările a cunoscut suişuri şi coborâşuri: dar, în linii mari, istoria e un şir de oscilaţii pe sumaţie coborâtoare. Ţara asta, ca şi toate ţările din Răsărit şi din Apus, e cenuşa spirituală a ceea ce a fost. Să terminăm odată cu iluzia progresului: mersul omenirii e un coborâş continuu, care a început în Paradisul terestru şi se va termina cu Armagheddonul văzut. Optimismul creştinului nu e legat de lume, e un optimism metafizic. Suntem conştienţi că suntem pelerini şi că ne vom întoarce, odată, în adevărata noastră Patrie.

[Delirul]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Frică de Dumnezeu ? Să fim serioşi ! Ateismul era în floare printre colegii mei de liceu şi de facultate de atunci ! Frică era, dar nu de Dumnezeu. Ci de partid. Ăsta era dumnezeul oamenilor în vremea comunismului: Partidul. Lui i se închinau, de la el aşteptau salvarea, în el căutau să ocupe loc, dacă se poate mai în faţă, cea mai bună metodă fiind turnarea şi lucrătura pe la spate. La el se duceau acatiste: acatist pentru un televizor "Cromatic", acatist pentru un Trabant de handicapaţi, acatist pentru o repartiţie mai aproape de judeţul în care muncea soţia. Îngerul gardian era securistul, iar sfânt era secretarul de partid pe întreprindere (sau activistul ASC, în cazul tineretului studios al patriei). Preot era Responsabilul, iar diacon era Gestionarul: ei te hrăneau, lor trebuia să le aduci obol ca să te miluiască cu ceva.
.

Poate, insa adevarul este ca se simte o degradare atat spirituala cat si intelectuala in comparatie cu vremurile de atunci. Comunismul nu a fost mai bun, dar cu siguranta ceva s-a intamplat in perioada aceasta de tranzitie ca noi am devenit mai rai.

[arwein]

Noi eram rai, dar acum avem posibilitatea de a ne manifesta, dar si de a ne indrepta.

[Delirul]

În prealabil postat de arwein

Noi eram rai, dar acum avem posibilitatea de a ne manifesta, dar si de a ne indrepta.

Adevarul este ca democratia a facut ceva ce nu prea a reusit comunismul. Cum ar fi de exemplu miile de femei romance care au plecat in afara ca sa se prostitueze ca nu mai aveau posibilitati, miile de femei si barbati care i-au lasat acasa pe cei dragi, plecand de multe ori si barbatul si femeia de acasa ca sa munceasca in strainatate lasandu-si copii in seama unor oameni mai putin interesati de educatia spirituala sau de educatia propiuzisa a acestora. Ce sa mai spun de cei care s-au dus dea dreptul la furat.

Toate acestea s-au intamplat in urma unor framantari intense, ca sa nu mai spun ca si cei care au ramas in tara trebuie sa faca zi de zi fata unui sistem indobitocit la toate nivelele, medicina, sistemul jusridic, pana si pe femeia de serviciu astazi trebuie sa o mituiesti ca sa vina sa-si faca datoria. Grijile, stresul, nebunia au luat amploare prin urmare si calitatea vietii spirtuale s-a cam deteriorat.

Pai mai demult daca intrebai un pusti despre credinta, despre Dumnezeu, se vedea ca are ceva evlavie in el, acuma iti rade in fata ca si cum de ce il ei tocmai pe el buricul targului cu chestii dintr-astea.

[anna21]

Eu eram mica atunci.. conteaza si opinia mea?

Imi amintesc ca din cauza ca nu existatu programe tv (decat seara, nimic de vazut), din cauza ca in general nu prea aveai ce face (ba se mai lua si curentul).. parintii mei petreceau mult timp cu noi in fiecare seara. Faceam temele impreuna (acum am si eu copil, ma mir cata rabdare aveau cu temele noastre). Si cand nu faceau teme cu noi, in general citeau.

Nu ma pricep, dar cred ca totusi in comunism familia nu era lasata de izbeliste. Primeai casa, primeai serviciu, existau programe de ingrijirea copiilor (eu am fost o vreme intr-un program care ar fi echivalentul "after-school" modern). Ma indoiesc foarte mult ca erau adevarate lucrurile pe care le pretind unii: ca femeile erau "obligate" sa faca copii (dar care o fi menirea lor?!), si nu aveau cu ce sa-i hraneasca. Povesti.. cred ca era vorba de femei "emancipate" (dar cu educatie indoielnica) care s-au trezit "doamne" la oras.. vroiau cariera, birou, socializare.. nu copii.

(Acum chiriile apartamentelor sunt astronomice, serviciul nu este stabil, oamenii sunt descurajati in a avea copii etc... nu vad sprijin acordat familiei.)

[Delirul]

În prealabil postat de anna21

Eu eram mica atunci.. conteaza si opinia mea?
)

Eu aveam numai 6 ani cand a cazut regimul comunist, dar imi aduc aminte foarte bine multe lucruri, pana si ce se mai dadea la TV din cand in cand. Plus ca de-a lungul celor 20 de ani ce au urmat dupa am avut ocazia sa discut cu foarte multi oameni despre acea perioada.

[arwein]

..si nu aveau cu ce sa-i hraneasca. Povesti.. cred ca era vorba de femei "emancipate" (dar cu educatie indoielnica) care s-au trezit "doamne" la oras.. vroiau cariera, birou, socializare.. nu copii.

chiar ca erai mica, sau provii dintr-o clasa sociala (politica) pentru care procurarea mancarii nu era o problema!

[anna21]

În prealabil postat de arwein

..chiar ca erai mica, sau provii dintr-o clasa sociala (politica) pentru care procuarea mancarii nu era o problema!

Tatal inginer, mama economista.. nu stiu daca aceasta este clasa care manca.. (copii de tarani - origine sanatoasa, deci).
Dar interesant ca cel instarit din familie era fratele mamei care muncea la tara: muncea pamantul, avea vie (producea si vindea vin), avea stupi, chiar multi (vindea miere), avea vaci, oi etc... Satul era partial gol: oamenii mergeau la oras, unde nu scoteau apa cu galeata si unde rabdau foame, se pare.

arwein, eu cred ca se pot intampla lucruri mai rele decat sa nu ai mancare pt copii: sa-i avortezi. Cand eram mica petreceam vacantele la bunici si mancam mamaliga cu lapte (mi se parea un lucru ff bun si nu ma infometasera parintii niciodata). Mama are 12 veri (toti din aceeasi mama): nu au murit de foame in timpul comunismului, ci cred ca este cea mai frumoasa familie pe care am vazut-o.
Daca valorile iti sunt dictate de tv, evident ca si un copil este prea mult.