In cautarea gandului cel bun

[iustin_dumitru]

Daca te uiti cu atentie la rugaciunile zilnice constati ca o importanta parte se refera la lucrari atribuite in general Duhului decat la a se inspira din unele pasaje din Scriptura.

De exemplu recunoasterea neputintei noastre,a lipsei macar a unui inceput bun, la ajutorul cerut pentru aproape pentru orice , la iluminarea care nu poate veni decat prin dar, toate acestea reflecta participarea Duhului Sfant prin rolul sau de desavarsitor si implinitor, prin daruirea diferitelor haruri sufletesti dar si a puterii de a actiona , fara de care credinta noastra nu s-ar putea ridica deloc la inaltimea chemarii noastre de catre Hristos.

Practic minunea Cuvantului lui Dumnezeu rostit de acesta de-a lungul vietii Sale pamantesti si reprodus parital de evanghelisti, se continua de atunci printre-o alta minune, mai tacuta, nu asa de vizibil spectaculoasa ca si activitatea Mantuitorului, dar care de data asta nu mai moare dupa 3 ani de predicare, ci este permanent de-a lungul veacurilor cu noi, si poate fi vazuta printru-un fel de privire duhovniceasca , chiar si de catre noi cei in viata.

Si anume aceasta minune este ajutorul permanent care il primim, purtarea noastra ca pe aripi, dar care dispare treptat, daca nu este insotita si de efort personal si de fapte.

Orice fel de fapte sunt luate in seama : fie ca sunt ganduri, fie chiar rugaciunea insusi, fie ca sunt fapte catre aproapele, fie iubire de Dumnezeu, Duhul are nevoie de toate si ni le da pe toate. De aici si multimea harurilor sesizata de apostolul Pavel.

Dar Duhul acesta nu e ceva separat de Hristos, si nici nu vrea sa inlocuiasca cumva credinta in Hristos, ca singura legatura a noastra catre Tatal.

Importanta Cuvantului scripturii ,mai ales a Cuvantului evanghelic al lui Iisus, ramane la fel de mare , caci El este Cuvantul Tatalui, Chipul Sau prin care s-a aratat lumii.

Totusi, am fi neputinciosi si fata de acest Cuvant atat de minunat, daca nu ne-ar fi dat si fagaduinta Duhului , si de fpat insusi credinta in acest Cuvant vine tot prin Duhul.

[iustin_dumitru]

Mi as dori mai mult sa inteleg lucrurile decat sa le iau asa cum sunt.
O fi bine,nu o fi bine?
Cei mai multi nu au problema asta, pur si simplu primesc lucrurile asa cum vin, cred in ele, le fac.

Am vazut totusi la sfintii parinti ca ei se axau mai mult pe latura rationala, sufleteasca, si actiunile lor,chiar de asceza daca erau, veneau tot dintr-o argumentare interioara, secondata insa de har, adica ei chiar faceau ce trebuie.

Si am aceasta credinta ca intotdeauna ar trebui sa tii cont de tine asa cum esti, sa nu faci lucrurile mecanic, sa te folosesti de interiorul tau, nu sa iti fie o povara , cum ar zice altii ca nu esti hotarat.

Totusi ,in credinta este si varianta cealalta , a luiptei cu tine, a dezbrecarii de eul tau, a ascultarii, a sacrificarii personalitatii si poate si a gandurilor tale.

Ambele variante par a fi: pe de o parte Mnatuitorul subliniaza ca toate faptele isi au originea in gandul tau, deci arata rolul sufletului. in deciziile care le iei.

Pe de alta parte si Mantuitorul si mai ales traditia monahica a promovat lepadarea de sine, ascultarea , poate pana la ura de sine ,mai ales daca te idntifici pe tine cu pacatul.

Insasi intruparea si ascultarea mantuitorului,chenoza Sa, este un exemplu de lepadare de Sine , atat de desavarsit si derutant, incat multi se intrreaba : de ce zice de exemplu : "despre vremurile acelea nu stie nimeni,nici Fiul, ci numai Tatal"

De fapt toate limitarile Sale sunt numai ale firii Sale umane , nu si a celei dumnezeiesti.

Deci intorcandu-ma la mine, a te cultiva sau a te autocombate, grea intrebare.